Connect with us

Actualitate

CARDURILE DE ENERGIE: De joi, 2 februarie, începe distribuirea și la Botoșani. Poștașii vor ajunge la 29.000 de oameni

Publicat

Publicitate

Începând de joi,  2 februarie, poștașii vor aduce cardurile de energie și la Botoșani. În total, cardurile de energie vor ajunge la nu mai puțin de 29.000 de locuitori ai județului.

Distribuţia cardurilor de energie a început de miercuri, în şapte judeţe din ţară, respectiv Alba, Argeş, Teleorman, Bacău, Bihor, Ilfov şi Capitala, iar iar joi vor ajunge alte 132.000 de carduri în cinci judeţe, respectiv la Botoșani, Brăila, Covasna, Giurgiu, și Vâlcea.

Anunțul a fost făcut de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, care a explicat că în total, miercuri au fost distribuite 362.000 de carduri de energie iar joi vor fi distribuite alte 132.000 de carduri.

„Este prima zi în care distribuim aceste carduri de energie. Ne respectăm promisiunea pe care am avut-o faţă de beneficiarii noştri.

Sunt şapte judeţe în care a început de astăzi această distribuţie a cardurilor de energie: Alba, Argeş, Ilfov, Teleorman, Bacău, Bihor şi municipiul Bucureşti.

Deci, procesul se va derula în continuare, astfel încât, până la data la care vom avea posibilitatea de a plăti din aceşti bani ajutorul de încălzire, respectiv până la data de 20 februarie, beneficiarii noştri să îşi primească aceste carduri de energie.

Publicitate

Fac apel pentru toţi beneficiarii acestui ajutor de încălzire la calm – şi să aibă încredere că primesc aceste carduri, aşa cum ei sunt identificaţi în listele de beneficiari. Deci, toată lumea va primi aceste carduri, toată lumea le va putea utiliza conform angajamentelor pe care le-am avut faţă de beneficiarii noştri – şi cred eu că dacă sunt anumite informaţii care sunt necesare pentru ceea ce înseamnă cardul de energie nu uitaţi call center-ul care va stă la dispoziţie”, a menţionat Marcel Boloş, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Câte carduri sunt distribuite

Potrivit datelor remise Agerpres de Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, numărul de carduri ce vor fi distribuite de joi, 2 februarie, este de 132.000 de carduri, care  vor intra în distribuţie.

Astfel, în judeţul Botoşani vor ajunge 29.000, în judeţul Brăila vor ajunge 34.000 de carduri, în judeţul Covasna 21.000, în Giurgiu – 21.000, iar în Vâlcea 27.000.

Ce se întâmplă dacă beneficiarii nu sunt găsiți la domiciliu

Totodată, el a precizat că persoana care consideră că are dreptul de a beneficia de card de energie şi se consideră nedreptăţit, după ce a primit înştiinţarea de eliminare din lista de beneficiari, are posibilitatea să se adreseze la primăria de domiciliu pentru ca, prin intermediul anchetei sociale, să îşi clarifice situaţia locativă şi să intre în drepturile prevăzute de lege pentru calitatea de beneficiar al ajutorului de încălzire.

Întrebat de jurnalişti ce se întâmplă dacă oamenii nu sunt acasă atunci când poştaşul aduce cardul sau dacă acesta este „rătăcit”, ministrul Fondurilor Europene a spus că aceştia pot suna la call center.

„Toţi cei care primesc confirmare de primire să fie atenţi pentru a intra în posesia cardului, iar dacă sunt situaţii în care cardul chiar nu a ajuns la beneficiar – şi beneficiarii ştiu că sunt în situaţia în care ar trebui să primească acest card – atunci să sune la call center 031.9966 pentru a clarifica situaţia dumnealor”, a subliniat Boloş.

El a precizat că aceştia vor primi informaţii „dintre cele mai calificate profesional ca să poată să urmeze toate procedurile legale în vederea intrării în posesia cardului de energie”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un bărbat de 77 de ani, din Dumeni, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce locuința i-a fost cuprinsă de un incendiu

Publicat

Publicitate

În cursul acestei seri, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Dumeni. A fost afectată o cameră a casei, iar în urma evenimentului, proprietarul, un bărbat în vârstă de 77 de ani, a suferit arsuri.

 

Se pare că victima se afla într-una dintre camere și efectua lucrări de reparație la o drujbă, moment în care, cel mai probabil, vaporii de combustibil acumulați în încăpere s-au aprins, declanșând incendiul.

 

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, bărbatul fusese evacuat din locuință de către un vecin. Împreună cu echipajul medical, pompierii i-au acordat imediat primul ajutor și au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, prevenind extinderea acestuia.

 

Publicitate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al județului Botoșani recomandă cetățenilor să evite efectuarea lucrărilor care implică substanțe inflamabile în spații închise, neventilate. Manipularea necorespunzătoare a carburanților sau a echipamentelor ce funcționează pe bază de combustibil poate duce la acumularea de vapori inflamabili și, implicit, la producerea unor evenimente tragice.

Citeste mai mult

Eveniment

Furnizorii de energie sunt obligați de ANRE să informeze clienții despre noile prețuri începând cu 1 iulie 2025

Publicat

Publicitate

Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un ordin pentru stabilirea unor măsuri de informare a clienților finali de energie electrică. Măsurile adoptate urmăresc creșterea gradului de informare a consumatorilor, în vederea unei tranziții clare și echitabile la încheierea, începând cu data de 1 iulie 2025, a schemei de sprijin instituită de stat.

Astfel, furnizorii de energie electrică vor avea obligația de a transmite, până cel târziu la data de 10 iunie 2025, o informare scrisă, adresată fiecărui client din portofoliu propriu, cu privire la:

încetarea schemei de sprijin pentru energie electrică începând cu 1 iulie 2025;
revenirea la prețul contractual stabilit între părți, fie cel agreat la semnarea contractului, fie cel comunicat cu ocazia actualizării condițiilor economice;
modul de stabilire a prețului pentru clienții aflați în regim de furnizare de ultimă instanță, dacă este cazul;
posibilitatea schimbării furnizorului, proces care este gratuit și nu implică modificări de ordin tehnic;
modalitățile de încheiere a unui contract de furnizare în regim concurențial și accesul la aplicația „Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice”, de pe site-ul ANRE.
Pentru clienții care nu vor înregistra modificări de preț contractual de la 1 iulie 2025, furnizorii au obligația de a comunica explicit prețul actual aplicabil, pentru a permite o informare corectă și decizii fundamentate privind schimbarea furnizorului sau negocierea unui nou contract.

Informarea se va transmite anexată facturii sau prin modalitatea agreată contractual astfel încât fiecare client final să primească în timp util toate datele esențiale.

ANRE a desfășurat un proces de consultare publică asupra proiectului de ordin, în perioada 1–14 aprilie 2025, implicând activ operatorii economici din domeniu și organizațiile reprezentative ale consumatorilor. Propunerile primite au fost analizate și integrate, acolo unde s-a considerat justificat din punct de vedere tehnic și legal.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cum recunoști un zvon sau o manipulare online? DNSC îți arată ce înseamnă o informare corectă

Publicat

Publicitate

În spațiul digital, delimitarea clară între realitate și dezinformare devine tot mai dificilă. Mesajele false, livrate convingător și repetitiv, pot modela percepții și influența decizii.

Impactul primei expuneri la o informație este semnificativ. Tocmai de aceea, este esențial să verificăm înainte de a crede sau distribui, au transmis sâmbătă reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit DNSC, gândirea critică, verificarea informațiilor și prudența digitală sunt elemente-cheie în combaterea manipulării online.

Cum poți identifica un conținut manipulator sau un zvon?

  • Evaluează sursa – Are credibilitate? E semnată de un autor cunoscut?
  • Solicită dovezi – Date verificabile, surse transparente, nu doar opinii.
  • Analizează contextul – Informația este completă și actualizată?
  • Observă tonul – Este emoțional, alarmist sau lipsit de asumare?
  • Verifică în mai multe surse – Preferabil din zona instituțională sau media consacrată.

Resurse utile despre percepție, tehnici de manipulare și strategii de protecție cognitivă pot fi găsite pe platforma sigurantaonline.ro/fakenews.

Citeste mai mult

Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani: Incendiu izbucnit la centrala termică

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a trecut prin clipe de groază, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul său. Aflată în bucătărie, proprietara a observat că centrala termică a luat foc în urma unui scurtcircuit. S-a evacuat imediat și a solicitat ajutor.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte bunuri din locuință. Proprietara, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

Publicitate

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

 

✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;

 

✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

 

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending