Connect with us

Actualitate

Căsătoriile forțate, sancționate cu închisoarea. Proiect de lege depus în Parlament

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege depus la Parlament prevede că forțarea fetelor minore, dar și a femeilor adulte să se căsătorească devine infracțiune, informează alba24.ro.

„Căsătoriile forțate trebuie sancționate cu închisoarea! Libertatea fetelor și femeilor nu este negociabilă.

Am inițiat și depus în Parlament un proiect de lege prin care sunt definite căsătoria și conviețuirea forțată și sunt sancționate cu închisoarea între 3 și 7 ani. Proiectul e inițiat alături de E-Romnija, Rețeaua pentru prevenirea si combaterea violenței, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Centrul FILIA , Reteaua VIF, Pirita Children, Asociația Moașelor din România, și parlamentarii Petre Florin Manole și Corina Ene.

România are o datorie uriașă să devină o țară sigură pentru toate femeile și fetele”, declară Diana Buzoianu, deputat USR și ministru al Mediului.

Infracțiunea de căsătorie forțată

Proiectul de lege propune modificarea Codului penal în sensul introducerii infracțiunii de căsătorie/conviețuire forțată, potrivit Mediafax.

Va fi infracțiune determinarea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani la încheierea unei căsătorii sau la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți, dacă fapta a fost săvârșită:

Publicitate
  • prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate
  • profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința
  • profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei, cauzată de vârstă, boală, dizabilitate fizică sau psihică ori o situație de dependență
  • prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra victimei
  • prin obținerea în mod fraudulos a avizelor, încuviințărilor sau autorizării cerute de lege.

Pedeapsa pentru căsătorie forțată

Fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeași pedeapsă va fi sancționată și ademenirea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani pe teritoriul unui alt stat decât cel în care își are reședința, cu scopul de a forța victima să se căsătorească sau să stabilească o relație asemănătoare aceleia dintre soți.

Limita maximă a pedepsei se majorează dacă faptele sunt comise în anumite circumstanțe, precum folosirea unei arme, administrarea de alcool sau orice alte substanțe ce afectează discernământul ori dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, este membru de familie al făptuitorului ori locuiește cu acesta.

Determinarea unui minor la o relație asemănătoare celei dintre soți

De asemenea, proiectul introduce ca infracțiune fapta de a determina un minor cu vârsta mai mică de 16 ani la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți sau înlesnirea acestei relații.

În cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani, închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă riscă și persoanele care realizează servicii similare celor care se oferă pentru sărbătorirea căsătoriilor legale sau a logodnelor, precum oficierea unor slujbe religioase sau a oricăror tipuri de ceremonii sau ritualuri, organizarea de mese festive sau alte tipuri de petreceri, oferirea vestimentației specifice nunții sau logodnei, fotografierea sau înregistrarea video în această vestimentație, transportul și cazarea minorilor îmbrăcați în această vestimentație.

Proiectul propune și modificarea Legii audiovizualului în sensul introducerii obligației pentru posturile tv și de radio de a difuza, în intervalul orar 18.00 – 22.00 (cu excepția programelor dedicate copiilor), la sfârșitul calupurilor publicitare, a unor mesaje de avertizare cu privire la noile infracțiuni.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Autoturism mistuit de flăcări la Leorda – pompierii au intervenit contracronometru

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea Leorda a fost cuprins de flăcări, în această seară, fiind distrus în mare parte înainte ca pompierii să reușească să stingă incendiul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Potrivit primelor informații, conducătoarea auto observase că iese fum din compartimentul motor la scurt timp după ce a oprit mașina în fața curții. În doar câteva momente, flăcările s-au extins rapid, iar oamenii din zonă au alertat pompierii.

La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost localizat și lichidat înainte ca focul să ajungă la arborii din apropiere, care riscau să fie cuprinși de flăcări.

Mașina a ars în proporție de aproximativ 70%, iar cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a vehiculului.

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului, evitându-se astfel pagube mult mai mari.

Recomandări preventive pentru conducătorii auto:

Publicitate

✔️ verificați periodic instalația electrică și sistemul de alimentare cu combustibil;
✔️ asigurați-vă că echipamentele de iluminat nu sunt defecte sau neizolate;
✔️ verificați dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔️ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔️ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Pompierii reamintesc faptul că respectarea acestor măsuri de prevenire poate reduce riscul producerii unor incendii la autovehicule și poate salva vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Salariații care au în întreținere copii cu grad de handicap beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu

Publicat

Publicitate

Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani încadrați în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, exceptând situațiile în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții, după ce președintele Nicușor Dan a promulgat, joi, legea care precizează acest lucru, relatează agerpres.ro.

Actul normativ completează în acest sens articolul 1.181 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

‘Prin excepție (…), salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, încadrați în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condițiile Legii nr. 81/2018, cu excepția situațiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfășurarea activității în astfel de condiții’, prevede legea promulgată.

De asemenea, în cazul salariaților care au în întreținere doi sau mai mulți copii încadrați în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, suplimentar, pentru fiecare copil se mai acordă câte două zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă.

De aceste prevederi beneficiază și salariații care au în întreținere copii gemeni, tripleți sau multipleți cu vârsta de până la 18 ani.

Cererea în acest sens va fi însoțită, după caz, de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului, eliberat în condițiile legii.

Publicitate

Citeste mai mult

Actualitate

Ce medicamente pentru viroză sau gripă pot lăsa șoferii fără permis. Lista actualizată a substanțelor

Publicat

Publicitate

Mai multe medicamente folosite pentru viroză sau gripă pot costa șoferii permisul de conducere. Pastilele și siropurile care conțin substanțe cu efect psihoactiv pot genera rezultat pozitiv la testarea antidrog din trafic, chiar dacă au fost administrate legal, la recomandarea medicului. În astfel de situații, permisul este reținut pentru 72 de ore, perioadă în care se efectuează analizele de laborator pentru stabilirea exactă a substanțelor din organism, relatează alba24.ro.

O listă actualizată a medicamentelor ce pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule a fost publicată de Ministerul Sănătății în Monitorul Oficial.

Potrivit gândul.ro, lista include medicamente ce conțin:

  • Codeină fosfat: Brufen Plus, Paradoren, Ultracod
  • Tramadol: Mabron, Tramacalm, Tramadol/Paracetamol, Skudexa
  • Benzodiazepine: Xanax, Frontin, Rivotril, Diazepam, Anxiar
  • Ketamină și derivați: Calypsol
  • Sedative: Imovane, Stilnox, Zolpidem

Vezi integral: LISTA_medicamentelor_care_pot_afecta_capacitatea_de_a_conduce_autovehicule

Unele medicamente pentru viroză sau gripă pot lăsa șoferii fără permis

Unele medicamente sau siropuri prescrise pentru tuse sau alte simptome ale virozei, gripei sau infecțiilor respiratorii pot duce la rezultat pozitiv pentru stupefiante la teste în trafic. În aceste situații, polițistul reține permisul de conducere.

Șoferului i se recoltează, la o unitate medicală, probe biologice (sânge și urină). Se face testare rapidă în laborator pentru a stabili dacă este vorba despre substanțe psihoactive. Aceste probe sunt lucrate în aproximativ 72 de ore, timp în care șoferul nu are permisul de conducere, potrivit antena3.ro.

Publicitate

Medicamentele pot rămâne în organism până la 72 de ore.

Dacă testul este pozitiv, persoana își poate recupera permisul în circa trei luni, mai scrie sursa citată.

Dacă este depistată o cantitate mai mare de substanțe, ce depășește limita terapeutică, se poate încadra la consum de substanțe și devine infracțiune.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 9 octombrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 9 octombrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 9 octombrie 2025:

Loto 6/49: 23, 41, 2, 35, 40, 13

Noroc: 1 8 5 4 1 0 0

Joker: 31, 12, 21, 26, 22  + 18

Noroc Plus: 5 7 8 4 6 1

Publicitate

Loto 5/40: 36, 17, 35, 28, 11, 8

Super Noroc: 7 6 6 0 1 4

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending