Connect with us

Actualitate

Ce este „Popcorn Brain”, modul în care rețelele sociale distrug răbdarea și capacitatea de concentrare

Publicat

Publicitate

Ce este „Popcorn Brain”, modul în care rețelele sociale distrug răbdarea și capacitatea de concentrare. Majoritatea oamenilor nu pot lăsa telefonul din mână fără a avea o situație de disconfort. Disconfortul este și mai acut, dacă îl uiți acasă, relatează alba24.ro

Potrivit dicționarului Cambridge, termenul definește o condiție psihologică în care o persoană nu își poate menține mintea și atenția fixate asupra a ceva pentru o perioadă mai lungă, despre care se crede că este cauzată de petrecerea prea mult timp pe rețelele de socializare.

Termenul a fost inventat inițial de David M. Levy, doctor în filosofie și informatician la Universitatea din Washington, potrivit unui articol publicat de Clinica Mayo, scrie G4Media, într-un articol dedicat acestui fenomen.

El l-a descris ca fiind „atât de dependent de multitasking-ul electronic încât viața offline, cu ritm mai lent, nu prezintă niciun interes”.

Adolescenții obsedați de rețelele sociale și angajații obsedați de e-mailuri nu sunt singurii afectați.

Clinica Mayo sugerează un test simplu: „Dacă nu sunteți sigur dacă experimentați «popcorn brain», faceți propriul experiment. Puneți telefonul într-o altă cameră și țineți evidența de câte ori simțiți nevoia să mergeți să-l luați. Incomod, nu-i așa?”

Publicitate

Un studiu citat de New York Post a constatat că 62,3% din populația globală utilizează rețelele de socializare, utilizarea medie zilnică în 2024 fiind de 2 ore și 23 de minute. Acest lucru arată amploarea fenomenului la nivel global.

Această tendință este susținută de cercetări care evidențiază modul în care tehnologia modernă influențează negativ capacitatea noastră de a ne concentra și de a tolera amânarea dorințelor.

Platformele digitale, precum TikTok sau YouTube Shorts, oferă conținut rapid și captivant, antrenând creierul să caute stimulare constantă.

Acest tip de conținut, adesea denumit „sludge content”, combină videoclipuri principale cu elemente vizuale secundare pentru a menține atenția utilizatorilor, ceea ce poate duce la o scădere a capacității de concentrare și la o toleranță redusă la plictiseală.

Obiceiul de a jongla între mai multe sarcini digitale simultan, cunoscut sub numele de „atenție parțială continuă”, afectează negativ memoria de lucru și flexibilitatea cognitivă. Aceasta duce la dificultăți în menținerea atenției și la o capacitate redusă de a face față frustrărilor, contribuind la o pierdere generală a răbdării.

Ce este „Popcorn Brain”: Efectele dispozitivelor digitale asupra sănătății mintale

Studiile arată că notificările frecvente de pe dispozitivele digitale pot fragmenta atenția și pot duce la o stare de supra-stimulare, cunoscută sub numele de „popcorn brain”. Aceasta se manifestă prin dificultăți de concentrare, iritabilitate și o nevoie constantă de stimulare digitală.

Expunerea prelungită la supra-stimulare digitală poate avea efecte negative asupra sănătății mintale, inclusiv creșterea nivelului de stres și anxietate. De asemenea, poate afecta capacitatea de a lua decizii și de a menține relații sociale sănătoase.

Specialiștii de la MedLife vorbesc despre „nomofobie”, adică despre teama de a nu avea un telefon mobil, de asemenea un simptom al „popcorn brain”.

Semne că ai putea suferi de popcorn brain

  • Dificultate de concentrare pe sarcini care necesită timp și răbdare (citit, conversații lungi, muncă profundă)
  • Nevoia constantă de verificare a telefonului – chiar și fără notificări
  • Iritabilitate sau anxietate atunci când ești deconectat (de ex., fără internet, telefon sau rețea socială)
  • Scăderea capacității de a te bucura de activități simple (o plimbare, gătitul, o carte, o cină liniștită)
  • Senzația că trebuie să faci mai multe lucruri deodată și că „nu ești eficient” dacă te concentrezi doar pe una
  • Tendința de a sări rapid de la o activitate la alta, fără să finalizezi nimic
  • Probleme cu somnul din cauza supra-stimulării creierului, mai ales seara

Soluții pentru combaterea „popcorn brain”

Chiar dacă ai alunecat spre aceste simptome, vestea bună este că sunt soluții. Poți face o serie de lucruri pentru a ameliora efectele „popcorn brain”:

  • Stabilește perioade zilnice de detox digital
  • Stabilește intervale în care să nu folosești deloc ecranele
  • Exersează monotasking-ul (nu te uita la telefon când mănânci)
  • Creează spații de tăcere și plictiseală
  • Închide sau redu notificările de pe telefon și aplicații

Recunoașterea acestei probleme este primul pas către recuperarea capacității de concentrare și redescoperirea plăcerii activităților simple, fără stimulare digitală constantă.

Sursă: G4Media

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Frauda romantică, una dintre metodele folosite de atacatorii cibernetici. Avertisment DNSC

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor romantice, o metodă prin care atacatorii cibernetici încearcă să păcălească victimele.

„În mediul digital, încrederea poate fi ușor exploatată. Atacatorii creează profiluri false, construiesc o relație aparent autentică și, în timp, cer bani „pentru o urgență”, „o problemă medicală” sau „bilete de avion” care nu există.

Totul pornește de la o poveste emoționantă și se termină cu pierderi financiare și personale semnificative”, a scris DNSC într-o postare pe pagina de Facebook.

Cum te poți proteja:

  • Verifică identitatea persoanei cu care comunici online.
  • Evită să trimiți bani sau date personale unor persoane necunoscute, indiferent cât de „apropiate” par.
  • Fii atent la semnele de urgență emoțională sau presiune de timp, deoarece acestea sunt adesea semnale de alarmă.
  • Nu partaja imagini, videoclipuri sau informații sensibile.
  • Încrederea se construiește în timp și în realitate.

Află mai multe despre cum funcționează fraudele romantice și cum te poți proteja, urmărind videoclipul realizat de DNSC:

YouTube video

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție! Două persoane din Botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi WhatsApp compromise

Publicat

Publicitate

Luni, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie .

 Persoanele vătămate au primit mesaje, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.500 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.. Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile solicitate, fără a verifica dacă informațiile sunt reale.

 Ulterior, acestea au constatat că mesajele respective au fost transmise ca urmare a compromiterii conturilor de mesagerie ale persoanelor respective și că este vorba despre o înșelăciune.

 Au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, în vederea identificării persoanelor responsabile și dispunerii măsurilor legale care se impun

 

Dacă ajungeți în astfel de situație, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să contactați unitatea bancară pentru a vă bloca imediat suma transferată, dacă nu aveți posibilitatea să faceți asta din aplicațiile de pe dispozitivul mobil.

Publicitate

Dacă nu puteți contacta unitatea bancară, sesizați imediat poliția, pentru a efectua demersurile necesare blocării sumelor transferate.

 

***

Vă recomandăm să verificați orice solicităre de bani primită prin aplicații de mesagerie, chiar dacă aceasta pare a proveni de la o persoană cunoscută;

Evitați să efectuați transferuri bancare în baza unor mesaje urgente sau neconfirmate;

Nu comunicați codurile de verificare, parolele sau alte date cu caracter personal;

Activați opțiuni de securitate suplimentare (verificare în doi pași) pentru conturile de mesagerie;

Sesizați imediat poliția în cazul în care există suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni.

Citeste mai mult

Educație

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și-a prezentat oferta pentru admiterea în noul an universitar. Extensia de la Botoșani va avea două programe de studii

Publicat

Publicitate

Persoanele care vor să studieze la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași (UAIC) în anul universitar 2026 -2027 pot alege pentru unul dintre cele 229 de programe de studii organizate de cele 15 facultăți, 94 dintre acestea fiind la nivel de licență și 135 la nivel de masterat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de UAIC, în acest an, oferta educațională este completată cu șase specializări noi, dintre care trei programe de licență și trei programe de masterat.

O altă noutate față de anul trecut o reprezintă reorganizarea, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, a programului de studii Pedagogia învățământului primar și preșcolar în Pedagogia învățământului primar și introducerea programului de studii Educație timpurie (sub rezerva autorizării provizorii de către ARACIS) ca urmare a Ordonanței de urgență a Guvernului României nr. 1 din 26 ianuarie 2026.

Oferta de admitere pentru formele de învățământ la distanță (ID) și cu frecvență redusă (IFR) include 20 de programe de studii, dintre care 14 programe universitare de licență (13 la ID și o specializare la IFR) și 6 programe universitare de masterat, organizate exclusiv la forma IFR.

Candidații la admitere au la dispoziție 29 de specializări în limbi străine, dintre care șase la nivel de licență și 23 la nivel de masterat.

Admiterea la studiile universitare de licență se face, la majoritatea facultăților, doar pe baza mediei generale de la examenul de Bacalaureat.

Publicitate

La trei facultăți – Drept, Informatică și Teologie Ortodoxă (Teologie ortodoxă pastorală) – admiterea include probe scrise, a căror pondere în media de admitere variază între 40% și 50%, iar alte trei facultăți – Geografie și Geologie, Informatică și Matematică – iau în calcul și notele obținute la anumite probe ale examenului de Bacalaureat.

În funcție de facultatea la care se înscriu, candidații pot susține probe eliminatorii de aptitudini (la Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă) sau probe sportive (la Educație Fizică și Sport). Pentru programele de studiu predate într-o limbă străină, există o probă eliminatorie constând într-un interviu de evaluare a competenței lingvistice.

De asemenea, pentru programul Studii americane (în limba engleză) din cadrul Facultății de Litere, este necesară dovada studierii limbii engleze timp de minimum doi ani pe parcursul studiilor liceale.

Pentru majoritatea facultăților UAIC, admiterea la programele de studii universitare de masterat se realizează pe baza unei medii în care nota obținută la examenul de licență are o pondere cuprinsă între 20% și 80%, iar nota la evaluarea CV-ului și/sau a scrisorii de intenție ori a interviului contează în proporție de 20%-60%. În cazul a trei facultăți – Economie și Administrarea Afacerilor, Informatică și Litere – este luată în calcul și media anilor de studii de licență, cu o pondere cuprinsă între 30% și 50% în media finală de admitere.

Românii de pretutindeni pot opta să studieze și la extensiile UAIC din Bălți și Chișinău, Republica Moldova, care oferă șase programe de studii universitare de licență și patru programe de masterat.

Candidații la admiterea 2026 au la dispoziție 12 programe de studii în cadrul extensiilor UAIC din Focșani, Botoșani și Piatra Neamț. Extensia din Focșani oferă opt programe de studii (patru programe de licență, dintre care două pentru învățământul dual, și patru programe de masterat), extensia din Botoșani pune la dispoziție două programe de studii (un program de licență și un program de masterat), iar extensia din Piatra Neamț oferă două programe de studii de licență.

Admiterea pentru studiile universitare de licență și de masterat, sesiunea iulie, începe cu înscrierea candidaților, în perioada 13 – 18 iulie, urmând ca în perioada 19 – 31 iulie să fie făcută selecția candidaților și afișarea rezultatelor pentru toate tururile de confirmări.

Locurile neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs între 1 și 3 septembrie.

Începând cu 30 martie, candidații se pot preînscrie online pe platforma de admitere, eadmitere.uaic.ro, pentru a-și exprima opțiunile privind programele de studii și a încărca documentele necesare.

Pentru admiterea la doctorat, candidații au la dispoziție 29 de domenii în cadrul celor 14 școli doctorale ale UAIC. Înscrierile se vor putea face în perioada 13-17 iulie, selecția candidaților urmând a avea loc în perioada 20-22 iulie. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Însemne ale locuirii” în în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 3 februarie – 2 martie 2026, în spațiul Galeriei ‘Colecția de Artă’, expoziția ‘Însemne ale locuirii’, semnată de Codrina Ioniță și curatoriată de Maria Pasc. Expoziția propune o reflecție asupra locuirii nu ca fapt utilitar, ci ca experiență existențială, ca relație subtilă între om, timp și spațiul lăsat în urmă. Alături de acuarelele Codrinei Ioniță, sunt propuse atenției publicului lucrări ale lui Christian Ioniță, artist invitat, care aduce în expoziție o esențială istorie a propriei locuiri interioare.

Despre această expoziție, curatorul Maria Pasc notează: ‘Cuvântul ‘locuire’ vine din latinescul locare – a așeza, a pune la loc, a rândui. Nu ‘a ocupa’, nici ‘a folosi’, ci așezare într-un rost. A locui înseamnă a-ți afla locul și a-l face să fie al tău. În lucrările Codrinei Ioniță, locuirea nu apare ca prezență, ci ca urmă. Case părăsite, ogrăzi cu garduri înclinate, iarbă care năpădește curțile, totul devine pârloagă. Prin aceste imagini, artista arată că locuirea nu dispare odată cu oamenii, ea se retrage, se transformă în semn. Există mai multe feluri de a locui: prin prezență, prin gestul zilnic, prin focul aprins și ușa deschisă; dar și prin absență, atunci când omul pleacă, casa rămâne, iar pereții devin martori. Casele au destin. Nu sunt simple obiecte cu utilitate. Se nasc din nevoie, cresc odată cu cei care le locuiesc, îmbătrânesc, se golesc și se trec. Fiecare zid adăpostește timp. Lucrările Codrinei Ioniță nu dramatizează abandonul, ci îl privesc cu o luciditate calmă. Tușa fluidă, aerisită, lasă hârtia să respire; albul are dreptul lui, iar culoarea nu închide, ci sugerează. Nimic nu este definitiv conturat, pentru că nici locuirea nu este.

A locui înseamnă mai mult decât a sta. Înseamnă a lăsa ceva în urmă. Iar uneori, ceea ce rămâne este de ajuns pentru ca lumea să nu fie goală.

‘Numai poetul, ca pasărea măiastră,
Trăieste-n lume ca-ntr-o poveste.’
– Mihai Eminescu

Primele două lucrări ale lui Christian Ioniță, realizate în copilărie, sunt case desenate instinctiv, ca adăpost și numire a lumii apropiate, unde siguranța se așază firesc în formă. A treia lucrare, realizată astăzi, în adolescență, reia tema casei cu rigoare și o conștiință a structurii care face simțită distanța reflexivă. Între aceste imagini se citește nu doar o evoluție grafică, ci și trecerea de la locuirea inocentă la cea trecută prin filtrul gândirii. Casa devine, astfel, martor al creșterii și al felului în care privirea se maturizează.’

Expoziția, prezentată de Maria-Laura Tocariu, va avea vernisajul în data de 9 februarie 2026, ora 13.00.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending