Connect with us

Eveniment

Comemorare la Lunca: Ziua Prizonierilor de Război români marcată cu recunoștință și respect

Publicat

Publicitate

Comuna Lunca a fost, sâmbătă, 24 august, gazda unei manifestări dedicate Zilei Prizonierilor de Război Români, o zi menită să readucă în atenție sacrificiile și suferințele militarilor români care au îndurat prizonieratul în lagăre.

Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul Eroilor și a reunit reprezentanți ai autorităților locale, membri ai Subfilialelor Cultului Eroilor și ai Asociației Veteranilor de Război, precum și localnici veniți să aducă un omagiu.

Prefectul județului, Dan Nechifor, prezent la ceremonie, a subliniat importanța cinstirii memoriei prizonierilor de război: „Ziua Prizonierilor de Război Români ne amintește de suferințele îndurate de deținuții români în lagăre și ne obligă să nu uităm această parte dureroasă din istorie. Am participat astăzi, la evenimentul de comemorare a sacrificiilor militarilor români prizonieri, organizat la Monumentul Eroilor din comuna Lunca. Este o formă de recunoștință și respect față de cei care au îndurat tratamente inumane, rămânând loiali patriei.”

Ziua Prizonierilor de Război Români este o sărbătoare relativ recentă, instituită prin lege promulgată de președintele țării la sfârșitul anului trecut. Actul completează Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război și drepturile invalizilor și văduvelor de război, aducând în prim-plan o pagină dureroasă și adesea uitată din istoria României.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ghiduri pentru prevenirea consumului de droguri și altor adicții în şcoli. Recomandări pentru cadre didactice și părinți

Publicat

Publicitate

Ghiduri pentru prevenirea consumului de droguri și altor adicții în şcoli. Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA), în consultare cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), a lansat două ghiduri metodologice de intervenție pentru prevenirea adicțiilor. Materialele sunt destinate cadrelor didactice și conțin informații specializate aplicabile atât copiilor, cât și părinților, scrie alba24.ro.

„Problema adicțiilor este una importantă pentru școala românească, astfel că ministerul își propune o abordare mai complexă: 1. controlul fenomenului în afara școlii (ex.: prin implicarea părinților și a autorităților de ordine publică); 2. prevenție/identificare în școală (prin implicarea specialiștilor și a comunității școlare); 3. tratament de specialitate în școală și în afara școlii (prin implicarea specialiștilor), prin colaborare cu diverse alte autorități și/sau prin angajament propriu.

Aceste două ghiduri vin în acest cadru, abordând fenomenul mai ales pe segmentele 1 și 2, ceea ce sperăm să aibă un impact important în reducerea acestui fenomen în școala românească”, a transmis ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

„Lansarea ghidurilor reprezintă un pas important pentru prevenirea consumului de droguri, dar și pentru alte adicții, în special în mediul școlar.

Acum, cadrele didactice vor avea la îndemână informații practice în baza cărora pot discuta atât cu copiii, diferențiat pe vârste, cât și cu părinții, despre consumul de substanțe, înțelegând totodată și ce înseamnă comportamentul adictiv.

De asemenea, familia are acum o primă resursă pentru a înțelege cum putem să intervenim acasă”, a transmis președintele ANPCDDA, Rareș Petru Achiriloaie.

Publicitate

Pentru prima dată în România, după modelul altor state europene, profesorii vor avea acces gratuit la un ghid realizat de specialiști din cadrul ANPCDDA, alături de cei din Ministerul Educației și Cercetării, precum și prin consultarea societății civile, în care sunt prezentate metode și principii pe care cadrele didactice le vor putea aplica pentru a preveni consumul de substanțe sau alte comportamente adictive.

De asemenea, materialele conțin și o prezentare a unor metode eficiente prin care profesorii pot dezvolta, la nivelul familiei, abilități necesare prevenirii adicțiilor la adolescenți.

Primul ghid (în format .PDF) are caracter educațional și informativ și se adresează cadrelor didactice. Acesta prevede atât principii de intervenție educațională, cât și de educație preventive, în funcție de vârsta elevilor. Totodată, ghidul conține și recomandări metodologice pentru discuțiile de grup sau mecanisme ale dependenței în perioada adolescenței.
Al doilea ghid (în format .PDF) se adresează părinților, aparținătorilor și facilitatorilor comunitari care doresc să sprijine dezvoltarea sănătoasă a copiilor și adolescenților și să prevină comportamentele de risc, inclusiv consumul de substanțe psihoactive. Acesta are ca obiectiv atât conștientizarea de către părinți a riscurilor asociate consumului de droguri în rândul copiilor, cât și formarea acestora pentru aplicarea unor strategii eficiente de educație în domeniul adicțiilor.
Aceste ghiduri au fost transmise tuturor inspectoratelor școlare din țară care, la rândul lor, le vor transmite tuturor instituțiilor de învățământ.

 

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui

Publicat

Publicitate
Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian (286 – 305), pe când în Nicomidia domnea Maxim. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, mulţi se ascundeau în munte şi prin pustietăţi. Printre cei ascunşi se afla şi un tânăr Evlampie, care a fost trimis în cetate să cumpere pâine. Mergând, a văzut cărţile împărăteşti la porţile cetăţii şi, citindu-le, a fost prins de închinătorii la idoli şi dus în faţa judecătorului.
Mărturisind că este creştin, a fost pus la chinuri pe care le-a îndurat cu bărbăţie, iar apoi l-au dus în capiştea idolilor şi l-au îndemnat să se închine lui Marte, zeul războiului. În loc să jertfească, a poruncit idolului să cadă şi, căzând, acesta s-a sfărmat în ţăndări. Fiind supus la chinuri şi mai grele, a venit la privelişte şi sora sa Evlampia care, mărturisind că şi ea este creştină, se ruga de prigonitori să fie părtaşă la chinurile fratelui ei, pentru Hristos.
Băgându-i pe amândoi într-un cazan cu apă clocotită şi rămânând nevătămaţi, multă lume a crezut în Hristos şi li s-au tăiat capetele tuturor, împreună cu dânşii. Aşa cei doi Sfinţi Evlampie şi Evlampia, au luat cununa muceniciei.

Citeste mai mult

Eveniment

Autoturism mistuit de flăcări la Leorda – pompierii au intervenit contracronometru

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea Leorda a fost cuprins de flăcări, în această seară, fiind distrus în mare parte înainte ca pompierii să reușească să stingă incendiul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Potrivit primelor informații, conducătoarea auto observase că iese fum din compartimentul motor la scurt timp după ce a oprit mașina în fața curții. În doar câteva momente, flăcările s-au extins rapid, iar oamenii din zonă au alertat pompierii.

La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost localizat și lichidat înainte ca focul să ajungă la arborii din apropiere, care riscau să fie cuprinși de flăcări.

Mașina a ars în proporție de aproximativ 70%, iar cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a vehiculului.

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului, evitându-se astfel pagube mult mai mari.

Recomandări preventive pentru conducătorii auto:

Publicitate

✔️ verificați periodic instalația electrică și sistemul de alimentare cu combustibil;
✔️ asigurați-vă că echipamentele de iluminat nu sunt defecte sau neizolate;
✔️ verificați dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔️ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔️ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Pompierii reamintesc faptul că respectarea acestor măsuri de prevenire poate reduce riscul producerii unor incendii la autovehicule și poate salva vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Salariații care au în întreținere copii cu grad de handicap beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu

Publicat

Publicitate

Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani încadrați în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, exceptând situațiile în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea care precizează acest lucru, relatează agerpres.ro.

Actul normativ completează în acest sens articolul 1.181 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

‘Prin excepție (…), salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr. 81/2018, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții’, prevede legea promulgată.

De asemenea, în cazul salariaților care au în întreținere doi sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar, pentru fiecare copil se mai acordă câte două zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă.

De aceste prevederi beneficiază și salariații care au în întreținere copii gemeni, tripleți sau multipleți cu vârsta de până la 18 ani.

Cererea în acest sens va fi însoțită, după caz, de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat în condițiile legii.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending