Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cătălin Silegeanu: În pragul sărbătorilor pascale ne amintim că misiunea omului pe pământ este mântuirea

Publicat

Publicitate

OPINII, de Cătălin Silegeanu:

În pragul sărbătorilor pascale, când creștinii ortodocși cinstesc Învierea Fiului lui Dumnezeu, ne amintim că misiunea omului pe pământ este mântuirea, desăvârșirea sufletului. Simbolistica sărbătorii se frânge însă într-o realitate cruntă. Valorile cultivate de religia iubirii aproapelui nu se mai regăsesc printre oamenii preocupați să se îmbogățească, să obțină putere și să își construiască fericirea indiferent de mijloacele la care recurg. Umanitatea bolnavă de egoism se află în declin, iar balanța dintre bine și rău pare dezechilibrată.

Creștinismul are la bază cele mai înalte și greu de dobândit virtuți ale omului: iertare, altruism, smerenie, sacrificiu. Cei își care înțeleg datoria față de Dumnezeu încearcă să își canalizeze gândurile înspre binele altora, să ajute fără să aștepte nici măcar recunoștință, să împartă puținul cu cei care nu au nimic, să se mulțumească cu ceea ce viața le oferă. Acei oameni înțeleg că cea mai mare provocare pe care destinul le-o propune este să rămână echilibrați. Vremurile tulburi și provocările tot mai diversificate sunt o sită prin care a trecut, așa cum prezicea și Biblia, doar „o turmă”. Ponderea se află de cealaltă parte a baricadei, unde vedem oameni gata să sacrifice binele semenilor pentru a-și atinge obiectivele. Lupta pentru dominare, pentru supremație, afirmare și expansiune arată că lumea aceasta nu și-a priceput statutul. Oamenii sunt o parte dintr-un univers ale cărui dimensiuni nu pot fi estimate, deci par nesemnificativi în planul marilor schimbări evolutive. Totuși, paradoxal, ei configurează o soartă proprie, comună, la care fiecare individ contribuie fără să își dea seama.

Publicitate

Comploturi, uneltiri, invidie, ură, prejudecăți, război, moarte, egocentrism. Sunt direcția înspre care lumea aceasta pare să se îndrepte cu repeziciune. Spiritul nu mai are valoare. Cu toți clamăm etica și morala, însă majoritatea gândurilor și faptelor ne sunt croite după modelul propriei fericiri. Vorbim cu aroganță despre măreția noastră, fără să ne gândim la mârșăvia care ne cuprinde. Manifestăm toate plăcerile și nevoile sub pretextul că viața este singulară, iar persoana noastră este prioritatea efemerei existențe. Ne dorim bani, faimă, influență, asumându-ne să ne distrugem sufletul. Aceasta nu poate fi decât calea pierzaniei.

Într-o eră a individului, e dificil să discutăm despre binele comun, iar într-o lume aflată într-un stadiu avansat de disoluție, este îngrijorătoare proiecția viitorului. Este clar că nu lăsăm o moștenire sănătoasă posterității, semnele profanului fiind vizibile. În ultimii doi ani, ne-am rugat să scăpăm de boală, iar acum ne rugăm să avem pace și siguranță. E necesar să ne întrebăm însă care sunt meritele noastre. Nu putem cere minuni în timp ce oferim durere și provocăm suferință. Nu putem cere iertare fără să ne cuprindă rușinea și regretul greșelilor noastre.

Iisus a coborât în Iad pentru această lume, acceptându-și condiția umană. Învierea Sa este dovada că există întotdeauna o nouă șansă. Acesta este indiciul salvării omenirii. Lumina de care avem nevoie nu vine din Ierusalim. Ea trebuie să curgă din sufletele noastre, în sensul căinței și voinței de a ne vindeca de cea mai răspândită și perpetuată afecțiune: răutatea.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Județul Botoșani a fost plasat sub COD GALBEN. Anunțul meteorologilor

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis pentru județul Botoșani o atenționare COD GALBEN de ninsori și intensificări ale vântului. Local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h.

Interval: 20 noiembrie, ora 20 – 21 noiembrie, ora 10

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon.

Publicitate

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția!

Parcați autoturismele în locuri ferite!
Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112!

Publicitate

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Percheziții! Rețea de braconieri piscicoli, destructurată de polițiști. Patru persoane au fost reținute

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, cu sprijinul celorlalte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au pus în executare 40 de mandate de percheziție domiciliară, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de braconaj piscicol, în județele Botoșani, Ilfov și Bihor.

Peste 200 de forțe de ordine au fost implicate, într-o acțiune de amploare, organizată de polițiști, care a fost documentată pe parcursul mai multor luni de zile.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele vizate de anchetă ar fi efectuat activități de braconaj piscicol, pe lacul de acumulare Negreni, utilizând unelte de pescuit interzise la deținere, încălcând astfel legislația care protejează ecosistemul acvatic.

Publicitate

Plasele monofilament sunt interzise atât la deținere, cât și la utilizarea în vederea pescuitului, întrucât se pot captura cantități excesive de pește, inclusiv pești sub dimensiunea minimă legală, ceea ce ar conduce la epuizarea resurselor acvatice.

De asemenea, aceste plase sunt fabricate din materiale sintetice care, odată abandonate, devin deșeuri ce contribuie la poluarea apelor și afectarea faunei și a florei acvatice.

Persoanele cercetate pentru comiterea faptelor și-ar fi procurat uneltele ilegale de pescuit de la furnizori din județele Ilfov și Bihor.

Publicitate

În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 16 kilometri de plasă monofilament, aproximativ 300 de kilograme de pește, nouă bărci și un autoturism.

Ancheta vizează mai multe persoane cercetate pentru infracțiuni de braconaj piscicol, față de patru persoane fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

La activități au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Botoșani, Ilfov și Bihor, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

(P) VIDEO: Deputatul Marius Budăi spune că prezența PSD în viitorul guvern este garanția finalizării Autostrăzii Moldovei până în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Deputatul PSD Marius Budăi a scris într-o postare pe rețelele de socializare că finalizarea Autostrăzii Moldovei A7, prevăzută în Programul PSD pentru următoarea guvernare, reprezintă principala cale de dezvoltare economică a județului Botoșani.

Autostrada Moldovei este o realitate. PSD s-a ținut de cuvânt și va merge până la capăt cu finalizarea autostrăzii. Asta este dezvoltarea. Autostrăzile, drumurile bune aduc investiții, iar investițiile aduc locuri de muncă”, a spus Budăi.

Social-democratul consideră că demararea primei autostrăzi pentru regiunea Moldova este meritul premierului Marcel Ciolacu și a ministrului PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu care au înțeles că infrastructura de transport reprezintă cheia pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre Moldova și celelalte regiuni istorice ale României.

Publicitate

Autostrăzile, drumurile bune aduc investiții, iar investițiile aduc locuri de muncă. PSD este singurul partid care a dezvoltat infrastructura rutieră în Moldova, iar în mandatul premierului Marcel Ciolacu Autostrada Moldovei prinde din ce în ce mai mult contur. Votați PSD pe 1 decembrie pentru a avea garanția că Autostrada Moldovei va fi finalizată până la noi acasă, în Botoșani!”, i-a îndemnat Budăi pe botoșăneni.

https://www.facebook.com/share/v/19g6HR5qnu/?mibextid=WC7FNe

 

Publicitate

CMF11240017

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Poşta Română lansează o colecţie de cărţi poştale cu imagini impresionante din timpul războiului din Ucraina

Publicat

Publicitate

Compania Naţională „Poşta Română” lansează miercuri o colecţie unică de cărţi poştale ce ilustrează imagini impresionante din timpul războiului din Ucraina, surprinse de fotografi ucraineni.

Cărţile poştale vor fi lansate în cadrul evenimentului „1.000 de zile de război în Ucraina”, organizat în parteneriat cu Ambasada Ucrainei la Bucureşti şi Postcrossing.

„Aceste cărţi poştale vor deveni simboluri ale solidarităţii şi susţinerii pentru poporul ucrainean, iar participanţii vor avea ocazia să le trimită gratuit prin intermediul Poştei Române, Evenimentul reprezintă un moment de reflecţie prin care dorim să transmitem un puternic mesaj de încurajare pentru vecinii noştri, profund afectaţi de acest război. Poşta Română îşi doreşte, prin acest demers, să contribuie la aprofundarea înţelegerii publicului asupra situaţiei din Ucraina şi să aducă un omagiu celor care au suferit din cauza războiului”, subliniază reprezentanţii companiei într-un comunicat. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending