Connect with us

Actualitate

Ce trebuie să facă botoșănenii care locuiesc în chirie pentru facturi mai mici la energie. Anunțul oficial al ministrului

Publicat

Publicitate

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus ce trebuie să facă românii care locuiesc în chirie pentru a plăti facturi mai mici la energie. Pentru a putea beneficia de noile tarife plafonate la energie, chiriaşii ar trebui să încheie contracte directe cu furnizorii de electricitate.

Ce trebuie să facă românii care locuiesc în chirie pentru facturi mai mici la energie
Așadar ministrul Energiei, Virgil Popescu, a venit cu ceea ce pare o soluție pentru chiriași pentru a plăti un preț mai mic la electricitate. Oficialul spune că aceștia ar trebui să încheie contracte directe cu furnizorii de electricitate, pentru a beneficia de prețurile plafonate.

Dar cum pot face asta? Ei bine, ministrul spune că acest lucru ar putea fi făcut fără probleme în baza unui contract de închiriere dintre proprietar şi chiriaş, document ce trebuie să fie înregistrat la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

„Să aibă contract direct cu furnizorul respectiv”
„Cred că, totuşi, chiriaşii ar trebui să îşi facă contract pe numele lor. Ideea este că, în general, principiul este îţi dau ajutor pentru o locuinţă, dacă ai mai multe locuinţe, dacă nu locuieşti în ea e clar că nu consumi, dacă e cineva și, probabil că e un contract de închiriere înregistrat la Finanţe, cu acel contract poţi să îţi faci, evident contractul. Asta a fost decizia, ca, practic, şi cei care stau în acele locaţii, dacă nu sunt proprietari, să aibă contract direct cu furnizorul respectiv, cu orice furnizor”, a declarat ministrul Virgil Popescu.
Ministrul nu a vorbit însă și despre proprietarul locuinței respective, care încă nu se știe dacă va trebui sau nu să își dea acordul pentru ca contractul cu furnizorul de energie să fie schimbat pe numele chiriașului său. Nu a precizat nici ce se va întâmpla dacă chiriașul se decide să se mute din locuința respectivă. Oficialul nu a vorbit nici despre chiriașii care stau cu chirie fără contract, care sunt mult mai numeroși decât chiriașii care au un contract de închiriere.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O gospodină din Sârbi a vrut să folosească cuptorul pentru a coace pâine, pască și cozonaci și era să dea foc la casă

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Sârbi a fost în pericol, ieri, după ce o femeie a vrut să folosească cuptorul pentru a coace pâine, pască și cozonaci. Funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins, iar locuința a fost la un pas să fie cuprinsă de flăcări.

Din fericire, incendiul a fost observat la timp, iar pompierii au intervenit prompt și au reușit să salveze casa. La fața locului au intervenit un echipaj de la Stația de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Știubieni.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
✔ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru a nu prezenta fisuri ce pot permite scânteilor să aprindă materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
✔ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;
✔ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, cu un spaţiu de siguranţă față de elementele combustibile;
✔ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, pentru a detecta rapid eventualele fisuri.

Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, care dispune măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Publicitate

Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională de pregătire: https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Două incendii de vegetație uscată și stuf, în Vinerea Mare, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și stuf, în următoarele localități:

✔ Dersca – au ars vegetația uscată și stuful de pe aproximativ 12 hectare. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o șenilată, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dersca.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.

Intervenția a durat aproape patru ore. Au fost protejate de foc padurea și casele de la marginea localității.

✔ Vlăsinești – a ars stuful de pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Pompierii de la Stația Săveni și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din apropiere.

Cauza probabilă a celor două incendii a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

Publicitate

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: O casă din Corlăteni a fost cuprinsă de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, ieri, într-o gospodărie din localitatea Corlăteni. O casă a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corlăteni. Aceștia au constatat faptul că locuința, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă din aceeași gospodărie. Intervenția a fost îngreunată de vântul care sufla cu putere.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

Publicitate

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul a fost monah în Mănăstirea Peșteri cele Vechi, numită și Lavra cea Veche, unde Sfântul Hariton cel Mare, întemeietorul mănăstirii, a trăit o minune în viața lui, după cum vom putea vedea puțin mai departe. În această peșteră a viețuit și Sfântul Ioan, cel pomenit astăzi.

Crescut de mic în dreapta credință și având mare și dumnezeiască dragoste față de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27). Trecând cu vederea deșartele plăceri și mândria lumii, a părăsit patria sa și, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci și la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal.

Sfântul Cuvios Ioan s-a așezat în vestita lavră a Sfântului Hariton. În acest loc s-a dăruit deplin tuturor nevoințelor, ducând acolo o viață curată de muncă, de post, petrecând în rugăciune și priveghere, citind Sfintele Scripturi și cugetând pururea la ceasul morții. Pentru viața sa curată s-a învrednicit și de darul preoției. Și multă vreme a săvârșit sfintele slujbe în biserica mănăstirii. Deci, după o viață îndelungată și desăvârșită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup și tuturor pildă de viață fără prihană. La adânci bătrâneți s-a mutat în pace la Domnul, în lăcașul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri. Sfântul Cuvios Ioan a trecut la cele veșnice în secolul al VIII-lea.

Deoarece Cuviosul Ioan s-a nevoit cea mai mare parte a vieții sale în acea peștera veche, slujind în biserica, a fost numit și Paleolavritul sau „al peșterii celei vechi”. aleolavritul), deoarece lavra cea veche a Sfântului Cuvios Hariton a fost la început o peșteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de niște tâlhari, a scăpat prin minune, fiindcă au murit deodată tălharii aceia, bând niște vin otrăvit de veninul unui șarpe.

Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peșteră mult aur și a făcut mai întâi o biserica în aceeași peșteră și a adunat frații, iar după aceea a zidit mănăstire deasupra peșterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a viețuit în acea peșteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit și „al peșterii celei vechi” sau „al lavrei celei vechi”.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending