Connect with us

Actualitate

Cardurile de energie pentru plata facturilor: Beneficiarii ajutorului de 1.400 lei vor primi plicul acasă de la 1 februarie

Publicat

Publicitate

A început tipărirea cardurilor de energie iar beneficiarii ajutorului de 1.400 lei pentru plata facturilor vor primi plicul acasă de la 1 februarie, a anunțat miercuri ministrul Marcel Boloș, citat de alba24.ro.

Distribuția cardurilor de energie pentru tranșa I se face între 1-28 februarie, iar plățile se vor putea efectua de la 20 februarie. Cardurile alocate se vor putea utiliza până la 31 decembrie 2023, potrivit Ministerulului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Din bugetul de 4 miliarde de lei vor fi sprijinite 4 milioane de persoane din medii vulnerabile din România.

Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

„Odată cu tipărirea și împlicuirea cardurilor de energie care vor ajunge la beneficiari în cursul lunii viitoare, am început implementarea unei noi măsuri de sprijin finanțată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional și prin Programul Operațional Capital Uman. De această măsură vor beneficia 2,8 milioane de locuințe din România, în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum, care afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români.

De la 20 februarie vor putea fi făcute plăți cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente și mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflați în situații dificile să aibă condiții decente de viață și mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Publicitate

Calendarul plăților și buget

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023.

Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:

  • pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20 februarie – 30 iunie 2023
  • pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31 decembrie 2023.

Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea prețului la energie cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, acordată prin intermediul cardurilor de energie a fost stabilit la suma de 4.000.000 mii lei și are ca sursă de finanțare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul Operațional Capital Uman precum și a Programului Operațional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare.

Cardul de energie: cine beneficiază de acest ajutor

  • pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depășească 2.000 lei.

Cardul de energie: cum se stabilesc listele finale cu beneficiari

Procedura de stabilire a listelor cuprinde următoarele etape:

  • se stabilește lista potențialilor beneficiari care se încadrează în categoriile stabilite în ordonanță
  • se verifică veniturile acestora
  • se verifică numărul de locuitori pentru fiecare punct de consum
  • se verifică media venitului pentru fiecare loc de consum, pentru a vedea dacă se depășește pragul de 2.000 de lei.

Cardul de energie: procedura de plată

Plățile din ajutorul pentru încălzire se fac prin servicii de mandat poștal prin una din următoarele modalități:

  • direct la poștaș de care aparține beneficiarul ajutorului de încălzire
  • direct la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul
  • prin servicii electronice de mandat poștal

La fiecare plată se poate vizualiza soldul contului beneficiarului.

La 1 ianuarie 2024, toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Cardul de energie: actele necesare pentru plată

  • cardul de energie (primit prin Poșta Română)
  • actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului)
  • factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare); dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

Ce este certificatul de validare a datoriei?

Este un document emis de asociația de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin față de asociația de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.

Asociațiile de proprietari/locatari vor încheia protocoale de colaborare cu Poșta Română pentru a comunica conturile bancare și orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poștale emise prin utilizarea cardurilor de energie.

Beneficiarii de carduri care sunt racordați la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui card de către Asociația de proprietari unde este înscris.

După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poștașului/oficiantului poștal împreună cu cartea de identitate și cardul de energie.

Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Poșta Română.

Cardul de energie: cum se efectuează plata

  • La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
  • Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
  • Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu există această posibilitate. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie.

Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul și atrage o amendă contravențională între 42.000-60.000 lei.

Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500-6.000 lei.

Cardul de energie: cum se poate vizualiza soldul la ajutorul pentru încălzire

Soldul se poate interoga în două modalități:

  • Prin dovada serviciilor de mandat poștal care are înscris soldul după fiecare plată efectuată de beneficiarul ajutorului de sprijin;
  • Prin accesarea paginii de internet a CN POȘTA ROMÂNĂ pentru afișarea electronică a acestui sold.

Ce este declarația pe proprie răspundere și în ce situație se utilizează?

Este un document ce trebuie completat de potențialul beneficiar în situația în care nu se poate stabili câți oameni stau la același punct de consum.

Sunt situații în care beneficiarii nu au nomenclatorul stradal trecut în cartea de identitate (figurează mai mulți la aceeași adresă). În această situație, ei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care spun câți locuiesc efectiv la punctul de consum.

Poșta distribuie declarațiile pentru toate acesti situații identificate la momentul întocmirii listelor cu beneficiari și să le preia în maxim 3 zile, pentru ca apoi să se recalculeze media veniturilor și să se actualizeze listele.

Ce este ancheta socială și în ce situație este necesară?

Pot fi situații în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo (dar figurează așa în acte) şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.

În acest caz, potențialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.

Cardul de energie: cum se pot deconta facturile pentru cumpărare lemne de foc achitate în numerar

Facturile pentru lemne de foc care au fost cumpărate începând cu luna august 2022 pot fi decontate în numerar de la poștași sau de la oficiile poștale după caz pe baza documentelor doveditoare, respectiv factură și chitanță/ordin de plată pentru achitarea acestora ș.a.m.d. Documentele justificative care însoțesc factura sau după caz documentul de plată sunt cardul de energie și actul de identitate.

Dacă facturile sau după caz documentele de plată nu mai există sau au fost pierdute de beneficiar se acceptă duplicat după acestea. Duplicatul facturii de energie și a documentelor de plată se eliberează de către furnizorul de material lemnos.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că lucrările de remediere a avariei apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Dorohoi au fost reprogramate. Intervenția, care trebuia să aibă loc astăzi, 27 ianuarie 2026, a fost amânată din motive tehnice și va fi realizată mâine, 28 ianuarie 2026.

Pe durata desfășurării lucrărilor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 08:00–16:30.
Sunt afectați utilizatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Grigore Ghica, Poștei, precum și pe străzile adiacente acestora.

Reprezentanții operatorului de apă precizează că intervenția este necesară pentru remedierea avariei și pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a rețelei de distribuție. Lucrările vor fi executate de echipele specializate ale societății, iar reluarea furnizării apei se va face imediat după finalizarea intervenției.

Pentru a reduce disconfortul creat de lipsa apei, Nova Apaserv recomandă consumatorilor afectați să își asigure rezerve minime de apă pentru uz casnic pe durata întreruperii. De asemenea, la reluarea furnizării, pot apărea temporar modificări ale calității apei, situație în care se recomandă lăsarea robinetelor deschise câteva minute.

Conducerea societății își cere scuze pentru neplăcerile create și le mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere. Anunțul este semnat de directorul general al companiei, ec. Alin-Cătălin Cirimpei.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Consiliul Județean Botoșani va discuta, miercuri, două proiecte de hotărâre care vizează achiziționarea unui teren extravilan în suprafață de 93.862 de metri pătrați, situat pe raza UAT Stăuceni, pentru extinderea gropii de gunoi.

Potrivit documentelor aflate pe ordinea de zi, este vorba atât despre aprobarea achiziției propriu-zise a terenului, cât și despre utilizarea excedentului bugetar al județului pentru finanțarea cheltuielilor de capital aferente acestei tranzacții.

Terenul este înscris în Cartea Funciară nr. 50737 și urmează să intre în patrimoniul județului, urmând a fi declarat bun de interes public. Suprafața vizată, de aproape 9,4 hectare, se află în extravilanul localității Stăuceni și este destinată susținerii unor investiții strategice ale județului, în special în domeniul infrastructurii publice, respectiv pentru implementarea proiectului „Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Botoșani – asistență tehnică în vederea finanțării”, cod SMIS 153315.

Pentru achiziția acestui teren, Consiliul Județean intenționează să utilizeze excedentul bugetar rezultat din execuția bugetară a anului trecut, suma alocată fiind de peste un milion de lei. Această procedură este necesară pentru a crea cadrul legal de efectuare a plății și de finalizare a tranzacției.

Ședința de miercuri este una cu miză administrativă importantă, iar proiectele au șanse mari să fie aprobate, mai ales că președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, deține influiența necesară pentru un vot favorabil pentru ambele inițiative.

În cazul adoptării hotărârilor, administrația județeană va putea demara procedurile finale pentru preluarea terenului și integrarea acestuia în proiectele de investiții aflate în pregătire. Decizia finală va fi luată în urma dezbaterilor din plenul Consiliului Județean.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea face un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane, odată cu semnarea contractului pentru extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public. Anunțul a fost făcut de Angel Gheorghiu, primarul orașului, care a subliniat că investițiile locale continuă fără a afecta bugetul comunității.

Contractul a fost semnat astăzi, în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Banică.

Proiectul, intitulat „Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Bucecea”, este finanțat în proporție de 100% prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.894.269,07 lei, sumă integral eligibilă, fără contribuție din bugetul local.

Prin acest proiect vor fi înlocuite o parte din corpurile de iluminat existente și vor fi montate 252 de corpuri noi, moderne și ecologice, cu tehnologie LED. Dintre acestea, 113 aparate vor avea o putere instalată de 49 W, iar alte 139 de corpuri vor avea o putere de 85 W. Totodată, sistemul de iluminat public va fi extins în mai multe zone ale orașului, rămase neacoperite în etapele anterioare.

Un element important al investiției îl reprezintă implementarea unui sistem de telegestiune. Acesta va permite controlul și monitorizarea iluminatului public în timp real, contribuind la optimizarea consumului de energie electrică și la reducerea costurilor de funcționare.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului. Acolo unde situația o impune, vor fi realizate și lucrări de reparații, necesare pentru buna funcționare a sistemului.

Publicitate

Zonele vizate de această etapă a proiectului sunt: Calea Națională – de la Releu la Călinești până la ieșirea din Bohoghina, strada Leordei, drumul spre Hîntești – Lt. Muraru, precum și strada Sucevei spre Huțani. Aceste segmente nu au fost eligibile în prima etapă de finanțare, întrucât sunt încadrate ca drumuri naționale sau județene.

Autoritățile locale estimează că proiectul va contribui semnificativ la creșterea siguranței cetățenilor, la reducerea consumului de energie electrică și la îmbunătățirea calității iluminatului public. „Continuăm să investim în infrastructură și proiecte care aduc beneficii reale comunității locale”, a transmis primarul Angel Gheorghiu.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Publicat

Publicitate

CFR Călători a introdus o nouă funcționalitate în aplicația „CFR Călători bilete online”, care le permite călătorilor cu abonamente să își rezerve locul direct de pe telefon. Compania anunță că această opțiune este menită să îmbunătățească experiența pasagerilor și să faciliteze planificarea călătoriilor cu trenul, relatează alba24.ro.

Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să își poată rezerva locul în tren, simplu și rapid, direct din aplicația mobilă descărcată pe telefon.

Funcționalitatea este activă și poate fi utilizată deja, atât pentru abonamentele digitale afișate pe telefon sub formă de cod QR, cât și pentru abonamentele încărcate pe cardul de transport.

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă

CFR Călători continuă astfel demersurile de digitalizare și modernizare a serviciilor, având ca obiectiv creșterea calității și accesibilității transportului feroviar pentru toți călătorii.Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern)
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – cfrcalatori.ro
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern
  • de la personalul nostru din staţii

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment7 ore ago

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Administratie7 ore ago

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Administratie8 ore ago

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Eveniment8 ore ago

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Eveniment8 ore ago

Accident grav la Pădureni, în Șendriceni: Șapte persoane au ajuns la spital după ce o mașină a lovit violent un copac

Administratie8 ore ago

Se poate: Fără taxe mărite în 2026 la Lunca. Consiliul Local și Primăria au refuzat majorările lui Bolojan. Doar ajustare cu inflația

Eveniment9 ore ago

România ar putea avea un sistem de avertizare seismică ca în Japonia. Cercetătorii vor putea estima rapid riscul de replici după cutremure

Eveniment9 ore ago

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani până la ora 21:00. Vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri

Economie10 ore ago

Garda de Mediu lovește dur fermele avicole din Botoșani: Amenzi de peste un milion de lei și activități suspendate

Eveniment12 ore ago

Titularizare 2026: Modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă, publicate de Ministerul Educației. Calendarul concursului

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending