Connect with us

Actualitate

CNAIR vrea să modernizeze Transfăgărășanul. Drumul ar urma să fie deschis tot timpul anului

Publicat

Publicitate

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat miercuri începerea demersurilor pentru modernizarea Transgfăgărășanului (DN 7C), astfel încât acesta să poate fi deschis tot timpul anului sau pentru o perioadă cât mai îndelungată între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, relatează Mediafax.

CNAIR a publicat miercuri în SICAP anunțul pentru consultarea de piață având ca obiect „Elaborare Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții DN 7C, km 104+000 – km 130+800 (Transfăgărășan)”.

Documentul va rămâne în consultare pentru o perioadă de 20 de zile, urmând ca procesul de consultare a pieței să se finalizeze în termen de 30 de zile de la publicarea acestuia, timp în care cei interesați pot emite puncte de vedere, observații sau precizări.

Propunerile și documentele pot fi transmise de operatorii economici interesați pentru participarea la consultarea de piață la CNAIR.

Modernizarea trebuie să curpindă lucrări care să permită circulația tot timpul anului sau pentru o perioadă de timp cât mai îndelungată.

Conform companiei, în cadrul viitorului contract care face obiectul consultării de piață vor fi cuprinse realizarea expertizei tehnice, care să promoveze intervențiile asupra drumului existent, pentru ca circulația să fie deschisă tot timpul anului sau pentru o perioadă de timp cât mai îndelungată și pe secțiunea de drum cuprinsă între km 104+000 (Piscul Negru) și km 130+800 (Cabana Bâlea Cascada), elaborare documentației de avizare a lucrărilor și elaborarea documentației de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări și asistență tehnică acordată beneficiarului în perioada derulării procedurii de achiziție publică.

Publicitate

Obiectivul general al proiectului constă în stabilirea măsurilor de intervenție necesare a fi întreprinse pentru desfășurarea, pe cât posibil, a traficului tot timpul anului pe Transfăgărășan, și pentru a dezvolta economic regiuni deservite de rețeaua rutieră existentă.

„Pentru DN 7C, proiectul de modernizare va deveni un motor pentru dezvoltarea economică și se va axa pe dezvoltarea turismului, o ramură economică dezvoltată cel mai mult în zona de influență a proiectului, prin creșterea accesibilității spre și dinspre zonele în care turismul este prezent sau în care turismul poate prospera prin valorificarea potențialui existent.

Modernizarea implică și creșterea calității vieții și a condițiilor de mediu ale cetățenilor din zonele adiacente drumului, precum și a condițiilor în care se desfășoară traficul, toate aceste elemente constribuind activ la valorificarea Transfăgărășanului din punct de vedere turistic”, transmit reprezentanții CNAIR.

Conform acestora, un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor de circulație la nivelul rețelei naționale, inclusiv sub aspectul siguranței rutiere, reducerea emisiilor poluante și costurilor de operare, crescând viteza de călătorie și, astfel, răspunzând cerințelor de dezvoltare economică și asigurând conectivitatea la nivel regional.

Prin acest demers, CNAIR urmărește găsirea unor soluții viabile și constructive privind viitoarele elemente de pe DN 7C precum: polate, consolidări, lucrări de scurgere a apelor, lucrări de siguranță rutieră; identificarea zonelor pentru parcări (spații pentru comercianși în parcări, modalități de taxare a acestor spații de servicii publice), zone de „viewpoint”; identificare zone pentru banda de vehicule grele și panouri de informare digitale “la poale”: număr locuri de parcare libere, temperatură/vânt/polei, etc.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

O nouă creșă în Botoșani: Lucrările din zona fostului Obor, aproape de final. Investiție de 11,8 milioane lei prin PNRR

Publicat

Publicitate

Municipiul Botoșani se pregătește să deschidă o nouă creșă modernă, în zona fostului Obor, investiția fiind realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație. Lucrările se apropie de final, iar unitatea urmează să fie predată spre folosință în perioada următoare.

Noua creșă va avea o capacitate de 40 de locuri, fiind prevăzute patru dormitoare, camere de joacă, spații verzi și locuri de joacă exterioare. Proiectul are o valoare totală de 11,8 milioane lei și a fost gândit pentru a răspunde cererii crescânde din partea părinților botoșăneni, care reclamau de mai mulți ani lipsa locurilor disponibile pentru antepreșcolari.

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a subliniat că aceasta este a doua creșă construită recent, după finalizarea celei din cartierul ANL Cișmea, care este deja pregătită să își primească primii copii. „Am spus mereu că Botoșaniul are nevoie de mai multe locuri pentru copiii botoșănenilor. Astăzi suntem foarte aproape de a oferi comunității nu una, ci două creșe moderne și bine dotate”, a explicat edilul pe pagina sa de socializare.

În prezent, municipiul dispune de o singură creșă funcțională, insuficientă pentru a acoperi numărul mare de solicitări venite din partea părinților, dar adminsitrația publică locală speră că noile obiective, construite prin fonduri europene, vor contribui semnificativ la creșterea accesului copiilor la servicii educaționale timpurii în condiții moderne și sigure.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 18 septembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 18 septembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 18 septembrie 2025:

Loto 6 din 49: 5, 8, 4, 14, 42, 39

Loto 5 din 40: 3, 13, 20, 33, 12, 5

Noroc: 5 4 6 0 3 8 2

Noroc Plus: 6 2 5 9 3 8

Publicitate

Super Noroc: 2 2 7 8 5 9

Joker: 22, 38, 32, 24, 5 + 13

 

Citeste mai mult

Bucecea

Parohia Sfântul Nicolae din Călinești reface Casa Praznicală. Credincioșii sunt chemați să sprijine lucrările

Publicat

Publicitate

Parohia „Sfântul Nicolae” din Călinești a demarat în această săptămână lucrările la Casa Praznicală, un proiect așteptat de comunitate și desfășurat cu binecuvântarea și sub ocrotirea sfântului ocrotitor al bisericii.

Preotul paroh Ciprian a adresat un apel către enoriași și către fiii satului, îndemnându-i să sprijine, fiecare după putere, continuarea lucrărilor. Printre etapele prevăzute se numără aplicarea de var și glet, montarea de gresie în sala de mese, amenajarea bucătăriei cu chiuvetă, aragaz și mobilier necesar.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu și sub ocrotirea Sfântului Nicolae am început lucrările la Casa Praznicală. Vă rugăm să fiți alături de noi în acest demers important pentru comunitatea noastră”, a transmis preotul Ciprian.

Cei care doresc să contribuie o pot face atât la biserica parohiei, cât și prin donații în contul bancar deschis pe numele Parohiei „Sf. Nicolae” Călinești, IBAN: RO59RNCB0042012608040001.

Un apel pentru sprijinirea lucrărilor a fost făcut și de primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, care a încurajat comunitatea să se implice activ în finalizarea acestui obiectiv important pentru viața parohială.

Casa Praznicală urmează să devină un spațiu esențial pentru organizarea de evenimente religioase, sociale și comunitare, consolidând rolul bisericii în viața credincioșilor din Călinești.

Publicitate

Citeste mai mult

Economie

Începe Rabla Auto 2025: A fost anunțată data pentru înscrierile persoanelor fizice în program. Condiții de participare

Publicat

Publicitate

Administrația Fondului pentru Mediu anunță lansarea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice începând cu data de 30 septembrie 2025, ora 10:00. Sesiunea va rămâne deschisă până la data de 25 noiembrie 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat, relatează alba24.ro.

Rabla Auto 2025. Buget

Suma alocată sesiunii de înscriere este 200.000.000 lei, din care:

  • 80.000.000 lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid;
  • 120.000.000 lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Rabla Auto 2025. Condiții și valoare ecotichet

Programul Rabla Auto 2025 oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa finanțare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor vechi, poluante, și achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante și mai eficiente energetic.

Programul oferă o procedură simplificată și acces rapid la finanțare, solicitanții înscriindu-se direct în aplicația informatică disponibilă pe site-ul AFM, www.afm.ro.

Valoarea ecotichetelor acordate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoanele fizice este următoarea:

  • 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice;
  • 12.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete.

Cuantumul ecotichetului se scade de către producătorul validat din preţul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, diferenţa fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii şi/sau surse financiare complementare: credite ori finanţare în baza unui contract de leasing financiar.

Publicitate

Valoarea finanţării nu poate depăşi 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou-achiziţionat prin program.

Vezi integral: Ghid_finantare_rabla_autovehicule_2025

Rabla Auto 2025: ce autovehicule pot fi cumpărate prin program

Autoturisme, autoutilitare uşoare sau autospeciale/autospecializate uşoare, motociclete, care au sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau hibrid:

  • care nu au fost înmatriculate niciodată
  • a căror valoare de achiziţie nu depăşeşte suma de 60.000 euro, cu TVA inclus
  • care generează maximum 145 g CO_2/km în sistem WLTP
  • care generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, pentru motocicletă.

Autoturisme, autoutilitare uşoare sau autospeciale/autospecializate uşoare, cvadricicluri sau motociclete electrice care au sistem de propulsie plug-in hibrid, pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen:

  • care nu au fost înmatriculate niciodată
  • a căror valoare de achiziţie nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus
  • care generează mai puţin de 80 g CO_2/km în sistem WLTP, pentru autovehicul nou plug-in hibrid
  • prin excepţie, autovehiculul DRIVE-TEST/DEMO care:
    • este înmatriculat pentru prima dată cu cel mult 6 luni în urmă inclusiv faţă de data vânzării şi care nu depăşeşte 6.000 km inclusiv
    • înmatricularea este pe numele producătorului validat, respectiv al punctului de lucru/agentului/partenerului autorizat, iar autovehiculul a fost utilizat pentru activităţi de DRIVE-TEST/DEMO
    • este comercializat de către producătorul validat, respectiv de către punctul de lucru/agentul/partenerul autorizat, declarat în cererea de validare, în calitate de prim proprietar.

AFM nu finanţează achiziţionarea autovehiculelor alimentate cu combustibil motorină.

Rabla Auto 2025: condiții persoane fizice

Poate beneficia de finanţare solicitantul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  • are domiciliul/reşedinţa în România
  • are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local unde are domiciliul/reşedinţa, conform prevederilor legale în vigoare
  • nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă
  • se angajează să predea către un colector autorizat un autovehicul uzat aflat în proprietatea sa ori a cedentului
  • se angajează să radieze din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat

Rabla Auto 2025: acte necesare

Înscrierea solicitantului se realizează prin încărcarea în aplicaţie a următoarelor documente:

  • cererea de finanţare, descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată
  • actul de identitate care atestă identitatea şi domiciliul/reşedinţa în România, eliberat de către autorităţile române, în termen de valabilitate la momentul înscrierii
  • document suplimentar care să ateste domiciliul solicitantului, în situaţia în care acesta are carte de identitate electronică. Acest document poate fi, după caz: un certificat de atestare a domiciliului, emis de direcţia de evidenţă a persoanelor, un act notarial sau contractual, cum ar fi un contract de utilităţi, un extras de carte funciară ori un contract de închiriere
  • certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, nu mai vechi de 90 de zile la momentul înscrierii în program
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/reşedinţa, nu mai vechi de 30 de zile la momentul înscrierii în program.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending