Connect with us

Eveniment

CNAIR vrea să afle câte mașini circulă pe drumurile din România. Va organiza un recensământ al circulației rutiere

Publicat

Publicitate

CNAIR va organiza un recensământ al circulației rutiere care se va desfășura pe șoselele din România începând din luna aprilie până în luna noiembrie.

Recensământul va ține șapte zile în lunile cu trafic mediu, aprilie, mai, octombrie, noiembrie, și trei zile în lunie iulie și august când traficul are valori foarte mari.

Recensământul circulației rutiere se efectuează o dată la cinci ani și constă în înregistrări manuale ale traficului, pe categorii de vehicule.

Activitatea trebuia să se desfășoare în 2020, dar a fost amânată din cauza pandemiei.

Posturile recensământului circulației rutiere vor fi amplasate pe autostrăzi, drumuri naționale și județene. Pe autostrăzi și drumuri nationale durata înregistrarii va fi de 8 ore/zi, în timp ce pe drumurile județene durata va fi de 14 ore/zi.

Informații astfel adunate vor fi folosite pentru „fundamentarea și proiectarea investițiilor rutiere și a lucrărilor de întreținere și reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulației rutiere și urmărirea dinamicii de evoluție a traficului pe rețeaua rutieră, precum și pentru elaborarea de studii referitoare la evaluarea calității aerului, prin estimarea emisiilor generate de traficul rutier și a impactului asupra mediului”.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Havârna, depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au oprit pentru control, pe D.C. 1 D, în localitatea Havîrna, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație din luna iunie a.c.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Bicicliști amendați pentru că au încălcat regulile de circulație

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale bicicliștilor.

 

Activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc ridicat de producerea accidentelor, 10 biciliști fiind suprinși de polițiști încălcând regulile de circulație.

 

Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânără depistată la volan deși nu avea acest drept

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au oprit pentru control,  pe D.E. 58, în localitatea Coșula, un autoturism, condus de o tânără, din județul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valid,  dreptul de conducere fiind suspendat pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care și ambulanța de terapie intensivă mobilă, dar și una aparținând SAJ.

Aceștia au constat faptul că nu erau victime încarcerate. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending