Connect with us

Eveniment

Cod Rutier 2022: LISTA categoriilor scutite de la purtarea centurii de siguranță. Situațiile în care nu este obligatorie. AMENZI

Publicat

Publicitate

Centura de siguranță este obligatorie în România pentru persoanele care circulă în autovehicule pe drumurile publice. Șoferii trebuie să le atragă atenția pasagerilor cu privire la obligația de a purta centura de siguranță.

Există și câteva categorii de șoferi ori pasageri exceptați de la regula purtării centurii de siguranță, printre care și gravidele sau cei ce suferă de anumite afecțiuni medicale, inclusiv anumite persoane obeze.

Potrivit avocatnet.ro, Codul Rutier stabilește ca regulă generală obligația conducătorilor de autovehicule și tractoare agricole ori forestiere și a persoanelor care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate de a le purta în timpul circulației pe drumurile publice.

Totodată, în Codul rutier scrie că de la regula purtării centurii de siguranță există câteva excepții. Acestea sunt stabilite de regulamentul de aplicare a Codului rutier, cuprins în HG 1.391/2006.

Ce categorii de pasageri și șoferi nu sunt obligați să pună centura de siguranță

  • conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează;
  • femeile în stare vizibilă de graviditate;
  • conducătorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
  • persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță;
  • instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învăța să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Lista bolilor pentru care anumite persoane sunt scutite de purtarea centurii de siguranță

Aceasta este stabilită prin Ordinul Ministerului Sănătății (MS) nr. 1.246/2007.

Formularul certificatului medical de scutire pe motiv medical grav

Publicitate

Astfel, bolile pentru care se exceptează de la portul centurii de siguranţă ocupanţii unui autovehicul cu o masă mai mică de 3,5 tone sunt:

  • sindroame hemoragipare;
  • sindroame tumorale abdominale (splenomegalie, organomegalie, adenopatii masive);
  • leucemii acute şi cronice;
  • mielom multiplu;
  • limfoame maligne;
  • ciroza hepatică şi cancerul hepatic cu ascită voluminoasă;
  • status posttoracotomie şi sternotomie pentru diferite operaţii toracice, trei luni postoperator;
  • by-pass extraanatomic axilo-femural;
  • pace-maker cardiac recent montat;
  • afecţiuni acute ale sânului;
  • obezitate care împiedică închiderea centurii de siguranţă.

Certificatul medical de scutire pe motiv medical grav se eliberează într-un exemplar, la cerere, de către medicii din orice unitate sanitară în evidenţa căreia se află persoana care-l solicită.

Totodată, Ordinul MS 1.246/2007 prevede și faptul că medicul care a eliberat certificatul medical de scutire pe motiv medical grav nu este răspunzător pentru consecinţele neutilizării centurii de siguranţă.

Ce amenzi sunt stabilite în Codul Rutier pentru nepurtarea centurii de siguranță

Amenzile stabilite de Codul rutier pentru nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță se încadrează în clasa I de sancțiuni (două sau trei puncte-amendă), adică sunt cuprinse între 290 și 435 de lei. Suplimentar, în aceste cazuri se aplică și două puncte de penalizare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Concursul de recitare „Dor de Eminescu”, ediția a treia, în cadrul Zilelor Eminescu 2026

Publicat

Publicitate

 Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în data de 15 ianuarie 2026, de la ora 16:00, la Teatrul de Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, a treia ediție a Concursului de recitare „DOR DE EMINESCU”, în cadrul Zilelor Eminescu 2026.

              Concursul își propune descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor din județul Botoșani cu aptitudini pentru arta recitării. Participanții vor recita, din memorie, o poezie la alegere din opera lui Mihai Eminescu, doar în limba română. Durata recitării nu va depăși 5 minute. Se acceptă participarea unui număr de maximum 5 elevi din fiecare unitate de învățământ înscrisă în competiție. Responsabilitatea selecției participanților și a textelor propuse, adecvate vârstei elevilor, va fi a unității de învățământ reprezentate. Dacă numărul de înscrieri va fi mai mare decât așteptările, organizatorul își rezervă dreptul unei selecții. Evenimentul se adresează copiilor și tinerilor care îndrăgesc poeziile marelui poet și se desfășoară pe trei categorii de vârstă:

Elevi clasele O-IV

Elevi clasele V-VIII

Elevi clasele IX-XII

 

Publicitate

              Înscrierile se fac prin completarea corectă și trimiterea fișei de înscriere (ANEXA 1) la adresa de e-mail: literatura.cjcpctbt@yahoo.com, până la data de 12 ianuarie 2026, ora 16:00. Confirmarea înscrierii va fi comunicată pe e-mail.

 

              Juriul va fi alcătuit din personalități ale culturii botoșănene și va ține cont de expresivitatea interpretării, sensibilitate, aptitudini artistice și originalitate. Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune/ categorie de vârstă. Toți concurenții vor primi diplome de participare.

Citeste mai mult

Eveniment

Sfaturi de la pompierii botoșăneni pentru sărbători liniștite

Publicat

Publicitate

Pompierii vor fi la datorie și în perioada 31 decembrie 2025 – 04 ianuarie 2026, fiind pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în evenimente care le pot pune viața în pericol, precum și pentru acordarea primului ajutor medical de urgență.

Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în stațiunile montane. Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către destinație, cât și pe durata sejurului, pentru a preveni situațiile de urgență.
Pe de altă parte, în fiecare zi trebuie respectate măsurile de prevenire a incendiilor. În zilele de Crăciun, s-au înregistrat 11 incendii în locuințe și gospodării.
În sezonul rece, cele mai multe incendii se produc din cauza scurtcircuitelor, a coșurilor de fum defecte, neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului sau necurățate de funingine. Jarul căzut din sobă este, de asemenea, o altă cauză de producere a incendiilor.
Ne dorim ca aceste zile să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie și de aceea recomandăm respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
La coșurile de fum:
– verificați și reparați coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine;
– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
La exploatarea sobelor:
– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
– stingeţi focul înainte de a părăsi locuinţa și nu adormiţi cu focul aprins în sobă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
La utilizarea instalației electrice:
– nu folosiți instalaţii de iluminat ornamental cu defecţiuni sau improvizaţii;
– deconectați de la rețeaua electrică toate aparatele atunci când nu le utilizați;
– nu folosiți instalaţii electrice improvizate sau conductori electrici neizolați corespunzător;
– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
– echipați tabloul electric cu siguranțe corect dimensionate.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga ” al județului Botoșani urează un An Nou fericit, cu sănătate, liniște și siguranță, alături de cei dragi.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Cuvioasă Melania Romana

Publicat

Publicitate

Sfânta Cuvioasă Melania Romana – 31 decembie

 

Sfânta Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu (Flavius Honorius, 384-423). Purtând numele bunicii dinspre tată, Sfânta Melania s-a născut într-o familie din înalta societate, posesoare a unei averi imense. Părinții ei, Valerius Publicola și Caeionia Albina, făceau parte din oamenii de vază din senatul romanilor. Ei au avut doi copii: un fiu pe care l-au pierdut și o singura fiica: pe Melania. Toate speranțele și năzuințele de continuarea a neamului și de moștenirea averii erau puse alături de dragostea părinteasca în micuța și delicata copilă. Ca urmare a educației primite în familie, tânăra ar fi trebuit, conform dorinței părinților și vremii în care trăia, să devină o prințesă care, ca toate matroanele romane îmbrăcate în mătăsuri și împodobite de bijuterii, să își trăiască viața în înalta societate a Romei, în lux, huzur și abundență. Însă Melania (Sfânta Melania) iubea din toata inima pe Domnul și dorea să își trăiască viața în sfințenie, dar părinții au căsătorit-o la vârsta de 14 ani, împotriva voinței ei, cu un văr bogat pe nume Pinian. Neputând să se împotrivească hotărârii părinților, ea și-a rugat în repetate rânduri soțul pentru o viață în castitate și obține de la acesta promisiunea că vor lăsa împreună cele lumești doar după ce vor avea doi copii care să le moșteneasca averile. Sfânta Melania, (denumita cea Tânără spre a putea fi deosebită de bunica paternă ce purta numele de Sfânta Melania cea Bătrână) a avut cu Pinian o fetiță și un băiețel care s-au întors la Domnul încă de la naștere. Marcați profund de durerea pierderii ambilor copii, soții trăiesc în curăție, îmbrățișând trăirile unei vieți ascetice, dar rămân în continuare căsătoriți neputând să se împotrivească părinților. Înainte de moartea sa, Valerius Publicola, tatăl Melaniei le dă binecuvântarea de a trăi viața în sfințenie, după voința lor. Atunci Melania (Sfânta Melania) și Pinian, au lăsat fala lumească și au schimbat veșmintele de mătase cu o simplă îmbrăcăminte de in, apoi au început să dăruiască și să ajute. Sfânta Melania a părăsit cetatea şi s-a mutat în afara zidurilor cetății. Acolo trăia în viața de asceză, vindeca pe bolnavi, ajuta pe cei necăjiți şi sprijinea pe cei surghiuniţi. Apoi a vândut averea ei care era imens de mare. A luat cu ea mii de monede de aur pe care i-a folosit in scopuri caritabile ajutând oameni și copii sărmani, mănăstiri şi biserici. Ținea post foarte mult, la început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, câteodată doar duminica. Avea o scriere foarte frumoasă şi împodobită, grație educației alese. În urmă a plecat în Africa, unde a stat și a făcut acte de caritate timp şapte ani. După ce a împărţit averea ei şi acolo, s-a dus în Alexandria, un mare centru cultural și social al vremii. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim unde a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de călugărite şi le ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. În toată viața ei, Sfânta Melania a fost generoasa și a ajutat. Îmbolnăvindu-se foarte greu, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a luat rămas bun de la surorile ei de credință şi a rostit aceste ultime cuvinte: „Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!” şi îndată şi-a dat Domnului sufletul ei. În Ierusalim se afla și astăzi această mănăstire, denumită mănăstirea Sfânta Melania. În cartierul creştin, Mănăstirea Sf. Melania Romana a fost înălţată pe locul unde Maica Domnului a privit răstignirea Fiului ei. Ziua Sfintei Melania se sărbătorește în fiecare an pe 31 Decembrie. Și nu întâmplător, în această zi de 31 Decembrie, toți pământenii își spun „La mulți ani !”.

Citeste mai mult

Eveniment

Datinile de iarnă scot Vorona în stradă: Festival cu măști și alaiuri, chiar în ultima zi din anul 2025

Publicat

Publicitate

Comuna Vorona va găzdui, miercuri, 31 decembrie 2025, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, manifestare dedicată tradițiilor populare de Anul Nou.

După cum a anunțat primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, evenimentul va avea loc în Piața Comunală Vorona, începând cu ora 10:00, și este organizat de Primăria Comunei Vorona, în parteneriat cu SC Prodalcom SA Vorona, Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare și Sfânt Vorona, Centrul Cultural Mihai Eminescu Vorona și Centrul de Informare Turistică Vorona.

Programul festivalului include parada grupurilor de măști, care vor însoți alaiul Plugușorului, precum și momente artistice susținute de grupuri de datini și obiceiuri de Anul Nou din Vorona, Tudora și Corni. Participanții vor putea urmări costume tradiționale autentice, măști spectaculoase și obiceiuri străvechi, păstrate din generație în generație.

Organizatorii îi invită pe toți locuitorii comunei, dar și pe cei din localitățile învecinate, să ia parte la eveniment și să întâmpine noul an într-o atmosferă autentic românească, plină de culoare, tradiție și spirit comunitar.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending