Connect with us

Actualitate

Cifre absolut șocante: Reforma lui Bolojan a lăsat fără burse aproape 400.000 de copii din România

Publicat

Publicitate

Numărul burselor de merit și al burselor sociale a scăzut semnificativ la începutul acestui an școlar. Noile criterii de acordare și măsurile de reducere a cheltuielilor impuse de Guvernul Bolojan au lăsat peste 300.000 de elevi fără sprijin financiar din partea statului. Potrivit unei analize edupedu.ro, în primele două luni ale anului școlar 2025-2026, mai bine de 345.500 de elevi au pierdut dreptul la bursă, în comparație cu perioada similară a anului trecut, relatrează alba24.ro.

Economia realizată la buget ul de stat este de peste 110 milioane de lei în fiecare lună luată în calcul, potrivit sursei citate.

Cele mai mari reduceri sunt înregistrate la categoria burselor de merit, urmată de bursele sociale. Bursele de reziliență, dar și bursele de excelență olimpică dispar aproape complet.

Mai puține burse de merit

Noile criterii de acordare a acestui tip de burse prevăd prag de 15% dintre elevii din fiecare clasă, până la media 9. Anterior, regula era 30% dintre elevii din clasă, până la media 9.50.

Potrivit analizei Edupedu, numărul burselor de merit a scăzut după cum urmează:

  • septembrie, scădere cu 42% de la 284.917 în septembrie 2024 la 163.274 în septembrie 2025
  • octombrie, scădere cu 41% (-114.445), de la 277.584 în octombrie 2024 la 163.139 în octombrie 2025
    • economie la bugetul de stat octombrie: 48 milioane de lei (de la 106,4 milioane de lei în octombrie 2024 la 58,4 milioane lei în octombrie 2025)

Bursele sociale

Potrivit sursei citate, din categoria beneficiarilor de burse sociale au fost eliminați elevii din familii monoparentale, iar pensia alimentară a intrat ca venit impozabil.

Publicitate
  • septembrie: scădere de 7,4% (-61.153)- septembrie 2024: 832.423 beneficiari/ septembrie 2025: 771.270 beneficiari
  • octombrie: scădere de 8,89% (-74.254) – octombrie 2024: 835.026 beneficiari/ octombrie 2025: 760.772 beneficiari
    • economie la bugetul de stat octombrie: 21,3 milioane de lei, de la 249,4 milioane la 228,1 milioane de lei (2024/2025),

Alte reduceri

Nu se mai acordă burse de reziliență (erau 153.971 de beneficiari) și burse pentru excelență olimpică (2.298 de beneficiari).

  • economia la bugetul de stat din burse de reziliență: 38,3 milioane de lei pe lună
  • economia la bugetul de stat din burse olimpice: peste 2,5 milioane de lei.

Reamintim că Ministerul Educației a anunțat că intenționează să introducă iar bursele pentru olimpici. Detalii, AICI.

Valoarea burselor școlare în anul școlar 2025-2026

  • bursa de merit – 450 lei/lună;
  • bursa socială – 300 lei/lună;
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună.
  • bursa pentru mame minore reintegrate într-o unitate de învățământ după naștere: 700 lei/lună

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Lângă noi: Întregul Drum Expres Suceava-Siret a intrat în licitație. CNAIR a anunțat lansarea Lotului 3 din Autostrada Moldovei

Publicat

Publicitate

Întregul Drum Expres Suceava-Siret, cu o lungime totală de 55,7 kilometri, a intrat oficial în licitație, marcând un pas decisiv pentru dezvoltarea infrastructurii strategice din nordul României și pentru securitatea europeană, relatează mediafax.ro.

CNAIR a publicat joi anunțul de participare pentru construcția Lotului 3, între Bălcăuți și Siret, stabilind data de 12 februarie 2026 ca termen limită pentru depunerea ofertelor.

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a declarat: „Astăzi am făcut ultimul pas procedural pentru lansarea completă a celor 55,7 kilometri ai Drumului Expres Suceava-Siret. Lotul 3 presupune proiectarea și execuția a 12,65 kilometri de drum expres nou, modernizarea unui sector de 1,45 kilometri din DN2 și, premieră absolută, modernizarea a 15 kilometri din drumul național M19 pe teritoriul Ucrainei. Este un proiect strategic, cu impact major atât pentru mobilitatea regională, cât și pentru securitatea Europei.”

Referindu-se la întreaga investiție, Pistol a adăugat: „Întregul Drum Expres Suceava-Siret, cu o valoare totală de 5,73 miliarde de lei, nu este doar un proiect de infrastructură rutieră. Este un coridor strategic care consolidează mobilitatea civilă și capabilitățile militare, contribuind direct la securitatea europeană. România nu construiește doar drumuri; construim stabilitate și consolidăm industria europeană de apărare. Prin acest proiect, Suceava și Siret devin puncte cheie pe harta strategică a Europei.”

Lotul 1, între Suceava și Dărmănești, are 18,6 kilometri și o valoare de 2,30 miliarde de lei, iar Lotul 2, între Dărmănești și Bălcăuți, măsoară 24,45 kilometri și are o valoare de 1,88 miliarde de lei. Pentru aceste două loturi, termenul limită pentru depunerea ofertelor este 30 ianuarie 2026.

Pistol a concluzionat: „Mergem înainte cu proiecte care aduc valoare României și Uniunii Europene, atât economic, cât și strategic. Acest drum expres nu este doar o șosea; este un pilon al stabilității și securității în regiune.”

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Greva generală din învățământ, tot mai aproape. Sindicatele din preuniversitar de la Botoșani au anunțat când: Luna MAI!

Publicat

Publicitate

Angajații din sistemul de învățământ vor intra, cel mai probabil în luna mai, în grevă generală, a declarat, joi, într-o ședință a Comisiei de Dialog Social, liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, relatează agerpres.ro.

El susține că membrii de sindicat sunt nemulțumiți atât de comasarea și reorganizarea școlilor, dar și majorarea normei didactice la 20 de ore pe săptămână pentru cadrele didactice, în baza Legii 141/2025, precum și de intenția de reducere a fondului de salarii din instituțiile publice cu 10%.

‘Probabil vom ajunge la grevă generală în luna mai, așa cum am făcut în 2023. Facem în aceste zile chestionarea membrilor de sindicat privind formele de protest, preconizând că vom ajunge la greva generală’, a afirmat Axinte.

Acesta susține că în urma aplicării prevederilor Legii 141/2025 au dispărut, la nivelul județului Botoșani, 377 de posturi, iar prin reducerea cheltuielilor cu salariile ar putea dispărea alte aproximativ 200

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 22 ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 22 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 22 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 34, 43, 20, 21, 14, 13

Loto 5/40: 7, 12, 36, 16, 40, 33

Joker: 35, 40, 44, 12, 7 + 1

Noroc: 4 5 3 2 6 5 6

Publicitate

Noroc Plus: 4 3 3 4 4 7

Super Noroc: 7 5 0 2 4 0

Citeste mai mult

Eveniment

Șoc și durere: O tânără din Corni și fetița sa au murit într-un accident. Familia este căutată pentru a ajunge la morga din Deva

Publicat

Publicitate

O situație dramatică mobilizează, în aceste ore, comunitatea din județul Botoșani. Preoteasa Anamaria Macuc a lansat un apel public urgent pentru identificarea și contactarea membrilor familiei Corinei Maria Matraș, născută la data de 14 august 1999, în localitatea Corni, județul Botoșani.

Corina, în vârstă de 26 de ani, a crescut în centrul de plasament de la Pomârla și și-a găsit sfârșitul ieri, într-un accident rutier extrem de grav, în timp ce se întorcea din Italia către România. Vestea a fost urmată de o tragedie și mai dureroasă: astăzi a murit și fetița ei, Melissa, în vârstă de doar 5 anișori.

În aceste momente, cei care încearcă să ajute au nevoie de sprijinul oamenilor pentru un lucru esențial: identificarea și înștiințarea rudelor, astfel încât familia să poată ridica trupul neînsuflețit de la morga din Deva și să se ocupe de procedurile necesare.

Cei care au informații despre familia biologică a Corinei sunt rugați să ia legătura cât mai rapid. Conform apelului public, se știe că tatăl se numește Matraș Mitruță, născut în 1974, din localitatea Mesteacăn, comuna Corni, județul Botoșani, și ar fi fost plecat la muncă în străinătate. Despre mamă nu se mai cunosc detalii actuale.

De asemenea, tânăra ar avea frați și două surori, iar dintre aceștia, doar Matraș Paul-Dumitru, născut în 1998, este major.

Orice informație care poate conduce la contactarea familiei este importantă și poate ajuta la clarificarea situației. Cei care pot sprijini sunt rugați să scrie în comentarii sau să contacteze direct la numărul de telefon: +40 756 846 352.

Publicitate

„Veșnica pomenire a Corinei și a fetiței Melissa. Vă rugăm să le pomeniți în rugăciunile dvs.”, se arată în mesajul transmis.

În fața unei tragedii care a lăsat în urmă o durere greu de imaginat, comunitatea este chemată la solidaritate și sprijin, pentru ca cele două suflete să poată fi conduse pe ultimul drum cu respect și rânduială.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending