Connect with us

Actualitate

Cât va costa Mielul de Paști la Botoșani. Cu cât va fi mai mare prețul față de anul trecut

Publicat

Publicitate

Crescătorii de oi din zona județului Botoșani, estimează că un kilogram de carne de miel va costa în acest an cu aproximativ 15% – 20% mai mult decât anul trecut, prețul încercând să țină ritmul cu inflația, scumpirile și creșterile de salarii din România.

Prin urmare, carnea de miel se va regăsi de Paște în cea mai mare parte a zonelor de comercializare la prețuri mai mari decât cele de anul trecut, dar considerate accesibile clienților.

Prețul mieilor în viu în acest an, de sărbătorile de Paști, va fi la Botoșani de aproximativ 22 – 25 lei/kg, în timp ce la carcasă va fi undeva de la 35 la 45  de lei. În schimb, în celelalte județe se estimează că prețurile vor fi cel mai puțin de circa 25 de lei în viu și 45 de lei la carcasă.

Fermierii nu se tem că vor rămâne cu marfa nevândută, pentru că cea mai mare parte din mieii care nu vor fi cumpăraţi de Paşte merg la export.

Creșterea prețului mieilor în viu a crescut continuu în ultimii ani după ce s-au scumpit grâul, porumbul, furajele, dar și prețurile la motorină și benzină, urmate de creșterea inflației și majorarea salariilor din România.

În 2023, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 16 aprilie, iar cel catolic cu o săptămână mai devreme, pe 9 aprilie.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ateliere creative de încondeiat globuri, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 14 decembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”.

Într-o perioadă a anului când gândurile ni se îndreaptă, mai mult ca oricând, către lumea autentică a satului românesc, vă invităm să vă alăturați demersului nostru de a crea adevărate opere de artă tradițională prin încondeierea oului. Tinzând a deveni glob, acesta vă va surprinde prin versatilitate și prin gingășie, iar dumneavoastră veți putea orna bradul pentru Crăciun într-o manieră artistică și profund originală.

În călătoria spre deprinderea tehnicii decorării și transformării ouălor în globuri veți fi însoțiți și îndrumați de doamna Maria Ursulean, meșter popular.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 30 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 12 decembrie 2025.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prins cu 114 km/h în TUDORA și cu alcoolemie de 1,41 mg/l: Șofer reținut pentru 24 de ore

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

 

În fapt, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe DJ208I din localitatea Tudora, un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum prevăzut cu limită maximă legal admisă de 50km/h.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei


Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează cu inspecția tehnică periodică expirată.

Publicitate

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind reținut pentru 24 de ore.

Citeste mai mult

Eveniment

Producătorii agricoli din Darabani, verificați de polițiști

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice și verificarea comercializării produselor din sectorul agricol în piață, pe raza localității Darabani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

 

Publicitate

În același context, au fost reținute două permise de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 27 de ani, din Vorniceni, depistat la volan cu permis suspendat

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în comuna Cordăreni, un autoturism condus de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Vorniceni.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending