Connect with us

LIFESTYLE

Cinci ofițeri noi la IPJ Botoșani: Jurământ de credință și început de carieră în slujba comunității

Publicat

Publicitate

Botoșani, 31 iulie 2025 – Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și-a mărit astăzi corpul ofițerilor, prin încadrarea a cinci absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, promoția iulie 2025. Noii polițiști au depus jurământul de credință, un moment solemn care marchează oficial debutul în cariera de apărători ai legii.

Ceremonia depunerii jurământului a reprezentat nu doar un pas esențial în parcursul lor profesional, ci și asumarea unui angajament ferm față de valorile fundamentale ale statului de drept: protejarea ordinii publice, apărarea drepturilor cetățenilor și servirea interesului comunității.

Repartizați pe diverse structuri operative, noii ofițeri își vor desfășura activitatea la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciul Criminalistic al IPJ Botoșani, Biroul de Ordine Publică din Poliția Orașului Săveni, precum și la Secțiile 1 și 6 Poliție Rurală Botoșani și Pomârla.

În perioada următoare, tinerii absolvenți vor activa sub îndrumarea colegilor cu experiență, în cadrul perioadei de tutelă profesională. Aceștia vor participa la misiuni operative și vor fi implicați direct în soluționarea problemelor comunităților în care vor activa, având astfel ocazia de a pune în practică cunoștințele dobândite în timpul studiilor.

Conducerea IPJ Botoșani le urează noilor ofițeri mult succes în carieră, subliniind importanța implicării și profesionalismului în asigurarea unui climat de siguranță publică.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Anunț al ministrului Sănătății: Spitalele pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că spitalele pot organiza concursuri și examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante. Oficialul a precizat că posibilitatea cumulării pensiei cu salariul va fi menținută și în 2026, măsura fiind considerată esențială în special în domeniile medicale deficitare, unde fiecare medic este important.

„Astăzi, în ședința de Guvern, am modificat Legea sănătății exact în această direcție. Am creat cadrul pentru ajustări legislative necesare, inclusiv cele legate de recunoașterea profesională și eliberarea documentelor de atestare profesională, astfel încât resursa umană din sănătate să fie protejată, iar timpii de eliberare a documentelor să fie cât mai scurți.

Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante sau temporar vacante din spitale

Noile prevederi stabilesc clar că regulile generale de limitare nu se aplică concursului național de rezidențiat și nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică.

În plus, prin memorandum aprobat de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății, se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale”, a scris ministrul Sănătății, pe Facebook.

Potrivit lui Alexandru Rogobete, prin noile modificări se aduce „claritate” pentru medici și farmaciști. Astfel, cei care au intrat deja în sistem și devin ulterior cadre didactice își pot continua activitatea clinică fără birocrație suplimentară, iar integrarea clinică se face simplu, prin adaptarea raportului de muncă.

Cumulul pensiei cu salariul va continua anul viitor, în Sănătate, Educație și alte sisteme critice

Ministrul a subliniat că se va continua și anul viitor cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în Sănătate, Educație și alte sisteme critice.

Publicitate

„Tot astăzi, prin ordonanță de urgență a Ministerului Sănătății, continuăm și în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice.

Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, în special în specialitățile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”, a mai transmis Alexandru Rogobete, citat de Agerpres.

Precizări pentru medicii români din diaspora care vor să se întoarcă acasă

Conform ministrului, se deschide și mai mult sistemul pentru medicii români din diaspora.

„Tot mai mulți specialiști își doresc să se întoarcă acasă, atrași de investițiile din spitale și de programele medicale moderne.

Eliminăm întârzierile administrative care i-au ținut luni întregi pe margine și accelerăm recunoașterea profesională, prin proceduri corecte, transparente și previzibile – cu timpi scurți de soluționare a dosarelor”, a explicat ministrul Sănătății.

Citeste mai mult

Eveniment

Gest de suflet înainte de Crăciun: Jandarmii botoșăneni au adus bucurie copiilor de la Centrul „Șansa mea”

Publicat

Publicitate

Spiritul Crăciunului a ajuns, joi, 18 decembrie, și la copiii de la Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale „Șansa mea” din municipiul Botoșani. Jandarmii botoșăneni le-au făcut o vizită-surpriză celor mici, cu dorința de a aduce zâmbete și emoție sinceră, cu câteva zile înaintea sărbătorilor de iarnă.

Cu brațele pline de cadouri, reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au fost întâmpinați cu bucurie de copii și de personalul centrului, într-o atmosferă caldă și plină de emoție. Momentul a fost cu atât mai special cu cât aceasta a fost ultima zi în care copiii au fost prezenți la centru înainte de începerea vacanței de iarnă.

Zâmbetele, îmbrățișările și mulțumirile venite din partea celor mici au transformat vizita într-un moment memorabil, demonstrând că gesturile simple pot avea un impact uriaș. Întâlnirea s-a încheiat după ce fiecare copil a primit un cadou, oferit din inimă, într-un spirit autentic de Crăciun.

Prin astfel de acțiuni, jandarmii botoșăneni transmit un mesaj clar: dincolo de uniformă, solidaritatea și grija față de comunitate rămân valori esențiale, mai ales în preajma sărbătorilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 18 decembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 18 decembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 18 decembrie 2025:

Loto 6/49: 12, 33, 30, 7, 17, 49

Loto 5/40: 31, 11, 22, 1, 7, 35

Joker: 44, 29, 27, 41, 34 + 9

Noroc: 8 4 5 7 1 7 9

Publicitate

Noroc Plus: 8 1 7 7 5 8

Super Noroc: 1 3 0 4 7 3

Citeste mai mult

Educație

Premii de la Guvern pentru elevii de 10: Bani pentru absolvenții cu media maximă la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Publicat

Publicitate

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională sau la examenul de Bacalaureat vor fi recompensați financiar de stat. Guvernul României a aprobat joi, 18 decembrie, acordarea unui sprijin financiar pentru absolvenții cu rezultate excepționale, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării, citat de alba24.ro.

Ministerul Educației a precizat că în sesiunile din vara acestui an (iunie – iulie), 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat (32 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, 1 în sesiunea specială și 9 la examenul de bacalaureat german, sesiunea iunie 2025), iar 85 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc bani de la Guvern

Potrivit unui comunicat al Ministerul Educației și Cercetării, elevii de excepție vor primi:

  • 2.000 de lei pentru absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională (sesiunea 2025)
  • 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat (sesiunea iunie și sesiunea specială 2025)

„Mă bucur că, deși țara este încă sub efectul măsurilor fiscal-bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susținere a tinerilor de excepție. Așa cum am mai declarat, domeniul educației-cercetării a trecut de furtuna fiscal-bugetară, iar acum, odată ce am implementat atât reforme necesare – care, prin schimbări paradigmatice, ne pun pe o traiectorie de modernizare decisivă -, cât și măsuri fiscal-bugetare – care ne-au salvat salariile și bursele în 2025 -, este timpul pentru stabilizare și creștere.

Acest demers, după Gala Olimpicilor Internaționali – în care am premiat olimpicii români laureați în competițiile internaționale pe discipline – și completarea fondului de burse pentru studenți prin fonduri europene, arată că, treptat, intrăm în această fază”, a transmis ministrul Educației, Daniel David.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending