Connect with us

Eveniment

Ce spun părinții despre interdicția aplicată profesorilor ce vizează meditațiile cu copiii de la clasă

Publicat

Publicitate

Până la sfârșitul fiecărui an, toți profesorii trebuie să completeze o declarație în care precizează că nu fac meditații cu elevii de la clasă, conform unui ordin publicat pe 19 ianuarie în Monitorul Oficial, scrie Adevărul.

Procedura pentru completarea declarațiilor de interese de către profesori a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul descrie etapele ce trebuie parcurse la nivelul unității de învățământ preuniversitar în vederea completării și publicării declarațiilor de interese de către personalul didactic. Prevederile hotărârii intră în vigoare de la 1 februarie.

Ce riscă dascălii care fac meditații cu elevii de la clasă

Până la sfârșitul fiecărui an, toți profesorii trebuie să completeze o declarație în care precizează că nu fac meditații cu elevii de la clasă, conform unui ordin publicat pe 19 ianuarie în Monitorul Oficial. Procedura intră în vigoare de la 1 februarie.

Declarația de interese trebuie să includă, potrivit modelului publicat în Monitorul Oficial, informații despre școlile și clasele la care predau dascălii care completează documentul, dar și să menționeze că nu desfășoară „activități de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasele la care predau“. Concret, în declarațiile de interese, profesorii vor trebui să declare următoarele: norma didactică; activitățile de predare; activitățile de pregătire cu elevii – meditații; activitățile didactice desfășurate în cadrul unor proiecte.

Sancțiunile pentru cei care declară că nu fac meditații cu elevii de la clasă, deși în realitate se întâmplă contrariul, sunt cele prevăzute în Codul Penal pentru fals în declarații, iar conform articolului nr. 326 din Codul Penal, acesta se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Publicitate

În același timp, profesorii care nu depun declarațiile de interese vor fi cercetați pentru abatere disciplinară, pentru care sancțiunile pot merge până la desfacerea contractului de muncă.

Declarațiile de interese vor fi verificate de către un responsabil desemnat de conducerea unității de învățământ. În cazul în care se constată neconcordanțe, profesorul va fi notificat să rectifice declarația în termen de 30 de zile, relatează Adevărul.

Interdicție încălcată constant
Noua lege a învățământului interzice dascălilor să mediteze copii din clasele la care predau. Dar, profesorilor le este interzis să facă meditații contra cost cu elevii de la clasă încă din 2018, interdicția fiind cuprinsă în codul etic al personalului didactic de la fiecare școală. Declarațiile profesorilor vor include toate activitățile pe care aceștia le desfășoară, chiar și meditațiile, pe lângă norma didactică, activitățile de predare, activitățile didactice desfășurate în cadrul unor proiecte.

Un foc de paie
Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți, spune că noul ordin nu va combate fenomenul meditațiilor cu elevii de la clasă, având în vedere că, deși prevederea este prezentă în codul etic de 7 ani, a fost luată în serios de prea puțini dascăli.

„Nu mă aștept la nicio schimbare, chiar dacă pe ici, pe colo sunt revoltați pe rețelele de socializare. Revoltați ar trebui să fie profesorii care fac meditații fără bani cu elevii de la clasă, dar care sunt într-un procent foarte mic. Majoritatea fac meditații plătite de către părinți. Profesorii aceștia ar trebui să respecte cadrul legal. Însă nu cred că acest ordin va aduce schimbări, cel mai probabil vor declara toți că fac meditații fără bani“, a transmis reprezentantul părinților pentru Adevărul.

Iulian Cristache consideră că meditațiile cu elevii de la clasă țin în primul rând de profesor. „Ori predă astfel încât să se asigure că elevul nu a înțeles tot și atunci părinții sunt obligați să facă meditații, pentru că se sperie de notele pe care copilul le primește la clasă, ori prin constrângere, adică au un tratament preferențial pentru cei care fac meditații cu el. În ambele situații, părinții sunt păcăliți, plătesc notele și bunăstarea de la clasă. Sunt situații când elevii care fac meditații au note mari la clasă, iar când se duc la examenul național, au 2-3 puncte mai puțin“, arată Iulian Cristache.

Deși spune că nu se poate generaliza, Cristache este de părere că, mai ales în mediul urban, mulți copii fac meditații cu profesorii de la clasă.

„Trebuie să existe înțelegere pentru profesorii care fac meditații fără bani pentru a ajuta copiii din zonele sărace sau pe aceia care fac pregătire pentru performanță“, a subliniat acesta.

În schimb, Iulian Cristache crede că noile declarații nu au cum să fie verificate: „Poate doar în cazul în care apare o sesizare la Poliție, altfel au grijă să fie uniți, unitatea asta de breaslă a distrus și va distruge sistemul educațional. Va fi un foc de paie pentru un scurt timp. Vor continua această activitate pentru care ar trebui, fără discuție, să fie plătiți, pentru că este munca lor în afara orelor, dar nu cu elevii de la clasă“, a concluzionat reprezentantul părinților.

Ce spune un profesor
Pe de altă parte, o profesoară de matematică de la un liceu din județul Dâmbovița spune că este întru totul de acord că nu este etic ca profesorii să facă pregătire cu elevii de la clasă. „Dascălii trebuie să-și faci datoria ca profesori la clasă. Eu nu am făcut niciodată meditații cu elevii de la clasele la care predau, pentru că nu este etic. Iar la liceul unde predau, toți colegii mei sunt de acord cu ordinul dat de minister. Sper că se va respecta această interdicție“, a explicat profesoara.

Un studiu realizat de IRES și de Societatea Academică din România arată că unul din trei elevi face meditație cel puțin la o materie. Matematica este materia la care majoritatea copiilor fac meditații, potrivit aceluiași studiu.

Sursa: Adevărul

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (396)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DUMITRU MONACU ȘI MANIA REÎNTOARCERII ÎN TIMP

Finalizând de citit  volumul lui Dumitru Monacu, „Culegere de… soluții” (Editura „Axa”, Botoșani, 2011),  un fel de antologie a întâmplărilor  care l-au vizat, mă simt obligat  să mă întreb: câte sunt adevărate?  Mă salvează  Răzvan Voncu printr-o recentă explicație găsită în revista  „Apostrof”: „Conceptul de „verosimilitate”  nu se suprapune decât parțial celui de „adevăr”. Verosimilul este ceea ce POATE fi crezut, oricând și de către oricine, într-un cod narativ de tip realist, iar nu ceea ce TREBUIE crezut, pe baza evidenței că s-a întâmplat. Verosimilitatea este un concept deopotrivă mai restrâns și mai larg decât cel de adevăr.  Mai restrâns pentru că tinde să excludă „extravaganțele” și extremele, faptele imposibil de acceptat într-o logică obișnuită, și mai larg deoarece, paradoxal, chiar într-un cod realist poate fi făcut credibil, de către prozator, ceva care nu s-a întâmplat niciodată în realitate. Verosimilitatea tinde către tip și tipizare și se bazează nu pe totalitatea faptelor care s-au petrecut vreodată în realitate, ci pe anumite tipare evenimențiale și psihologice, pe care logica obișnuită le cunoaște aprioric.” N-or fi toate întâmplările narate în acest volum  adevărate, dar sunt verosimile. Cele șase capitole care întregesc arhitectura volumului („Acasă”, „Ani de liceu”, „Militar, milităraș”, „Ecouri”, „Iași” și „Botoșani”)  se vor a pune în evidență o frescă socială, însă eu cred că, de fapt,  prin apartenența la autobiografic, relevă o frescă sufletească care asigură bucuria scrierii..  Autorul o face dintr-o mare iubire față de cei cu care s-a intersectat în periplurile sale.  Multitudinea secvențelor  pline de incizii realiste sunt verosimile  prin priceperea lui Dumitru Monacu de a asigura fluiditatea  descrierilor: copilăria petrecută într-un sat, anii de liceu cu profesorii, colegii, practica agricolă, chiulul de la școală. Acestora li se adaugă anii de militărie, viața de student la Iași și anii de serviciu la Botoșani care vizează repartiția, delegațiile și popasurile prin hoteluri, colegii de muncă, șefii dintre care îl veți recunoaște , cei mai în vârstă, pe celebrul Răcnea. E o carte care merită citită de toate vârstele. Mai ales că demersul narativ este salvat, în plus, și de ochiul ironic, din fiecare întâmplare extrăgându-se și acea doză de umor, unul cu un timbru mansuet. De aceea, Dumitru Monacu adaugă titlului volumului și sintagma „Schițe vesele”.  Verosimilitatea de care vorbeam este asigurată  și de  lipsa confabulațiilor ramificate,  în sensul că autorul face distincție între adevăr și fabulație, accentul fiind pus pe cele trăite cu adevărat.

Dacă e să fim realiști, opera lui Dumitru Monacu, exceptând-o pe cea epigramatică,  este un rezultat al maniei de a se reîntoarce în timp, aceste popasuri constituind romanele de mai târziu.  Să mai reținem un aspect: autorul pune în fiecare frază  doze mari de echilibru spiritual, mai ales în secvențele în care îi recuperează  pe cei cu care s-a intersectat. Volumul lui Dumitru Monacu se termină cu un „Final… așteptat”: „Se spune că un om își desăvârșește cu adevărat menirea pe pământ numai după ce a plantat un copac, a crescut un copil și a clădit o casă. Două dintre aceste nobile misiuni le îndeplinisem bine până în acest an (2011, n,n,). Fetele mele și uriașul nuc rotat din spatele casei de la Cotu Băii sunt adevărurile frumoase, vii și scumpe din viața mea. Cum o casă nu am ajuns să clădesc, am solicitat divinității o derogare pentru altceva. O carte”. „Culegere de … soluții” este o carte în care găsești, adeseori, secvențe  rezultate din obsesia reîntoarcerii în timp pe care o au autorii români și nu numai.

Citeste mai mult

Educație

Noi reguli pentru excursiile elevilor. Ce trebuie respectat dacă deplasările au loc în timpul programului școlar

Publicat

Publicitate

Noi reguli pentru organizarea excursiilor școlare. Timpul petrecut de elevi în deplasări, atunci când acestea au loc în timpul orelor de curs, trebuie recuperat ulterior. Prevederea apare într-o scrisoare metodică transmisă unităților de învățământ, care vizează eficientizarea activităților extrașcolare, potrivit edupedu.ro, relatează alba24.ro.

În condițiile în care excursia se desfăşoară în timpul orarului şcolar, este necesar un program de recuperare a orelor. Modificarea orarului unității de învățământ, care cuprinde orele de recuperare, se face cu acordul Consiliului de administrație al unității de învățământ, potrivit sursei citate.

Fiecare grup de 10 elevi trebuie să aibă un cadru didactic însoțitor.

Profesorii și/sau școlile care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber au obligaţia să ia toate măsurile în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă ale elevilor/preşcolarilor pe durata activităţii respective.

Regulile de siguranță trebuie respectate și în cazul excursiilor organizate în zilele libere.

Școala altfel și Săptămâna verde

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară până în 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificarea se face de către unitatea de învățământ.

Publicitate

Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Prima vacanță din anul școlar 2025-2026

Prima vacanță pentru elevi în anul școlar 2025-2026 începe în 25 octombrie. Elevii vor avea liber o săptămână.

Cursurile se încheie, înaintea vacanței de toamnă, în 24 septembrie. Elevii revin la ore în 3 noiembrie.

Următoarea vacanță va fi cea a sărbătorilor de iarnă, în perioada 20 decembrie – 7 ianuarie.

Vacanța de schi în Botoșani va fi în 23 februarie – 1 martie.

Calendar an școlar 2025-2026

Anul școlar 2025 – 2026 este structurat pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

  • cursuri: de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025
  • vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025
  • cursuri: de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025
  • vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026
  • cursuri: de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026 sau vineri, 13 februarie 2026 / vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare
  • vacanța de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare în perioada 9 februarie – 1 martie 2026
    • În Botoșani, vacanța de schi va fi în perioada 23 februarie – 1 martie
  • cursuri: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare până vineri, 3 aprilie 2026
    • În Botoșani, cursurile încep din 2 martie
  • vacanța de primăvară: de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026
  • cursuri: miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026
  • vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

Părintele Mihai Urieșu, preotul care a zidit cu credință Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Gulioaia a fost hirotesit iconom stavrofor de ÎPS Teofan

Publicat

Publicitate

„Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre.” Cuvintele cântării bisericești s-au împlinit în chip văzut duminică, la Gulioaia, acolo unde ÎPS a târnosit bisericuța cochetă ridicată din dragoste de Dumnezeu.

În mijlocul micii comunități din comuna Dângeni, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de sute de credincioși veniți din satele învecinate și din municipiul Botoșani.

Un preot cu inimă mare pentru o comunitate mică

Ctitorul și sufletul acestui lăcaș este părintele Mihai Urieșu, parohul din Gulioaia, un slujitor devotat, care a reușit, în doar un an, să ridice o biserică mică, dar plină de frumusețe și lumină. Prin râvna și jertfa sa, locul unde altădată era liniște și dor, a devenit acum un centru de viață duhovnicească, un spațiu al rugăciunii și al comuniunii.

Pentru dragostea și efortul depus în zidirea Casei Domnului, Înaltpreasfințitul Teofan l-a hirotesit iconom stavrofor, o recunoaștere a slujirii sale pline de credință și demnitate.

O zi de sărbătoare, o lucrare a harului

Publicitate

Sărbătoarea sfințirii a fost una plină de emoție. Clopotele au vestit din zori începutul slujbei, iar biserica s-a umplut de flori și lumină. Sofia și Teodora, fiicele părintelui Mihai, l-au întâmpinat pe ierarh cu flori și un colac frumos rumenit, semn al curăției și al hărniciei creștinilor din sat.

Chiar dacă vremea de afară a fost potrivnică, cu vânt rece și ploaie măruntă, căldura din inimile oamenilor a fost covârșitoare. Bucuria de a vedea sfințită o biserică născută din credință a biruit frigul și oboseala.

Noua biserică Tuturor Sfinților din Gulioaia este o adevărată bijuterie arhitecturală, zidită cu gust și cu grijă pentru fiecare detaliu. Deși nu mare ca dimensiune,  poartă în sine măreția credinței unei comunități care a vrut să lase moștenire copiilor un loc de rugăciune și pace.

După sfințirea lăcașului, credincioșii au avut bucuria de a intra și de a se închina în Sfântul Altar, așa cum rânduiește tradiția doar în ziua târnosirii. Lacrimile din ochii oamenilor și liniștea care a urmat au spus mai mult decât orice cuvânt: Dumnezeu și-a făcut casă în Gulioaia.

Credința care aduce lumină

Localitatea Gulioaia și cătunul învecinat „Șapte Hoți” alcătuiesc o comunitate mică, dar cu inimă mare. Aici, oamenii trăiesc cu frică de Dumnezeu, cu credință și nădejde. Poate rugăciunile lor tăcute au făcut ca Domnul să rânduiască un preot ca părintele Mihai Urieșu, om al faptelor, al rugăciunii și al jertfei.

Prin truda și dragostea sa, dangătul clopotului răsună din nou peste sat, chemându-i pe oameni la rugăciune..

Biserica Tuturor Sfinților din Gulioaia rămâne astfel nu doar o zidire din piatră, ci și o mărturie vie a credinței și a dragostei unui preot pentru comunitatea sa. Acolo unde părintele Mihai Urieșu a pus temelie, Dumnezeu a așezat binecuvântare. De altfel, părintele a evidențiat în cuvântul său contribuția oamenilor trimiși de Dumnezeu să ajute la ctitorirea lăcașului de cult. Mulți au primit diplome și icoane, dar cei care au dăruit „bănuțul văduvei” sunt nenumărați și știuți doar de Dumnezeu.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Un îndrăgit profesor de religie din Botoșani a fost hirotonit diacon, pe seama Parohiei Talpa, de ÎPS Teofan

Publicat

Publicitate

Duminică, satul Gulioaia din comuna Dângeni a trăit un moment de mare bucurie duhovnicească. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a aflat în mijlocul micii, dar credincioasei comunități, pentru a sfinți Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” un eveniment mult așteptat de localnici. În fruntea unui sobor impresionant de preoți și diaconi, ierarhul a oficiat slujba de târnosire. 

La sărbătoare au participat sute de credincioși, veniți nu doar din Gulioaia, ci și din satele învecinate și din municipiul Botoșani. Pentru toți, a fost o zi a recunoștinței și a emoției curate, o clipă de comuniune în jurul lui Hristos, care unește prin credință și rugăciune.

Un dascăl iubit, chemat la slujire

În cadrul Sfintei Liturghii, un moment de o frumusețe aparte a fost hirotonirea întru diacon a profesorului de religie Daniel Anechitei, din Botoșani, pe seama Parohiei Talpa. Pentru cei care îl cunosc, părintele Daniel este un om al rugăciunii și al faptelor bune, un dascăl blând și devotat, mereu aproape de elevii și credincioșii săi.

Până acum a slujit cu dragoste la biserica din Copălău, fiind apreciat pentru implicarea sa și pentru felul în care reușea să transmită copiilor nu doar cunoștințe, ci și dragostea de Dumnezeu. Este căsătorit cu Gabriela Andreea, alături de care are cinci copii: Matei, Iustina, Filip, Timotei și Casiana, toți crescuți în spiritul credinței și al cumințeniei.

Rădăcini adânci în credință

Publicitate

Primii pași pe drumul credinței i-a făcut încă din copilărie, purtat de mână la biserică de mama sa, femeie evlavioasă și blândă, care i-a dăruit nu doar credința, ci și o învățătură simplă, dar esențială: „Să fii cuminte, oriunde te-ai afla”.
Acest îndemn i-a rămas în inimă și i-a călăuzit pașii întreaga viață. De la mama sa și de la părintele Gheorghe Andrișescu, duhovnicul care i-a fost sprijin și îndrumător de la Parohia Pacea, a învățat ce înseamnă smerenia, ascultarea și dragostea față de aproapele.

La îndemnul părintelui său duhovnic, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Botoșani, apoi Facultatea de Teologie din București, formându-se în lumina credinței și a slujirii.

O chemare împlinită

După anii de studiu părintele Daniel s-a întors acasă, pe meleagurile botoșănene, ca dascăl și cântăreț la strană, dar Dumnezeu i-a rânduit o misiune mai înaltă. Duminică, în biserica proaspăt sfințită din Gulioaia, a fost chemat la o nouă treaptă a slujirii, primind harul diaconiei.

În emoțiile copleșitoare ale părinților și ale familiei, el a primit hirotonirea cu sufletul plin de recunoștință. Cu tinerețea, credința și blândețea sa, noul diacon este chemat să devină un sprijin și un povățuitor pentru credincioșii din Parohia Talpa, un om al lui Dumnezeu care va ști să aducă lumina credinței acolo unde este nevoie.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending