Connect with us

Eveniment

Cocktail terapeutic de anticorpi pentru tratarea COVID, aprobat de Uniunea Europeană. Ce este și cum funcționează Evusheld

Publicat

Publicitate

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat marţi că tratamentul său Evusheld, bazat pe o combinaţie de anticorpi cu acţiune îndelungată împotriva COVID-19, a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani, informează DPA.

Aprobarea emisă de Comisia Europeană s-a bazat pe rezultatele furnizate de un studiu clinic de fază 3 ce a vizat tratamentul Evusheld, au anunţat reprezentanţii companiei britanico-suedeze, citați de Agerpres.

Rezultatele au arătat că o doză de Evusheld oferă o protecţie semnificativă din punct de vedere clinic şi statistic împotriva riscului de agravare a maladiei COVID-19 până la o formă gravă, precum şi împotriva riscului de deces la adulţii nespitalizaţi care prezintă simptome uşoare sau moderate pentru cel mult şapte zile.

Evusheld primise deja încă din luna martie 2022 autorizaţia de comercializare pe piaţă în Uniunea Europeană, însă decizia anunţată atunci de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) viza folosirea acestui cocktail de anticorpi doar ca o terapie preventivă de pre-expunere împotriva COVID-19 pentru adulţii şi adolescenţii de peste 12 ani ale căror sisteme imunitare erau prea slăbite pentru a răspunde la vaccinare.

Evusheld este deja disponibil în majoritatea ţărilor din Europa.

Cocktailul terapeutic Evusheld combină două tipuri de anticorpi de sinteză (Tixagevimab şi Cilgavimab) şi se administrează sub forma a două injecţii intramusculare.

Publicitate

Tratamentul este considerat eficient împotriva variantei Omicron a noului coronavirus.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Nina

Publicat

Publicitate

Primii creștin au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) încă în anii 40 după Hristos. Totuşi, Evanghelia a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii”.

Ea a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieţi pentru creştinarea Georgiei. Sfânta Nina (în limba georgiană Nino) s-a născut la sfârşitul secolului III în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris, fiind chiar verişoara acestuia. Părinţii ei erau membri ai aristocraţiei capadociene şi, după tunderea lor în monahism, educaţia şi grija Ninei a fost încredinţată Patriarhului Iuvenalie.

Auzind de poporul georgian care încă zăcea în păgânism, fecioara Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a câştigat iubirea poporului georgian. Nina a propovăduit în întreaga Georgie în timpul când se dezlănţuiseră deja persecuţiile lui Diocleţian împotriva creştinilor. Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, Nina se întreba ce s-a întâmplat cu cămaşa Mântuitorului Hristos. Când a aflat că aceasta se găseşte în cetatea Mțsheta din ţinutul Iviriei (Georgiei) a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veşmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează şi îi dă o cruce făcută din viţă-de-vie împletită.

Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Copleşită de această minune, ea a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului şi a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea şi s-a rugat îndelung ca Nina să reuşească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise. Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra şi Ripsimia, care era căutată de către împăratul Diocleţian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reuşit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunţa la credinţa creştină, Ripsimia şi celelalte fecioare care o însoţeau au fost chinuite şi apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârşeşte în fiecare an la 17/30 septembrie.

Nina şi-a continuat drumul către cetatea Mțsheta. Abia în anul 315 a reuşit să ajungă acolo, după un drum extenuant şi multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perşi. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul de hârtie. Când s-a trezit, l-a descoperit lângă ea. Acesta conţinea versete scripturistice legate de suferinţă şi nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunţe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să înveţe limba gruzină.

După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mțsheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furişat în apropierea statuii zeului Armazi şi s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul şi statuia au fost dărâmate de grindină. Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni şi a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o şi pe soţia împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creştinismul şi credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare şi la un moment dat a început din nou o furtună puternică.

Publicitate

Un fulger i-a luat vederea şi tunetele i-au alungat pe toţi cei care îl însoţeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Şi-a adus aminte de Nina şi a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei şi s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop şi câţiva preoţi, pentru creştinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea şi l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creştinarea Iviriei.

Nina a trecut la Domnul în anul 335 după Hristos. Trupul ei este înmormântat în Biserica Catedralei din Mțsheta.

Citeste mai mult

Cultura

Gala Premiilor Culturii Naționale, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Matei Vișniec, Ion Pop și Marin Cazacu, printre laureați

Publicat

Publicitate

Ziua de 13 ianuarie s-a încheiat la Botoșani într-o notă elegantă, la Teatrul „Mihai Eminescu”, unde a avut loc Gala Premiilor Culturii Naționale, un moment dedicat celebrării excelenței culturale românești și valorilor care definesc identitatea națională.

Evenimentul a reunit public iubitor de artă și cultură, într-o atmosferă solemnă, marcată de recunoașterea unor nume importante din spațiul cultural românesc. În cadrul galei au fost acordate trei distincții naționale, fiecare subliniind contribuția deosebită a laureaților în domeniile lor de activitate.

Premiul Național pentru literatură și promovarea dialogului intercultural i-a revenit dramaturgului și scriitorului Matei Vișniec, unul dintre cei mai apreciați autori români contemporani, cu o carieră recunoscută atât în țară, cât și în afara granițelor.

Premiul Național pentru excelență în cultură a fost acordat lui Ion Pop, personalitate marcantă a vieții culturale românești, apreciat pentru contribuțiile sale constante în domeniul literaturii și al criticii.

De asemenea, Premiul Național pentru promovarea culturii române și a excelenței muzicale a ajuns la Marin Cazacu, un nume de referință în lumea muzicii, cunoscut pentru activitatea sa de promovare a valorilor artistice și a performanței muzicale.

Seara a fost completată de un moment artistic special, un recital susținut de Andrei Ioniță (violoncel) și Cătălin Șerban (pian), care a adus publicului o experiență muzicală rafinată, potrivită spiritului unei gale dedicate Culturii Naționale.

Publicitate

Organizatorii au transmis mulțumiri publicului, sponsorilor și tuturor participanților pentru sprijinul și implicarea oferite, subliniind că evenimentul a fost un final deosebit pentru o zi întreagă dedicată Culturii Naționale.

Citeste mai mult

Economie

Transgaz a depus cererea pentru noi conducte de gaz spre Săveni, Darabani și Dorohoi. Anunțul senatorului Ovidiu Jitaru

Publicat

Publicitate

Senatorul PNL Botoșani, Ovidiu Jitaru, anunță „vești bune la început de an” pentru locuitorii din județ, după ce Transgaz, prin directorul tehnic Ciprian Oniga, a depus la Consiliul Județean Botoșani cererea pentru emiterea certificatului de urbanism necesar construirii unor noi rețele de gaz metan.

Potrivit senatorului, documentația depusă vizează mai multe investiții importante în infrastructura de transport a gazului, printre care conducta Coșula – Săveni – Darabani, o lucrare pe ruta Stăuceni – Durnești, dar și o conductă care ar urma să lege municipiul Dorohoi de Darabani.

Ovidiu Jitaru susține că proiectele reprezintă exact ceea ce își doresc oamenii din centrul și nordul județului și că extinderea rețelelor de gaz înseamnă, în primul rând, „civilizație”, dar și un pas concret spre dezvoltare.

„Odată depusă această cerere de certificat de urbanism, practic procesul de implementare a acestei investiții în noi rețele de gaz în județ este ireversibil”, a transmis senatorul PNL, subliniind că mii de familii, agenți economici și potențiali investitori aveau nevoie de această infrastructură.

În viziunea parlamentarului, finalizarea noilor conducte va avea un impact direct asupra atractivității județului Botoșani pentru investiții, oferind condiții mai bune atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru creșterea calității vieții în comunitățile din zonă.

Senatorul afirmă că acest demers este rezultatul muncii și asumării atât la nivel de Consiliu Județean, cât și la nivelul parlamentarilor liberali din Botoșani, iar începutul de an aduce „primul pas important” pe drumul dezvoltării.

Publicitate

„Este o veste bună, care arată că nu am făcut promisiuni ca să ne aflăm în treabă și că rolul nostru este același pe care l-am declarat la început de drum: să fim de folos oamenilor”, a mai transmis Ovidiu Jitaru pe pagina sa de socializare.

Citeste mai mult

Educație

Adelina Airinei, în top la Transylvania Winter Cup: De la „Cea mai bună extremă stânga”, la trofeul de „Cel mai bun marcator”

Publicat

Publicitate

Performanță remarcabilă pentru handbalul din județul Botoșani. Adelina Airinei, sportivă legitimată la C.S. Unirea Săveni, a fost din nou în centrul atenției la Transylvania Winter Cup, unul dintre turneele importante pentru handbalul juvenil.

După ce anul trecut Adelina a fost desemnată „Cea mai bună extremă stânga” la categoria junioare III, deși era atunci junioară IV, anul acesta tânăra handbalistă de la Săveni a reușit o nouă performanță deosebită. La aceeași competiție, Adelina a primit trofeul pentru „Cel mai bun marcator”, confirmând încă o dată progresul rapid și determinarea de care dă dovadă.

Antrenorul Gabriela Răducanu a transmis un mesaj plin de emoție și mândrie după reușita sportivei, subliniind atât evoluția individuală a Adelinei, cât și efortul întregii echipe. „Mândră de Adelina și de toată echipa C.S. Unirea Săveni!”, a transmis antrenoarea.

De altfel, Adelina Airinei a fost și desemnată în trecut cea mai bună extremă stânga la categoria junioare III, fiind aleasă în echipa ideală a turneului, un rezultat cu atât mai important cu cât a concurat din nou la o categorie superioară vârstei sale.

Povestea ei este cu atât mai impresionantă cu cât practică handbalul de doar doi ani. Totuși, încă de la primele competiții a reușit să iasă în evidență, fiind remarcată încă de la debut, la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, la minihandbal mixt, faza județeană.

În afara terenului, Adelina este descrisă ca un copil deosebit: inteligentă, pasionată de matematică, modestă, muncitoare și cu un talent evident. Reușitele ei vin ca o confirmare că rezultatele mari se construiesc prin ambiție, disciplină și multă muncă. Cu alte cuvinte, putem spune că C.S. Unirea Săveni demonstrează încă o dată că munca din sportul juvenil poate aduce rezultate importante, iar Adelina Airinei este unul dintre exemplele frumoase ale generației tinere care vine puternic din urmă.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending