Justinian Marina a fost ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al României la 24 mai 1948, după trecerea la cele veșnice a Patriarhului Nicodim Munteanu (1939-1948), relatează AGERPRES

‘Cel dintâi și cel mai de seamă lucru pe care îl voi avea de făcut, în hotarul tradițiilor noastre bisericești, este păstrarea credinței, care în decursul istoriei s-a arătat a fi o piatră de temelie tare (…). Deoarece credința noastră ortodoxă nu va putea să fie în sânul poporului nostru vie, energică și rodnică prin fapte de dragoste, de pace și de sfințenie, decât printr-un cler pregătit, plin de demnitate și devotat cu sufletul și cu mintea chemării sale sfinte, pregătirea cât mai bună a clerului va fi una din grijile de căpetenie ale sarcinii mele patriarhicești. Crescut în învățăturile și predaniile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care de la început a respins șovinismul și prozelitismul ca pe niște lucruri care nu sunt potrivite cu duhul creștin, vom avea inima larg deschisă pentru celelalte confesiuni din țara noastră.

De asemenea, vom întinde mâna iubirii și prieteniei în Hristos tuturor Bisericilor ortodoxe surori întru ecumenicitate, luptând pentru înflorirea Ortodoxiei care zidește și întărește popoarele’, anunța pe scurt Patriarhul Justinian, în fața membrilor Colegiului Electoral, punctele principale ale programului pe care înțelegea să-l pună în aplicare. (sursa: https://manastirearaduvoda.ro/)

Ceremonia de întronizare a IPSS Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 1947.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suiești, comuna Cermegești, din județul Vâlcea, și a primit la botez numele Ioan.

Părinții săi, credincioși agricultori, au înrădăcinat în tânărul Ioan Marina două virtuți esențiale: credința și hărnicia. (sursa: https://basilica.ro/)

Vorbind cu delicatețe și cu duioșie despre mama sa, nu uita să facă legătura între dânsa și slujirea lui preoțească. ‘Preoția mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele și primii pași pe drumul înțelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată și evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinților mei duhul unui creștinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu și aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moștenit de la bunicii, moșii și strămoșii mei, vrednici slujitori ai Bisericii și ai țării, pomeniți întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios și patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată’. (manastirearaduvoda.ro)

Un înaintaș de-al său, preotul Dumitrașcu din Dejoi, fusese spânzurat în fața bisericii din sat, chiar în ziua Sfintelor Paști, pentru că se împotrivise unor jefuitori turci, iar un alt strămoș se înrolase în fruntea pandurilor de pe Valea Cernei, în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu.

Preot și învățător
Având o înclinare nativă spre învățătură, în 1915 tânărul Ioan a intrat la Seminarul teologic ‘Sf. Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în 1923, obținând în același an și diploma de învățător, în urma examenului depus la Școala normală din acest oraș.

Și-a început lucrarea pe tărâm social la 1 septembrie 1923, ca învățător la școala primară din satul Olteanca, județul Vâlcea. După un an, la 1 septembrie 1924, s-a transferat, tot ca învățător, la școala primară din comuna Băbeni, în același județ. Căsătorindu-se cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel Popescu, la 14 octombrie 1924 s-a preoțit pe seama parohiei Băbeni.

În anul 1925 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și a obținut licența în 1929, iar în următorul an a demisionat din învățământul primar și s-a consacrat slujirii preoțești.

‘Manifestând însușiri ce depășeau ogorul de activitate al unui preot de sat, Vartolomeu Stănescu, episcopul Râmnicului, l-a chemat lângă sine și l-a numit, la 1 noiembrie 1932, director al Seminarului teologic ‘Sf. Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea. Pe aceeași dată a fost detașat slujitor la Catedrala ‘Sf. Episcopii’. Vacantându-se parohia ‘Sf. Gheorghe’ din Râmnicu Vâlcea, la 1 septembrie 1933 a fost transferat, la cererea sa, preot la această parohie. În 1935 a fost numit și confesor al cercetașilor din Râmnicu Vâlcea, iar în 1936 catehet al premilitarilor din oraș’. (manastirearaduvoda.ro)

La vârsta de 34 ani și-a pierdut soția, decedată la 18 noiembrie 1935. Aveau împreună doi copii, Silvia și Ovidiu, rămași în grija tatălui, care le-a asigurat o instruire înaltă și o educație aleasă.

Preotul Ioan Marina, viitorul patriarh al României, a desfășurat o stăruitoare activitate publicistică, în calitate de colaborator la unele ziare și reviste bisericești și laice, unde a publicat diferite articole și studii cu caracter bisericesc și economic, făcând cunoscute inițiativele sale pentru înființarea de cooperative și bănci populare și alte asociații de interes obștesc.

A colaborat asiduu la cotidianul ‘Cuvântul’ din Râmnicu Vâlcea și la revista de cultură creștină ‘Renașterea ‘ din Craiova. A fost prezent cu unele articole și în revista literară ‘Floarea de Foc’, din București, întemeiată de scriitorul Sandu Tudor (viitorul ieroschimonah Daniil Tudor).

Ceremonia de înscăunare a IPSS Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în sala Marii Adunări Naţionale,1947.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

În 1938, în martie, împreună cu scriitorul Mihail Sadoveanu și cu ziaristul Octav Livezeanu, a înființat revista ‘Muncă și Voie Bună’ pentru muncitori, cu apariție săptămânală, la început, iar mai târziu bilunară. Revista avea o pagină bisericească, intitulată ‘Pentru suflet’, pe care a scris-o singur, până în septembrie 1939, când a încredințat-o scriitorului Gala Galaction (preotul Grigore Pișculescu).

Pentru activitatea sa, autoritățile eparhiale l-au cinstit cu toate rangurile bisericești (sachelar, iconom și iconom stavrofor cu drept de a purta brâu roșu), iar preoții l-au ales în Consiliul Central al Asociației Generale a Clerului din România. Ministerul Cultelor i-a acordat răsplata ‘Meritul cultural clasa I pentru Biserică’.

Arhiereu Vicar și Mitropolit la Iași
Sfântul Sinod, în cadrul ședinței de lucru din 30 iulie 1945, îl va alege pe preotul văduv Ioan Marina în demnitatea de Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei și Sucevei cu titulatura ‘Vasluianul’, la propunerea mitropolitului Irineu Mihălcescu.

După emiterea Decretului de confirmare a alegerii, în ziua de 11 august 1945 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Cetățuia, când a primit patronimicul Justinian, făcându-i-se și hirotesia în arhimandrit. Hirotonia în arhiereu a avut loc în Catedrala din lași, în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, la 12 august 1945, și a fost săvârșită de mitropolitul Irineu Mihălcescu, împreună cu episcopul Antim Nica și arhiereul Valeriu Moglan.

Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), la slujba de Crăciun, 1956.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES

În cuvântarea rostită după hirotonie, noul arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, Justinian Vasluianul, spunea: ‘Nu am altă rugăciune către Dumnezeu, în aceste solemne momente, decât să-mi dea milă, putere, înțelepciune și mai ales har pentru ca acolo unde este îndoială eu să seamăn credință, acolo unde este întristare să seamăn bucurie, acolo unde este disperare să seamăn nădejde, acolo unde este ceartă să seamăn pace, acolo unde este ură să seamăn iubire și acolo unde este întuneric să seamăn mereu lumină’. (manastirearaduvoda.ro)

În urma retragerii mitropolitului Irineu Mihălcescu, înaintat în vârstă, la 16 august 1947, Patriarhul Nicodim îl numește pe arhiereul vicar Justinian Vasluianul locțiitor al scaunului mitropolitan al Moldovei. La 19 noiembrie 1947, Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe episcopul Justinian în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei.

‘În cei trei ani cât a păstorit ca arhiereu vicar și apoi mitropolit al Moldovei și-a închinat toată energia și puterea sa de muncă refacerii eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă. Și-a îndreptat privirile, mai întâi, către sectorul economic de la Centrul Eparhial, pe care l-a reorganizat, bine știind că reconstrucția nu se face cu apeluri și cuvântări patetice, ci prin buna chivernisire a banului public și controlul riguros al tuturor resurselor, iar celorlalte sectoare administrativ și cultural – le-a stabilit programe clare de lucru și cu termene precise’. (manastirearaduvoda.ro)

Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), la slujba de Crăciun, 1956.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES