În acelaşi timp, unităţile de cult se vor putea înscrie în program pe data de 9 octombrie 2024, de la ora 10:00. Când te poți înscrie la Casa Verde, în funcție de județul în care locuiești: este nevoie să îți pregătești o serie de acte, care urmează să fie încărcate în platformă. Bisericile vor avea o zi dedicată în care se pot înscrie, scrie alba24.ro.
Sesiunea 2024 de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” se va derula în perioada 27 septembrie – 8 octombrie.
Când te poți înscrie la Casa Verde: Vor fi etape de câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), citată de Agerpres.
În acelaşi timp, unităţile de cult se vor putea înscrie în program pe data de 9 octombrie 2024, de la ora 10:00.
Sesiunea poate continua și după ora 10, dacă mai sunt bani, până la epuizarea bugetului.
Casa Verde 2024: Buget record
„În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei.
Publicitate
Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program.
Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde.
Sesiunea din 2024 aduce noutăţi deosebit de importante în cadrul Programului. Este vorba despre finanţarea instalaţiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice.
O măsură esenţială pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor.
Totodată, am crescut considerabil subvenţia, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.
Potrivit instituţiei, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială a sesiunii de înscriere, ceea ce le va permite acestora să se familiarizeze cu aplicaţia şi să fie pregătiţi în avans.
Astfel, în ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate.
Când te poți înscrie la Casa Verde, în funcție de județul în care locuiești
Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2024” prin intermediul aplicaţiei informatice, conform următorului calendar:
27 septembrie – Regiunea Nord Vest (judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş) – buget de 274,290 milioane de lei;
30 septembrie – Regiunea Centru (judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), buget de 280,050 milioane de lei;
1 octombrie – Regiunea Nord Est (judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), buget de 319,380 milioane de lei;
2 octombrie – Regiunea Sud Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea), buget de 242,730 milioane de lei;
3 octombrie – Regiunea Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), buget de 321 milioane de lei;
4 octombrie – Regiunea Bucureşti Ilfov, buget de 114,120 milioane de lei; 7 octombrie – Regiunea Sud Vest (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), buget de 199,2 milioane de lei;
8 octombrie – Regiunea Vest (judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş), buget de 229,110 milioane de lei.
În cazul unităţilor de cult, alocarea bugetară se ridică la valoarea de 20,1 milioane de lei.
Când te poți înscrie la Casa Verde: documentele necesare
Documentele pe care solicitantul persoană fizică trebuie să le încarce în aplicaţie sunt:
actul de identitate, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;
certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;
extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;
copia cărţii funciare colective, dacă este cazul.
Potrivit sursei citate, solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil. Proiectul se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.
Pentru unităţile de cult, documentele solicitate la înscrierea în program sunt:
certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;
certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;
extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie.
Şi în acest caz, unitatea de cult se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.
AFM precizează că aplicaţia informatică nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de către solicitant.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta din OL 150 mm situată la intersecția dintre Aleea Bucovina și Aleea Mihail Kogălniceanu, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A.Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, astăzi, 26 ianuarie 2026.
Astfel, în intervalul orar 11:00-16:00,sunt afectați de lipsa furnizării apei consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Bucovina, Viilor, Mihail Kogălniceanu, inclusiv pe Aleea Azurului, Aleea Mihail Kogălniceanu, Aleea Bucovina, Aleea Amurgului și străzile adiacente.
„Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus”, au transmis reprezentanții Nova Apaserv.
Duminică, 26 ianuarie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența numeroșilor credincioși, au avut loc o serie de manifestări liturgice și comemorative dedicate împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Programul a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român și pentru darul unității naționale, dar și cereri pentru pace, unitate și statornicie în credință. În continuare, s-a oficiat o slujbă de pomenire a făuritorilor Unirii de la Iași, aducându-se astfel un omagiu celor care, prin jertfă, credință și responsabilitate, au contribuit la realizarea actului istoric de la 24 ianuarie 1859, moment fundamental pentru istoria neamului românesc.
Un moment deosebit al zilei l-a constituit sfințirea icoanei Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, prăznuit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la data de 26 ianuarie. Icoana a fost oferită Catedralei ca donație a familiei domnului dr. Dragoș Luncă, fiu duhovnicesc al parohiei, gest care exprimă recunoștința și evlavia față de acest mare ierarh al Bisericii noastre. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este strâns legat de istoria Catedralei din Dorohoi, fiind cel care, la 14 august 1894, a sfințit acest sfânt lăcaș, așezându-i și cel de-al doilea hram, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Prin viața și activitatea sa pastoral-misionară, Sfântul Ierarh Iosif a rămas în conștiința credincioșilor ca un model de slujire jertfelnică, milostenie și responsabilitate față de Biserică și neam. Aducerea icoanei sale în Catedrala din Dorohoi reprezintă nu doar un act de cinstire liturgică, ci și o reînnoire a legăturii spirituale dintre trecut și prezent, între memoria istorică și trăirea credinței în comunitatea locală.
Manifestările s-au încheiat cu un cuvânt de evocare istorică rostit de prof. dr. Adăscăliței Vasile, care a prezentat contextul intern și internațional al Unirii Principatelor Române, cronologia evenimentelor care au condus la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum și rolul determinant al marelui om de stat Mihail Kogălniceanu în susținerea idealului unionist. În expunerea sa, vorbitorul a subliniat faptul că municipiul Dorohoi a reprezentat un important centru unionist al vremii, implicat activ în susținerea proiectului de unitate națională.
Totodată, au fost evidențiate implicațiile majore ale Unirii de la 1859 asupra evoluției ulterioare a societății românești, Unirea Principatelor constituind piatra de temelie a Statului român modern, prin reformele administrative, politice și sociale inițiate în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a oferit astfel credincioșilor nu doar un prilej de rugăciune și comemorare, ci și un moment de conștientizare a responsabilității fiecărei generații de a păstra și transmite valorile credinței, unității și demnității naționale.
Publicitate
Crușninschi Adelin Robert (absolvent al Seminarului Teologic Dorohoi)
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în luna februarie 2026, „Șezătorile Iernii”, ediția a XXXV-a, proiect cultural ce readuce în atenția publicului una dintre cele mai reprezentative forme de socializare și transmitere a tradițiilor satului românesc – șezătoarea.
Șezătorile de altădată, spații ale întâlnirii, ale muncii comune, ale poveștilor, cântecului popular și obiceiurilor, sunt recreate simbolic în comunități din județul Botoșani, prin momente artistice, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, cântec popular și port autentic. Evenimentul pune accent pe continuitatea tradițiilor, pe dialogul dintre generații și pe rolul comunității în păstrarea patrimoniului cultural imaterial.
Programul ediției 2026 cuprinde următoarele întâlniri:
• 8 februarie 2026, ora 14:00 – Tătărășeni,
Căminul Cultural „Prof. Dr. Gică Manole” Tătărășeni,
cu participarea Ansamblului „Zorile” Havârna;
• 14 februarie 2026, ora 12:00 – Dracșani,
Căminul Cultural Dracșani,
cu participarea Ansamblului „Pescărușii Sulitei”;
• 15 februarie 2026, ora 12:00 – Viișoara,
Căminul Cultural „Dimitrie Brândză” Viișoara,
cu participarea Ansamblului „Viișorenii”;
Publicitate
• 21 februarie 2026, ora 10:00 – Pomârla,
Sala de spectacole a Liceului Teoretic „Anastasie Bașotă”,
cu participarea Ansamblului „Vatra Bașoteștilor”,
invitat special Lorena Andrișan-Dupu;
• 22 februarie 2026, ora 16:00 – Botoșani,
Casa Tineretului Botoșani,
cu participarea Ansamblului „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu”.
Vă așteptăm alături de noi la „Șezătorile Iernii”, ediția a XXXV-a!
Începând cu ediția 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, va organiza Ziua Națională a Lecturiiîntr-un nou format, prin invitarea participanților la lectura din opera unui scriitor reprezentativ al literaturi române.
Pentru ediția din acest an, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Botoșani, propune genericul „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”. Organizatorii vor pune la îndemâna elevilor și a cadrelor didactice, pentru lecturare, o selecție din opera poetică a scriitorului Constantin Abăluță, însoțită de materiale video, produse de Casa de Pariuri Literare – „Poemul de la ora 21”, în care scriitorul citește din propria creație.
Lecturile vor avea loc în perioada 12-13 februarie 2026 și se vor încheia cu o proiecție a filmului „Poate că asta e fericirea”, producție a Casei de Pariuri Literare, vineri, în data de 13 februarie 2026, ora 13:30, la Cinematograful „Unirea” Botoșani. Intrarea la proiecție este liberă.
Pentru obținerea materialelor, profesorii sunt invitați să se adreseze Memorialului Ipotești, coordonator de proiect – Mihaela Anițului, trimițând un mesaj cu tema „Ziua Națională a Lecturii” la adresa: bnpmihaieminescu@gmail.com în perioada 2 – 10 februarie 2026.
Constantin Abăluță (8 octombrie 1938 – 22 ianuarie 2025) a fost de profesie arhitect, dedicându-se însă, de la finalul anilor ’60, exclusiv scrisului. A fost poet, prozator, dramaturg și critic literar, autor a peste 60 de volume de creații originale. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și vicepreședinte al PEN Clubului Român, cu numeroase premii literare decernate în țară și în străinătate. În cei peste 50 de ani, Constantin Abăluță a publicat următoarele scrieri poetice (selectiv): 1968 – „Piatra”, 1969 – „Psalmi”, 1970 – „Unu”, 1974 ‒ „Iubiri”, 1977 ‒ „Călătorii”, 1979 ‒ „Obiecte de tăcere”, 1980 ‒ „Violența memoriei pure”, 1982 ‒ „Aerul, mod de folosință”, 1985 ‒ „11 erezii”, 1995 ‒ „Aceleași nisipuri” și „Marină într-un creier”, 1997 ‒ „Camera cu mașini de scris”, 1997 ‒ „Drumul furnicilor”, 1999 ‒ „Cârtița lui Pessoa” și „Mic manual de tăcere”, 2001 ‒ „Odăile”, 2002 ‒ „Terasa”, 2004 ‒ „Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase”, 2005 ‒ „Intrusul”, 2011 ‒ „Nu eu, dar nici altcineva”, 2012 ‒ „Bazooka Girl”, 2015 ‒ „chiar așa”, 2017 ‒ „trăiesc în fața dumneavoastră”, 2018 ‒ „Mai sincer ca Himalaya”, 2022 ‒ „Lucrurile oamenilor”, „Adevărul și peria de haine”, „La capătul mării spun nu spun da zâmbesc și cânt” și „Exerciții de copiat aerul”. A publicat volumele de proză: 1981 ‒ „Ultimele știri din Planeta simetrică”, 1983 ‒ „Singurătatea ciclopului”, 2010 ‒ „Elicea lui Urmuz/Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului”, 2016 ‒ „Nu sunt Einstein. Mic Larousse apocrif”. A tradus din literatura scriitorilor Samuel Beckett, Henri Michaux, Boris Vian, Frank O’Hara, Patrick Mondiano, Gérard Augustin, Jan Mysjkin.