Connect with us

Eveniment

CFR Călători: Cinci trenuri de călători au avut întârzieri cuprinse între 281 şi 376 de minute din cauza vijeliilor

Publicat

Publicitate

Cinci trenuri de călători au avut întârzieri cuprinse între 281 şi 376 de minute din cauza deranjamentelor la infrastructura feroviară ce au condus la întreruperea temporară a circulaţiei, informează, joi, CFR Călători.

„CFR Călători informează că în cursul nopţii 26/27 iulie 2023, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile în zonele Gheorgheni – Izvorul Mureşului, s-au produs deranjamente la infrastructura feroviară (lipsă de tensiune în linia de contact / căderi copaci) ce au condus la întreruperea temporară a circulaţiei, survenind întârzieri cuprinse între 30 şi peste 360 minute în circulaţia trenurilor CFR Călători, astfel: IRN 12406, Braşov – Valea lui Mihai – 281 minute; IRN 1941, Satu Mare – Mangalia – 376 minute; R 1942, Mangalia – Satu Mare – 300 minute; IRN 1642, Baia Mare – Bucureşti – 300 minute; IRN 1641, Bucureşti – Baia Mare – 300 minute”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma acestor deranjamente, circulaţia trenurilor va fi afectată la nivelul întregii reţele, fiind necesare decalări ale orelor normale de circulaţie pentru asigurarea legăturilor la destinaţia finală pentru toţi pasagerii trenurilor întârziate.

Circulaţia în zonele afectate se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Detalii despre situaţia circulaţiei pot fi solicitate la CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

CFR Călători a pus la dispoziţia managerului de infrastructură – CFR SA, tracţiune diesel, după producerea deranjamentelor. AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pompierii botoșăneni, prezenți la etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni sunt prezenți, în aceste zile, la Iași, acolo unde cei mai buni salvatori din zona Moldovei își vor testa deprinderile practice în scenarii extreme de descarcerare și prim ajutor calificat.

În cadrul etapei zonale a Competiției Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, care se desfășoară în perioada 28 – 30 aprilie a.c., pompierii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava vor avea de susținut două probe, respectiv „Descarcerarea din vehicule” și „Acordarea primului ajutor calificat”.

Competiția, organizată de către ISU Iași, are scopul de a identifica şi de a face schimb de bune practici în domeniul descarcerării și acordării primului ajutor calificat, dar şi de a îmbunătăți pregătirea practică.

Probele de concurs se vor desfășura în Parcarea Palatului Culturii.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani este reprezentat de următorul echipaj:

 

Publicitate

– căpitan Andrei Cîrlan;

– plutonier adjutant șef Dinu Bîrsan;

– plutonier adjutant șef Adrian Maghiar;

– plutonier adjutant șef Teodor – Alexandru Nedelcu;

– plutonier adjutant Bogdan-Florin Beșleagă;

– plutonier adjutant Marian Podiuc;

– plutonier Flavius Țuca;

– sergent major Adi – George Axintioaie.

„Le dorim tuturor participanților mult succes în această competiție de înaltă performanță, dedicată salvării de vieți omenești”, au transmis colegii lor din cadrul ISU Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Locul întâi pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică

Publicat

Publicitate

Echipa care a reprezetat România la Olimpiada Balcanică de Matematică (BMO) 2025, desfășurată în perioada 25-30 aprilie, în Sarajevo, Bosnia şi Herzegovina, a urcat pe prima treaptă a podiumului, reușind să obțină patru medalii de aur și două medalii de argint.

Cele șase medalii au fost obținute de:

  • Emanuel Mazăre, Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești – medalie de aur
  • Radu Stoleriu, Colegiul Național Emil Racoviță din Iași – medalie de aur
  • Pavel Ciurea, Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur
  • Andrei Vila, Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur
  • Alexandru Ciobotea, Liceul Internațional de Informatică București – medalie de argint
  • David Ghibu, Liceul Internațional de Informatică București – medalie de argint

La această competiție internațională au participat echipe din Albania, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România, Serbia şi Turcia (ţări membre) precum şi echipe din Algeria, Arabia Saudită, Azerbaijan, Franţa, Georgia, Italia, Kazakhstan, Kirgistan, Malaysia, Turkmenistan, Uzbekistan şi Marea Britanie (ţări invitate).

Reprezentanții țării noastre au fost cei mai buni din concurs, rezultatele obținute de ei (198 de punte) plasând țara noastră pe locul întâi la Olimpiada Balcanică de Matematică.

Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe de la Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii din Bucureşti (Leader) şi de profesor Ovidiu Sontea de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Bucureşti (Deputy).

Felicitări echipei României pentru rezultatele obţinute! Recunoștință tuturor celor ce susțin performanta în educație!”, a transmis Ministerul Educației.

Publicitate

Citeste mai mult

Economie

Peste 300 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA cu locurile de muncă comunicată de AJOFM

Publicat

Publicitate

Peste 300 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani, au anunțat responsabilii din zona forțelor de muncă. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
DIRECTOR ECONOMIC DIACONU CONSULT OFFICE S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 28A, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0751031143

INGINER MECANIC DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

INGINER/SUBINGINER TEHNOLOG

PRELUCRARI MECANICE

SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881
INGINER ÎN INDUSTRIA ALIMENTARA DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Publicitate

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

INGINER ÎN INDUSTRIA ALIMENTARA LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA,

LOC.MIRON COSTIN, Telefon:0728882280

INGINER AUTOMATIST DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

MEDIC VETERINAR MIRU-SAB-VET S.R.L. STR.VIILOR, Nr. 8,  LOC.BOTOSANI, Telefon:0743392448
manager in domeniul sigurantei alimentare DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

FIZIOTERAPEUT WORK TAPE MEDICAL FIZIO S.R.L. STR.GEORGE ENESCU, Nr. 9C, LOC.BOTOSANI, Telefon:0740281777
REFERENT DE SPECIALITATE FINANCIAR-CONTABILITATE TEATRUL MIHAI EMINESCU STR.B-dul MIHAI EMINESCU, Nr. 48, LOC.BOTOSANI, Telefon:0741614358
CONSILIER/EXPERT/INSPECTOR /REFERENT/ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA MAVROMATI STR.MARCHIAN,

Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/518812

LABORANT CHIMIST LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA, LOC.MIRON COSTIN, Telefon:0728882280
TEHNICIAN DEVIZIER MECANEX SA STR.Str. MANOLEŞTI DEAL, Nr. 29 A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0772290000
ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Telefon:231613240
ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Telefon:231613240
CONTABIL DIACONU CONSULT OFFICE S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 28A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0751031143

CONTABIL TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752233666
AGENT DE VÂNZARI MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
AGENT DE VÂNZARI STEFMANN BAUER S.R.L. STR.1 DECEMBRIE,

Nr. 58, LOC.BOTOSANI, Telefon:0757421972

REFERENT RESURSE UMANE GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833
ASISTENT MANAGER DIACONU CONSULT OFFICE S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 28A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0751031143

SECRETAR NOTARIAT BIN IORDACHE CRISTINA CARMEN STR.STR. OCTAV ONICESCU, Nr. 67, C, Ap. parter, LOC.BOTOSANI, Telefon:0331/103224
PROGRAMATOR AJUTOR CA CONNECT SRL STR.DOBOSARI,

Nr. 79H, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0785265911

SECRETARA CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
SECRETARA URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.C.NAŢIONALĂ,

Nr. 144 U1A3, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231516051

OPERATOR INTRODUCERE, VALIDARE SI PRELUCRARE DATE TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752233666
PROGRAMATOR PRODUCTIE TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752233666
BUCATAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA,

Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0751392884

BUCATAR MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
BUCATAR PANAIOTIS GENERAL S.R.L. STR.DRAGOŞ VODĂ, Nr. 20A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0758606027
PIZZAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0751392884
PIZZAR MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
AJUTOR OSPATAR GAMA SRL STR.Str. UNIRII, Nr. 12, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743930964
CAMERISTA HOTEL GAMA SRL STR.Str. UNIRII,

Nr. 12, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743930964

VÂNZATOR EDIMAR COMPANY SRL STR.Str. VIILOR, Nr. 7, B, Ap. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0740214137
VÂNZATOR RIDACOM SRL STR.Str. PRIMAVERII, Nr. 22, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/532305
LUCRATOR COMERCIAL COLOSEUM BBC74 S.R.L. STR.ŞENDRICENI,

Nr. FN, SAT Ş, LOC.SENDRICENI, Telefon:0751798751

LUCRATOR COMERCIAL DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

LUCRATOR COMERCIAL EDIMAR COMPANY SRL STR.Str. VIILOR, Nr. 7, B, Ap. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0740214137
ZIDAR ROSAR-TENCUITOR ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520

ASFALTATOR SECTIA DRUMURI NATIONALE BOTOSANI STR.RAI-LEBADA,

Nr. 528, LOC.0, Telefon:0231/516524

CONFECTIONER TÂMPLARIE DIN ALUMINIU SI MASE PLASTICE TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752233666
MONTATOR SISTEME TÂMPLARIE TERMOIZOLANTA URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.C.NAŢIONALĂ,

Nr. 144 U1A3, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231516051

CONFECȚIONER-MONTATOR TÂMPLĂRIE CU VITRAJ IZOLANT TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752233666
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

FRIGORIFERIST (FRIGOTEHNIST) DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

SUDOR MANUAL CU ARC ELECTRIC ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520

LACATUS MECANIC DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

LACATUS MECANIC SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881
LACATUS MECANIC URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.C.NAŢIONALĂ,

Nr. 144 U1A3, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231516051

FREZOR UNIVERSAL SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881
FREZOR UNIVERSAL URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.C.NAŢIONALĂ,

Nr. 144 U1A3, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231516051

STRUNGAR UNIVERSAL DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

STRUNGAR UNIVERSAL SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881
STRUNGAR LA STRUNG CARUSEL SC UPSS SA STR.Str. ETERNITATII, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Telefon:516881
MECANIC AUTO REC SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 163, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/631235
MECANIC AUTO TOTAL AUTOCARP SRL STR.PRINCIPALA,

Nr. FN, LOC.DRAGALINA, Telefon:0744228522

TIPOGRAF PRINT DIGITAL SI OFFSET PRINT NORD MEDIA S.R.L. STR.PRIMĂVERII,

Nr. 26, MUN. , A, Ap. 12, LOC.BOTOSANI, Telefon:0728984158

INSTALATOR PENTRU SISTEME FOTOVOLTAICE SOLARE TOP ELECTRISSIMO INVERTOR S.R.L. STR.CORNI, Nr. 93, SAT C, LOC.CORNI, Telefon:0747435743
ELECTRICIAN CONSTRUCTOR MONTATOR APARATAJ SI CABLURI DE JOASA TENSIUNE NORDIC URBANTEC SRL STR.C. NAŢIONALĂ, Nr. 144U1A3, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231516051
ELECTRICIAN CONSTRUCTOR MONTATOR APARATAJ SI CABLURI DE JOASA TENSIUNE URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.C.NAŢIONALĂ,

Nr. 144 U1A3, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231516051

ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII DIRECTIA PENTRU SPORT SI AGREMENT STR.NECULAI SOFIAN, Nr. 1, MUN., LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Telefon:331710613
ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117

ELECTRICIAN OPERATOR GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833
CIONTOLITOR TRANSATOR CARNE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117
BRUTAR CASA PAINII SRL STR.Calea NATIONALA,

Nr. 121A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0748118565

BRUTAR DONIFA SRL STR.HĂNEŞTI, Nr. 9, LOC.HANESTI, Telefon:0761103400
PATISER NATURAL DEEA CAKES S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 79, MUN. , A, Ap. 6, LOC.BOTOSANI, Telefon:0755211485

CROITOR RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN, Nr. 10, LOC.DOROHOI, Telefon:0736900096
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA, Nr. 1F, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0735802392
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA MARIOSPRODCONF SRL STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN, Nr. 10, LOC.DOROHOI, Telefon:0736900096
BRODER MANUAL-MECANIC ROMED SRL STR.ION PILLAT,

Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200

CONTROLOR CALITATE DAGAMITEX S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 32, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0740113388
CONTROLOR CALITATE LTP BALKAN SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 3, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231708050
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE ALDACONF DUALY SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 32, LOC.BOTOSANI, Telefon:0740022193
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE DAGAMITEX S.R.L. STR.NAŢIONALĂ, Nr. 32, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0740113388
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/534833
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE LTP BALKAN SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 3, LOC.BOTOSANI, Telefon:0231708050
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE SUMMER CONF SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 30C, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0231/530395
PREGATITOR-LANSATOR CONFECTII ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
OPERATOR LA FABRICAREA MEZELURILOR DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117
OPERATOR LA MASINA DE ETICHETAT DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE TOTAL AUTOCARP SRL STR.PRINCIPALA, Nr. FN, LOC.DRAGALINA, Telefon:0744228522
Conducător auto transport rutier de mărfuri AST PÎNZARIU SRL STR.Aleea MĂRULUI,

Nr. 3, 3, Ap. 20, LOC.DOROHOI, Telefon:0751201821

STIVUITORIST DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117
FEMEIE DE SERVICIU FABY PROPERTY CONCEPT STR.MIHAIL KOGALNICEANU, Nr. 72, LOC.BOTOSANI, Telefon:0749045248
SPALATOREASA LENJERIE SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Telefon:231613240

SPALATOR VEHICULE SAMCOM MEAT S.R.L. STR.CĂTĂMĂREŞTI-DEAL, LOC.CATAMARESTI-DEAL, Telefon:0736700996
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ, Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Telefon:0744556520
MUNCITOR NECALIFICAT LA DEMOLAREA CLADIRILOR, CAPTUSELI ZIDARIE, PLACI MOZAIC, FAIANTA, GRESIE, PARCHET AQUALAND BOTOŞANI SRL STR.BISERICII, Nr. 17, , LOC.CARASA, Telefon:0751201821
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE SC SAND-FAM CONSTRUCT SRL STR.CONCEŞTI, LOC.CONCESTI, Telefon:0721332663
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Telefon:0760685644
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA, Nr. 1F, MUN., LOC.BOTOSANI, Telefon:0735802392
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
MANIPULANT MARFURI DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Telefon:0753090117
MANIPULANT MARFURI ROMED SRL STR.ION PILLAT, Nr. 27A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0040231537200
AJUTOR BUCATAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Telefon:0751392884
AJUTOR BUCATAR GAMA SRL STR.Str. UNIRII, Nr. 12, LOC.BOTOSANI, Telefon:0743930964
AJUTOR BUCATAR MARIOS

PRODCONF SRL

STR.ION LUCA CARAGIALE, Nr. 11, LOC.BOTOSANI, Telefon:0752216503
AJUTOR BUCATAR PANAIOTIS GENERAL S.R.L. STR.DRAGOŞ VODĂ, Nr. 20A, LOC.BOTOSANI, Telefon:0758606027

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Nectarie de la Optina

Publicat

Publicitate

Nicolae Vasilievici Tihonov, după numele său de mirean, s-a născut în anul 1853, în localitatea Elit, din regiunea Orlov. Părinții săi, oameni simpli, nu aveau o situație materială deosebită. Tatăl său, care lucra la moara, a trecut la cele veșnice pe când Nicolae era încă mic. Mama sa, care i-a dăruit o educație deosebită, a trecut și ea la cele veșnice, nu după multa vreme. Rămânând orfan, copilul s-a angajat ca ajutor în prăvălia unui negustor din oraș.

De fiecare dată, în timpul liber, el se îndeletnicea cu citirea cărților bisericești și cu participarea la sfintele slujbe. În anul 1873, pe când avea doar 20 de ani, canarul Nicolae a pășit pe poarta Mănăstirii Optina, având în mana doar Sfânta Scriptura. După o convorbire cu starețul sihăstriei, anume Cuviosul Ambrozie, el nu a mai părăsit vreodată locul sfințit în care Dumnezeu i-a îndrumat pașii. A fost rânduit, ca ascultare, lângă Cuviosul Anatolie, iar ca duhovnic și l-a păstrat pe Cuviosul Ambrozie. După o perioada în care s-a ocupat de florile din gradina mănăstirii, fratele Nicolae a fost rânduit în slujirea de paracliser.

Chilia lui, în care se va nevoi mai bine de douăzeci de ani, se află în apropierea bisericii. Din pricina îndelungilor privegheri, fratele Nicolae întârzia adesea la biserica, iar ceilalți frați se plângeau de el. Cuviosul Ambrozie, însă, obișnuia să zică tuturor celor din obște: „Aveți răbdare, acest Nicolae va fi de folos multora!” Astfel, în data de 14 martie 1887, fratele Nicolae a fost tuns în monahism, primind numele „Nectarie”, iar în data de 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon. Mai apoi, în anul 1898, cuviosul a fost hirotonit intru ieromonah de către arhiereul din orașul Kaluga. Cuviosul Nectarie de la Optina a primit încă de la început mari daruri duhovnicești de la Dumnezeu.

Între acestea, ceilalți frați au deosebit darul discernământului, al cunoașterii inimilor și al tămăduirii bolnavilor. Pe toate acestea, însă, cuviosul le ascundea cu o smerenie nebunească. În anul 1912, pe când avea 59 de ani, obștea din sihăstrie a hotărai să fie pus stareț. Aflând aceasta, Sfântul Nectarie de la Optina a refuzat categoric, zicând: „Nu, părinți și frați! Am puțină minte și nu pot duce o astfel de povară.” În cele din urmă, după multe insistențe, primind canon de ascultare, cuviosul a acceptat stăreția. Câta vreme a fost stareț, sfântul a fost foarte cercetat de pelerinii care au venit în sihăstrie, el având pentru fiecare suflet medicamentul său mângâierea potrivită. Toți erau uimiți de înțelepciunea și cunoașterea sa, neputând crede că toate aceste daruri veneau doar din Sfânta Scriptură.

În anul 1923, după închiderea mănăstirii, de către autoritățile atee, Cuviosul Nectarie a fost arestat și aruncat în închisoare. După eliberarea din închisoare, sfântul a locuit la un om simplu din satul Holmscina. În ciuda tuturor greutăților vremii, mulți dintre fiii săi duhovnicești au continuat să-l viziteze, pentru îndrumare și pentru întărire.

Sfântul Cuvios Nectarie a trecut la cele veșnice în data de 29 aprilie 1928, pe când avea 75 de ani, fiind înmormântat în cimitirul local. În data de 3 iulie 1989, după redeschiderea mănăstirii, cinstitele sale Moaște ale Sfântului Nectarie au fost aduse și așezate în biserica mare a Mănăstirii Optina. Haina în care a fost înmormântat sfântul era neputrezită, iar cinstitul său trup împrăștia o mireasma plăcuta.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending