Connect with us

Actualitate

Ce ZILE LIBERE avem în 2022: Weekendurile prelungite și MINIVACANȚELE din noul an

Publicat

Publicitate
În România există 15 zile libere ocazionate de sărbătorile legale, relatează alba24.ro. În 2022, multe dintre acestea pică în weekend, astfel încât nu pot fi considerate cu adevărat zile libere pentru români.

Primele 2 zile ale anului, respectiv 1 și 2 ianuarie pică în 2022, în weekend. Totuși, trei weekenduri de anul viitor vor fi mai lungi, adică vor avea 3 zile.

Asta datorită faptului că aceste sărbători pică fie lunea, fie vinerea.

Pe lângă cele 3 weekenduri lungi, mai sunt și alte weekenduri prelungite: cele de Paște și Rusalii, unde avem Vinerea Mare este liberă, la fel ca și lunea de după Paște și Rusalii.

În plus, mai există posibilitatea unei punți, așa cum a fost cazul și în acest an, de 1 Decembrie. AStfel, în 2022, de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, va exista aceași posibilitate, puntea fiind făcută cu ziua de vineri.

La Parlament a fost depus un proiect de lege pentru acordarea unei noi zi libere pentru angajați. Aceasta prevede că salariații cu drept de vot să poată primi la cerere, “o zi liberă plătită pentru fiecare tip de alegeri la care își exprimă votul, indiferent că este vorba de alegeri locale, alegeri parlamentare, alegeri europarlamentare sau alegeri prezidențiale”.

Costurile în legătură cu ziua liberă ar urma să fie suportate de către angajatori.

Publicitate

Sărbătorile legale din 2022:

  • 1 și 2 ianuarie (Anul Nou) – sâmbătă și duminică
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii) – luni – minivacanță de 3 zile
  • 22 aprilie (Vinerea Mare) – vineri
  • 24 și 25 aprilie (Paștele) – duminică și luni, ca în fiecare an (în total 4 zile)
  • 1 mai (Ziua Muncii) – duminică
  • 1 iunie (Ziua Copilului) – miercuri;
  • 12 și 13 iunie (Rusaliile) – duminică și luni, ca în fiecare an
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – luni – minivacanță de 3 zile
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – miercuri
  • 1 decembrie (Ziua Națională) – joi – posibilitate de 5 zile libere cu punte de o zi liberă (vinerea), dacă aprobă Guvernul
  • 25 și 26 decembrie (Crăciunul) – duminică și luni – minivacanță de 3 zile

România are mai puține zile libere comparativ cu alte state din UE

  • Spania – 38 de zile
  • Elveția – 26 de zile
  • Albania- 21 de zile
  • Bosnia și Herțegovina – 21 de zile
  • Germania -18 zile
  • Kosovo – 17 zile
  • Cipru -16 zile
  • Malta -14 zile
  • Suedia -13 zile
  • Italia -12 zile
  • Belgia -10 zile
  • Rusia – 17 zile
  • Marea Britanie – 16 zile
  • Serbia – 10 zile
  • Bulgaria – 14 zile

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


LIFESTYLE

Un bărbat a făcut un credit la bancă și a transferat banii în contul unor escroci

Publicat

Publicitate

Un bărbat din Botoșani a făcut un împrumut la o bancă comercială, iar banii obținuți din credit au fost transferați în contul unor escroci, care s-au dat drept procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și funcționari bancari.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, polițiștii au fost sesizați cu privire la o faptă de înșelăciune, comisă prin mijloace de comunicare la distanță, prin intermediul cărora victima a fost indusă în eroare și determinată să contracteze un credit și apoi să transfere banii în diferite conturi.

Autorii, care au pretins că sunt lucrători DIICOT și reprezentanți ai unor sucursale bancare, au contactat bărbatul de 37 de ani și l-au convins că i-a fost furată identitatea de către o persoană necunoscută, din județul Botoșani, iar pentru a afla cine este acea persoană, trebuie să contracteze un credit de la o unitate bancară și apoi să transfere banii la un ATM de criptomonede, în diferite conturi transmise de către aceștia.

Totodată, aceștia i-au transmis că, dacă nu face acest lucru, nu va mai fi eligibilă pentru finanțări ulterioare la vreo bancă, cardul personal bancar îi va fi anulat și va trebui să suporte un prejudiciu stabilit de către autoritățile române.

În aceeași zi, victima, fiind mereu în contact cu autorii, a solicitat un credit la bancă, în valoare de peste 50.000 de lei. Bani pe care, ulterior, i-a transferat în mai multe conturi, prin intermediul unui ATM de criptomonede, din municipiul Botoșani.

‘Deși au fost desfășurate activități preventive și au fost transmise în spațiul public mesaje de informare, unele persoane continuă să cadă victime unor astfel de metode de înșelăciune’, au precizat oficialii IPJ Botoșani. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Proiect de lege: Etichete digitale prin coduri QR pentru produsele cosmetice

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege înregistrat recent la Senat prevede modernizarea etichetelor pentru produsele cosmetice. Se propune introducerea codurilor QR, astfel încât informațiile despre produs să poată fi citite mai ușor, scrie alba24.ro.

Potrivit expunerii de motive, se urmăreşte modernizarea cadrului juridic aplicabil informării consumatorilor în domeniul produselor cosmetic.

Se introduce în lege posibilitatea legală ca anumite informaţii obligatorii să fie puse la dispoziția consumatorului şi prin mijloace electronice, prin intermediul unui cod QR sau al unui alt identificator electronic echivalent. Acestea trebuie să fie lizibil și uşor accesibil, aplicat pe recipient sau pe ambalaj.

De ce este propusă introducerea codurilor QR

Inițiatorii amintesc că prin această modificare se reduc costurile de etichetare, creşte accesul consumatorilor la informatii lizibile şi actualizate şi se aliniază legislaţia naţională la tendinţele europene de digitalizare şi eficientizare tehnologică.

Conform legislaţiei în vigoare, toate produsele cosmetice comercializate în România trebuie să includă informațiile obligatorii în limba română. În special pentru produsele importate, este necesară aplicarea unor etichete fizice suplimentare.

Astfel sunt costuri suplimentare, informaţiile devin dificil de citit pe ambalajele mici, afectând accesul real la informație. De asemenea, aplicarea manuală generează riscuri de neconformitate şi erori de traducere, potrivit sursei citate.

Publicitate

Prin introducerea mijloacelor electronice, consumatorii beneficiază de informații clare, lizibile, adaptate tehnologic şi permanent actualizate. Operatorii economici pot reduce costurile administrative fără a afecta protecţia consumatorului.

Ce se modifică în lege

Propunerea legislativă introduce un nou articol Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului. Prin acesta se permite furnizarea prin mijloace electronice a unor informații obligatorii (precauţii de utilizare, functia produsului, lista ingredientelor, conform art. 19 alin. (1) lit. d), f) şi g) din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009).

Pagina web dedicată va pune Ia dispoziția consumatorului în mod integral informaţiile in limba română sau și versiuni în alte limbi. Aceasta va rămâne accesibilă pe întreaga durată a comercializării produsului şi pe o perioadă de 12 luni de la punerea pe piață a ultimei unităţi din lot.

Elementele esentiale prevăzute de Regulament rămân obligatoriu înscrise fizic pe recipient sau pe ambalaj.

Inițiatorii susțin că această practică se aliniază practicilor deja utilizate în mai multe state membre (Franţa, Italia, Spania, Germania).

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune la Dorohoi: Zeci de amenzi aplicate de polițiști

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu polițiștii din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza localității Dorohoi.

 

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat aproximativ 60 de persoane și au oprit pentru control, 43 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, două au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349 din 2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

 

Publicitate

La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, din orașul Hănești, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Sectorului 2 București, pe numele unei bărbat, de 50 de ani, din orașul Hănești.

 Bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

 Acesta a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending