Connect with us

Eveniment

Cătălin Silegeanu: Dragi copii, vă transmit cele mai calde urări de bucurie, iubire și împlinire

Publicat

Publicitate

Dragi copii, vă transmit cele mai calde urări de bucurie, iubire și împlinire! Sunteți stele strălucitoare, care aduc speranța în lume.

Vă încurajez să explorați lumea și să visați cu inimile deschise. Bucurați-vă de jocuri, aventuri în natură, lecturi captivante și prieteni sinceri. Aveți dreptul să visați, să râdeți și să vă exprimați cu voie bună. Nu vă temeți să faceți greșeli, pentru că ele fac parte din procesul de învățare. Sunteți prețioși și lumea are nevoie de voi și de ideile voastre. Sunteți creativi, plini de imaginație și entuziasm, iar aceste calități vă vor purta pe cărările neumblate ale descoperirii.

 

Stimați adulți, sărbătorind Ziua Copilului, ne reafirmăm angajamentul de a crea un mediu sigur și stimulant pentru copiii noștri. Trebuie să ne asigurăm că toți copiii au acces la educație, îngrijire medicală de calitate, alimentație adecvată, dragoste și afecțiune. Suntem responsabili să construim o societate favorabilă dezvoltării lor armonioase, să îi îndrumăm și să le cultivăm valori solide, pentru a-i inspira să devină oameni mai buni decât noi.

 

Să prețuim copiii din noi și pe cei de lângă noi ca pe comori sacre, oferindu-le dragostea noastră necondiționată!

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Aproape o sută misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile 

Publicat

Publicitate
Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 01 – 04 mai a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Aceștia au avut 91 de misiuni, care au vizat:
– acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 64 persoane care aveau probleme medicale;
– stingerea a șapte incendii generate de utilizarea focului deschis în spații deschise, scurtcircuit, dar și de jarul căzut din sobă. Tătărășeni, Cătămărăști Deal, Concești, Slobozia, Lozna și Sârbi sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente.
– 20 alte intervenții (transport persoane supraponderale, deblocare uși, acțiuni de informare și educare preventivă, prevenirea unor incendii în urma producerii unor accidente rutiere, asigurare măsuri psi pe timpul unor activități cu public numeros și la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD).
Atât sâmbătă, cât și duminică, peste 150 de pompierii au fost angrenați în misiuni de protecție a secțiilor de votare cu prilejul alegerilor.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

Comunele Ungureni și Durnești rămân fără apă. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani aduce la cunoștința utilizatorilor că, începând cu data de 6 mai 2025, ora 18:00, și până în data de 8 mai 2025, ora 08:00, va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna Ungureni și satele aparținătoare: Ungureni, Sapoveni, Epureni, Vicoleni, Borzești, Plopenii Mari, Plopenii Mici și Durnești.

Această măsură este necesară pentru desfășurarea unor lucrări esențiale de inspectare  a rezervoarelor de apă, în vederea identificării eventualelor necesități de reabilitare și întreținere tehnică, realizate de o firmă specializată. Cu această ocazie, se va efectua și dezinfectarea rezervoarelor, conform normelor sanitare în vigoare.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze minime rezerve pentru perioada de întrerupere.

Citeste mai mult

Eveniment

Prezidențiale 2025: AEP – Rezultate provizorii în diaspora: George Simion – 60,99%; Nicușor Dan – 25,45%

Publicat

Publicitate

George Simion, candidatul AUR, a obținut 586.540 de voturi (60,99%), la primul tur al alegerilor prezidențiale, în diaspora, arată datele publicate, luni dimineața, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 964 de procese verbale din străinătate din totalul de 965.

Pe locul al doilea se situează candidatul independent Nicușor Dan, care a obținut în diaspora 244.756 voturi (25,45%), urmat de Crin Antonescu (Alianța electorală ‘România, Înainte!) cu 64.833 de voturi (6,74%) și Elena Lasconi (USR) – 31.129 voturi (3,24%).

Citeste mai mult

Eveniment

ITM Botoșani: Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă

Publicat

Publicitate

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, în perioada 31.03.-12.12.2025 se va desfășura Campania Națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile:

„construcții clădiri” cod CAEN 41, „lucrări de geniu civil” cod CAEN 42, „lucrări speciale de construcții” cod CAEN 43.

Campania națională va cuprinde patru etape:

-prima etapă se va desfășura în luna aprilie 2025 prin mediatizarea, informarea, privind           modul de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă precum și modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă din domeniul construcțiilor și organizarea de dezbateri în cadrul ITM-urilor cu principalii dezvoltatori din județe cu activitate în acest domeniu.

-a doua etapa se va desfășura în lunile mai – noiembrie 2025 constând în verificarea modului de implementare a măsurilor necesare pentru respectarea prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă precum și asigurarea securității și sănătății lucrătorilor, la angajatorii cu activitate în domeniul construcțiilor, prin acțiuni de control la angajatori. Verificarea măsurilor dispuse se va realiza pe toată durata de desfășurare a campaniei, funcție de termenele dispuse cu ocazia controalelor.

-a treia etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor campaniei la nivel local și a rapoartelor privind verificarea măsurilor.

Publicitate

-a patra etapă va cuprinde centralizarea rezultatelor campaniei la nivelul Inspecției Muncii și întocmirea raportului final al campaniei.

 

OBIECTIVELE CAMPANIEI

În domeniul relațiilor de muncă:

-Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul construcțiilor;

-Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și a tinerilor;

-Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația REVISAL și de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea are sediul social;

-Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;

-Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniul construcțiilor, a prevederilor legale menționate;

-Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

 

În domeniul securității și sănătății în muncă:

 

-Creșterea gradului de implicare a angajatorilor și a lucrătorilor din domeniul construcțiilor în ceea ce privește respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălțime, al surpării malurilor la lucrările de excavații;

-Asigurarea de echipamente individuale și colective de protecție. Respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea lucrătorilor în activitățile din domeniul construcțiilor;

-Implementarea măsurilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de ridicat;

-Intensificarea acțiunilor de control la șantierele temporare sau mobile din zona de competență teritorială, la care se execută lucrări de excavați și construcția de structuri rutiere. Aceste lucrări pot fi identificate pe baza declarațiilor prealabile transmise către Inspectoratele Teritoriale de Muncă așa cum prevede art. 47 din H.G. 300/2005 și a constatărilor efectuate de inspectorii de muncă în teren;

 

Informăm pe această cale antreprenorii și lucrătorii acestora asupra obligativității respectării în șantiere a prevederilor legale din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă în legătură cu:

-Încheierea contractelor individuale de muncă cel târziu în ziua anterioară începerii activității – art.10-art 16 și 16^1 din Codul Muncii;

-Respectarea prevederilor HG nr. 905/20217 și a HG nr 295/2025, după caz, privind transmiterea în REVISAL/REGES ONLINE a datelor privind încheierea, modificarea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;

-Obligativitatea păstrării la locul de muncă a unui exemplar al contractului individual de muncă – art 16 (2) din Codul Muncii;

-Evidența exactă și reală a orelor lucrate de fiecare salariat cu precizarea orei de început și a celei de sfârșit a programului de lucru – art. 119 din Codul Muncii;

-Respectarea regimului de muncă a tinerilor sub 18 ani – art. 13 din Codul Muncii;

-Respectarea timpului de lucru și repaus zilnic, conform normei de muncă prevăzute în contractul individual de muncă și/sau în concordanță cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate – art. 111-116 din Codul Muncii;

-Respectarea prevederilor legale privind contractul individual de muncă cu timp parțial – art. 103 – art. 107 din Codul Muncii;

-Respectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive și/sau acordarea sporului de repaus săptămânal, după caz – art. 137-138 din Codul Muncii;

-Respectarea  prevederilor legale privind munca suplimentară – art. 120 – 124 din Codul Muncii;

-Respectarea prevederilor legale privind acordarea zilelor de concediu precum și a zilelor de sărbători legale – art. 144- 153 și art. 139 -143 din Codul Muncii;

-Respectarea prevederilor legale privind garantarea și asigurarea în plată a salariului minim brut pe țară în domeniul construcțiilor – art. LXIX din OUG nr. 156/30.12.2024;

-Obligativitatea respectării prevederilor privind cerințele minime de securitate si sănătate pentru șantierele temporare sau mobile din H.G. 300/2006 referitoare la:

-Existența planului de securitate și sănătate al șantierului în conformitate cu prevederile articolelor 10-19 și art. 54 lit. b) din H.G. 300/2006. Acesta trebuie să fie redactat încă din faza de elaborare a proiectului, prezentat înainte de deschiderea șantierului și trebuie ținut la zi pe toată durata efectuării lucrărilor. Pe măsură ce sunt elaborate, planurile proprii de securitate și sănătate ale antreprenorilor și subantreprenorilor, acestea trebuie să fie integrate în planul de securitate și sănătate al șantierului. Planul propriu de securitate și sănătate trebuie să fie consultat și avizat de către coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării, medicul de medicina muncii și membrii comitetului de securitate și sănătate (acolo unde e cazul) sau de către reprezentanții lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănatatii lucratorilor.

-Desemnarea coordonatorului de securitate așa cum prevăd articolele 4-9 și art. 53 din H.G. 300/2006. Desemnarea coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata elaborării proiectului lucrării trebuie să se facă înainte de începerea fazei de elaborare a proiectului lucrării. Coordonatorul în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării trebuie să aiba competența necesară exercitării funcției.

-Existența registrului de coordonare completat tinut la zi conform prevederilor articolelor 37-40 și art. 54 (litera f) din H.G. 300/2006.

-Existența dosarului de intervenții ulterioare întocmit în conformitate cu prevederile art. 41 și art. 54 (litera c) din H.G. 300/2006. Acesta trebuie să fie transmis coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării, pe bază de proces-verbal care se atașează la dosar.

În acest context, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani a organizat o întâlnire cu angajatorii care desfășoară activități în domeniile „construcții clădiri” cod CAEN 41, „lucrări de geniu civil” cod CAEN 42, „lucrări speciale de construcții” cod CAEN 43, la sediul Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională a Inspecției Muncii Botoșani , având loc o întâlnire cu tema „Informarea și conștientizarea angajatorilor din domeniul construcțiilor cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și la cerințele minime de securitate și sănătate în muncă”.

Au avut loc dezbateri care au vizat cele mai importante și de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale celor 25 angajatori participanți.

Au fost discuții pe marginea modificărilor legislative din domeniile Relațiilor de muncă (Legea nr.53/2003, Legea nr.202/2002, Legea nr.367/2022, HG NR.295/2025) și Securitate și sănătate în muncă.

Dialogul constructiv dintre părțile participante a fost susținut din partea ITM Botoșani de către d-na Daniela Petronela Lozneanu- Inspector-șef, d-na Alina Pahone – Inspector-șef adjunct Relații de Muncă, d-l Dan Moldovanu – Inspector-șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă. Din partea Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională a Inspecției Muncii Botoșani a participat d-na Doina Barbacaru- Director și d-na Dana Stoica – inspector de specialitate care au prezentat ofertele de cursuri în domeniul securității și sănătății în muncă, resurse umane, precum și workshop-uri privind platforma REGES ONLINE.

 

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă și-au arătat disponibilitatea de a oferi sprijin angajatorilor pentru aplicarea corectă a prevederilor legale și pentru soluționarea cât mai rapidă a solicitărilor venite din partea acestora. În acest sens, în perioada următoare se va organiza o nouă întâlnire cu angajatorii, unde aceștia vor avea posibilitatea de a-și prezenta problemele cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending