Connect with us
Publicitate

Eveniment

Casa unui bărbat de 46 de ani, din Botoșani, a fost răscolită de polițiști, într-un dosar privind racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în perioada iunie – august a.c., ar fi trimis mai multe mesaje prin intermediul unei aplicații de mesagerie, unei minore și i-ar fi propus să se întâlnească. Mai mult decât atât, în urma refuzului primit din partea victimei, acesta ar fi șantajat-o cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare pentru minoră și familia ei.

 

La data de 11 septembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă, constând în telefoane mobile  și medii de stocare.

 

Publicitate

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Percheziții pentru înșelăciune la Ștefănești. O femeia a comandat produse de curățenie fără a le plăti

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au documentat activitatea infracțională a unei femei, de 36 de ani, din orașul Ștefănești, bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi comandat în repetate rânduri, produse de curățenie, în valoare de peste 4.000 de lei, de pe un site de profil, însă în momentul efectuării plății,  ar fi indus în eroare agentul economic, completând ordine de plată pe care nu l-a achitat.

 

În cursul zilei de ieri, 10 octombrie, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, din orașul Ștefănești, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, constând în medii de stocare electronice.

 

Publicitate

Ulterior, femeia bănuită de comiterea faptei, a recunoscut infracțiunile săvârșite și, în cadrul procedurilor judiciare, va restitui prejudiciul cauzat persoanei vătămate.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Sâmbătă, județul Botoșani a fost plasat sun COD GALBENd Galben de vânt

Publicat

Publicitate

Mâine, între orele 06:00 -21:00, județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt.

Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 55 km/h.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii au reușit să găsească un copil de 13 ani din Botoșani, care era căutat cu disperare de mamă

Publicat

Publicitate

Un băiat în vârstă de 13 ani, căutat de părinți după ce plecase de acasă în jurul amiezii și nu mai răspundea la telefon, a fost găsit de jandarmi puțin după miezul nopții, pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani.

Un echipaj de jandarmi s-a întâlnit la ora 23.00 cu mama băiatului pe strada Marchian, iar femeia le-a relatat ce se întâmplase, după care s-a îndreptat către sediul Poliției municipiului Botoșani pentru a sesiza lipsa fiului său de la domiciliu.

În urma căutărilor efectuate, jandarmii l-au depistat pe băiat pe strada Savenilor și, după ce s-au asigurat că nu a pățit nimic, l-au condus la sediul poliției, unde acesta s-a întâlnit cu mama sa.

Citeste mai mult

Eveniment

Speculă cu leme de foc! Cum sunt păcăliți oamenii de comercianții ambulanți

Publicat

Publicitate

Odată cu venirea frigului, paginile de vânzări pe internet au fost luate cu asalt de comercianții ambulanți de lemne. Pentru că vânzătorii promit și tăierea lemnelor, nu doar transportul, oamenii sunt păcăliți să achite chiar și un preț dublu față de oferta Ocoalelor Silvice, scrie realitatea.net.

Pentru un metru cub de lemne de foc, o familie ajunge să plătească chiar și dublu, dacă alege să comande de pe internet, de la vânzătorii ambulanți și nu de la Ocoalele Silvice.

Astfel, o camionetă cu 5 metri cubi ajunge să coste aproape 3.000 de lei. Pentru a-și mulțumi clienții comercianții oferă și servicii de tăiere a lemnelor, contra cost.

Prețurile variază de la un vânzător la altul și puțini sunt cei care oferă și factură pentru lemnul vândut.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending