Connect with us
Publicitate

Eveniment

Catolicii sărbătoresc astăzi Floriile. Zeci de procesiuni religioase în bisericile din țară

Publicat

Publicitate

Tradiţionala Procesiune de Florii, la care sunt aşteptaţi să ia parte mii de credincioşi, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din țară au loc astăzi în toată România.

Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim, eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea credincioşilor pe străzile oraşelor. Ceremonia deschide Săptămâna Sfântă, care aminteşte de Patimile lui Cristos şi culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului, Paştele, sărbătorit de credincioşii romano-catolici în acest an pe data de 31 martie.

În cea mai mare parte a bisericilor din România procesiunea religioasă de Florii are loc începând cu ora 14,30.

Publicitate

Cea mai mare procesiune va avea loc la Bucureşti astăzi, duminică, fiind organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti.

„Duminica Floriilor ne cheamă la o comuniune profundă cu credincioşii din România şi din întreaga lume, în timp ce ne unim cu suferinţa lui Cristos şi a semenilor noştri. Prin participarea la procesiunea de Florii şi la Sfânta Liturghie, ne mărturisim public credinţa şi ne unim în rugăciune pentru cei aflaţi în suferinţă. De aceea, în această zi specială, când la Sfânta Liturghie se rememorează Pătimirea Mântuitorului, ne rugăm pentru toţi cei care suferă în lume. Medităm la jertfa lui Isus şi, totodată, ne deschidem inimile către suferinţele semenilor noştri, care îmbracă atâtea forme: singurătate, sărăcie, abandon, abuzuri, consecinţe ale războaielor, violenţă. Ne rugăm ca Pătimirea şi Învierea lui Cristos să ne inspire compasiune şi să ne îndemne la o iubire activă a aproapelui, care să nu se rezume la gesturi simbolice, ci să se manifeste concret în viaţa de zi cu zi, prin ajutorul oferit celor aflaţi în nevoie”, afirmă arhiepiscopul mitropolit romano-catolic de Bucureşti, citat într-un comunicat agerpres.ro.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ANAF avertizează cu privire la reapariţia mesajelor false transmise în numele instituţiei

Publicat

Publicitate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor mesaje false transmise în numele său, care pot conţine informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase ce le pot pune în pericol securitatea datelor personale şi financiare.

Potrivit sursei citate, mesajele false utilizează adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.

„Aceste mesaje nu sunt emise de ANAF şi urmăresc să inducă în eroare destinatarii. Mesajele false pot conţine informaţii înşelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care pot pune în pericol securitatea datelor personale şi financiare ale contribuabililor”, atenţionează instituţia, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Publicitate

Reprezentanţii ANAF recomandă utilizatorilor să ignore şi să şteargă mesajele provenite de la adresa stefania.neagu@anaf.re sau alte surse suspecte şi să nu acceseze link-uri sau să nu descarce fişiere din astfel de mesaje.

„ANAF interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Poşta Română cu confirmare de primire. ANAF nu solicită informaţii personale sau financiare prin adrese de e-mail neoficiale”, notează instituţia. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Patru persoane din Botoșani au fost condamnate la închisoare cu executare   

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoria Dorohoi.

 

Acesta a fost condamnat la un an de închisoae cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Publicitate

 

Bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat doi tineri, de 30 și 33 de de ani, din municipiul Botoșani, față de care, Judecătoria Botoșani a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Cei doi au fost condamnați la câte un an de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Publicitate

 

Aceștia au fost identificați în municipiul Botoșani, fiind reținuți și ulterior escortați către Penitenciarul Botoșani.

 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au identificat o tânără, de 35 de ani, din comuna Suharău, pe numele căreia era emis de către Judecătoria Darabani un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Aceasta a fost condamnată la doi ani și trei luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Tânără a fost identificată în municipiul Botoșani, fiind reținută și, ulterior, escortată către Penitenciarul Botoșani.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 32 de ani a dat dovadă de un tupeu incredibil. A luat bani pentru închirierea unei case care nu era a lui

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Din cercetări a reieșit fapul că acesta,  în perioada 10 octombrie – 11 noiembrie a.c. ar fi indus în eroare două persoane, din municipiul Botoșani, cărora le-a prezentat documente din care rezulta faptul că deține un imobil, pe care il oferă spre închiriere, context în care solicita plata chiriei și a garanției. În realitate, acesta nu era proprietar pe locuința respectivă.

Publicitate

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 6500 de lei, fiind recuperat parțial.

 

Publicitate

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Bucecea, păcălit de un țepar de meserie. Polițiștii l-au reținut

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 70 de ani, din județul Prahova, a fost reținut de polițiștii botoșăneni, după ce a înșelat un bărbat din Bucecea, convingându-l să achite peste 72.000 de lei, pentru a obține un împrumut de 5 milioane de dolari, cu o dobândă foarte avantajoasă, de la o unitate bancară din India.

 

Victima a transferat banii prin mai multe tranzacții succesive către persoana bănuită de comiterea faptei, ca urmare a prezentării de către aceasta din urmă, a mai multor înscrisuri contrafăcute.

Publicitate

 

La data de 21 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la un imobil, din municipiul Botoșani, în care persoana bănuită de comiterea faptei, locuia în regim hotelier.

 

Publicitate

În urma activității la locația vizată au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor laptop-uri, înscrisuri și agende ce conțineau informații de interes pentru anchetă.

 

Ulterior, s-a stabilit faptul că bărbatul locuia în imobilul respectiv de peste jumătate de an, costul cazării fiind achitat de o altă persoană, victimă a infracțiunii de înșelăciune.

Publicitate

 

Bărbatul a fost condus la audieri, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, urmând ca în funcție de rezultate să fie dipsue măsuri legale.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending