Connect with us

Eveniment

CNAIR a impus restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada sărbătorilor pascale

Publicat

Publicitate

CNAIR a anunțat că în perioada sărbătorilor pascale, începând de joi și până luni, vor fi introduse restricții de circulație pentru vehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone, relatează Mediafax.

CNAIR informează că, potrivit prevederilor Ordinului ministrului transporturilor şi ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi, 13 aprilie, 14 aprilie 2023 (Vinerea Mare), sâmbătă 15 aprilie, 16 aprilie şi 17 aprilie (prima şi a doua zi de Paşte).

Astfel, restricţiile sunt aplicate pe autostrada A2, Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Cernavodă – Constanţa (intersecţia A2 cu A4), joi de la 16.00 la 22.00, iar în restul zilelor între orele 6.00 şi 22.00.

Pe DN7, Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (intersecţia DN7 cu DN 1), restricţiile vor fi aplicate joi între orele 18.00-22.00, iar în restul zilelor între 6.00 şi 22.00.

De asemenea, pe DN39, Agigea (intersecţia DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limita municipiu), restricţiile se vor aplica joi între 16.00 şi 22.00, iar în celelalte zile între 6.00 şi 22.00.

Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, transmite CNAIR.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ajutor de stat pentru motorină 2026: Depuneri până la data de 22 decembrie 2025

Publicat

Publicitate

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani primește până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare este emis de Centrele Judeţene APIA până la data de 1 martie 2026.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverinţă eliberată de Primărie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/ viermi de mătase, după caz;

c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

Publicitate

d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată;

e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f) situația privind calculul efectivului rulat/mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;

j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Schema de ajutor de stat este reglementată prin HG nr. 1174/2014 și OMADR nr. 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, din Trușești, depistat la volan cu toate că are permisul suspendat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din  Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 51 de ani, din Leorda, dat jos de la volan pentru că a condus fără permis

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din Dorohoi au oprit pentru control, în localitatea Brăești, un autoturism condus de către un bărbat, de 51 de ani, din comuna Leorda.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-ar fi fost încredințat spre a fi condus, de fiica sa, de 20 de ani.

 

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autoturism unei persoane care nu deține permis de conducere.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni, cu ochii pe șoferii care apasă pedala de accelerație peste limita legală

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii abaterilor la regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani, în zonele identificate cu risc ridicat de producerea accidentelor rutiere.

 În acest context, în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 lei.

 

Dintre sancțiuni, 22 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, 6 pentru nefolosirea centurii de siguranță iar 4 pentru alte abateri la regimul rutier.

 

Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50km/h și 70 km/h.

Publicitate

 

Astfel de activități vor continua pe raza județului Botoșani, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de risc rutier, în vederea consolidării unui climat de siguranță rutieră.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending