O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital în urma unor accidente rutiere produse, noaptea trecută, între localitățile Flămânzi și Prăjeni.

Cel mai grav eveniment s-a produs între localitățile Flămânzi și Prăjeni, unde au fost implicate un autoturism și o căruță. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje aparținând Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și modul de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat faptul că șoferul mașini era inconștient, fiind încarcerat și au intervenit pentru scoaterea acestuia din autoturism. Victima a fost preluată de echipajul SAJ, care a constat că acesta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.
Căruțașul, un bărbat de 70 de ani, a fost găsit într-un șanț de pe marginea drumului. Acesta era rănit, a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma accidentului a murit și un cal.

Publicitate

Sfântul Nectarie de la Optina – 29 aprilie

Nicolae Vasilievici Tihonov, după numele său de mirean, s-a născut în anul 1853, în localitatea Elit, din regiunea Orlov. Părinții săi, oameni simpli, nu aveau o situație materială deosebită. Tatăl său, care lucra la moara, a trecut la cele veșnice pe când Nicolae era încă mic. Mama sa, care i-a dăruit o educație deosebită, a trecut și ea la cele veșnice, nu după multa vreme. Rămânând orfan, copilul s-a angajat ca ajutor în prăvălia unui negustor din oraș. De fiecare dată, în timpul liber, el se îndeletnicea cu citirea cărților bisericești și cu participarea la sfintele slujbe. În anul 1873, pe când avea doar 20 de ani, canarul Nicolae a pășit pe poarta Mănăstirii Optina, având în mana doar Sfânta Scriptura. După o convorbire cu starețul sihăstriei, anume Cuviosul Ambrozie, el nu a mai părăsit vreodată locul sfințit în care Dumnezeu i-a îndrumat pașii. A fost rânduit, ca ascultare, lângă Cuviosul Anatolie, iar ca duhovnic și l-a păstrat pe Cuviosul Ambrozie. După o perioada în care s-a ocupat de florile din gradina mănăstirii, fratele Nicolae a fost rânduit în slujirea de paracliser. Chilia lui, în care se va nevoi mai bine de douăzeci de ani, se află în apropierea bisericii. Din pricina îndelungilor privegheri, fratele Nicolae întârzia adesea la biserica, iar ceilalți frați se plângeau de el. Cuviosul Ambrozie, însă, obișnuia să zică tuturor celor din obște: “Aveți răbdare, acest Nicolae va fi de folos multora!” Astfel, în data de 14 martie 1887, fratele Nicolae a fost tuns în monahism, primind numele “Nectarie”, iar în data de 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit intru slujirea de ierodiacon. Mai apoi, în anul 1898, cuviosul a fost hirotonit intru ieromonah de către arhiereul din orașul Kaluga. Cuviosul Nectarie de la Optina a primit încă de la început mari daruri duhovnicești de la Dumnezeu. Între acestea, ceilalți frați au deosebit darul discernământului, al cunoașterii inimilor și al tămăduirii bolnavilor. Pe toate acestea, însă, cuviosul le ascundea cu o smerenie nebunească. În anul 1912, pe când avea 59 de ani, obștea din sihăstrie a hotărai să fie pus stareț. Aflând aceasta, Sfântul Nectarie de la Optina a refuzat categoric, zicând: “Nu, părinți și frați! Am puțină minte și nu pot duce o astfel de povară.” În cele din urmă, după multe insistențe, primind canon de ascultare, cuviosul a acceptat stăreția. Câta vreme a fost stareț, sfântul a fost foarte cercetat de pelerinii care au venit în sihăstrie, el având pentru fiecare suflet medicamentul său mângâierea potrivită. Toți erau uimiți de înțelepciunea și cunoașterea sa, neputând crede că toate aceste daruri veneau doar din Sfânta Scriptură. În anul 1923, după închiderea mănăstirii, de către autoritățile atee, Cuviosul Nectarie a fost arestat și aruncat în închisoare. După eliberarea din închisoare, sfântul a locuit la un om simplu din satul Holmscina. În ciuda tuturor greutăților vremii, mulți dintre fiii săi duhovnicești au continuat să-l viziteze, pentru îndrumare și pentru întărire. Sfântul Cuvios Nectarie a trecut la cele veșnice în data de 29 aprilie 1928, pe când avea 75 de ani, fiind înmormântat în cimitirul local. În data de 3 iulie 1989, după redeschiderea mănăstirii, cinstitele sale Moaște ale Sfântului Nectarie au fost aduse și așezate în biserica mare a Mănăstirii Optina. Haina în care a fost înmormântat sfântul era neputrezită, iar cinstitul său trup împrăștia o mireasma plăcuta.

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 28 aprilie 2024, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 28 aprilie 2024:

Loto 6/49: 12, 1, 15, 19, 37, 35

Publicitate

Loto 5/40: 24, 33, 30, 10, 9, 1

Noroc: 4 2 1 2 8 7 4

Noroc Plus: 5 6 5 0 1 8

Publicitate

Super Noroc: 5 8 0 6 9 6

Joker: 35, 37, 24, 34, 27 + 2

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: 

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Reţinute de Ana Corina Săcrieru din gândirea lui Simion Mehedinţi (vezi „Lumina de Duminică” din 3 decembrie 2017):  1. „Neamul care nu e unit e pierdut”; 2. „ Nu malurile produc apa unui fluviu, ci ele o îndreaptă numai, şi o ţin strânsă în matcă”; 3. „Să aprindem focul şi atunci nebunii şi turbaţii n-au decât să întindă mâna dacă le place”; 4. „Valori politice trebuie să fie numai sufletele de elită în care se vede lămurit semnul neamului, firea original-românească”; 5. „Pentru o înţelegere a neamului românesc îţi trebuie o sinceră dorinţă de a înţelege, o sfântă spaimă de neadevăr şi o trăire împreună”; 6. „Satul este unitatea de măsură a vieţii neamului”; 7. „Dacă e vorba de o înţelegere dreaptă, adică ortodoxă, a învăţăturii lui Iisus, să fie bine ştiut că noi românii nu ne vom despărţi în veci de felul cum au înţeles-o părinţii şi străbunii noştri”; 

Publicitate

Scriitorul Adrian Lesenciuc, coordonatorul revistei literare „Libris” de la Braşov, despre satul românesc ( vezi „Lumina literară şi artistică” nr.  9 din 2017), într-un interviu acordat Danielei Şontică: „Realitatea satului românesc s-a schimbat dramatic. Trebuie să constatăm acest lucru, dar nu trebuie să ne întristăm. Nu putem fi, cum afirma Noica în urmă cu peste 70 de ani, „eternii ţărani ai istoriei”. Dar de abia de aici trebuie să conştientizăm miracolul pe cale să se producă: pentru a avea identitate culturală, trebuie să înţelegem şi să interiorizăm faptul că „veşnicia s-a născut la sat”. Ea de acolo vine.  Odată transformat satul, cu tot ce a închegat el, cu tot ce a cuprins în el şi poartă numele de transfer cultural, nu mai putem avea speranţa la o a doua naştere a veşniciei, dar putem avea speranţa a ne raporta mereu la veşnicia ce ne-a fost dată şi de la care nu ne putem îndepărta. Din satul veşniciei blagiene am purces. Nu întoarcerea la realităţile acelui sat e importantă, ci păstrarea vie a memoriei lui.  Asta înseamnă cultură. Chiar dacă realitatea sătească actuală se îndepărtează de veşnicie, nu trebuie să le cerem actualilor locuitori ai satului să rămână ţăranii la care s-a gândit Lucian Blaga în 5 iunie 1937, în discursul de recepţie în Academia Română, intitulat „Elogiul satului românesc”. Dar trebuie să ne administrăm veşnicia moştenită pentru a avea identitate”;

Victor Tănasă îmi trimite recenta sa carte de poezii intitulată „Melancolii juvenile” (Editura „Verban”, Craiova, 2017). Nici mai multe, nici mai puţine decât 37 de poeme, toate sunt  rezultatul unui gust specific simboliştilor rafinaţi ce-şi duc şi azi existenţa, făcând media între spleen şi dor. Reţin câteva versuri: 1. „Râsul meu se lovea de dinţii / Din gură şi căpăta sonorităţi / De ferăstrău”; 2. „Îmi zâmbeşte cu amărăciune / Singurătatea”; 3. „Ca un naiv ce sunt / Am crezut că o să mă întrebi / Cât de mare e Universul”; 4. „Şomerii îşi macină idealurile / La râşniţe automate”; 5. „E o eroare să spui / Că viaţa începe la naştere / Şi se termină în moarte”; 6. „Dacă ar fi după mine / Aş lăsa poeţii să-şi urle durerile”; 7. „Pe nesimţite / Am devenit un măr”; 8. „Sufăr de tristeţea / cărţilor rămase nedeschise”;

Vintilă Mihăilescu, în „Dilema veche” nr. 721 din 2017, explicând ce a însemnat post-comunismul pentru România: „În sfârşit, ceea ce se pare că încă nu înţelegem  suficient de bine este că, pentru România, post-comunismul a însemnat simultan trecerea la o societate post-ţărănească şi mai ales la una post-modernă.  Ceea ce numim, mimetic, millennials, nu sunt doar o nouă generaţie, ci o nouă lume, un alt soi de omenire. Din punct de vedere „antropologic”, ca să spun aşa, aceasta implică din partea cuiva format în altă lume (şi nu mă refer aici la comunism, ci la modernitatea europeană de vreo două secole încoace) o familiarizare cu noua brave new world, o „observaţie participativă” îndelungată printre membrii acestei lumi. Or, asta o faci sau nu o faci. Dacă o faci, o faci corect, adică participativ şi integral; dacă n-o faci, te retragi pe margini şi o observi din afară”; 

Publicitate

În  „ Ziarul Lumina” din 15 decembrie 2017,  este reluat sub titlul „Pelerinajul Regelui Mihai I la Văratic şi Neamţ”, un fragment din volumul „Maica Benedicta (Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga) – Chipuri de lumină la Văratic – convorbiri cu Fabian Anton”. Reţin din acest fragment: „M. Sa a mers apoi la Şcoala Nr. 1 „Grigore Ghica Vodă”, unde I. Creangă a învăţat clasa 3-a primară. M. Sa a admirat îndelung cei 7 plopi, rămaşi din cei 9, pe care Eminescu i-a cântat atât de frumos („pe lângă plopii fără soţ adesea am trecut…”) în timp ce făcea vizite lui Creangă şi Veronicăi Micle, care a locuit vis-a-vis de şcoală”.  În acest context, întreb: Unde, până la urmă, a localizat istoria literară aceşti plopi? Eu îi ştiam undeva, pe la Iaşi;

 Primesc „Dicţionarul intercultural al revistei „Orizont literar contemporan”  (Editura „Pim”, Iaşi, 2017), autor Daniel Dragomirescu. Pentru amatorii de statistici şi de măsurare a gradului de interculturalitate, am inventariat un număr de 233 de colaboratori ai revistei, majoritatea scriitori, din 30 de ţări. Din România şi-au găsit un loc în dicţionar: Ana Blandiana, Cassian Maria Spiridon,  Mihai Cantuniari, Simona Cioculescu, Dan Mircea Cipariu, Theodor Damian, Gheorghe Vulturescu,  Mihaela Albu,  Gabriel Dimisianu, Liviu Georgescu,  Dan Mănucă, Ion Murgeanu,  Teodor Pracsiu, M. N. Rusu, Geo Vasile, Ion Gheorghe Pricop,  Ioana Apetrei, Daniel Bărbulescu,  Iulia Anghel, Cătălin Afrăsinei, Ştefan Ciobanu, Leonard Ciureanu,  Bianca Dan,  Radu Ioan Dimăncescu,  Roxana Doncu, Micaela Alexandra Georgescu, Gheorghe Glodeanu,  Radu Igna, Daniel Ioniţă, Elisabeta Isanos, Vasile Leschian, Monica Manolachi, Dan Colan munteanu, Constantin Virgil Negoiţă, Felix Nicolau, Vlad Oncescu, Vasile Popa, Tatiana Rădulescu, Mircea Sîndulescu, Elena Ţăpean şi Daniel Dragomirescu. Din Republica Moldova sun prezenţi Ion Lazu şi Traian Vasilcău.   Pe  ţări  există  următoarea reprezentare: Belgia (1), Nigeria (1),  Republica Dominicană (1), Israel (1), Portugalia (1), Suedia (1), Brazilia (4), Australia (1), Scoţia (2),  Uruguay (9),  Columbia (3), Germania (2), Mexic (3),  Angola (4),  Peru (7), Spania şi Insulele Canare(23), Portugalia (6),  Canada (3), Italia (5), Croaţia (4), Olanda (9), Marea Britanie (20), Finlanda (1), Franţa (10), Argentina (17), Chile (23), Cuba (1), SUA (27), Moldova (2) şi România (41);

Citesc „Agora literară” nr. 34 din 2017, revistă ce apare la Cluj.  Mircea Daroşi reţine o epigramă  a poetului martir Vasile Militaru, una valabilă şi astăzi:

Publicitate

„Triste zile mai duc astăzi

Oamenii-n grădina vieţii,

Trandafirii mor în umbră

Publicitate

Şi se lăfăiesc scaieţii.”

Valeriu Ilica, scriind despre cartea de epigrame, intitulată „Ţepigrame”,  a lui Horea Gană, reţine, cu specificarea că e uşor de recunoscut destinatarul:

„Fetelor le-a-mpărţit dota:

Case, lotul Nana, flota…

Pentru el ţine-n fişete

Tot ce-i mai de preţ: secrete!”

 Din “Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017, reţinem poezia “Eminescu şi marea” a lui Ion Haineş: “Poetu-avea un singur dor, / Să-şi doarmă somnul lin, / Pe ţărm, într-un sublim décor, / La Pontul Euxin. // Dorea, pe-ntinsele poteci, / Să lumineze luna, / Să aibă-alături, veci de veci, / A codrului cununa. // Şi numai toamna glas să dea / Tristeţii-nseninate, / Izvoarele care-or cădea / Să amintească toate // Că nu va fi nicicând pribeag / Şi că-n eternitate / L-or pomeni cu toţi cu drag, / Iar vara, pe-nserate, // Când de pe ţărm va străjui / Întinsurile-albastre / Statuia lui va-nsufleţi / În inimile noastre // Şi-nfioraţi, vom recita / Poemele pe maluri / Când umbra lui s-o proiecta / În ape, valuri-valuri.”;