Connect with us

Actualitate

Ce riscă șoferii care fac accident și nu au mașina echipată cu anvelope de iarnă

Publicat

Publicitate

Șoferii care nu au mașinile echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă riscă să fie ”sancționați” de două ori. Pe lângă amenda de la Poliția Rutieră, aceștia mai pot avea probleme și cu asigurarea.

În cazul în care un autoturism este implicat într-un incident în trafic și nu este dotat potrivit condițiilor meteo și în conformitate cu legislația în vigoare, compania de asigurări poate refuza să plătească daunele, atenționează Lead Team Broker.

Potrivit sursei citate, obligativitatea folosirii anvelopelor de iarnă sau all-season pe drumurile publice din România a fost introdusă în 2011, iar orice șofer care încalcă legea este amendat. Potrivit Registrului Auto Român, toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M și S (care vin de la noroi și zăpadă în limba engleză), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră.

Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă

Legislația în vigoare nu condiționează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, dar acestea sunt obligatorii atunci când începe să ningă, iar carosabilul este acoperit de zăpadă, gheață sau polei.

Un conducător auto care circulă pe drumurile publice, fără respectarea normei privind folosirea anvelopelor de iarnă riscă o amendă, cuprinsă între 1.300 și 2.900 de lei. În plus, șoferii care încalcă legea rămân și fără certificatul de înmatriculare al mașinii, mai precizează sursa citată.

Ce poate refuza asigurătorul

”Ce nu știu mulți șoferi, însă, este faptul că, în cazul nefolosirii anvelopelor de iarnă atunci când condițiile meteorologice o impun, aceștia riscă și o sancțiune din partea asigurătorului, separat de cea prevăzută în legislația rutieră. Vorbim aici despre șoferii care au o asigurare CASCO și care au ghinionul de a avea un incident neplăcut în trafic. Așadar, dacă mașina nu este dotată cu anvelope de iarnă în momentul producerii incidentului, asigurătorul are toate motivele să respingă politicos dosarul de daună”, explică Marius Constantinescu, director Departament Daune Leader Team Broker.

Publicitate

Astfel, asigurătorul consideră că, dacă mașina nu a fost echipată corespunzător pentru a circula pe un drum în condiții de iarnă, conducătorul auto încalcă legea, iar acest lucru dă și firmei de asigurări dreptul să-l sancționeze. Drept urmare, asigurătorul poate refuza să plătească daunele pentru o asigurare CASCO, dacă șoferul a fost implicat într-un accident rutier și mașina nu este echipată conform prevederilor legale.

În general, contractele de asigurare prevăd că, dacă un autoturism asigurat CASCO derapează, produce un eveniment rutier sau lovește un alt vehicul din trafic pe un drum acoperit cu zăpadă, polei sau gheață fără cauciucuri de iarnă, pentru avariile rezultate se aplică o franşiză deductibilă egală cu 25-30% din valoarea daunei.

Această situație se întâlnește numai în cazul asigurării CASCO. În cazul asigurării RCA, care este obligatorie, plata se va face integral, în cazul unui accident.

sursă: Agerpres/comunicat Lead Team Broker

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O gospodină din Sârbi a vrut să folosească cuptorul pentru a coace pâine, pască și cozonaci și era să dea foc la casă

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Sârbi a fost în pericol, ieri, după ce o femeie a vrut să folosească cuptorul pentru a coace pâine, pască și cozonaci. Funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins, iar locuința a fost la un pas să fie cuprinsă de flăcări.

Din fericire, incendiul a fost observat la timp, iar pompierii au intervenit prompt și au reușit să salveze casa. La fața locului au intervenit un echipaj de la Stația de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Știubieni.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

✔ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
✔ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru a nu prezenta fisuri ce pot permite scânteilor să aprindă materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
✔ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;
✔ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, cu un spaţiu de siguranţă față de elementele combustibile;
✔ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, pentru a detecta rapid eventualele fisuri.

Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, care dispune măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Publicitate

Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională de pregătire: https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Două incendii de vegetație uscată și stuf, în Vinerea Mare, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și stuf, în următoarele localități:

✔ Dersca – au ars vegetația uscată și stuful de pe aproximativ 12 hectare. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o șenilată, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dersca.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.

Intervenția a durat aproape patru ore. Au fost protejate de foc padurea și casele de la marginea localității.

✔ Vlăsinești – a ars stuful de pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Pompierii de la Stația Săveni și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din apropiere.

Cauza probabilă a celor două incendii a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

Publicitate

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: O casă din Corlăteni a fost cuprinsă de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, ieri, într-o gospodărie din localitatea Corlăteni. O casă a fost cuprins de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corlăteni. Aceștia au constatat faptul că locuința, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, ardea în totalitate și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă casă din aceeași gospodărie. Intervenția a fost îngreunată de vântul care sufla cu putere.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

Publicitate

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Ioan de la Lavra Veche

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Ioan Paleolavritul a fost monah în Mănăstirea Peșteri cele Vechi, numită și Lavra cea Veche, unde Sfântul Hariton cel Mare, întemeietorul mănăstirii, a trăit o minune în viața lui, după cum vom putea vedea puțin mai departe. În această peșteră a viețuit și Sfântul Ioan, cel pomenit astăzi.

Crescut de mic în dreapta credință și având mare și dumnezeiască dragoste față de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27). Trecând cu vederea deșartele plăceri și mândria lumii, a părăsit patria sa și, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci și la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal.

Sfântul Cuvios Ioan s-a așezat în vestita lavră a Sfântului Hariton. În acest loc s-a dăruit deplin tuturor nevoințelor, ducând acolo o viață curată de muncă, de post, petrecând în rugăciune și priveghere, citind Sfintele Scripturi și cugetând pururea la ceasul morții. Pentru viața sa curată s-a învrednicit și de darul preoției. Și multă vreme a săvârșit sfintele slujbe în biserica mănăstirii. Deci, după o viață îndelungată și desăvârșită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup și tuturor pildă de viață fără prihană. La adânci bătrâneți s-a mutat în pace la Domnul, în lăcașul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri. Sfântul Cuvios Ioan a trecut la cele veșnice în secolul al VIII-lea.

Deoarece Cuviosul Ioan s-a nevoit cea mai mare parte a vieții sale în acea peștera veche, slujind în biserica, a fost numit și Paleolavritul sau „al peșterii celei vechi”. aleolavritul), deoarece lavra cea veche a Sfântului Cuvios Hariton a fost la început o peșteră tâlhărească, în care, Cuviosul Hariton fiind legat de niște tâlhari, a scăpat prin minune, fiindcă au murit deodată tălharii aceia, bând niște vin otrăvit de veninul unui șarpe.

Iar după ce s-a dezlegat, a aflat în peșteră mult aur și a făcut mai întâi o biserica în aceeași peșteră și a adunat frații, iar după aceea a zidit mănăstire deasupra peșterii. Iar de vreme ce Cuviosul Ioan a viețuit în acea peșteră veche, slujind în biserică, de aceea a fost numit și „al peșterii celei vechi” sau „al lavrei celei vechi”.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending