Connect with us

Eveniment

”Trenurile soarelui” CFR: Zeci de trenuri ce vor face legături directe din acest weekend cu staţiunile de la Marea Neagră

Publicat

Publicitate

Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării începând cu data de 10/11 iunie până pe 11/12 septembrie 2022, informează CFR Călători, într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.

„Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur”, se menţionează în comunicat.

”Trenurile soarelui”: Zeci de trenuri vor face legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării. Precizările CFR: Program trenuri

Astfel, timp de trei luni, 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie/plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia.

De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur (15 perechi din Bucureşti Nord, 12 perechi din Bucureşti Băneasa – din care trei perechi nu trec prin staţia Bucureşti Nord, o pereche din Bucureşti Obor).

Potrivit sursei citate, pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului.

Publicitate

În plus, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Bucureşti sau Constanţa.

Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este, în medie, de circa 2 ore şi 20 minute.

”Trenurile soarelui”: Zeci de trenuri vor face legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării. Precizările CFR

CFR Călători precizează că toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani. Totodată, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă.

Trenurile IR 1992 şi IR 1990 Timişoara Nord/Reşiţa Nord – Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/Baia Mare/Cluj Napoca/Târgu Mureş – Mangalia şi retur au vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar.

În ceea ce priveşte tarifele, pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa la clasa a 2-a, la tren IR un bilet costă 59,60 lei, la tren Regio-Expres preţul este de 33,20 lei şi la tren Regio de 30,30 lei.

La aceste tarife se aplică reduceri, precum: 5% din tariful de transport la cumpărarea online (de pe site sau aplicaţie) şi de la automatele de vânzări bilete aflate în gările mari; 10% din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie.

trenurile soarelui cfr calatori fb

”Trenurile soarelui”: Zeci de trenuri vor face legături directe cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării. Precizările CFR: Gratuite pentru elevi și reduceri pentru studenți

Elevii beneficiază de gratuitate, în timp ce studenţii plătesc cu 50% mai puţin la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 zile, prin intermediul următoarelor canale de vânzare: online de pe cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări; de la casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

În perioada programului estival de transport, turiştii aflaţi pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între staţiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziţiona biletele de la casele de bilete de pe secţia Constanţa – Mangalia.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Ministerul Finanțelor propune modificări la Codul de Procedură Fiscală pentru alinierea legislației la standardele europene și internaționale

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Codului de Procedură Fiscală (Legea nr. 207/2015), în vederea alinierii legislației fiscale din România la standardele europene și internaționale.

‘Proiectul are ca scop principal preluarea în legislația națională a unei noi directive europene – Directiva (UE) 2025/872, cunoscută ca DAC9 – adoptată la nivelul Uniunii Europene în aprilie 2025. Directiva stabilește reguli actualizate privind cooperarea dintre autoritățile fiscale din statele membre, în special în contextul economiei digitale și al aplicării impozitului minim global pentru marile grupuri de companii’, se arată într-un comunicat al MF, transmis vineri AGERPRES.

Prin modificările propuse, România aliniază legislația fiscală la standardele europene și internaționale, urmărind un cadru fiscal ‘mai clar, mai predictibil și mai echitabil’.

Potrivit sursei citate, un obiectiv important al proiectului este îmbunătățirea schimbului automat de informații între administrațiile fiscale din Uniunea Europeană. Acest mecanism permite autorităților să își transmită date relevante despre impozitarea companiilor mari.

De asemenea, prin propunerile de modificare a Codului de procedură fiscală, Ministerul Finanțelor urmărește creșterea transparenței fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea analizei de risc, oferind în același timp soluții digitale moderne pentru contribuabilii de bună-credință.

‘Una dintre principalele noutăți aduse de DAC9 este reducerea semnificativă a obligațiilor de raportare pentru marile grupuri de companii. Grupurile multinaționale și grupurile naționale mari, cu venituri consolidate de cel puțin 750 de milioane de euro, vor putea depune o singură declarație fiscală la nivel de grup, în locul mai multor declarații separate pentru fiecare entitate din cadrul grupului. Această raportare centralizată va reduce birocrația și costurile administrative, atât pentru companii, cât și pentru autoritățile fiscale’, transmit reprezentanții ministerului în comunicat.

Publicitate

Proiectul de ordonanță introduce utilizarea unui formular standard pentru declarația informativă privind impozitul suplimentar (impozitul minim global). Modelul acestui formular va fi aprobat prin ordin al președintelui ANAF, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Totodată, sunt stabilite termene clare de raportare, reguli pentru schimbul automat de informații între statele membre și mecanisme de cooperare pentru corectarea eventualelor erori evidente din declarații.

‘Pe lângă transpunerea DAC9, proiectul aduce clarificări și completări regulilor existente privind schimbul de informații referitoare la conturile financiare. Astfel, sunt eliminate unele lacune legislative care, până acum, se refereau doar la obligația de raportare, fără a reglementa explicit schimbul efectiv de date pentru anumite tipuri noi de conturi’, precizează instituția.

Pentru a asigura aplicarea corectă a noilor prevederi, proiectul prevede sancțiuni contravenționale cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.

Potrivit sursei citate, acestea se aplică, de exemplu, în cazul utilizării altor formulare decât cele standardizate sau al nerespectării obligației de păstrare a documentelor și evidențelor fiscale pentru o perioadă de minimum 5 ani. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Încă un lot de lapte praf retras de la vânzare din magazine. Conține un ingredient neconform. Atenționări pentru cumpărători

Publicat

Publicitate

Încă un lot de lapte praf este retras de la vânzare din magazine, după situații similare înregistrate în decembrie 2025 și la începutul lunii ianuarie 2026. Este vorba despre lapte praf NAN 1 Comfortis, distribuitor Nestle Romania. ANSVSA anunță că produsul poate conține un ingredient neconform, informează alba24.ro.

Ca măsură de precauție și în strânsă colaborare cu autoritățile locale, Nestlé România adaugă încă un lot pe lista de loturi de formulă de lapte NAN 1 Comfortis 800g vizate de rechemarea de la consumatori inițiată în data de 6 ianuarie 2026, potrivit anunțului.

”Siguranța și bunăstarea sugarilor reprezintă prioritatea noastră absolută.

Această situație este cauzată de o problemă de neconformitate a unui ingredient provenit de la un furnizor extern, ingredient folosit în rețeta acestui lot.

Menționăm faptul că nu au fost semnalate cazuri confirmate de probleme de sănătate asociate consumului produselor din loturile menționate”, se arată în informarea publicată de ANSVSA.

Produsul vizat – NAN 1 Comfortis 800 g, Lot nr. 53260346AA, data limită de consum 30.11.2027 – este retras de la vânzare din magazine Lidl și Kaufland din Alba și din țară.

Publicitate

Persoanele care au achiziționat produse din lotul vizat sunt rugate să nu le ofere spre consum.

Cumpărătorii pot returna produsele din lotul vizat direct la magazinele de unde le-au achiziționat pentru a primi contravaloarea acestora sau pot suna gratuit la telefonul consumatorului 0800 863 785 de luni pana vineri între orele 09:00 – 18:00 / e-mail contact@ro.nestle.com

Citeste mai mult

Economie

Botoșani, printre județele cu cele mai puține insolvențe în 2025: Doar 36 de firme și PFA afectate

Publicat

Publicitate

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență anul trecut a fost de 7.553, în creștere cu 3,84% față de 2024, când au fost înregistrate 7.274 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 1.359, număr în scădere cu 1,16% față de perioada ianuarie-decembrie 2024.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 661 insolvențe (plus 13,77%), Cluj – 511 (minus 3,40%), Timiș – 427 (plus 0,71%), Ilfov – 411 (plus 45,74%) și Iași – 256 (minus 16,07%).

Cele mai puține insolvențe s-au consemnat anul trecut în județele Covasna – 26 (minus 7,14%), Harghita – 34 (minus 10,53%), Botoșani – 36 (minus 30,77%), Vaslui – 50 (plus 21,95%), Giurgiu – 51 (minus 1,92%) și Gorj – 54 (minus 6,90%).

Numai în luna decembrie 2025 au fost înregistrate 1.046 de insolvențe, cele mai multe în București, respectiv 208, și în județele Cluj (78), Timiș (63) și Bihor (60).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.587 (minus 16,56% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2024), construcții – 1.374 (minus 8,34%), transport și depozitare – 797 (plus 5,98%) și în industria prelucrătoare – 746 (minus 12,44%).

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Vor fi instalate mii de kilometri de garduri electrice pentru protejarea comunităților, de animale sălbatice. Anunțul ministerului

Publicat

Publicitate

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) anunță că vor fi instalate mii de kilometri de garduri electrice în România. Este anunțat programul derulat de AFM, cu o finanțare totală de 24,28 milioane lei, informează alba24.ro.

„Am promis un pachet de măsuri echilibrate pentru gestionarea conflictelor om-urs și iată că livrăm promisiunile făcute.

Acest program reprezintă un instrument de prevenție, pentru că noi urmărim reducerea situațiilor în care oamenii ajung în conflict cu animalele sălbatice, mai ales în comunitățile unde incidentele cu ursul brun sunt frecvente.

Aprobarea acestei finanțări se alătură activităților derulate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în cadrul Proiectului Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România.

Gardurile electrice reduc semnificativ riscul de atacuri și pagube, fără a răni animalele și fără a le altera comportamentul natural.

Protejează gospodării, stupine, exploatații agricole, dar și traseele naturale ale animalelor. Datele din teren arată clar: acolo unde prevenim, conflictele scad. Iar asta înseamnă mai multă siguranță pentru oameni și mai mult respect pentru natură”, a susține ministra Diana Buzoianu.

Publicitate

Câte garduri a fost deja instalate

Potrivit ministerului, gardurile electrice au rolul de a reduce conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, fiind amplasate în zone locuite, în apropierea exploatațiilor agricole, a stupinelor, pe traseele de deplasare ale faunei și în ariile naturale protejate.

Programul se completează cu măsurile din proiectul „Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”.

Până în prezent, au fost aprobate dosare pentru 1.635 de beneficiari.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending