Ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și stuf, în următoarele localități:

✔ Lozna – a ars vegetația uscată de pe aproximativ 600 de metri pătrați. Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere. A fost salvată o cabană.

✔ Sârbi – a ars stuful de pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.

Pompierii de la Stația Săveni au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Cauza probabilă a celor două incendii a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

❗️Informare preventivă ❗️

Folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

Flăcările se pot întinde într-un timp scurt pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, cu două autospeciale de stingere. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari.

Aceștia au constatat faptul că mașina ardea totalitate.

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Părinţii ei, Dimitrie şi Natalia, ţărani foarte evlavioşi şi cinstiţi, au dus o viaţă foarte modestă alături de cei patru copii ai lor, Matrona fiind cea mai mică, dobândită pe când părinţii nu mai erau tineri. Până să o nască, mama se gândea să o ducă la orfelinat, însă la scurt timp i s-a arătat în vis o pasăre albă cu chip de om şi cu ochii închişi, aşezată pe mâna ei dreaptă.

Luând visul acesta drept semn de mustrare, femeia temătoare de Dumnezeu a renunţat să-şi mai lase copila la orfelinat. Deşi s-a născut fără vedere, mama sa a iubit-o nespus de mult. Încă de la început Dumnezeu a dorit să descopere pe vasul Său cel ales; în vremea afundării în apa Botezului, s-a văzut un nor de tămâie cu bună mireasmă ridicându-se din cristelniţă. Mai mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în semnul crucii. Miercurea şi vinerea nu se alăpta, ci dormea toată ziua. Întrucât din naştere era lipsită de vedere, copiii ade­sea o batjocoreau, pricină pen­tru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti.

Locuind în apro­pierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cân­tările. Chiar dacă îi lipsea vede­rea cea din afară, vederea cea duhovnicească a făcut-o să iu­bească nespus de mult icoanele, astfel că în camera sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în fata cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora se ruga îndelungate cea­suri, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume. Pe când avea 6-7 ani, s-au arătat daru­rile duhovniceşti primite de la Dumnezeu, prin care putea vedea limpede gândurile şi păcatele oamenilor. Datorită purtării de grijă a boierului satului, Sfânta Matrona a făcut pelerinaje la Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg.

Acolo, intrând în Catedrala unde slujea Sfântul Ioan de Kronstadt, aces­ta a poruncit ca poporul să se dea la o parte şi să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de numai 14 ani, numind-o „al optulea stâlp al Rusiei”, cuvinte prin care o arăta ca una dintre puţinii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuţia ateistă bolşevică. Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge. Din acea clipă a stat tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii, postirii şi mângâierii celor ce veneau la ea. Curând au sosit vremuri grele şi tulburi peste Rusia: revoluţia, confiscarea pământurilor şi foametea. În anul 1925, pe când avea 40 de ani, Sfânta a venit în Moscova, locuind pe rând în diferite case ale creştinilor, dar fără a se înre­gistra oficial, întrucât era cău­tată pentru a fi arestată.

Vieţu­ind aproape trei decenii în capi­tala Rusiei, ea a fost o mare ru­gătoare, săvârşind acea slujire duhovnicească, prin care a în­tors pe calea mântuirii mulţime de oameni. La ea veneau zilnic oameni pentru a primi izbăvire de mâhniri şi necazuri, dar şi vindecare de boli. Fericita îi liniştea, îi mângâia pe cap, îi însemna cu sfânta cruce şi le spunea cuvinte de încurajare ori se ruga pentru ei. Povăţuirile fericitei arătau însemnătatea discreţiei şi a smereniei. Îndemna pe credincioşi, ca, atunci, când merg la preot sau duhovnic pentru sfat, să se roage ca Domnul să-l înţelepţească, încât să primească îndrumarea po­trivită şi să evite a merge de la un preot la altul. Pe cei foarte râvnitori îi povăţuia să nu se deosebească de ceilalţi oameni printr-o înfăţişare exterioară aparte.

Ţinea mult la purtarea răbdătoare în necazuri. Sfătuia ca, la slujbe, privirea să nu caute spre nimeni, ochii să fie închişi sau îndreptaţi către o icoană din biserică. Sfânta a primit oamenii credincioşi care o căutau pentru sfat şi mângâiere sufletească, până la sfârşitul vieţii, cu totul dezinteresată de vreun avantaj material. În ultimele zile de suferinţă, a fost spovedită de duhovnic şi a primit cu smere­nie Sfintele Taine. La 2 mai 1952, s-a mutat în lăcaşurile cele de sus, iar la 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestri­cate, răspândind bună mireas­mă, care au fost aşezate în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova.

La 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de Biserica Rusiei, cinsti­rea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă, datorită mul­ţimii de minuni săvârşite cre­dincioşilor.

La doar 16 ani, Ecaterina Mihăilă nu este doar o adolescentă talentată. Este o luptătoare cu degete fine, care transformă fiecare zi într-o lecție de dăruire, disciplină și pasiune pură. Elevă la Liceul de Artă din Botoșani, la clasa profesoarei Marina Mihalenco-Prisacaru, Ecaterina a început să cânte la pian la doar 6 ani. De atunci, clapele au devenit pentru ea o extensie a sufletului.

Mâinile ei par să poarte grația unui întreg univers muzical. Nu doar că interpretează partituri cu o maturitate ce depășește cu mult vârsta ei, dar le și trăiește, cu fiecare notă, ca și cum viața însăși ar curge prin clapele pianului.

A cântat în deschiderea spectacolului lui Richard Clayderman – un vis pe care mulți artiști îl ating poate într-o viață întreagă. Pentru ea, a fost începutul. Nu al celebrității, ci al recunoașterii unei munci tăcute, zilnice, a câte șase ore pe zi, de studiu, cu disciplină, lacrimi, emoție și speranță. În spatele aplauzelor și al zâmbetului ei cald, se ascunde o poveste de voință rară. A fost un moment care i-a luminat drumul.

În urmă cu câteva zile, Ecaterina Mihăilă a trăit una dintre cele mai emoționante experiențe, și anume a avut privilegiul incredibil de The Grand Ball of Princes and Princesses – un eveniment de o rară eleganță, găzduit de prestigiosul hotel The Dorchester din Londra, un loc-simbol al rafinamentului, al aristocrației și al marilor spirite culturale ale lumii. Într-o atmosferă de vis, învăluită în lumini calde, rochii strălucitoare și emoții nerostite, a cântat pentru prinți, prințese și personalități remarcabile venite din toate colțurile globului. Muzica ei a prins glas într-un cadru regal, deschizând o seară în care emoția și eleganța au dansat la unison.

Și nu a cântat singură, ci alături de fratele ei, Emanuel-Emilian, care este student la Conservatorul ,,George Enescu’’ din Iași, anul 2, Secția pian. De asemeni este considerat un este pianist extrem de talentat și compozitor adaptat vremurilor.

„Am ajuns să cânt în deschiderea acestui eveniment, în primul cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. Apoi, am fost remarcată la București și la Cluj, unde am cântat în deschiderea spectacolului celebrului pianist Richard Clayderman. Am fost remarcată și am fost invitată la Londra, la The Grand Ball of Princes and Princesses ”, spune cu modestie Ecaterina. A îmbrăcat o rochie ca în povești și s-a bucurat de fiecare moment petrecut în cadrul evenimentului.

Puterea exemplului a răscolit talentul

De altfel, fratele Ecaterinei a fost cel care i-a deschis inima ca să încapă acolo dragostea pentru dansul notelor pe clapele pianului. I-a spus mamei că vrea la școala de pian și determinarea ei a adus-o elevă la Liceul de Artă Ștefan Luchian din Botoșani, la clasa reputatei profesoare Marina Mihalenco-Prisacaru, care i-a văzut potențialul și a pregătit-o cu rigurozitate. Însă, Ecaterina a surprins-o de multe ori cu partituri grele învățate de pe internet, pe lângă temele pe care le primea.

A moștenit talentul de la o bunică care în tinerețe a câștigat marele premiu la Concursul de talente „Cântarea României”. Dumnezeu i-a înzestrat cu talent pe toți cei trei copii ai familiei Dan și Daniela Mihăilă din Cătămărăști. După Ecaterina, fratele cel mic a ales tot Liceul de Artă pentru a deveni un artist celebru.

Ecaterina Mihăilă spune, cu ochii mari și limpezi, că vrea să devină o mare pianistă. Nu pentru faimă, ci pentru că muzica este felul ei de a vorbi cu lumea. De a vindeca, de a dărui, de a spune tot ce uneori cuvintele nu pot. Pianul e locul ei sigur, refugiul și zborul ei în același timp.

Ecaterina nu doar învață muzică. O trăiește. O duce cu ea în fiecare gest, în fiecare privire visătoare, în fiecare zi în care renunță la tot ceea ce alți adolescenți consideră esențial, pentru că știe că visurile mari cer jertfă și răbdare. A câștigat numeroase concursuri și chiar premiul al doilea la Olimpiada de muzică, faza zonală.

Profesoara ei, Marina Mihalenco-Prisacaru, o descrie ca fiind o elevă foarte ambițioasă și foarte talentată. „Muncește foarte mult, are performanțe și tot ce îi trebuie ca să ajungă unde își dorește”, a spus distinsa profesoară.

Ecaterina nu visează la faimă, ci la profunzime. Își dorește să devină o mare pianistă nu pentru a fi în lumina reflectoarelor, ci pentru a da lumină. Pentru a duce mai departe ceva ce nu se învață din manuale: sensibilitatea, forța blândă a muzicii și harul muncii făcute cu sufletul.

În spatele notelor, Ecaterina trăiește o poveste rară, a unei adolescente care a ales să creadă în visul ei, zi după zi, oră după oră. Poate că într-o zi numele ei va apărea pe marile afișe ale lumii. Poate că va înregistra concerte și va cutreiera continente. Dar dincolo de toate, cel mai important e că, la 16 ani, o fată a învățat ce înseamnă vocația și îndrăznește să viseze. Nu cu ochii închiși, ci cu mâinile pe clape și inima larg deschisă, cu credință puternică în Dumnezeu și cu nădejde în ajutorul Maicii Domnului.