Connect with us

Eveniment

COD ROȘU de inundații pe râul Miletin

Publicat

Publicitate

Cod Roșu de inundații pe râul Miletin

 

Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații râul Miletin și au instruit Cod Roșu de inundații, astăzi, între orele 08:00 – 16:00.

 

Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE PERICOL”.

 

Publicitate

Populația a fost informată și prin mesaj RO-ALERT.

 

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

 

Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

 

Informare preventivă:

 

Reguli de comportare și acțiune la inundații:

 

 

 

1. Când inundațiile vă surprind acasă, dacă aveți timp, luați următoarele măsuri pentru protejarea bunurilor:

 

– aduceți în casă unele lucruri sau puneți-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de curte, unelte de grădina sau alte obiecte care se pot muta și care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);

 

– blocați ferestrele, astfel încât acestea să nu fie sparte de vânt, de apă, de obiecte care plutesc, sau de aluviuni;

 

– evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;

 

– încuiați ușile casei și ferestrele dupa ce inchideți apa, gazul și instalațiile electrice.

 

 

 

2. Dacă inundatia este iminentă, procedați astfel:

 

– mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei, deconectati aparatele electrice și, împreună cu întreaga familie, părăsiți locuința și deplasați-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălțimi sau alte locuri dominante) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;

 

– în cazul în care sunteti surprins în afara locuinței (pe străzi, în școli, în parcuri, gări, autogări, magazine, alte locuri) este necesar să respectați cu strictețe comunicările primite și să vă îndreptați spre locurile de refugiu cele mai apropiate.

 

 

 

3. Dacă se ordonă evacuarea, respectați următoarele reguli:

 

– respectati ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi din zonele cele mai periclitate;

 

– înainte de părăsirea locuinței întrerupeți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică și închideti ferestrele;

 

– scoateți animalele din gospodărie (grajduri, adăposturi) și dirijați-le către locurile care oferă protecție;

 

– la părăsirea locuinței luați documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio, iar pe timp friguros și îmbrăcăminte mai groasă;

 

– după sosirea la locul de refugiu, comportați-vă calm, ocupaț locurile stabilite, protejați și supravegheați copiii, respectați măsurile stabilite.

 

 

 

4. La reîntoarcerea acasă respectați următoarele:

 

– nu intrați în locuință în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;

 

– nu atingeți firele electrice;

 

– nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;

 

– consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și, după caz, controlate de organele sanitare;

 

– nu folosiți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, fără aprobarea organelor de specialitate;

 

– acordați ajutor victimelor surprinse de inundații;

 

– executați lucrări de înlăturare a urmărilor inundației, degajarea malului, curățirea locuinței și mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.

 

Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de inundatii:

 

• curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;

 

• drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;

 

• regularizarea unor pârâie, curățirea lor, a canalelor și tuburilor colectoare, a vâlcelelor pentru a asigura preluarea eventualilor torenți formați;

 

• crearea de bazine de rezervă pentru captarea viiturilor;

 

• deținatorilor de construcții situate pe direcția viiturilor de pe versanți li se recomandă realizarea unor canale de captare și dirijare a apei;

 

• curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;

 

• achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;

 

• executarea unor lucrari de drenare a apei rezultate din precipitatii în zonele afectate de alunecări de teren pentru a împiedica pătrunderea acesteia prin crăpăturile formate în scopul prevenirii reactivării acestora;

 

• întreținerea unor lucrări de îmbunătățiri funciare, protejari de maluri și diguri;

 

• achizitionarea, la nivelul fiecarei localitati, a unor motopompe, acestea fiind necesare evacuarii apei din clădirile instituțiilor și populatiei din zone respective, pentru că în situații majore forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu sunt suficiente.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermedi îiul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșănean din Trușești, dat dispărut în Germania. Familia nu mai are vești de la el din luna septembrie. Sunați la 112, dacă aveți informații

Publicat

Publicitate

Un bărbat din comuna Trușești, județul Botoșani, este căutat cu disperare de familie, după ce nu a mai dat niciun semn de viață de aproape o lună. Este vorba despre Nechifor Aurel, în vârstă de 43 de ani, plecat la muncă în Germania din toamna anului 2023.

Rudele povestesc că acesta ținea legătura în mod regulat cu familia rămasă acasă, însă din data de 19 septembrie 2025 nu a mai putut fi contactat prin niciun mijloc de comunicare.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul are 170 cm înălțime, aproximativ 68 kg, păr șaten și ochi albaștri. Pe brațul drept are tatuat cuvântul „Octavia”, iar brațul stâng este acoperit complet de un tatuaj.

Nechifor Aurel s-a născut la 26 mai 1982, în municipiul Botoșani, și este cetățean român, domiciliat în comuna Trușești, județul Botoșani.

Apel către cei care pot oferi informații

Familia și apropiații fac un apel către oricine l-ar fi putut vedea sau ar deține informații despre locul unde s-ar putea afla. Aceștia sunt rugați să anunțe cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.

Publicitate

Poliția Română a introdus cazul în categoria „Persoane dispărute”, menționând la rubrica motiv: „dispărut – alte fapte”.

Autoritățile colaborează cu structurile de poliție din Germania pentru a verifica traseul și locul de muncă al bărbatului și pentru a stabili circumstanțele dispariției.

Citeste mai mult

Administratie

Lămpi aprinse ziua, pentru un oraș mai eficient energetic: Primăria Botoșani finalizează modernizarea iluminatului public

Publicat

Publicitate

Mai mulți botoșăneni au semnalat, în ultimele zile, faptul că în anumite zone ale orașului iluminatul public rămâne aprins pe timp de zi. Reprezentanții administrației locale au oferit clarificări, precizând că situația nu este cauzată de o defecțiune, ci face parte din etapa finală a proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public.

Potrivit explicațiilor oferite de autorități, LED-urile sunt aprinse temporar în timpul zilei pentru a permite parametrizarea și punerea în funcțiune a sistemului de control de la distanță – un proces tehnic obligatoriu înainte de recepția finală a lucrărilor.

„Nu este vorba despre nicio defecțiune și nici despre un consum suplimentar nejustificat. Aprinderea în timpul zilei este o parte necesară a procesului de testare, care ne va permite să finalizăm implementarea sistemului de telegestiune a iluminatului public”, au transmis reprezentanții municipalității.

Testare pe tronsoane, pentru siguranță și eficiență

Specialiștii care implementează proiectul efectuează, în aceste zile, aprinderi controlate și secvențiale pe tronsoane definite ale rețelei de iluminat. Fiecare corp de iluminat este activat individual pentru a fi verificată stabilitatea comunicației și funcționarea corectă a sistemului de telegestiune.

Pentru siguranța rutieră, aceste operațiuni au loc pe timp de zi, astfel încât să nu fie perturbat traficul sau să se creeze riscuri de accidente în timpul nopții.

Publicitate

„Etapa de testare este una temporară și obligatorie, urmând să se încheie până la sfârșitul lunii octombrie. După finalizarea lucrărilor, sistemul de iluminat public din municipiu va fi complet modernizat și mult mai eficient din punct de vedere energetic”, se arată în informarea oficială.

Un oraș mai luminos, cu un consum mai mic

Prin acest proiect, infrastructura de iluminat public din Botoșani este aproape integral reconfigurată. Noul sistem presupune înlocuirea corpurilor de iluminat clasice cu lămpi LED moderne, montarea de echipamente de control la distanță și monitorizarea permanentă a consumului.

Rezultatul final va fi un oraș mai bine luminat, cu un consum redus de energie și costuri mai mici la întreținere.

Potrivit reprezentanților primăriei, iluminatul aprins pe timp de zi nu este o problemă, ci un pas firesc spre finalizarea unui proiect major de eficiență energetică, menit să aducă Botoșaniul mai aproape de standardele unui oraș modern și inteligent.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO Sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva: Două zile de rugăciune și evlavie în biserica din inima municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

„Întru tinemaică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup…”, a răsunat în frumosul lăcaș din inima municipiului Botoșani închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, iar cuvintele rostogolite din sufletul a peste două mii de credincioși prezenți la slujbele oficiate de hram au devenit mărturii ale evlaviei profunde. Botoșănenii au au avut parte de două zile de aleasă trăire duhovnicească cu prilejul sărbătorii prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva, grabnic folositoare.

Sărbătoarea a debutat luni seară. Un sobor impresionant de preoți din municipiul Botoșani, în frunte cu părintele protopop Petru Fercal, a oficiat slujba Vecerniei cu Litie, care a marcat începutul sărbătorii, alăturându=se astfel părintelui paroh Visarion Vizitiu și părintelui coslujitor Gabriel Țîfrea. „Acum, acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor…” a răsunat în lăcașul de cult închinat acestei sfinte care a renunțat la averea sa pentru a se dedica vieții duhovnicești, plecând de acasă pentru a trăi o viață ascetică, renunțând la bunurile materiale și la viața lumească. 

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de cântăreți, de la mai multe parohii din municipiul Botoșani, imnurile de slavă completând frumusețea slujbei. Din grupul celor care au făcut să vibreze inimile credincioșilor a făcut parte și preoteasa Corin Țîfrea.

La finalul slujbei, părintele Grigore Diaconu a binecuvântat, prin rugăciunea Litiei, pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, elemente folosite în cultul divin public.

Cuvântul de învățătură i-a aparținut protopopului Petru Fercal care a evocat viața Sfintei Parascheva, îndemnând tinerii să aibă o viață curată, presărată cu fapte plăcute lui Dumnezeu ( VIDEO în acest articol).

Părintele Gabriel Țîfrea a mulțumit tuturor credincioșilor prezenți pentru că au înfrumusețat sărbătoarea cu prezența atât de numeroasă, pentru osteneala și deschiderea de care dau dovadă în încercarea de a lăsa ceva în urmă, pentru generațiile viitoare, care să servească drept mărturie a credinței creștine fierbinți și lucrătoare în viețile enoriașilor parohiei.

Publicitate

În timp ce creștinii au fost miruiți, părintele Partenie Apostoaie a continuat cu citirea Acatistului Sfintei Parascheva, moment completat de cântăreții de la strană.

Seara s-a încheiat cu o manifestare a bucuriei și iubirii creștine, enoriașii parohiei oferind participanților la slujbă pachete cu bunătăți pregătite de gospodine și vin fiert. (VIDEO)

În ziua de cinstire a Sfintei Parascheva a fost oficiată în sobor sfânta și dumnezeiasca Liturghie, cu biserica arhiplină. În timpul slujbei, zeci de creștini au așteptat răbdători să se închine la racla în care se găsește o parte din veșmântul Cuvioasei.

 

Citeste mai mult

Eveniment

APIA a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli

Publicat

Publicitate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie – 1 septembrie 2025, pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024.

Astfel, pentru anul de rentă 2024, au fost autorizați la plată, la nivelul Centrului județean Botoșani, 619 rentieri agricoli, cu suma de 619,569.74 lei. Din suma totală autorizată a mai rămas de plătit suma de 15.947,07 lei pentru rentierii care au vizat carnetele în perioada 1 august-1 septembrie 2025 și care au optat pentru plata prin virament bancar.

Plata rentei viagere agricole se efectuează de către APIA CJ Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005 – Titlul XI, într-o singură tranșă anuală, până cel târziu la data de 30 noiembrie 2025.

În situațiile în care sumele virate sunt returnate din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de maximum 3 ani de la data limită de plată, respectiv 30 noiembrie, inclusiv în cazul decesului rentierului, către moștenitorii legali, pe baza documentelor justificative corespunzătoare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending