Connect with us

Eveniment

Coca-Cola retrage de la vânzare băuturi din șase țări europene. Ce s-a descoperit în sucurile din magazine

Publicat

Publicitate

Coca-Cola retrage de la vânzare băuturi din șase țări europene. Îmbuteliatorul european al băuturilor Coca-Cola a anunțat luni o operațiune de retragere masivă de pe piață a unor produse vândute în Europa, scrie alba24.ro.

Retragerea vizează dozele și sticlele cu băuturi mărcile Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss și Tropico. Acestea sunt comercializate începând de la finele lunii noiembrie pe piețele din Belgia, Țările de Jos, Marea Britanie, Germania, Franța și Luxemburg.

”La facilitatea noastră de producție de la Gent efectuăm teste în cadrul procedurilor noastre de control și de conformitate cu regulile. Aceste controale au permis să descoperim niveluri ridicate de clorat. Nu avem o cifră precisă, dar este clar că este vorba de o cantitate considerabilă”, a anunțat firma Coca-Cola Europacific Partners Belgium, potrivit Agerpres.

”Majoritatea produselor vizate și nevândute au fost deja retrase de pe rafturile magazinelor și continuăm să luăm măsuri pentru a retrage și restul produselor de pe piață”, a precizat îmbuteliatorul. Acesta adaugă că este ”în contact cu autoritățile competente din fiecare din piețele afectate”.

Potrivit site-ului web al Comisiei Europene, cloratul din alimente provine din dezinfectanții cu clor utilizați în tratarea apei și procesarea alimentelor, apa potabilă fiind de de parte principalul contributor.

Într-o recomandare din 2015, autoritatea europeană pentru siguranța alimentelor a estimat că expunerea pe termen lung la cloratul din alimente ar putea reprezenta o potențială problemă de sănătate pentru copii, în special pentru aceia care prezintă un deficit ușor sau moderat de iod.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

Publicat

Publicitate

Viața Sfântului Teodor a fost scrisă de ucenicul său Eleusie. Teodor s-a născut în jurul anului 530 în satul Sicheon din Galatia. Încă de la naștere a avut o relație aparte cu Sfântul Gheorghe sub a cărui ocrotire a stat și a cărui evlavie a purtat-o toată viața.

Dedicat viețuirii austere și-a săpat o chilie în preajma unei biserici dedicate Sfântului Gheorghe.Mânat din prea multă râvnă, a exagerat cu nevoințele ajungând să-și pună viața în pericol. A fost dus fără întârziere la casa episcopului din Anastasiopol unde a primit îngrijiri. Uimit de devotamentul duhovnicesc al lui Teodor, îndată ce și-a revenit, episcopul l-a hirotonit.

La câtva timp după, pentru întărirea sa duhovnicească, Teodor a plecat într-un pelerinaj la locurile sfinte. A vizitat Ierusalimul și Țara Sfântă, alegând mai ales să meargă să ceară sfat părinților monahi îmbunătățiți din acea vreme. Starețul mânăstirii Khoziba i-a dat schima monahală. Astfel întărit s-a întors în patria sa, și în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe a ridicat o mânăstire unde să se nevoiască el și ucenicii săi. Cunoscut pentru sporirea sa duhovnicească, Teodor a început să fie căutat de mulțime de oameni pentru sfat. Între cei ce l-au cercetat s-a aflat și un general bizantin numit Mavrichie, care l-a vizitat după o importantă victorie împotriva perșilor.

Acestui general Teodor i-a profețit că se va urca pe tronul imperial, fapt ce s-a adeverit ulterior în anul 582. La moartea episcopului Timotei de Anastasiopol, clerul și poporul deopotrivă au cerut ca Teodor să îi urmeze demnității episcopale. Teodor a refuzat, însă după îndelungi insistențe, inclusiv ale episcopilor din eparhiile vecine, a acceptat înălțarea la episcopie. S-a dedicat datoriilor pastorale, însă inima sa a rămas iubitoare de rugăciunea în singurătate. Ca să poată lămuri pentru sine această luptă a mai făcut o călătorie la Ierusalim.

Acolo s-a sfătuit cu un bătrân pustnic numit Antioh care l-a sfătuit să devină pustnic. Întorcându-se, i-a cerut mitropolitului Pavel de Ancira să îi numească un succesor însă lovindu-se de refuzul acestuia a trebuit să apeleze la Patriarh și la Împărat. Pentru multa sa smerenie i s-a acceptat cererea cu condiția să poarte în continuare însemnele episcopale. S-a întors fericit la mânăstire și la viața pustnicească.

Restul vieții l-a petrecut în solitudine ajutând foarte multă lume prin rugăciunile și minunile pe care le-a săvârșit. A trecut la Domnul în anul 613 iar sfintele sale moaște au fost depuse în biserica Sfântului Gheorghe pe care a iubit-o atât de mult și care în onoarea Sfântului Teodor a primit și numele de Sikeota.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

Minivacanță de patru zile la început de mai pentru bugetari, elevi și profesori

Publicat

Publicitate

Prima minivacanță după Paște. Românii se pregătesc pentru un nou weekend prelungit la începutul lunii mai.  După zilele libere de Paște, angajații din România se vor bucura de o nouă minivacanță. La începutul lunii mai, urmează un weekend prelungit de patru zile, oferind o nouă oportunitate de relaxare înainte de vară, scrie alba24.ro.

Ziua de vineri, 2 mai a fost declarată zi liberă pentru angajații din sectorul bugetar, pentru a crea o punte între Ziua Muncii (joi, 1 Mai) și weekendul 3 – 4 mai.

Prima minivacanță după Paște

Reamintim faptul că ziua de joi, 1 Mai (Ziua Muncii) este declarată zi liberă nelucrătoare, conform prevederilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituțiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, Guvernul a hotărât ca ziua de vineri, 2 mai să fie declarată zi liberă.

Există însă excepții în sectorul bugetar. Hotărârea nu se aplică:

  • personalului din locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului producției sau activității
  • magistraților și personalului din instanțele judecătorești implicat în soluționarea proceselor programate pentru data de 2 mai 2025

Cei din mediul privat vor avea liber doar în data de 1 Mai, care este sărbătoare legală conform Codului Muncii.

Publicitate

Minivacanță și pentru elevi și profesori

Pentru elevii și cadrele didactice, care revin la școală după vacanța de Paște luni, pe 28 aprilie, această minivacanță va oferi o pauză binevenită la începutul ultimului modul de învățare al anului școlar.

Întrucât profesorii fac parte din sistemul bugetar, aceștia vor beneficia și ei de ziua liberă din 2 mai.

Conform reglementărilor, ziua de cursuri din 2 mai va trebui recuperată până la finalul anului școlar 2024-2025.

Calendar complet al zilelor libere rămase în 2025

Românii mai beneficiază de următoarele zile libere legale în 2025:

  • 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
  • 8 iunie – Prima zi de Rusalii (duminică)
  • 9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (luni)
  • 25 decembrie – Prima zi de Crăciun (joi)
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri)

De remarcat că trei dintre sărbătorile legale din 2025 cad în zile de duminică (1 iunie, 8 iunie și 30 noiembrie), ceea ce înseamnă că nu vor aduce zile libere suplimentare pentru majoritatea angajaților.

Citeste mai mult

Eveniment

Vremea se menține caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire

Publicat

Publicitate

Vremea se menține caldă în primele zile ale acestei săptămâni, iar ulterior va intra într-un proces de răcire în majoritatea regiunilor, în timp ce precipitațiile vor fi prezente, în anumite intervale, până la începutul lunii mai, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 21 aprilie – 4 mai 2025.

În Banat, temperaturile maxime vor scădea în primele trei zile, de la o medie de 26 de grade, în ziua de 21 aprilie, până la aproximativ 21 de grade, în data de 23 aprilie. O altă scădere a maximelor termice se poate identifica în perioada 25-27 aprilie, când media acestora va coborî până spre 16 grade. În a doua săptămână se observă creșterea mediei temperaturilor din timpul zilei, de la 18 grade (28-30 aprilie) până la 21 de grade (la finalul intervalului). Din punct de vedere al mediei minimelor termice, aceasta va fi de 10 – 11 grade, în primele zile, apoi va scădea până spre 6 – 7 grade, în perioada 28 aprilie – 2 mai. Ulterior, media acestora va crește, astfel încât la sfârșitul intervalului de analiză se va atinge valoarea de 9 grade. Vor fi perioade cu averse, îndeosebi în timpul după-amiezilor și al serilor, iar în prima săptămână, pe arii restrânse, vor fi cantități de apă însemnate.

În Crișana, maximele termice vor scădea treptat în prima săptămână, de la o medie de 26 de grade (21 aprilie), până la aproximativ 16 grade (27 aprilie). În a doua săptămână se remarcă creșterea treptată, astfel că la finalul acesteia, maximele termice vor avea o medie de 19 grade. Dacă se face raportare la media temperaturilor minime, aceasta va avea variații în jurul a 10 grade, în primele cinci zile, apoi va scădea până spre 6 grade, în zilele de 27 și 28 aprilie. Ulterior, nu vor fi variații semnificative ale temperaturilor din timpul nopților, astfel că acestea vor avea o medie cuprinsă între 6 și 8 grade. Vor fi intervale cu averse, îndeosebi pe parcursul după-amiezilor și al serilor, iar în prima săptămână, pe arii restrânse, vor fi cantități de apă însemnate.

În Transilvania, în ziua de 21 aprilie, temperaturile din timpul zilei vor avea o medie de 24 de grade, apoi în următoarele zile nu vor varia semnificativ. O scădere bruscă a mediei temperaturilor maxime se poate observa în zilele de 26 și 27 aprilie, când va atinge valoarea de 15 grade. În cea de-a doua săptămână de referință, media maximelor se va situa între 17 și 19 grade. În situația temperaturilor minime, acestea vor avea o medie în jurul a 7 grade, în intervalul 22-26 aprilie, apoi va scădea până spre 2 grade, în data de 28 aprilie. După această dată, minimele termice vor crește treptat, astfel încât media acestora va ajunge până spre 6 grade, la finalul celei de-a doua săptămâni de analiză. Vor fi intervale cu averse, îndeosebi pe parcursul după-amiezilor și al serilor.

În Maramureș, maximele termice vor scădea în primele trei zile, de la o medie de 25 de grade, până spre 22 de grade. Ulterior, temperaturile maxime vor crește, astfel că, mediat, se vor atinge 23 de grade, în 24 și 25 aprilie. După aceste zile, se poate evidenția o scădere bruscă a mediei temperaturilor din timpul zilei, până spre aproximativ 16 grade, în data de 27 aprilie. În a doua săptămână de referință nu vor fi variații termice semnificative, astfel că media maximelor va fi cuprinsă între 17 și 19 grade. Dacă se face referire la media temperaturilor nocturne, aceasta va fi de aproximativ 9 grade, în primele cinci zile, apoi va scădea semnificativ, spre 3 grade, în data de 28 aprilie. După aceasta, va urma o creștere treptată a minimelor termice, astfel încât, imediat, se va înregistra o valoare de 7 grade, la finalul celei de-a doua săptămâni. Vor fi intervale cu averse, mai ales după-amiaza și seara.

În Moldova, până în data de 25 aprilie, vremea va fi caldă cu temperaturi maxime medii de 23 – 25 de grade și minime medii de 8…10 grade, dar la sfârșitul primei săptămâni de referință, valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale, astfel media maximelor va tinde spre 14 grade în data de 27 aprilie, iar cea a minimelor va ajunge la 2 grade în noaptea de 28 aprilie. În cea de-a doua săptămână tendința vremii va fi de încălzire ușoară, maximele de la medii de 16 grade spre 20 de grade, iar cele minime de la medii de 4 grade spre 8 grade. Temporar va ploua și sub formă de aversă în data de 26 aprilie, dar ploi slabe de scurtă durată se vor semnala pe arii mai restrânse și în perioada 1 – 5 mai.

Publicitate

În Dobrogea, vremea va fi caldă până în data de 26 aprilie, cu temperaturi maxime medii de 21 – 23 de grade, mai scăzute pe litoral spre 18 – 20 de grade și minime medii de 8…12 grade, apoi valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale. În perioada 27 -29 aprilie, media maximelor va fi de 15 – 16 grade, iar cea a minimelor de 4 – 6 grade. Ulterior, tendința vremii va fi de încălzire ușoară, maximele vor tinde spre medii de 18 grade, iar cele minime spre medii de 8 – 9 grade. Temporar va ploua și sub formă de aversă în 26 și 27 aprilie, dar ploi slabe de scurtă durată se vor semnala pe arii mai restrânse și după data de 1 mai.

În Muntenia, până în data de 25 aprilie, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a regiunii cu temperaturi maxime medii de 23 – 25 de grade și minime medii de 8 – 10 grade, dar la sfârșitul primei săptămâni de referință, valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale, astfel media maximelor va tinde spre 16 grade în data de 27 aprilie, iar cea a minimelor va ajunge la 4 grade în noaptea de 28 aprilie. În cea de-a doua săptămână tendința vremii va fi de încălzire ușoară, maximele de la medii de 16 grade spre 22 de grade, iar cele minime de la medii de 4 grade spre 8 grade. Temporar va ploua și sub formă de aversă în 26 și 27 aprilie, dar ploi slabe de scurtă durată se vor semnala pe arii mai restrânse și după data de 1 mai.

În Oltenia, vremea va fi caldă până în data de 26 aprilie, cu temperaturi maxime medii de 22 – 24 de grade și minime medii de 9 – 11 grade, apoi valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale. În perioada 27 -29 aprilie, media maximelor va fi de 16 – 17 grade, iar cea a minimelor de 5 – 7 grade. Ulterior, tendința vremii va fi de încălzire ușoară, maximele vor tinde spre medii de 20 grade, iar cele minime spre medii de 8 – 9 grade. Până în data de 28 aprilie, temporar va ploua și sub formă de aversă în 26 și 27 aprilie, dar ploi slabe de scurtă durată se vor semnala pe arii mai restrânse și după data de 1 mai.

La munte, până în data de 26 aprilie, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit cu temperaturi maxime medii de 12 – 14 de grade și minime medii de 5 – 6 grade, dar la sfârșitul primei săptămâni de referință, valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale, astfel media maximelor va tinde spre 6 – 7 grade în zilele de 27 și 28 aprilie, iar cea a minimelor va ajunge până spre -2 grade în noaptea de 28 aprilie. În cea de-a doua săptămână tendința vremii va fi de încălzire ușoară, maximele de la medii de 7 grade spre 10 de grade, iar cele minime de la medii de 0 grade spre 4 grade. Temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă în cea mai mare parte a intervalului, iar în perioada 22-27 aprilie, local vor fi și cantități de apă mai însemnate.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată). Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Sute de amenzi în valoare de peste 150.000 de lei și 21 de permise reținute , bilanțul acțiunilor polițiștilor din ultimele 48 de ore

Publicat

Publicitate

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza  întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.

Astfel, au fost organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
Pentru ca cetățenii să se bucure în siguranță de sărbătorile pascale.

Polițiștii care s-au aflat în teren au constatat aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 150.000 de lei și au fost reținute 21 de permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending