Connect with us

Eveniment

Cătălin Flutur: „Astăzi lansăm un DIALOG cetățenesc, o CONSULTARE PUBLICĂ , în urma căreia, împreună, vom concepe una dintre cele mai ambițioase strategii de dezvoltare locală”

Publicat

Publicitate

În ultimele două săptămâni, v-am reținut atenția cu unele dintre cele mai importante proiecte pe care am avut bucuria să le dezvolt și implementez în cele 3 mandate de până acum. Nu sunt toate – cu bună intenție, nu am prezentat Cornișa sau Teatrul Mihai Eminescu, Noul CET (Termia), dar nici Biserica Sf. Gheorghe, pentru că acestea sunt jaloane de prim rang ale urbei noastre, care merită a fi tratate într-un mod mai aparte.

După această trecere în revistă, astăzi lansăm un DIALOG cetățenesc, o CONSULTARE PUBLICĂ, în urma căreia, împreună, vom concepe și proiecta una dintre cele mai ambițioase strategii de dezvoltare locală din regiune și din țară. NOVIO 2024  – Noua Viziune de Dezvoltare a Municipiului Botoșani –reprezintă un proiect multidimensional, care va acoperi toate sferele vieții noastre comunitare, sociale și economice, dintre care un loc special îl vor avea sănătatea, educația, dezvoltarea și mobilitatea urbană, dar și viața culturală.

Platforma mea politică și administrativă pentru viitorul mandat nu va fi, după cum bine ați înțeles, doar un produs de laborator, cu activități și măsuri experimentale, cum din păcate vedem că se aplică astăzi în orașul nostru (ale căror efecte, iată, se dovedesc a fi dintre cele mai nedorite).

Ea va avea la bază acest proiect major, viu, fondat pe realitățile trăite și pe necesitățile concrete ale Botoșaniului, la a cărui concepere aveți ocazia să participați activ.

Dincolo de simpatia politică pe care o aveți și pe care o respect (oricare ar fi aceea), dată fiind importanța acestei etape consultative, vă invit așadar să completați în număr cât mai mare formularul de chestionar pe care îl puteți accesa AICI ( https://www.survio.com/survey/d/H2R-NOUA-VIZIUNE-DE-DEZVOLTARE-A-ORASULUI-BOTOSANI ), disponibil public până în data de 15 aprilie 2024.

 

Publicitate

Cu încredere și recunoștință,

Vă mulțumesc,

Cătălin Flutur,

Candidat PNL la Primăria Botoșani

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Când pot angajații declanșa un conflict colectiv de muncă? Tot ce trebuie să știi

Publicat

Publicitate

Conflictul colectiv de muncă apare atunci când între angajați și angajatori intervin neînțelegeri legate de negocierea, desfășurarea sau încheierea contractelor ori acordurilor colective de muncă.

Legea garantează lucrătorilor dreptul de a iniția astfel de conflicte în contextul negocierilor contractuale. Totuși, revendicările care necesită modificarea legislației sau adoptarea unor acte normative nu pot face obiectul unui conflict colectiv.

Situații în care poate fi declanșat un conflict colectiv:

  • Angajatorul sau organizația patronală refuză să demareze negocierile pentru un contract colectiv, deși nu există unul în vigoare sau cel anterior a expirat.
  • Angajatorul nu acceptă revendicările angajaților.
  • Negocierile nu duc la un acord până la termenul stabilit de comun acord de ambele părți

 

Când există premisele declanșării unui conflict, sindicatul reprezentativ sau, în lipsa acestuia, reprezentanții aleși ai angajaților, trebuie să informeze în scris angajatorul sau organizația patronală. În notificare trebuie incluse revendicările, justificarea acestora și propunerile de soluționare.

Angajatorul are obligația să primească și să înregistreze această sesizare și să răspundă în scris în maximum două zile lucrătoare, punctând clar poziția față de fiecare revendicare.

Publicitate

Dacă aceste aspecte sunt discutate direct între reprezentanții angajaților și ai angajatorului și sunt consemnate într-un proces-verbal, obligația de notificare este considerată îndeplinită.

Ce se întâmplă în timpul unui contract colectiv în vigoare?

Pe durata valabilității unui contract colectiv, nu pot fi declanșate conflicte colective de muncă. Orice neînțelegeri sau încălcări ale prevederilor contractuale se soluționează fie amiabil, fie în instanță. Totuși, acest lucru nu exclude apariția unor proteste spontane, neorganizate oficial de sindicate sau de reprezentanții salariaților.

Dacă în urma negocierilor părțile ajung la un acord, conflictul colectiv se consideră încheiat.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 45 de ani, din Dorohoi, dus cu escortă la locul de detenție. Motivul pentru care a fost trimis după gratii

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat, luni, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Bărbatul a fost depistat în municipiul Dorohoi, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 39 de ani, din Răchiți, și-a bătut nevasta și a primit interdicție de a intra în casă timp de 5 zile

Publicat

Publicitate

Ordin de protecție emis de către polițiști pentru violență în familie

La data de 1 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Răchiți, pentru faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict, ar fi agresat-o fizic pe soția sa.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanță de 50 de metri față de soția sa. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie 

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Publicitate

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  -Poliției pentru a depune o plângere;

 – unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

  – Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

  -Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Șoferi prinși băuți la volan, în Dorohoi și Todireni. Cea mai mare alcoolemie, aproape 1 la mie

Publicat

Publicitate

Trei bărbați au fost depistați de polițiștii botoșăneni în timp ce conduceau sub influența alcoolului, în doar două zile. Valoarea cea mai ridicată a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, înregistrată în comuna Todireni.

Primul caz a fost înregistrat pe 1 iulie, în municipiul Dorohoi, unde un bărbat de 56 de ani a fost oprit pentru control de un echipaj rutier. Acesta mirosea a alcool, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Tot în Dorohoi, în aceeași zi, polițiștii au tras pe dreapta un tânăr de 33 de ani, din comuna George Enescu. Și în cazul său, aparatul etilotest a confirmat suspiciunea: 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Al treilea caz s-a produs în noaptea de 2 iulie, în comuna Todireni. Un tânăr de 20 de ani, din Trușești, a fost oprit pe drumul județean DJ 282. Testul a indicat o alcoolemie de 0,99 mg/l în aerul expirat – cea mai mare dintre cele trei.

Toți șoferii au fost duși la spital pentru probe de sânge, iar polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending