Connect with us

Actualitate

Cine sunt românii care primesc vouchere pentru factura de energie. Ministrul Energiei: Vor acoperi 40-50% din valoarea facturii

Publicat

Publicitate

Cine sunt românii care primesc vouchere pentru factura de energie Ministrul Energiei a explicat ce se va întâmpla cu facturile românilor de la 1 august, după creșterea prețurilor la energie electrică. Mai bine de patru milioane de români vor primi vouchere de la stat, prin care își vor putea achita până la 50% din valoarea facturilor, a declarat Bogdan Ivan, la Antena 1

Beneficiarii cardurilor de electricitate vor fi românii care au venituri mici și foarte mici, până în 1,950 de lei sau până în 1,780 de lei pentru cei care locuiesc cu familia.

Ministrul Energiei, despre variantele de reducere a prețurilor

„Sunt trei variante astăzi, unele sunt pe termen scurt, unele pe termen mediu și pe termen lung. Din punct de vedere a termenului scurt, faptul că sunt 200.000 de oameni care și-au schimbat operatorul de distribuție în ultimele două luni de zile, arată faptul că e o dinamică foarte mare și deja avem doi competitori pe piață care au scăzut sub pragul psihologic de 1,3 lei per kilowatt.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că au scăzut sub prețul plafonat înainte de 1 iulie. Adică cei care consumau mai mult de 300 de kilowați înainte, și se vor muta la unul dintre cei doi furnizori, vor păti fapturile mai mici începând cu luna iulie”, a declarat Bogdan Ivan, la Antena 1.

Cine sunt românii care primesc vouchere pentru factura de energie

„În schimb, acei oameni care aveau un consum sub 60-70 de kilowatts, adică aproximativ 4,7 milioane de români, care aveau un consum foarte mic, aveau o discrepanță foarte mare. Pentru ei aproape se vor dubla fapturile de la 40-50 de lei la 90-100 de lei.

Pentru ei am gândit un mecanism, imediat după ce am ajuns la minister, împreună cu Ministrul Muncii, prin care, timp de nouă luni de zile, până în 31 martie 2026, vom acorda un voucher care va acoperi aproximativ 40-50% din valoarea facturii pentru acești oameni.

Publicitate

2,1 milioane de gospodării, aproximativ 4,5 milioane de români. Cei care au venituri mici și foarte mici, adică până în 1,950 de lei sau până în 1,780 de lei pentru cei care locuiesc cu familia”, explică ministrul.

Cum se vor putea înscrie românii pentru a primi carduri de energie

Ministrul Energiei a explicat cum se vor putea înscrie românii pentru a primi vouchere pentru factura de energie.

„Platforma nu e încă funcțională. Cei de la STS ne-au promis că va fi gata până la jumătatea lunii august. (…)

Oamenii vor putea să se înscrie fie ei, fie cineva din familie să-i înscrie în acea platformă, fie funcționarul de la primăria de care aparțin sau poștașul de la ghișeul Poștei Române din localitate”, a mai explicat ministrul Energiei.

Ce spune ministrul Energiei despre tarifele dinamice și contoarele inteligente

„Nu e deloc imposibil, avem modele de bună practică în Belgia, în Marea Britanie. Vin din digitalizare și cred foarte mult că vom putea să optimizăm foarte mult din fluxurile energetice și din echilibrarea sistemului energetic național din România folosind instrumente digitale.

Pentru asta avem nevoie de două elemente. Să investim în infrastructura de transport, distribuție și furnizare. Aici avem fonduri pentru modernizare, pentru Transelectrica avem 500 de milioane de euro disponibili.

Doi, să investim bani tot din fondul pentru modernizare, (…) o secțiune foarte importantă vreau să fie orientată către aceste contoare inteligente, care vor putea să măsoare în timp real nevoia de consum.

De exemplu dacă între ora 11:00 și ora 18:00 vei consuma energie electrică vei plăti de trei ori mai puțin decât în intervalul 18:00 – 21:00. E normal și e corect pentru consumatorul final ca el să plătească energia pe care o consumă la prețul pieței la ora respectivă.

Această măsură e una pe care o văd foarte practică. Venim și cu o modificare de legislație prin care permitem atât oamenilor care vor să instaleze acest tip de echipament, până când vom veni noi într-o formă în care să finanțăm operatorii de distribuție să-l instaleze gratuit pentru oameni, costă undeva la 200 – 250 de euro.

Eu îmi doresc să demarăm acest proiect în următorul an, un an și jumătate.

În anumite zone, viitorul este unul foarte simplu, e cel al comunităților de energie. Ai și producția ai și consumul la nivel local. Acum e o formă oarecum centralizată”, a precizat Bogdan Ivan.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Intervenție emoționantă la Flămânzi: Un câine lovit de o mașină, salvat de pompieri după ce a rămas blocat între bara din față și radiator

Publicat

Publicitate

O intervenție mai puțin obișnuită, dar încărcată de emoție, a avut loc astăzi după-amiază, la ieșirea din localitatea Cotu, spre Flămânzi. Un câine rătăcit pe șosea a fost lovit accidental de un autoturism, iar în urma impactului animalul a rămas prins între bara din față și radiatorul mașinii.

Deși situația părea imposibilă, finalul a fost unul fericit datorită promptitudinii și profesionalismului pompierilor botoșăneni.

Șoferul care a lovit câinele a oprit imediat, speriat de ce ar fi putut să se întâmple. A încercat să elibereze animalul pe cont propriu, însă acesta rămăsese blocat între elementele caroseriei. Înțelegând că orice mișcare greșită i-ar fi putut provoca răni suplimentare patrupedului, bărbatul a solicitat sprijinul pompierilor.

La fața locului a sosit echipajul din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și accesorii pentru descarcerare. Misiunea nu a fost deloc simplă. Militarii au fost nevoiți să demonteze apărătoarea de la roată și bara din față a autoturismului, lucrând cu grijă și calm, pentru a nu provoca animalului dureri sau leziuni.

După minute bune de efort atent, pompierii au reușit să elibereze câinele, care, spre surpriza tuturor, a ieșit teafăr, fără răni vizibile. Salvatorii i-au oferit apă și l-au supravegheat câteva momente pentru a se asigura că starea lui este stabilă. În cele din urmă, patrupedul și-a continuat drumul, părând speriat, dar nevătămat.

Intervenția a stârnit emoție în rândul celor prezenți, dar și admirație pentru pompieri, care și de această dată și-au demonstrat profesionalismul și compasiunea. Pentru ei, o viață rămâne o viață — fie că are două picioare sau patru.

Publicitate

Un gest simplu, dar care spune multe: umanitatea rămâne cel mai important echipament de intervenție.

Citeste mai mult

Eveniment

Performanță de top pentru LPS Botoșani: Aur, Argint și Locul III pe echipe la Cupa României U15

Publicat

Publicitate

Performanță remarcabilă pentru echipa de lupte greco-romane a Liceului cu Program Sportiv Botoșani, care a participat în weekend la Finala Cupei României U15, desfășurată în perioada 24-26 octombrie, la Târgu Mureș.

Evenimentul a reunit peste 600 de sportivi din întreaga țară, transformând competiția într-una dintre cele mai puternice și disputate ediții din ultimii ani.

Luptătorii botoșăneni au urcat pe podium la mai multe categorii, confirmând progresul și pregătirea solidă din ultimele luni.

Diaconu Albert a devenit campion național la categoria 41 kg, reușind să treacă rând pe rând de adversari cu experiență, demonstrând tehnică și determinare. La categoria 48 kg, Cîrlan Andrei a obținut medalia de argint, în timp ce Robert Talpiz s-a situat pe locul V la categoria 44 kg, clasare importantă în contextul valorii competiției.

Pe 26 octombrie a avut loc și finala pe echipe, unde LPS Botoșani a reușit să se claseze pe locul III, depășind formații puternice precum cele din Suceava și Constanța. Rezultatul confirmă atât valoarea individuală a sportivilor, cât și coeziunea grupului.

Din echipa botoșăneană au făcut parte: Serediuc Cristian, Diaconu Albert, Talpiz Robert, Cîrlan Andrei, Vasilică Denis, Belinschi Emanuel, Adrobotoaei Marian, Dăscălescu Spiridon, Șuliuc Iannis și Vrînceanu Florin.

Publicitate

Rezultatele obținute la Târgu Mureș consolidează poziția LPS Botoșani printre cluburile de referință ale luptei greco-romane din România și reprezintă un pas important în pregătirea viitoarelor competiții naționale și internaționale.

Bravo, băieți!

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Wizz Air anunță rute noi către Europa de la aeroportul din Iași. Zboruri directe la Praga, Copenhaga și Valencia

Publicat

Publicitate

Compania low-cost Wizz Air continuă să își consolideze prezența în România, iar una dintre cele mai vizate baze rămâne Aeroportul Internațional Iași, care beneficiază în această săptămână de trei noi conexiuni aeriene.

Astfel, în datele de 27 și 28 octombrie, Wizz Air a inaugurat zboruri directe din Iași către Praga (Cehia), Copenhaga (Danemarca) și Valencia (Spania) – destinații cu potențial ridicat atât pentru mobilitate academică și de afaceri, cât și pentru turism.

Extinderea rutelor de la Iași are loc în contextul unui plan operațional amplu al companiei. Între 26 și 29 octombrie, Wizz Air lansează 11 rute noi de pe București Otopeni către orașe precum Erevan, Praga, Turku, Bordeaux, Paris Orly, Berlin, Köln, Pescara, Gdansk, Porto și Bratislava. Totodată, operatorul a alocat a doua aeronavă bazei din București Băneasa, relocând nouă rute de pe Otopeni pe aeroportul secundar din Capitală, printre care Bruxelles Charleroi, Milano Bergamo, Torino și Barcelona.

Și alte orașe din România beneficiază de extinderea operațiunilor Wizz Air:

  • Cluj-Napoca va avea noi rute către Billund, Marrakesh, Oslo Sandefjord Torp, Stockholm Skavsta și Tel Aviv;

  • Craiova va deschide conexiuni către Paris Beauvais, Atena și Napoli;

    Publicitate
  • Brașovul va fi legat de Memmingen și Milano Malpensa;

  • Sibiul va primi o rută directă către Birmingham.

În acest tablou al extinderii rețelei companiei, Iașiul pare că se detașează prin consolidarea statutului său de cel mai important aeroport al Regiunii de Nord-Est, cu o cerere în creștere constantă și perspective favorabile pe termen lung, inclusiv prin dezvoltarea Terminalului T4.

Noile rute Wizz Air facilitează accesul direct către Europa Centrală, Scandinavia și Peninsula Iberică, reducând nevoia pasagerilor din Moldova de a zbura din București sau de pe alte aeroporturi din țară.

Citeste mai mult

Economie

S.C. MODERN CALOR S.A. Botoşani: Anunț de LICITAŢIE CU STRIGARE

Publicat

Publicitate

S.C. MODERN CALOR S.A. Botoşani cu sediul în str. Pacea nr.43, organizează la sediul societăţii, procedura de LICITAŢIE CU STRIGARE, pentru închirierea spaţiului din punctul termic PALAT, – Stada Teatrului – lângă sediul ACR, suprafaţă de închiriat – 179,93 mp. Spaţiul este racordat la următoarele utilităţi: apa rece/canalizare, energie electrică.

Preţul minimal de pornire este de 3,1 euro/mp/lună, fără TVA, pasul de strigare este de 10% din preţul de pornire.

Solicitanţii vor depune o cerere de participare la secretariatul societăţii şi vor achita garanţia de participare de 3,500 lei, la casieria societăţii până la data de 04.11.2025, ora 15.00.

Documente de participare:

– persoane fizice:

– chitanţă achitare taxă de participare;

Publicitate

– copie carte de identitate.

– persoane juridice:

– chitanţă achitare taxă de participare;

– copie certificat de înregistrare societate;

– împuternicire participant;

– copie carte de identitate participant.

LICITAŢIA va avea loc pe data de 05.11.2025, ora 09.00, la sediul din str. Pacea, nr. 43. Informaţii suplimentare pot fi obținute la tel. 0231/537100 int.121.

Contractul de închiriere va intra în vigoare din momentul preluării spaţiului de către chiriaş, în baza unui proces-verbal de predare-primire.

Dacă nu va fi oferit preţul minimal la şedinţa de pe 12.11.2025, licitaţia se va repeta în fiecare zi de miercuri la ora 09:00, până la adjudecarea spaţiului disponibil pentru închiriere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending