Un incendiu s-a produs, seară trecută, într-o gospodărie din localitatea Unțeni. Furajele depozitate lângă casă s-au aprins, cel mai probabil, în urma exploziei unei petarde.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardea depozitul de furaje și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Nu au fost persoane rănite. Au ars aproximativ trei tone de furaje. Pompierii au salvat casa.

Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

– nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, în balcoane, holuri de bloc sau pe terase;

– nu aruncaţi artificii sau alte obiecte asemănătoare de la balcon, în apropierea unor persoane, clădiri, autotursime, copaci, depozite de furaje pentru a nu provoca incendii sau accidente;

– nu folosiţi obiectele pirotehnice în apropierea materialelor combustibile;

– nu lăsaţi copiii să utilizeze obiecte pirotehnice și supravegheaţi-i în permanență.

FOTO: arhivă

Aglaia, o aristocrată bogată din Roma, era fiica proconsulului Acachius și a trăit spre sfârșitul secolului al III-lea, pe când împărat era Dioclețiean (284-305). Tânără și necăsătorită fiind, viețuia în păcate cu sclavul Bonifatie, administratorul proprietăților ei.

Totuși, în ciuda vieții lor ușoare și fără griji, amândoi erau cu lărgime de inimă față de săraci și de străini. Auzind de la unii creștini despre persecuția care avea loc în părțile răsăritene ale imperiului și despre pătimirile și minunile mucenicilor, Aglaia își dorea să dobândească și să găzduiască în casa ei sfinte moaște, drept pentru care l-a trimis pe Bonifatie în expediție în Asia Mică, cu sarcina de a se întoarce de acolo aducând sfinte moaște de mucenici.

La plecare, Bonifatie i-a spus Aglaiei, mai în glumă, mai în serios: Doamna mea, dacă nu voi găsi rămășițe de martiri și mă voi da pe mine însumi spre pătimire, îmi vei primi înapoi trupul cu cinste? Aglaia însă l-a luat în râs, ca pe unul pe care îl știa că nu era bărbat virtuos. Bonifatie, însă, avea și el un mare respect față de martiri și nu se considera vrednic să atingă sfintele lor moaște. Plecând Bonifatie însoțit de câțiva tovarăși, după o lungă călătorie, au ajuns cu corabia în Tarsul Ciliciei.

Lăsându-și însoțitorii la han, Bonifatie s-a dus țintă în piața cetății unde, sub privirile mulțimii, erau judecați și torturați câțiva creștini. Văzând chinurile teribile ale celor ce pătimeau, dar și fețele lor luminoase, Bonifatie s-a străpuns la inimă și s-a apropiat de ei plângând și le-a îmbrățișat și sărutat picioarele. Chinuitorii l-au întrebat cine este, iar Bonifatie a răspuns că e un creștin, iar apoi refuzat să jertfească zeilor. Chinuitorii l-au dezbrăcat și l-au atârnat cu capul în jos și l-au bătut de cădea carnea de pe el. L-au dat apoi jos din atârnătoare și i-au turnat plumb topit pe gât, dar Hristos i-a primit jertfa și l-a făcut de priveliște și de minune înaintea mulțimii adunate, căci nu a murit, ci era viu și sănătos.

Văzând aceasta, mulțimea de cetățeni adunați a prins să strige „Mare este Dumnezeul creștinilor!”, au început să arunce cu pietre în judecător, apoi au intrat în templu și au dărâmat statuile. A doua zi, liniștindu-se revolta din oraș, judecătorul a hotărât ca Sfântului Bonifatie să i se taie capul și așa s-a săvârșit. Mai mult de 500 de cetățeni din Tars au crezut în Hristos și s-au adăugat Bisericii în urma minunilor întâmplate cu ocazia torturării și execuției Sfântului Bonifatie și a celorlalți creștini. Tovarășii lui Bonifatie, neștiind de pătimirea și moartea lui, îl căutau prin taverne, crezând că s-a îmbătat peste noapte și zace pe undeva. În cele din urmă au dat peste un om care asistase la martiriul și moartea lui și care i-a dus la locul unde se afla trupul mucenicului.

Îndurerați, prietenii lui l-au răscumpărat și l-au dus la Roma. Înainte să ajungă aceștia în cetate, Aglaia a fost înștiințată de un înger de sosirea fostului sclav și iubit, acum Mucenicul Bonifatie, așa că s-a dus și a înștiințat preoții locului, primind sfintele moaște cu bună rânduială. Pe mormântul Sfântului Bonifatie, loc unde se săvârșeau multe minuni, Aglaia a zidit un paraclis, iar astăzi acolo se află Basilica dei Santi Bonifacio e(d) Alessio, pe dealul Aventin din Roma. Aglaia și-a împărțit averea săracilor și s-a retras la o mănăstire unde a petrecut 15 ani întru pocăință, apoi s-a mutat la Domnul. Dacă Bonifatie și-a spălat păcatele prin vărsarea sângelui său, Aglaia s-a curățit pe sine prin vărsarea de lacrimi și asceză, fiind primiți înaintea Domnului întru bucurie, căci El nu dorește moartea păcătoșilor, ci să se întoarcă și să fie vii. Bonifatie este considerat grabnic ajutător celor care luptă cu patima beției și voiesc să se izbăvească de tirania ei.

Semnificația numelui Aglaia:

– din limba greacă: strălucitor, sclipitor, minunat, numele acesta ne amintește că viața omului trebuie să fie strălucitoare și minunată și că doar un suflet curat poate da strălucire vieții

„Când veți curăța sufletele voastre, atunci vor străluci și se vor împărtăși de prezența lui Dumnezeu și de dumnezeiasca și cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca niște oglinzi curate ce vor putea primi și ele strălucire”

Sfântul Dionisie Areopagitul.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

21. D. Zeletin, în „Ateneu” nr. 1 din 2006, face o paralelă între Sadoveanu şi Vasile Voiculescu. Continuăm să reţinem: 21. SADOVEANU: „totul este elevaţie” – VOICULESCU: „totul este transfigurare”; 22. „estetul din el rămâne estet” – VOICULESCU: „eticul din el e în veşnică întârziere în a deveni estet, dar în această întârziere îi stă excelenţa”; 23. SADOVEANU: „face din suav notă majoră” – VOICULESCU: „dă materiei suavitatea enigmei”; 24. SADOVEANU: „oficiază riturile în perspectivă, deci pe orizontală” – VOICULESCU: „oficiază riturile în adâncime, deci pe verticală”; 25. SADOVEANU: „e braţul lui Aristotel” – VOICULESCU: „e braţul lui Socrate”; 26. SADOVEANU: „arată adâncimea orizontalului dizolvat în depărtare” – VOICULESCU: „arată adâncimea verticalului stratificat”; 27. SADOVEANU: „poezia prozei sale se aşterne peste lume aşa cum este” – VOICULESCU: „poezia prozei sale urcă asemenea unui abur de răvăşire prin cuget a lumii”;

Ionuţ Iamandi, în „Dilema veche” nr. 782 din 2019,  face o prezentare a cărţii lui Alexandr Zinoviev, „Homo Sovieticus”: „Există în „Homo Sovieticus” parabola cuplului tânăr şi fericit care locuia cu bătrâna lor bunică. La un moment dat, tinerii au constatat că din cauza bunicii, care se încăpăţânează să trăiască, nu prea aveau cum să se dezvolte în apartamentul limitat. Cuplul a conceput atunci un plan de înfometare a colocatarului devenit indezirabil. Planul însă a eşuat. Clănţănind din ultimii dinţi rămaşi, bunica umbla după mâncare prin casă şi, în pofida „tratamentului”, părea chiar mai vioaie şi mai sănătoasă. Abia când un „înţelept” le-a spus s-o îndoape, bunica a murit. În logica binară a lui Zinoviev, Rusia, chiar şi cea sovietică, e tocmai această bunică, ce supravieţuieşte cu puţin. O omoară numai abundenţa occidentală, care-i perverteşte traiul simplu organic. Dar şi în acest scenariu, problema e că unii o ţin minte pe bunică de când era mai tânără şi mai expansivă”;

Simona Preda, în „Ramuri” nr.1 din 2019,  scrie despre cartea lui Jorge Luis Borges, „Tangoul. Patru conferinţe” (traducere din limba spaniolă de Andrei Ionescu, Iaşi, Editura „Polirom”, 2018).  Merită reţinute câteva referiri care privesc acest dans excepţional: 1. „Tangoul este legat indisolubil de Buenos Aires şi de trei personaje: cuţitarul, junele de familie bună şi femeia uşoară, iar anul apariţiei sale ca dans clandestin a fost 1880”; 2. „Tangoul s-a născut în cartierele mărginaşe, în casele de pierzanie de acolo şi iniţial a fost respins de către societate şi considerat un dans vulgar”; 3. „Să ne gândim că lumea ştie puţine lucruri despre această ţară, în afară de două cuvinte. Aceste cuvinte se referă la un om şi la o muzică. Muzica este tangoul, iar omul este gauchoul”; 4. „Anii de apogeu ai tangoului sunt 1910 – 1914”; 5. „primul război mondial va îneca tangoul, dar nu îl va suprima”; 6. „Tangoul ne dă tuturor un trecut imaginar, că ascultând tangoul simţim cu toţii cum, în chip magic, am murit în colţul străzii într-o încăierare”;

La pagina 21 a jurnalului său, „Întoarcerea din Iad” (ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Florentina Toniţă, Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018), Camelia Răileanu scrie despre Horaţiu Ioan Laşcu: „Fratele L. îmi povesteşte de înmormântarea lui Horaţiu. Am aflat de moartea lui chiar înainte de operaţie, de la fratele D. dar nu ştiu de ce vestea înmormântării mă cutremură mai mult decât vestea morţii. Înainte de Paşti citeam în ziar despre singura lui carte, „Înălţarea”. Acum s-a înălţat de-adevăratelea. La 19 ani el scria deja dispoziţii finale. El a trăit propria sa legendă. Cred că s-a dus la moarte recitindu-şi „Înălţarea”, aşa cum eu m-am dus la operaţie cântând „Red River Valley”, un trist cântec de dragoste pe care trebuie să-l fi cântat fetele sudiste când le plecau iubiţii în timpul Războiului de Secesiune. Un poet, Grigore Vieru (parcă) spunea că durerea nu e de sânge. Durerea e de ţărână. Diferenţa dintre durerea lui Horaţiu şi durerea mea este diferenţa dintre durerea de ţărână şi durerea de sânge. Horaţiu a fost pentru mine o legendă din anii liceului. Legenda poetului tânăr care ratase reuşita din prima la facultate şi cochetase cu moartea. Eu am intrat în liceu când el l-a absolvit. Şi măcar de-am fi bătut palma, ca la ştafetă. Eu am intrat în facultate când el a absolvit-o. Horaţiu era doar un nume. Profesorii spuneau acel nume. (…) Cu cărarea lui dreaptă, cuminte, în părul şaten nu părea nici poet, nici viitor profesor”;

Cristian Pătrăşconiu, în „Ramuri” nr. 1 din 2019, publică o cronică la cartea  lui Thierry Wolton intitulată „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigaţie istorică – Cu pumnul de fier. Călăii” (Editura „Humanitas”, 2018). Reţinem: „E firească, desigur, întrebarea „Cine au fost călăii comunismului?” Iată, sintetic, în cuvintele Thierry Wolton: „Sunt toţi cei care făceau parte din nomenclatura comunistă. Fie conducătorii, fie membri de partid, fie poliţia politică. Cum i-am ordonat? Dacă ar fi să fac un fel de top, un fel de „hit parade” al călăilor din istorie, aş începe cu Lenin – pentru mine, el ocupă poziţia numărul unu şi mi se pare că este cel mai rău dintre toţi. Spun aceasta mai ales că restul călăilor comuniştzi nu au făcut altceva decât să cânte pe muzica pe care a făcut-o Lenin.  Pentru mine, aşadar, Lenin e călăul cel mai crunt din comunism şi după el nu vine  Stalin, aşa cum s-ar putea crede, ci Mao. Şi după Mao Tze Dung, Stalin şi kmerii roşii”;

Primăria Municipiului Botoșani, în colaborare cu Eltrans, aduce bucuria Crăciunului în oraș prin lansarea Autobuzului lui Moș Crăciun! Decorat festiv și plin de veselie, autobuzul fermecat circulă pe traseele 101 și 102 în perioada 18, 19 și 20 decembrie, între orele 9:00 – 12:00 și 14:00 – 17:00.

Copiii au ocazia să se bucure de o atmosferă de poveste, cu muzică de sărbătoare, zâmbetele Crăciunițelor și, bineînțeles, de întâlnirea cu Moș Crăciun, care apare doar la anumite ore pentru a aduce și mai multă bucurie celor mici.

De asemenea, autobuzul are o cutie specială pentru scrisori, unde micuții pot lăsa dorințele lor pentru Moș Crăciun. În Ajun, trei dintre aceste scrisori vor fi selectate, iar autorii lor vor primi cadouri speciale din partea Moșului!
Participarea la această activitate este complet gratuită, iar toți copiii din Botoșani sunt invitați să urce în autobuz și să se lase purtați de magia sărbătorilor.

Pentru detalii suplimentare, contactați Eltrans.