Connect with us

Eveniment

Cine este „regina” salatelor de boeuf din Botoșani. Povestea extraordinară a româncei care îmbină arta cu gătitul

Publicat

Publicitate

Poveștile pot avea un gust bun! O spune o botoșăneancă ce îmbină pasiunea pentru gastronomie cu cea pentru artă. Datorită talentului său, Mariana Grigoruță a ajuns să fie cunoscută pe plan național și internațional, scrie ADEVĂRUL

Cine și-ar putea imagina că basmele populare românești sau chipurile vechilor domnitori pot fi atât de delicioase? Trebuie doar să guști un colac cu chipul lui Cuza sau o salată boeuf cu Nică furând pupăza tușei Mărioara, realizate de o botoșăneanca originară din comuna Hlipiceni. Se numește Mariana Grigoruță, are 55 de ani și aproape dintotdeauna a fost pasionată de artă și gastronomie. Un șir de întâmplări petrecute de-a lungul ultimilor ani au făcut-o pe Mariana să îmbine cele două pasiuni într-un mod inedit și aproape unic. Stilul inedit de a găti, „desena” cu ingrediente culinare și chiar de a compune poezii inspirate din bunătățile cuhniei i-au adus recunoașterea la nivel național, un titlu de „regină a salatelor de boeuf” și prezența cu un preparat vedetă pe afișul unui film românesc ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Locarno din această vară.

Mofturi de copil, multă iubire și creativitate cu carul

Pe scurt, Mariana Grigoruță face mâncare artistică, adică preparate culinare consacrate la români, precum colaci, pască, salată de boeuf și multe altele, așezate și modelate în așa fel încât par adevărate tablouri. De exemplu, chifteluțele cu sos și ceapă pot reprezenta scene din Amintiri din Copilărie, iar salatele de boeuf imagini din basmele românești cunoscute.

Plăcinte cu dovleac FOTO Mariana Grigoruță
Plăcinte cu dovleac FOTO Mariana Grigoruță

Nu mai vorbim de colaci care poartă chipul lui Alexandru Ioan Cuza, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Evident, totul realizat cu diferite ingrediente, de la feliuțe de ardei, bucăți de ou, roșie, ciocolată și tot ceea ce poate colora sau înfrumuseța un preparat culinar sau de patiserie-cofetărie. Rezultatele sunt impresionante, mai ales fiindcă niciun colț al platoului sau al tăvii nu rămâne fără ornamente sau detalii. Totul a început acum 12 ani, de la mofturile firești ale unui copil de 6 ani, la masă.

O salată de bouef decorată de Mariana FOTO Mariana Grigoruță
O salată de bouef decorată de Mariana FOTO Mariana Grigoruță

Pentru a-și determina fiul să guste măcar ce are în farfurie, Mariana Grigoruță și-a pus la bătaie tot arsenalul de inventivitate. Așa s-a trezit, din iubire pentru copil, că realizează figurine din mămăliguță sau ou iar mâncărurile banale se transformau în scene de poveste. Rezultatul a fost garantat: băiatul a ajuns mare și voinic.

Colac în lucru FOTO Mariana Grigoruță
Colac în lucru FOTO Mariana Grigoruță

„Am un băiat care acum este în clasa a XII-a, are 18 ani, și era mai mofturos la mâncare. Și atunci încercam să fac ceva să-i fac pe plac. Am început să sculptez tot felul de figurine din mămăliguță, din griș, din orice putea să-l atragă. Și a mers”, spune Mariana. Încet-încet, botoșăneanca a început să-și dea frâu liber imaginației și fiecare masă în familie, cu prietenii sau de sărbătoare a început să devină un festival gastronomico-artistic. A realizat salate boeuf cu scene din povești, chifteluțe și fripturi tematice, colaci cu voievozi, prăjituri și pască cu îndrăgostiți, icoane și multe altele. Inițial familia, apoi cunoscuți, i-au sesizat talentul și au fost impresionați de spectacolul din farfurie. Faima i s-a dus de la o zi la alta. S-a trezit cu oameni care-i cereau să le facă astfel de preparate culinare cu tușă artistică pentru diferite evenimente personale.

Punguța cu doi bani realizată tot pe o salată de boeuf FOTO Mariana Grigoruță
Punguța cu doi bani realizată tot pe o salată de boeuf FOTO Mariana Grigoruță

„Eu eram pasionată și de artele plastice și de gastronomie. Și nu mă puteam hotărî, așa că am zis: hai să fac ceva unic și să le îmbin. Și am început să fac tot felul de preparate culinare lăsându-mi imaginația să lucreze. Mai apoi am început să lucrez și colaci din ăștia cu domnitori, cu tot felul de sfinți, și îi duceam pe la Biserică.  Și am început să fiu cunoscută în comunitate. Au început să vină persoane să mă roage << „vreau te rog să-mi faci și mie o salată de boeuf pentru un eveniment sau pentru mine, pentru o onomastică>>. Și cereau tot felul de tematice, chipuri. Pur și simplu simt o satisfacție, o senzație de mulțumire când le lucrez”, adaugă botoșăneanca.

Publicitate

De la „regina salatelor de boeuf” la Festivalul de Film de la Locarno

Din om în om, dar mai ales cu ajutorul rețelelor sociale, Mariana Grigoruță a devenit tot mai cunoscută la nivel național. A ajuns să participe cu faimosele sale salate de boeuf la emisiuni tv la posturile centrale, inclusiv la show-uri faimoase. La unul dintre acestea, reușind să imprime cu ajutorul ingredientelor chipul realizatorului pe o salată de boeuf, a primit titulatura de „regină a salatelor de boeuf din România”. O salată de bouef artistică a la Mariana Grigoruță a ajuns și pe afișul filmului „Dracula”, realizat de cunoscutul regizor român Radu Jude.

Afișul filmului lui Radu Jude cu celebra salată de boeuf FOTO imdb.com
Afișul filmului lui Radu Jude cu celebra salată de boeuf FOTO imdb.com

Filmul a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, din luna august a acestui an. Afișul înfățișează salata de bouef a Marianei cu chipul lui Vlad Țepeș deasupra, realizat din măsline, ardei și multe alte ingrediente. Radu Jude a remarcat-o pe Mariana Grigoruță la un show TV și a rugat-o să-i facă salata de boeuf cu chipul marelui voievod. Zis și făcut. Iar Mariana Grigoruță a apărut până și în caseta tehnică a filmului creditată cu realizarea operei gastronomico-artistice.

Împlinirea unui vis

De fapt, Mariana Grigoruță și-a dorit din tot sufletul să ajungă artist plastic. Originară din Hlipiceni, o comună din județul Botoșani, la finele clasei a VIII-a, Mariana, încurajată de profesoara de desen, a plecat să dea examen la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Cu o concurență incredibilă, deși nu a avut parte de experiențe artistice anterior, Mariana era cât pe ce să intre.

Mariana Grigoruță cu unul dintre colacii săi FOTO Mariana Grigoruță
Mariana Grigoruță cu unul dintre colacii săi FOTO Mariana Grigoruță

„Am dat la liceul de artă în clasa a VIII-a, îndrumată de doamna dirigintă, care era și profesoară de desen. Se numea Ciobănică Cristina, și acum țin legătura cu ea. Și era o concurență foarte mare. Pe 13 locuri  erau peste 30 de candidați. Acolo la Liceul Octav Băncilă din Iași. Eu eram venită de la țară și am căzut a treia sub linie. Apoi am urmat un alt liceu”, spune Mariana. Pentru o vreme și-a pus pe așteptare pasiunea pentru desen. A lucrat în domeniul construcțiilor, dar după ce a început să acuze probleme de sănătate a renunțat şi s-a dedicat din nou pasiunii sale din adolescență. Dar a făcut cumva să îmbine arta cu gastronomia.

O creație culinară a Marianei Grigoruță FOTO Mariana Grigoruță
O creație culinară a Marianei Grigoruță FOTO Mariana Grigoruță

 

„Mereu mi-au plăcut amândouă. Acuma am găsit o metodă de a le îmbina”, spune botoșăneanca. Mariana mai scrie și poezii, fiecare preparat artistic pe care-l face fiind însoțit și de o scurtă poezie. „În grădină sub un gard/Tolăniți și dezveliți/Printre frunze amorțiți/Stau la sfat bătuți de vânt /Șase dovlecei plăpânzi/- Fraților, vremea a venit /În grădină este frig/Frunzele s-au veștejit./În cămară vom intra/Până ne vom transforma/În plăcinte delicioase /Aromate și gustoase /Pe mese de sărbătoare /Cu miros de scorțișoare!”, este poezia dedicată unor plăcinte cu dovleac.

Preparate delicioase culese din sat și de la strămoși

Toate rețetele, spune Mariana, sunt învățate de la mama, bunica, mătuși și alte gospodine din Hlipiceniul natal, o vatră tradițională cu un talent aparte la gătit.

Mariana Grigoruță realizează multe preparate tradițonale FOTO Mariana Grigoruță
Mariana Grigoruță realizează multe preparate tradițonale FOTO Mariana Grigoruță

„Trebuie să arate și bine, dar trebuie să aibă un gust pe măsură. Sunt rețete culese de la mama, de la bunica, de la mătuși. Așa cum se spune, mai ales la bucătărie, trebuie să furi ceva de acolo. Nu pot spune că îmi place arta mai mult sau bucătăria mai mult, le iubesc pe amândouă la fel. Dar îmi plac și poeziile. Când făceam un platou sau colac, între timp compuneam și o pozie. Când eram elevă am scris la Gazeta Satirică și atunci când un coleg făcea o năzbâtie îi desenam o caricatură plus niște versuri satirice. Nu se supăra nimeni”, adaugă botoșăneanca. În ceea ce privește talentul artistic, botoșăneanca mărturisește că-l moștenește de la un unchi care a fost pictor.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

PFA sau SRL în 2026? Analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje

Publicat

Publicitate

PFA sau SRL în 2026? O analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, a fost realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic.

A alege între desfășurarea de activități antreprenoriale în cadrul unei Persoane Fizice Autorizate (PFA) sau în cadrul unei societăți comerciale (cum este de exemplu o societate cu răspundere limitată, SRL) impune cunoașterea avantajelor și dezavantajelor ambelor tipuri de afaceri.

Alegerea înființării unui PFA în detrimentul unei societăți comerciale se bazează pe o serie de beneficii strategice, în special pentru cei care apreciază independența și simplitatea administrativă.

Cum se înființează un PFA și câte tipuri de PFA există? Cum să îl alegeți pe cal care vi se potrivește cel mai bine

Înființarea unui PFA se realizează diferențiat, în funcție de categorie – PFA simplu (să îl numim standard) sau PFA specific profesiilor liberale (medici, avocați, experți contabili, arhitecți etc.). În cazul unui PFA nu este necesară blocarea unei sume de bani la deschidere, nefiind nevoie de capital social (așa cum este necesar în cazul unui SRL). Acesta ar fi un prim avantaj în favoarea PFA.

1. PFA înregistrat și autorizat la Oficiul Registrului Comerțului. Dosarul trebuie să includă: dovada sediului profesional, declarații pe propria răspundere privind normele de funcționare, dovada pregătirii profesionale și verificarea disponibilității denumirii (care cuprinde numele și prenumele titularului). Un PFA poate avea maxim 5 clase de activități (coduri CAEN) și poate angaja cel mult 3 persoane.

2. Profesiile liberale (medici, avocați, experți contabili, arhitecți etc.) pot să-și înființeze PFA-uri prin înscrierea în registrele ținute de organismele profesionale (Barouri, Colegiul Medicilor, CECCAR etc.).

Publicitate

Persoana fizică devine activă în domeniu după ce este primită în respectivul organism profesional sau autoritate care are rol de reglementare și supraveghere.

Deși dreptul de practică vine de la ordinul profesional, dacă activitatea nu presupune înregistrarea la registrul comerțului, persoana depune declarația de înregistrare fiscală direct la ANAF pentru obținerea Codului de Înregistrare Fiscală.

După înființare, PFA-ul trebuie să își aleagă regimul fiscal, care poate fi la normă de venit sau sistem real.

Ceea ce este numit adesea „PFA simplu” se referă la impozitarea pe normă de venit, un sistem care nu necesită evidența cheltuielilor.

Acest sistem se aplică doar dacă activitatea desfășurată se regăsește în nomenclatorul activităților (CAEN) publicat anual de ANAF.

Un PFA poate aplica acest regim doar dacă în anul fiscal anterior a realizat un venit brut anual care nu depășește echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro (calculat la cursul de schimb mediu anual comunicat de BNR).

PFA-urile la normă de venit au obligația să completeze numai partea referitoare la venituri din Registrul de evidență fiscală și nu au alte obligații privind evidența contabilă.

Excluderile care nu au dreptul să deschidă PFA la normă de venit sunt profesiile liberale (medici, avocați, experți contabili, arhitecți etc.) sunt excluse prin lege de la norma de venit și sunt obligate să funcționeze în sistem real.

Un PFA intră în sistem real de impozitare în trei situații:

1. Prin opțiune voluntară – contribuabilul poate alege acest sistem prin completarea corespunzătoare a Declarației unice (formularul 212). Odată exercitată, opțiunea este obligatorie pentru o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi.

2. Prin efectul legii (depășirea plafonului) – dacă un PFA la normă de venit depășește pragul de 25.000 euro venit brut într-un an, acesta are obligația de a trece la sistemul real începând cu anul fiscal următor.

3. Prin natura activității – dacă PFA-ul desfășoară o activitate care nu este în nomenclatorul pentru norma de venit sau este o profesie liberală, determinarea venitului în sistem real este singura opțiune legală.

Dacă un PFA în sistem real dorește să revină la norma de venit după expirarea celor 2 ani, trebuie să aveți în vedere următoarele reguli:

– Reînnoirea automată a sistemului real. Dacă după expirarea celor 2 ani nu solicitați în mod expres revenirea la sistemul anterior, opțiunea pentru sistemul real se consideră reînnoită automat pentru o nouă perioadă de 2 ani.

– Procedura de revenire la normă de venit. Pentru a reveni la norma de venit, trebuie să completați corespunzător Declarația unică (formularul 212) aferentă veniturilor realizate în anul următor expirării perioadei de 2 ani.

– Termenul limită. Cererea de revenire (prin Declarația unică) trebuie depusă până la termenul legal, care este, de regulă, data de 25 mai inclusiv a anului respectiv.

– Condiția plafonului de venit. Revenirea este posibilă doar dacă în anul fiscal anterior nu ați înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro. Dacă depășiți acest prag, sunteți obligat să rămâneți în sistem real.

– Eligibilitatea activității. Trebuie ca activitatea dumneavoastră să fie în continuare inclusă în nomenclatorul activităților pentru care se pot stabili norme de venit și să nu fie o profesie liberală, deoarece acestea din urmă sunt obligate prin lege la sistemul real.

Aveți o „fereastră” în care se poate opta pentru revenire din sistemul real la norma de venit doar la finalul fiecărui ciclu de 2 ani de sistem real, prin depunerea declarației la termenul prevăzut de lege și cu respectarea plafonului de venit.

PFA sau SRL în 2026? Cum se diferențiază din punct de vedere fiscal. Ce taxe ai de plătit la fiecare dintre ele

Din punct de vedere fiscal, diferențele dintre o Persoană Fizică Autorizată (PFA) și o societate comercială sunt semnificative, vizând modul de calcul al impozitului, contribuțiile sociale și accesul la profit sau la câștigul obținut.

1. Sistemul de impozitare:

– La PFA-urile în sistem real, impozitul pe venit este de 10% și se aplică asupra venitului net anual (venit brut impozabil minus cheltuieli deductibile – în cheltuielile deductibile sunt incluse și CAS și CASS), determinat în sistem real pe baza datelor din contabilitate și justificate prin documente.

-La PFA-urile cu normă de venit, impozitul de 10% se aplică la o sumă fixă stabilită de ANAF în funcție de codurile ocupațiilor, indiferent de venitul real, dacă activitatea se încadrează în nomenclatorul specific și nu depășește pragul de 25.000 euro anual.

– La societățile comerciale de tip microîntreprinderi, impozitul pe venit de 1% se aplică asupra veniturilor totale (cifra de afaceri), nu asupra profitului net.

Pentru a rămâne microîntreprindere, societatea trebuie să aibă cel puțin un salariat și venituri sub un anumit plafon (100.000 euro din 2026).

La societățile comerciale care nu sunt microîntreprinderi, impozitul de 16% se aplică asupra profitului impozabil (diferență între venituri impozabile și cheltuieli deductibile).

2. Contribuțiile sociale (CAS și CASS):

La PFA-uri, cota de CAS – contribuția la asigurări sociale este de 25%. Este obligatorie dacă veniturile depășesc pragul de 12 salarii minime brute pe țară.

Dacă venitul net anual este între 12 şi 24 salarii minime brute pe ţară, cota de 25% CAS se aplică la baza minimă de 12 salarii minime.

Dacă venitul net anual este peste 24 salarii minime brute, CAS se datorează 25% aplicat la baza minimă de 24 salarii minime.

Dacă venitul net anual este sub pragul de 12 salarii minime brute pe țară, nu există obligația de a plăti CAS, dar se poate opta în mod voluntar pentru asigurare în sistemul public de pensii.

Plafoanele menționate, de 12 sau 24 de salarii minime se vor raporta la salariul minim brut în vigoare de la data de 25 mai a anului următor celui pentru care se realizează raportarea.

Perioada în care un PFA desfășoară activitate și achită contribuția la asigurări sociale este considerată vechime în muncă dacă veniturile nete anuale ale PFA sunt cel puțin egale cu 12 salarii minime brute pe țară.

  • La PFA-uri, cota de CASS – contribuția la asigurări sociale de sănătate este de 10%. Baza anuală de calcul este egală cu venitul net realizat, dar nu poate depăși plafonul de 60 de salarii minime brute pentru raportările anului 2025 sau 72 de salarii minime brute pentru raportările anului 2026. Dacă venitul este sub 6 salarii minime, se datorează o contribuție a cărei bază de calcul este de 6 salarii minime, cu anumite excepții (ex. dacă persoana are și venituri din salarii).
  • La societățile comerciale, contribuțiile sociale se datorează doar pentru salarii. Societatea, ca angajator, reține și plătește CAS (25%) și CASS (10%) din salariul brut al angajatului, la care se adaugă contribuția asiguratorie pentru muncă de 2,25%.

Cum ai acces la banii din PFA? Dar la cei produși într-un SRL?

Accesul la profit / câștig și impozitul pe dividende. Spre deosebire de o societate comercială, la care în calitate de asociat sau acționat trebuie să aștepți distribuirea dividendelor din profitul net obținut, la PFA ai acces imediat la încasări, “profitul, câștigul” fiind deja al tău după plata impozitului pe venit (10%) și a contribuțiilor sociale și de sănătate, fără taxe sau justificări suplimentare de retragere a sumelor.

Spre deosebire de o societate comercială (de exemplu SRL), într-un PFA nu există o separare legală între „banii afacerii” și „banii titularului de PFA”.

Toate veniturile obținute din activitatea PFA-ului sunt proprietatea directă a persoanei fizice.

Titularul PFA poate utiliza sumele încasate în scop personal chiar în momentul în care acestea intră în cont sau în casierie, cu respectarea următoarelor etape fiscale.

Se calculează venitul net – PFA-urile în sistemul real calculează diferența dintre venitul brut (încasări) și cheltuielile deductibile (plăți efectuate în scopul activității).

Asupra acestui venit net (sau asupra normei de venit în cazul PFA-urilor la normă de venit) se aplică o cotă de impozit de 10%.

Dacă se depășesc pragurile legale mai sus menționate, titularul de PFA datorează Contribuția de asigurări sociale (CAS) și Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).

După ce și-a estimat și achitat aceste obligații prin intermediul Declarației unice (depuse la ANAF anual), restul sumelor pot fi cheltuite de titular fără a mai fi nevoie de vreo procedură suplimentară.

Acesta este punctul critic de diferențiere față de societăți. La un SRL, profitul aparține firmei, iar pentru ca banii să ajungă la asociați, trebuie parcursă procedura de distribuire a dividendelor, care presupune reținerea unui impozit pe dividende de 16% (cotă aplicabilă începând cu 2026, în timp ce în anul 2025 cota a fost de 10%).

Titularul PFA evită acest al doilea nivel de taxare, deoarece venitul său este deja taxat ca venit al persoanei fizice, nu al unei entități separate.

Cum se ține evidența contabilă la cele două forme de organizare

  • La PFA-uri, contabilitatea în partidă simplă presupune completarea Registrului de evidență fiscală și a Registrului de încasări și plăți.
  • La societățile comerciale, se conduce o contabilitate mult mai complexă, în partidă dublă, și există obligația de a depune situații financiare anuale.

Dincolo de aspectele fiscale, titularul PFA răspunde cu întreg patrimoniul personal pentru datoriile afacerii dacă bunurile afacerii nu sunt suficiente, în timp ce la societate de tip SRL răspunderea este limitată la capitalul social.

Răspunderea în cazul unui PFA implică riscuri majore pentru bunurile personale ale titularului, deoarece, spre deosebire de o societate comercială cu răspundere limitată, nu există o separare totală între patrimoniul afacerii și cel personal în fața creditorilor și apare:

1. Răspunderea nelimitată pentru datorii. Titularul PFA răspunde pentru obligațiile asumate în cadrul activității economice în primul rând cu bunurile din patrimoniul de afectațiune, adică acele bunuri pe care le-a declarat special ca fiind destinate afacerii.

Totuși, dacă aceste bunuri nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor (datoriilor), creditorii pot trece la urmărirea celorlalte bunuri ale debitorului, adică a patrimoniului personal care nu are legătură cu activitatea profesională.

Această regulă se bazează pe prevederile Codului civil referitoare la răspunderea patrimonială.

2. Răspunderea pentru obligațiile fiscale. Persoana fizică ce deține un PFA are calitatea de contribuabil și este direct responsabilă pentru calcularea și plata impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS).

În plus, un plătitor de taxe poartă întreaga răspundere pentru plata la termen a taxelor și depunerea declarațiilor aferente.

Mai mult, dacă PFA-ul a fost înregistrat în scopuri de TVA, eventuala anulare a înregistrării nu îl exonerează pe titular de răspunderea pentru orice acțiune sau datorie fiscală apărută anterior datei anulării.

3. Riscuri în caz de insolvență. În situația în care PFA-ul nu își mai poate plăti datoriile, acesta va fi supus procedurii simplificate de insolvență prevăzute de lege.

Această procedură poate conduce la lichidarea bunurilor pentru acoperirea datoriilor, inclusiv a celor din afara patrimoniului de afectațiune, dacă acesta este insuficient.

4. Responsabilitatea în calitate de angajator. Dacă PFA-ul are personal angajat (maximum 3 persoane), titularul este direct răspunzător pentru calcularea, reținerea și plata impozitului pe salarii și a tuturor contribuțiilor sociale aferente angajaților.

Orice eroare în acest proces atrage răspunderea personală a titularului PFA în fața autorităților fiscale.

Riscul principal constă în faptul că, în cazul unui eșec al activității din cadrul PFA sau al unor erori fiscale, întregul patrimoniu personal (casă, mașină personală, conturi de economii etc.) poate fi executat silit pentru a acoperi obligațiile neîndeplinite ale PFA-ului.

PFA sau SRL în 2026? Simulare cu cifre concrete

Pentru o mai bună înțelegere a fenomenului, încheiem cu o mică simulare practică. ANAF publică periodic anumite ghiduri în domeniu, însă acestea nu sunt actualizate în timp real în raport cu legislația fiscală extrem de dinamică. Vezi detalii aici.

Presupunem că un mic antreprenor, care estimează că din activitatea lui va realiza venituri lunare de diverse valori, vrea decidă care este cea mai bună alegere între PFA și SRL.

Tabelul comparativ de mai jos îl va ajuta să ia o decizie argumentată.

Analiza comparativă anuală prezintă povara fiscală a unui PFA față de cea a unei societăți comerciale de tip SRL (microîntreprindere), arătând exact cu ce sumă “rămâne în mână” la finalul anului titularul PFA, față de asociatul din microîntreprindere.

Simularea acestui studiu de caz a fost realizată în condițiile în care activitatea societății comerciale ar putea fi desfășurată doar de către un singur salariat (antreprenorul salarizat cu minim pe economie) și cu cheltuieli minime de funcționare simulate la 1000 lei lunar.

De reținut este faptul că asociatul din cadrul societății comerciale analizate, dacă obține dividende brute mai mici decât 6 salarii minime (6*4050 lei), nu datorează CASS suplimentar, însă, dacă obține dividende brute mai mari decât 6 salarii minime și mai mici decât 12 salarii minime, va datora suplimentar CASS calculat la 6 salarii (2430 lei), iar dacă obține dividende brute mai mari decât 12 salarii minime și mai mici decât 24 salarii minime, va datora suplimentar CASS calculat la 12 salarii (4860 lei).

În cazul în care obține dividende brute mai mari decât 24 salarii minime, va datora suplimentar CASS calculat la 24 salarii (9720 lei).

PFA sau SRL

PFA sau SRL în 2026. Comparație

Decizia alegerii între un PFA și o societate comercială pentru un antreprenor este una dependentă de specificul afacerii, iar apelul la un specialist este important pentru identificarea celei mai eficiente structuri și mod de organizare.

Profesor universitar dr. Adela Socol – contributor Alba24

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN de ger pentru județul Botoșani. Temperaturile minime se vor situa între minus 20 și minus 9 grade, cu ger

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până luni, la ora 10:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 20 și minus 9 grade, cu ger persistent și peste zi.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.

Printre acestea, reamintim:

– continuarea misiunilor de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportarea acestora către spații de cazare special amenajate, după evaluarea medicală în unitățile de primiri urgențe;

– verificarea clădirilor dezafectate sau aflate într-o stare avansată de degradare, utilizate ca adăpost improvizat, în vederea reducerii riscului de incendiu;

Publicitate

– monitorizarea persoanelor vulnerabile (dializate, dependente de oxigen, imobilizate, persoane singure sau izolate, gravide în ultimul trimestru), astfel încât, la nevoie, să poată fi transportate în unități medicale sau evacuate;

– identificarea locuințelor cu risc crescut de incendiu, în special cele aparținând persoanelor vârstnice, familiilor cu mulți copii sau celor care folosesc mijloace de încălzire improvizate.

Totodată, va continua informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;

– nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi cu soba aprinsă;

– verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate.

De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări:

– îmbrăcați-vă gros;

– pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;

– evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

– mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;

– protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;

– purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile;

– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În municipiile Botoșani și Dorohoi, pompierii în cooperare cu polițiștii locali vor intensifica misiunile de identificare a persoanelor fără adăpost. Acestea vor fi transportate la unitățile de primiri urgență pentru evaluarea stării de sănătate. Ulterior, vor fi duși la spațiile de cazare special amenajate.

De asemenea, la întoarcerea din fiecare misiune echipajele SMURD vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost.

Totodată, adresăm rugămintea de a anunța autoritățile locale cu privire la persoanele fără adăpost pe care le întâlniți sau despre care aveți cunoștință.

Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră sau de vecinii în vârstă, care au rămas singuri sau au rudele plecate departe. Vizitații cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că au probleme de sănătate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro: https://fiipregatit.ro/ghiduri/vreme-de-iarna-despre-8-8#siguranta-pe-timp-de-iarna-28 sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore

Citeste mai mult

Eveniment

Un cutremur slab, de magnitudine 3,2, s-a produs vineri seara în județul Vrancea

Publicat

Publicitate

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara, la ora 19:31, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 116,4 km, în apropierea următoarelor orașe: 35 km vest de Focșani, 63 km nord de Buzău, 75 km est de Sfântu-Gheorghe, 87 km est de Brașov, 93 km sud-vest de Bârlad, 95 km sud de Bacău.

De la începutul lunii ianuarie, în România s-au produs 22 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 și 3,3 grade. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Percheziții la Cristinești! Ce au găsit oamenii legii în casa unui tânăr de 23 de ani

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză ce vizează fapte privind regimul armelor și munițiilor, contrabanda și uzul de armă fără drept.

 

Cu prilejul efectuării perchezițiilor, la locuința unui tânăr de 23 de ani, din comuna Cristinești, județul Botoșani, a fost identificată și ridicată o armă supusă autorizării, tip calibru 9 mm.

 

Arma ridicată urmează să fie supusă unei expertize criminalistice.

 

Publicitate

Cercetările sunt continuate pentru infracțiunile menționate mai sus, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending