Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau limitarea acestui drept, asigurând astfel protecția angajaților împotriva oricăror presiuni sau situații care ar putea să îi priveze de perioada de odihnă.

Durata minimă și modalitatea de stabilire a concediului de odihnă

Potrivit legii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile.

La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor și perioada absenței de la locul de muncă în urma unor evenimente familiale deosebite se consideră perioade de activitate prestată.

Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026

Potrivit Codului muncii, în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

Aplicând această regulă, zilele de concediu din 2024 care nu au fost utilizate pot fi luate până cel târziu la 30 iunie 2026.

Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum – adaug eu – un etnolog sau un antropolog culeg şi arhivează mărturii orale pentru a realiza un studiu bazat pe elemente şi aspecte din „teren”. Dacă îi dăm credit lui George Sorescu, această modalitate de documentare a fost sistematică, ea nefiind făcută numai în faza de proiect sorescian, de schiţă a Bulzeştiului poetic, ci şi după apariţia cărţii întâi, în 1973.  Inclusiv după primul volum din „La lilieci”, Sorescu va continua să scotocească prin memoria „homerică” a mamei lui: „- De exemplu, într-o scrisoare din 1974, îi cerea să facă o listă cu poreclele din Bulzeşti. – O listă în scris? – Da, i le-a scris pe un caiet dictando, îl mai păstrez şi acum. Dar i-a şi reproşat: „Marine, mai scrie şi tu d’ele bune, că ne-am făcut dracu’ de râs. Suntem şi noi de neam”.  Apăruse primul volum din „La Lilieci” şi vecinii începuseră să murmure, pentru că nu se simţeau flataţi de prezentare.”

Andrei Pleşu, în „Dilema veche” nr. 884 din martie 2021, scrie „Despre domni”. Reţin: „Un mare sfânt, Francois de Sales (1567 – 1622), pare să-l impresioneze atât de mult pe celebrul Henric al IV-lea al Franţei încât, de la înălţimea prestigiului său regal, i-a dedicat următorul portret: „O pasăre rară! Evlavios şi învăţat! Dar nu numai atât: e şi un gentilom. Combinaţie rară”.  Evavlios, învăţat şi domn. Eu văd în jur ori evavlioşi neînvăţaţi, ori învăţaţi lipsiţi de evavlie. Iar despre „domni”, nici nu poate fi vorba…”;

Redau aici poezia „Mingea”  scrisă de Johann Peter Eckermann: „Pe pajiştea din dosul morii, sub cer clar, / Tu născocit-ai jocuri iar şi iar. / Din albul voal, legat meşteşugit, / Cea mai rotundă minge-ai făurit. / Mi-ai aruncat-o mie, eu iute înapoi, / Şi o prindeam cu-ndemânare, / Gustând euforia pură, amândoi. / De mingea năzuia, zburând, în zare, / Ea tot în zbor se îndrepta spre tine, înapoi. // Părea că intră-n joc şi soarele cel blând, / Căci ne jucam senini, netulburat, / Iar mingea pildă deveni curând / Zborului meu de-a reveni la tine”;

Radu Vancu, în „Dilema veche” nr. 884 din martie 2021, despre exigenţele sale ca cititor: „Tot ce am citit, tot ce am cerut nu numai literaturii scrise, ci şi celei citite a avut exact aceleaşi exigenţe.  Toată literatura pe care am citit-o (atâta cât e) am înţeles-o şi am verificat-o după criteriul decisiv al construirii de prezenţe şi de continuităţi. Câtă vreme făcea asta, era literatură pentru mine. Dacă nu o făcea, putea fi literatură pentru altcineva – pe mine nu mă mai interesa. Fiindcă era literatură din care îngerul nominal pe care-l căutam era absent.” 

O pagină întreagă de poezie publică Angela Marcovici în „România literară” nr. 11 din 2021. Reţin o definiţie în versuri a singurătăţii: „singurătatea este un animal / o puma, un tigru, / este agresivă, sângeroasă, te atacă / pe la spate / în mâini cu cuţite zgrunţuroase / ce-ţi intră în spatele frunţii / te înconjoară de la distanţă / fără iubire / trebuie să te pregăteşti / să faci instrucţie pentru / a o privi în ochi / în genunchi să stai în faţa ei / cu ochii întunecaţi şi lucioşi / cu cearcănele pustii / să priveşti în gol”;

  Am citit, am reţinut: Daniel Cristea-Enache: „O diferenţă între articolul de ziar şi cel publicistic (unii continuă să le confunde) este că primul ne spune mai mult despre evenimentul zilei care tocmai a trecut, fiind înlocuit de cel al zilei următoare, în timp ce tableta publicistică este importantă mai ales prin unghiul personal şi stilistica autorului ei. Iată de ce textele publicistice se pretează de obicei reunirii lor în volume, pe când cele jurnalistice, mult mai rar”; Gaston Bachelard: „Cu cât o creaţie izbuteşte a fi mai novatoare, cu atât apare ca un produs al fermei conştiinţe, fie şi inaparente”; Horia Corcheş: „În fiecare dintre noi există tiranul, molâul şi regele. Accesarea uneia sau a alteia dintre ipostaze este singura alegere”; 

Mircea Anghelescu, în „România literară” nr. 11 din 2021,  scrie despre Nicolae Iorga.  În cursul comentariului critic este reluat un pasaj al lui Alexandru Ciorănescu, fost student al lui Iorga,  în care se prezintă cum citea profesorul lui: „Avea obiceiul să citească revistele şi cărţile, vertical, de la rândul unu la rândul ultim. Nu citea toată pagina, pentru că pagina o vedea toată, de sus în jos, şi nu se oprea decât unde vedea ceva nou pentru el, sau care îl interesa.  De multe ori l-am văzut la Academia Română, unde eu citeam în sala de lectură.  Iorga venea şi pleca repede, după ce scotocise în rafturile unde puneau ultimele cărţi şi reviste străine primite de Academie. Am avut astfel de două sau de trei ori posibilitatea de a-l controla. Iorga lua de exemplu o revistă de antichităţi greco-romane, încă netăiată: se uita la conţinut, pagină cu pagină, citind nu numai pe verticală, dar şi pieziş, ridicând cu degetul colţurile paginilor netăiate şi lărgind spaţiul între pagini, ca să poată privi până sus. Operaţia era extrem de grea; am încercat-o şi eu,  folosind revista pe care el o citise şi o pusese în raft, şi abia am văzut despre ce era vorba, fără să pot urmări niciun text. Terminând operaţia, am plecat repede pe urma lui Iorga, care mergea de la Academie la Universitate. Am asistat la ora lui de curs şi mi-am dat seama că vorbea despre articolul pe care îl citise în fugă şi pe care îl comenta şi critica în aulă.”; 

Cristian Pătrăşconiu publică în România literară” nr. 11 din 2021 un interviu cu poetul Ovidiu Genaru, considerat a fi un „Cehov al Moldovei”, un „atlet al melancoliei” şi care îşi scrie poemele cu „corn, alamă şi piele de şarpe”. Interviul merită citit din două perspective care vizează:  originalitatea întrebărilor puse   şi calitatea răspunsurilor date. Se întreabă şi se vorbeşte despre „timpul poetic”, „timpul ideal al poeziei”, „vârsta de aur a poeziei”, „terapia cu îngeri” în pandemie,  „ce mai pot face îngerii pentru poezie”, „inflaţia / deficitul de cer, de zei, de înălţime, de îngeri în poezie”, „poezia ca soluţie individuală sau soluţie colectivă” etc.

FC Botoșani a fost învinsă în deplasare de UTA Arad, scor 1-2, într-un meci tensionat din etapa a 27-a a Superligii, decis în ultimele minute ale partidei.

După o primă repriză în care gazdele au deschis scorul prin Popeslov, moldovenii au rămas în joc și au reușit să egaleze în minutul 77, când George Câmpanu a înscris cu stângul, readucând speranțele pentru un rezultat pozitiv.

Finalul a fost însă dramatic pentru echipa lui Leo Grozavu. În minutul 88, arbitrul a dictat penalty pentru UTA după un fault comis de Anestis, iar Valentin Costache a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 90, stabilind scorul final.

În prelungiri, botoșănenii au mai avut emoții după un nou penalty acordat inițial gazdelor, însă decizia a fost anulată în urma consultării VAR.

Pe parcursul meciului, portarul Anestis a avut mai multe intervenții salvatoare, în special la începutul reprizei secunde, când a respins ocaziile consecutive ale arădenilor.

Rezultatul complică situația echipei din Botoșani în lupta pentru play-off, într-un moment în care fiecare punct devine decisiv în economia clasamentului.

UTA își păstrează astfel șansele de a urca în zona superioară, în timp ce FC Botoșani trebuie să caute rapid puncte în etapele următoare pentru a rămâne în cursa pentru primele șase locuri. Pe de altă parte, meciul de la Arad confirmă încă o dată echilibrul din Superligă, unde diferențele se fac adesea în ultimele minute.

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de lectură expresivă, recomandări de carte, discuții despre importanța cititului și activități desfășurate împreună, menite să transforme lectura într-o experiență plăcută și accesibilă. Scopul acestor acțiuni a fost încurajarea elevilor să descopere bucuria cărților și să transforme cititul într-un obicei zilnic, nu doar într-o activitate ocazională.

Directorul unității de învățământ, profesorul Mihaela Chitic, a subliniat impactul profund al lecturii asupra formării copiilor. „Lectura ne dezvoltă vocabularul, imaginația și gândirea critică. O carte deschisă înseamnă o minte deschisă. Să facem din citit un obicei zilnic, nu doar o activitate de o zi!”, a transmis aceasta.

Prin astfel de inițiative, școala își propune să cultive dragostea pentru lectură încă din primii ani de studiu și să contribuie la formarea unor tineri curioși, creativi și bine pregătiți. Ziua Națională a Lecturii devine, astfel, nu doar o sărbătoare simbolică, ci un pas concret spre apropierea copiilor de universul cărților și al cunoașterii.