Connect with us

Actualitate

Cel mai în vârstă student din România a absolvit masteratul la 89 de ani

Publicat

Publicitate

Cel mai în vârstă student din România, Aurel Voicu, a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, relatează agerpres.ro.

Născut în 17 iunie 1935, Aurel Voicu, inginer mecanic şi primar al oraşului Cugir până în 2004 şi viceprimar până în 2008, a urmat masteratul la „Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric”, fiind pasionat de istorie.

Rectorul Daniel Breaz a spus, sâmbătă, la festivitatea de absolvire a promoţiei 2024, că Aurel Voicu este „un exemplu” şi că este „o onoare” pentru Universitatea „1 Decembrie 1918” să îl aibă ca absolvent.

Peste o mie de absolvenţi au participat sâmbătă la festivitatea organizată în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, printre aceştia aflându-se şi tineri din peste 30 de ţări, potrivit rectorului.

„Sunteţi o promoţie aparte, sunteţi o promoţie specială, sunteţi o promoţie care, cu siguranţă, ne va aduce mândrie. Veţi fi o promoţie de succes, pentru că aşa au fost şi celelalte promoţii ale universităţii noastre”, le-a transmis Daniel Breaz.

Înfiinţată în 1991, când avea o singură facultate, cea de Ştiinţe Umaniste, cu specializările Istorie şi Teologie Ortodoxă, şi un Colegiu Tehnic şi Economic, universitatea de stat din Alba Iulia are în prezent cinci facultăţi – de Istorie, Litere şi Ştiinţe ale Educaţiei, de Ştiinţe Economice, de Informatică şi Inginerie, de Drept şi Ştiinţe Sociale şi de Teologie Ortodoxă.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora, cu trei autospeciale de stingere, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Primii care au intervenit au fost pompierii voluntari, care au constatat că acoperișul casei ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, suprafața afectată fiind estimată la aproximativ 200 de metri pătrați.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii militari și voluntari au acționat mai bine de o oră. În timpul intervenției a fost eliminat și riscul producerii unei explozii, după ce o butelie aflată în interiorul clădirii a fost scoasă în siguranță.

Bunurile din locuință au fost salvate, însă o bovină a fost găsită decedată în urma incendiului.

Proprietara gospodăriei a suferit un atac de panică, fiind asistată medical la fața locului de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, fără a necesita transportul la spital.

Publicitate

Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, în urma cercetărilor efectuate la locul intervenției.

Citeste mai mult

Eveniment

Doi tineri din Dimăcheni, trimiși în judecată pentru tentativă de omor după o bătaie pe drum public. Alți trei cercetați penal

Publicat

Publicitate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au anunțat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi tineri din comuna Dimăcheni, acuzați de tentativă de omor în urma unui conflict violent petrecut pe un drum public din localitate.

Este vorba despre un bărbat de 23 de ani, cercetat pentru tentativă la omor calificat, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și despre un tânăr de 25 de ani, acuzat de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Alți trei bărbați, cu vârste între 24 și 25 de ani, tot din Dimăcheni, au fost trimiși în judecată în stare de libertate pentru infracțiuni de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, iar unul dintre ei și pentru distrugere.

Potrivit anchetatorilor, conflictul a avut loc în data de 19 noiembrie 2025, în jurul orei 17:00, când cei cinci s-ar fi agresat reciproc pe drumul public din satul Dimăcheni, provocând un scandal care a tulburat liniștea comunității.

În timpul altercației, unul dintre inculpați ar fi lovit două persoane cu o cheie metalică pentru roți în zona capului și a corpului, victimele necesitând între 28 și 35 de zile de îngrijiri medicale. Același agresor ar fi lovit o a treia persoană cu pumnii, aceasta având nevoie de aproximativ o săptămână de îngrijiri.

Un alt inculpat este acuzat că a lovit o persoană cu pumnii și cu un topor, provocând leziuni ce au necesitat 8–9 zile de îngrijiri medicale.

Publicitate

De cealaltă parte, trei dintre participanții la conflict l-ar fi agresat pe unul dintre inculpați, fără ca acesta să necesite îngrijiri medicale, iar unul dintre ei ar fi provocat distrugeri unui autoturism aparținând victimei.

Trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, etapă care nu înlătură în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție, au transmis procurorii.

Cazul urmează să fie analizat de instanță, care va decide asupra vinovăției sau nevinovăției celor implicați, precum și asupra eventualelor pedepse.

Citeste mai mult

Educație

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ: Bolojan a redus pragul salariilor nete până la care se acordă

Publicat

Publicitate

Din luna februarie, indemnizația de hrană va fi acordată exclusiv profesorilor și angajaților din sistemul de educație care au salarii nete de cel mult 6.000 de lei, potrivit unui ordin publicat marți în Monitorul Oficial, relatează alba24.ro.

Până în prezent, pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 4.441/2024.

Indemnizația de hrană pentru personalul din învățământ

Ordinul ministrului Educației privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat nr. 3.185/2026 a fost publicat marți, 10 februarie, în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, pentru personalul din sistemul de învățământ de stat, acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.

Indemnizația de hrană se acordă personalului din sistemul de învățământ de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 lei inclusiv.

Măsurile se vor aplica începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, care modifică art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar”.

Citeste mai mult

Administratie

Primari din Botoșani premiați la Gala ACoR: Distincții de 6 stele pentru mandate și merite în administrația locală

Publicat

Publicitate

Mai mulți primari din județul Botoșani au fost distinși în cadrul Galei „Recunoașterea meritelor”, organizată de Asociația Comunelor din România (ACoR), eveniment care a evidențiat continuitatea și rezultatele administrației publice locale din mediul rural.

Anunțul a fost făcut de liderul PSD Botoșani, deputatul Doina Federovici, care a transmis un mesaj de apreciere pentru edilii recompensați pentru activitatea lor și pentru încrederea acordată de comunități prin realegeri succesive.

Trofeul și diploma de excelență „Primar de 6 stele” au fost acordate lui Marce Chelariu, primarul comunei Suharău, și lui Costel Romănescu, primarul comunei Păltiniș, ambii ajunși la al șaselea mandat. Distincția „Primar de 5 stele” i-a revenit lui Vasile Sasu, primarul comunei Durnești, pentru cele cinci mandate obținute în fruntea administrației locale.

Potrivit mesajului transmis, realegerea repetată reprezintă cea mai importantă confirmare a muncii unui primar, iar premiile acordate de ACoR reflectă profesionalismul, consecvența și implicarea în dezvoltarea comunităților rurale.

În cadrul aceleiași gale, comuna Corni, prin primarul Valerian Vărvăruc, a primit Ordinul de Merit și Trofeul „Nicolae Săbău”, ediția a XIX-a, pentru anul 2025, distincție acordată pentru contribuția la promovarea și păstrarea valorilor tradiționale ale satului românesc.

Deputatul Doina Federovici a felicitat public edilii distinși și a subliniat rolul colaborării în dezvoltarea localităților botoșănene.

Publicitate

„Realegerea într-un nou mandat reprezintă cea mai importantă validare a activității unui primar, iar aceste distincții confirmă profesionalismul, consecvența și implicarea în dezvoltarea comunităților locale. Felicitări tuturor primarilor distinși și mult succes în continuarea proiectelor dedicate locuitorilor”, a transmis liderul PSD Botoșani.

Liderul PSD susține că distincțiile acordate în cadrul Galei ACoR reconfirmă implicarea administrațiilor locale botoșănene atât în modernizarea comunităților, cât și în păstrarea identității tradiționale, direcții considerate esențiale pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending