Connect with us

Actualitate

Ce trebuie să mănânce zilnic un școlar. Meniul unui copil isteț. Campanie derulată de Ministerul Sănătății

Publicat

Publicitate

Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al Direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară pe parcursul lunii noiembrie campania „Ce, cât şi cum mănâncă un copil isteţ” privind principiile unei alimentaţii sănătoase la vârsta şcolară care se adresează copiilor din ciclul primar de învăţământ, părinţilor acestora şi cadrelor didactice.

Campania vizează creşterea conştientizării problematicii obezităţii infantile şi informarea părinţilor despre beneficiile unei alimentaţii sănătoase care să prevină această afecţiune în rândul copiilor şi complicaţiile sale pentru viitorii adulţi, informează un comunicat al Institutului Naţional de Sănătate Publică transmis vineri AGERPRES.

„Pentru România, obezitatea este cel de al patrulea factor de risc pentru anii de viaţă pierduţi prin dizabilitate (DALY), după hipertensiunea arterială, consumul de tutun şi factorii de risc alimentar (consum de sare, acizi graşi, băuturi îndulcite, carne roşie şi procesată), observându-se o creştere a DALY cu 139 la 100.000 de persoane între 2009 şi 2019. Obezitatea infantilă constituie una dintre cele mai grave probleme de sănătate din secolul XXI. (…) S-a observat că supraponderalitatea în rândul copiilor din grupa de vârstă 7 – 9 ani a fost de 17,5% la copiii din mediul urban, de 15,9% la cei din semi-urban şi de 15,7% la cei din rural. Prevalenţa obezităţii la copiii din mediul urban a fost 14,5%, din semi-urban de 14,1% şi din mediul rural de 13,3% (Raport Naţional România, 2020)”, a explicat INSP.

Potrivit specialiştilor institutului, o alimentaţie bogată în legume şi fructe, consum de cereale integrale, înlocuirea prăjiturilor cu fructe, consumul de apă şi nu de alte băuturi îndulcite, limitarea consumului de sare la cel mult jumătate de linguriţă pe zi, încurajarea copilului să facă mişcare cel puţin 60 de minute în fiecare zi sunt măsuri de intervenţie aflate la îndemâna părinţilor pentru a preveni problemele de supraponderalitate şi obezitate. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Patriarhia anunță programul proclamării generale a canonizării a 16 femei românce cu viață sfântă

Publicat

Publicitate

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, prilejuite de proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, se vor desfășura conform următorului program:

În ziua de joi, 5 februarie 2026, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cele 16 femei românce cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).

În ziua de vineri, 6 februarie 2026, programul va începe la ora 7.45, cu purtarea în procesiune a sfintelor moaște din Catedrala Patriarhală – ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina –, precum și cele ale Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina de la Reședința Patriarhală, pentru a fi așezate în Baldachinul Sfinților, spre a facilita accesul pelerinilor la închinare.

Între orele 8.30 și 12.30, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Spre final, înainte de încheierea Sfintei Liturghii, va avea loc solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei românce cu viață sfântă de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Publicitate

FOTO: Basilica.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ce spune ministrul Mediului

Publicat

Publicitate

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că autoritățile române au obținut acordul Comisiei Europene pentru reducerea termenelor de emitere a acordurilor de mediu, considerate de mediul de afaceri unele dintre cele mai lente proceduri administrative, scrie alba24.ro.

Măsura va fi inclusă în pachetul de redresare economică pregătit de Guvern și vizează eficientizarea avizelor fără a modifica standardele de protecție a mediului.

Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse

„Pe zona de mediu putem să simplificăm lucrurile și să aducem un avantaj operatorilor economici. Suntem de câteva zile bune în discuții cu Comisia Europeană să vedem care sunt termenele pe care le putem reduce, pe metoda de avizare, de emitere a acordurilor de mediu. Știți, acele acorduri de mediu, care mulți operatori economici, mulți oameni din privat, multe afaceri vin și spun <dar durează prea mult>, acelea erau termenele care erau stabilite prin directivă.

YouTube video

 

Avem practic acordul de la Comisie – o parte din pachetul de redresare economică va fi inclusiv partea de simplificare de proceduri de mediu, nu ca fond ci măcar să ne asumăm un termen mai eficient de a da răspunsuri”, a precizat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Euronews.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferi din Botoșani, depistați în trafic cu autorizația de circulație provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna noiembrie a anului 2025.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Publicitate

*


La 27 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie figurează ca fiind expirată din data de 26 ianuarie 2026.

 

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Încrederea i-a adus o pagubă de peste 30.000 de lei. „Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto”

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care avea o serie diferită faţă de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare.

 

În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 01.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean român, la volanul unei autoutilitare înmatriculată în R. Moldova, care tracta, pe o platformă, un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Marii Britanii, al cărui proprietar era un pasager din autoutilitară, un cetățean român, în vârstă de 29 de ani.

Colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că certificatul de înmatriculare cu însemnele specifice autorităților din Marea Britanie, prezentat pentru control, are înscrisă o serie diferită față de cea de pe autoturism, iar seria din certificat aparține în mod real unui autoturism înmatriculat în România.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că autoturismul a fost cumpărat de la un cetățean din România, iar el a verificat doar concordanța dintre seria înscrisă pe parbrizul autoturismului și cea din certificat, care erau identice, fără a mai face alte verificări suplimentare.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, iar autoturismul, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

 

Recomandare: Atunci când cumpărați un vehicul, utilizați platforme de verificare a istoricului auto și nu ezitați să solicitați o verificare într-un service autorizat înainte de a semna actele.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending