Connect with us

Cultura

„Capra cu trei iezi” vine din nou la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”

Publicat

Publicitate

Cererea de bilete pentru spectacolul „Capra cu trei iezi” a depăşit cu mult aşteptările și ca urmare a fost  suplimentat cu încă o reprezentaţiei pentru ziua de sâmbătă, cu începere de la ora 12:30.

Aşadar, cei mici sunt invitați în sala Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” la spectacolul „Capra cu trei iezi”, spectacol pe care îl pot viziona în zilele de sâmbătă, 18 martie 2023, de la orele 11:00 şi 12:30 şi duminică, 19 martie 2023,  de la orele 11:00 şi 12:30

Preţ bilet 15 lei

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incident revoltător în curtea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”: Bărbat amendat pentru scandal și gesturi obscene

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au intervenit duminică, 29 iunie 2025, în jurul orei 12:55, după un apel telefonic care semnala un incident grav în curtea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Botoșani.

Sesizarea indica faptul că un bărbat făcea scandal și își satisfăcuse nevoile fiziologice în incinta lăcașului de cult, provocând indignarea trecătorilor și a personalului religios.

La fața locului, echipajul Poliției Locale l-a identificat pe bărbat, însă acesta a refuzat categoric să se legitimeze, adoptând un comportament recalcitrant. În aceste condiții, agenții au fost nevoiți să îl conducă la sediul Poliției Locale Botoșani pentru clarificarea identității. Ulterior, persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform Legii nr. 61/1991 pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și potrivit prevederilor HCL nr. 44/2025 care reglementează păstrarea curățeniei și a ordinii în municipiu.

Autoritățile fac apel la spirit civic și recomandă cetățenilor să raporteze prompt astfel de fapte, care lezează profund normele de conviețuire socială și respectul față de valorile comunității. „Astfel de comportamente nu vor fi tolerate. Vom acționa ferm în toate cazurile care pun în pericol liniștea și decența publică”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Citeste mai mult

Eveniment

Marcel Ciolacu: Dacă trebuie să fac puşcărie pentru Autostrada Moldovei, o accept fără regrete

Publicat

Publicitate

„Frica de ”junk” – motiv pentru austeritate oarbă?! Cine profită, de fapt, de panica indusă populaţiei şi firmelor româneşti? Am plătit preţul politic pentru greşelile mele. Am făcut un pas în spate, convins că, după un an super-electoral, care s-a prelungit nepermis de mult, România are nevoie de noi lideri. Decidenţi care, încărcaţi cu energie şi credibilitate, să poată continua traiectoria de dezvoltare a ţării. Aud, însă, tot mai des în ultima perioadă acuzaţii dure şi teorii alarmiste despre aşa-zisul ”dezastru economic” în care am lăsat România. Unii văd că îmi fac şi plângeri penale de un ridicol fără margini, fără să ştie că execuţiile bugetare sunt publice şi oricine poate verifica foarte simplu cum au fost cheltuiţi banii publici. Dar dacă trebuie să fac şi puşcărie ca să avem, după 30 de ani, Autostrada Moldovei, atunci accept fără regrete~, scrie pe Facebook fostul premier Marcel Ciolacu, citat de mediafax.ro.

El afirmă că, „dincolo de perdelele de fum, cred cu tărie că a venit timpul să vorbim cu mult calm şi seriozitate despre realitate”.

„Încă de la început, trebuie să spun foarte clar că reforma fiscală este parte a angajamentelor luate de fosta guvernare de dreapta prin PNRR. În traducere, şi cu deficit de 3% din PIB, această reformă trebuia făcută. Nu există loc de întors. Cât am fost premier, am negociat în permanenţă cu cei de la Comisie, tocmai pentru ca măsurile fiscale să nu fie foarte abrupte şi să nu ducă la recesiune economică. Nimeni, însă, de la Comisie nu ne-a impus ceva anume, măsurile au fost tot timpul la latitudinea noastră. De aceea, am şi militat pentru sistemul de impozitare progresiv. Toate ţările dezvoltate din UE au un sistem fiscal echitabil, care reduce polarizarea economică şi socială. Să alegi acum creşterea TVA şi taxe pe pensii – punând toată povara consolidării pe cei cu venituri mici şi medii (o scădere, în fapt, a puterii de cumpărare cu 20-25%!) doar pentru că, ideologic refuzi o măsură cu acelaşi impact- precum impozitul progresiv – este o mare greşeală. Şi nu o spun eu, o spun BNR, FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană şi experţii OECD”, adaugă fostul premier.

El susţine că „România nu este în niciun colaps economic”.

„Doar unii ar vrea să credeţi asta, pentru a-şi putea justifica mai uşor faptul că au intrat cu drujba în economie şi în veniturile populaţiei. Vă invit să vă gândiţi cum poate arăta un dezastru cu autostrăzi în construcţie, cu salarii şi pensii mai mari, cu şantiere peste tot şi cu 180 de mii de locuri de muncă noi?! Aşadar să vorbim pe cifre, nu pe lozinci. PIB-ul României a crescut cu 46% în doar 3 ani – de la 242 miliarde euro în 2021 la 354 de miliarde de euro în 2024. Noi n-am intrat în recesiune, în timp ce 10 ţări UE au avut scădere economică în ultimii 3 ani. Puterea de cumpărare a salariului minim şi a pensiei medii a crescut cu 31%. Salariul mediu net a ajuns la peste 1.000 euro, iar pensia medie la peste 500 euro. Investiţiile publice s-au dublat: de la 59 miliarde lei în 2021, la 120 miliarde în 2024. În 2025 mergem spre 149 miliarde – un nou record. Aşa a fost posibil să începem marile şantiere de infrastructură amânate timp de 30 de ani: Autostrada Moldovei, Autostrada Piteşti-Sibiu, Drumul Expres Craiova-Piteşti, cele trei spitale regionale (cel de la Craiova este deja în construcţie), 14 spitale noi pe PNRR dintre care trei vor fi gata în acest an, trei centre moderne pentru marii arşi, zeci de şcoli şi grădiniţe. Şi da – aici intră şi programele pe CNI sau Anghel Saligny, care au însumat zeci de miliarde de lei şi care au însemnat creşterea nivelului de trai în satul românesc prin reţele de apă, gaze şi canalizare, drumuri moderne, centre de învăţământ sau unităţi sanitare. Aceste programe văd că se chinuie unii să le închidă acum. Am întors în economie sub formă de scheme de ajutor, subvenţii şi garanţii 6-8% din PIB, de trei ori mai mult decât în perioada 2020-2021. REPET: 6-8% din PIB faţă de 1,9% în perioada guvernelor de dreapta, la deficite similare. România a egalat Polonia şi a depăşit Ungaria, Slovacia şi Grecia în clasamentul european al dezvoltării”, opinează Marcel Ciolacu.

De asemenea, el spune că inflaţia s-a redus de la 10,3% la 4,9%, după ce a plafonat preţurile la energie şi alimentele de bază.

Publicitate

„Am lăsat în Trezorerie 10,6 miliarde euro – dublu faţă de momentul preluării guvernării. Rezervele valutare ale BNR au ajuns la 72 miliarde euro – un maxim istoric. Totuşi, am avut cel mai mare deficit din Uniunea Europeană anul trecut. Am cheltuit „în neştire” 65 de miliarde de lei din Fondul de Rezervă. Pentru pile, amante, sinecuri. Aţi auzit deja asta. Dar oare este adevărat?! Adevărul este că anul trecut nu s-a făcut nicio rectificare bugetară. La propunerea Ministrului de Finanţe, am acceptat să nu facem acest lucru tocmai pentru că presiunile anului electoral ar fi riscat o explozie şi mai mare a cheltuielilor publice. Acesta este motivul pentru care banii au fost alocaţi direct prin Fondul de Rezervă, nu prin rectificări”, potrivit lui Ciolacu.

El afirmă că nu a preluat România cu un deficit de sub 3%, ci de aproape 7%.

„E simplu să spui „PSD este vinovat”, dar PSD a avut premier doar un an şi zece luni din ultimii 5 ani şi jumătate. Acesta este adevărul. Am intrat la guvernare după ce deficitul a explodat nepermis, în urma a tot felul de cheltuieli nesăbuite: sute de milioane de euro către diverşi afacerişti obscuri, achiziţii de rachete în avans, jaful din pandemie cu măşti neconforme, miliardul de euro pe vaccinuri şi aşa mai departe. Adăugaţi la asta liberalizarea haotică din energie şi războiul din Ucraina, care au dus la explozia dobânzilor şi veţi avea tabloul complet. Apropos, astăzi plătim dobânzi la împrumuturile uriaşe de atunci care au crescut datoria publică de la 34 la 49% în numai doi ani”, adaugă fostul premier.

„Austeritatea oarbă nu reduce deficitul – îl adânceşte. Scade consumul. Se taie investiţii. Economia se contractă. Şi atunci chiar avem o problemă structurală serioasă. Austeritatea oarbă nu duce la nimic bun. Doar transformă criza bugetară (rezolvabilă) într-o criză economică. Asta vrem? O economie frânată, o populaţie speriată şi investiţii blocate? Toate aceste lucruri ne-ar costa infinit mai mult. Sunt absolut de acord că trebuie să reducem deficitul. De asta şi avem un Plan de ajustare fiscală agreat cu Comisia Europeană pe 7 ani. Atenţie – pe şapte ani. Nu trebuie însă să dăm cu barda cuprinşi de false impulsuri mesianice şi impresii de eroi economici, ci doar să reducem risipa – fără a strivi economia. În definitiv, populaţia şi economia ce vină au?! Românii nu sunt cifre, iar puterea lor de cumpărare trebuie protejată. Şi nu există alt scop al politicilor publice decât creşterea bunăstării populaţiei. PS: Aveţi idee de ce au dispărut brusc măsurile de impozitare a câştigurilor de pe bursă şi din criptomonede? Sau pe profiturile excesive ale multinaţionalelor? Oare pentru că îi deranjau tocmai pe cei mai bogaţi?! Dar companiile profitabile de stat de ce trebuie vândute la bucată?!”, conchide Ciolacu.

 

Citeste mai mult

Economie

Situația este atât de gravă din punct de vedere financiar, încât nu mai e timpul să tăiem cu bisturiul (consultant)

Publicat

Publicitate

România se confruntă cu cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, iar pentru a evita dezastrul Guvernul Bolojan propune aceste măsuri de austeritate care nu sunt menite neapărat să rezolve problema deficitului bugetar, ci să reclădească încrederea agențiilor de rating în România, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

‘Suntem în cea mai gravă criză bugetară din ultimii 15 ani, cu un deficit bugetar care, după primele cinci luni, în loc să scadă, a crescut cu patru miliarde de lei. E o situație fără precedent, care necesită, din păcate, măsuri de urgență mai aspre decât estimam acum trei-patru luni de zile. Cum am ajuns aici? Printr-o creștere semnificativă a cheltuielilor publice, mai ales în companiile de stat, care, în ultimele luni, și-au crescut artificial beneficiile, au cheltuit cât au putut în așteptarea momentului la care va fi spus stop acestor cheltuieli de către noul Guvern Bolojan. Suntem, din păcate, cu spatele la zid pentru că aceste reforme, aceste măsuri de austeritate pe care Guvernul le propune nu sunt menite neapărat să rezolve problema deficitului bugetar pe termen scurt, ci să reclădească încrederea agențiilor de rating în România’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Adrian Negrescu.

Acesta a precizat că experții agenției de rating Fitch, aflați recent în vizită la București, ‘și-au pus mâinile în cap când au văzut situația bugetară a României’, solicitând ‘măsuri dure menite să repună cheltuielile publice pe linia de plutire’.

‘Sunt măsuri menite să mențină ratingul României și cred că acesta este principalul focus actual al actualului Guvern, să mențină ratingul la categoria recomandată investițiilor, pentru că o downgradare la ‘junk’ ar însemna, din păcate, efecte catastrofale pentru România: un curs euro care ar putea să treacă de 6 lei, după o dublare a dobânzilor la credite, o inflație de peste 20% și o incapacitate financiară a statului de a-și plăti împrumuturile’, a explicat consultantul economic.

În opinia sa, România are de trecut, în perioada următoare, ‘trei hopuri extrem de importante din punct de vedere financiar’.

‘O primă plată de 12 miliarde de lei în această lună, încă o plată de 10 miliarde în octombrie și încă o plată de 16 miliarde de lei în luna noiembrie, în contul datoriei publice, bani pe care statul în momentul de față nu-i are. Sunt măsuri disperate, dar măsuri care trebuie privite ca un fel de terapie intensivă prin care trebuie să trecem, dacă nu vrem să ajungem, din păcate, să ne cântăm singuri veșnica pomenire. Adică să ajungem cu economia într-o recesiune, care să se întindă pe mai mulți ani’, a subliniat Negrescu.

Publicitate

Consultantul a atras atenția că situația este atât de gravă din punct de vedere financiar, încât nu mai e timp ‘să tăiem cu bisturiul’ în speranța de a salva ce se mai poate din perspectiva ratingului României.

‘Situația este atât de gravă din punct de vedere financiar, încât nu mai e timpul să tăiem cu bisturiul din punct de vedere financiar. Pare că statul este decis să taie cu barda, în speranța de a salva ce se mai poate din perspectiva ratingului României. Probabil, ulterior, după ce acest pachet de măsuri care va fi aprobat de Parlament, într-o ședință extraordinară, să vedem și reformele structurale, mai ales în zona cheltuielilor deșănțate din companiile publice’, a menționat consultantul economic.

În ceea ce privește majorarea TVA, Negrescu a susținut că aceasta este considerată de autorități ‘singura taxă care aduce bani imediat la bugetul de stat’, în condițiile în care ‘necesarul de finanțare nu mai poate fi acoperit prin împrumuturi’.

‘Există o oarecare disperare a autorităților în a face rost urgent de bani, iar TVA-ul este singura taxă care-ți aduce bani de pe o zi pe alta zi pe alta la bugetul de stat, în condițiile în care, atenție, necesarul de finanțare al României în momentul de față nu mai poate fi acoperit din împrumuturi. De pe piața internă abia mai reușim să luăm de la populație bani în contul titlurilor de stat, băncile și-au crescut peste puteri expunerea pe împrumuturile statului, iar de pe plan extern noi n-am mai luat niciun împrumut dinainte de alegeri. Altfel spus: statul trăiește în momentul de față doar din încasările din taxe și impozite și din bufferul de la Ministerul Finanțelor, sume insuficiente pentru a acoperi, de exemplu, plata pensiilor și salariilor în acest moment’, a avertizat Negrescu.

Potrivit sursei citate, în a doua parte a lunii iulie vom vedea o primă rectificare bugetară care va tăia și din cheltuielile pentru partide.

‘Pe de altă parte, mă aștept ca Guvernul Bolojan să vină în Parlament într-o sesiune extraordinară cu un pachet de măsuri menite să stopeze indemnizațiile de zeci de mii de euro din companiile publice, plățile absolut aberante către aristocrația bugetară prin intermediul unei legislații specializate. Dacă ar fi făcută prin Ordonanță de Urgență, multe dintre aceste decizii ar putea fi contestate în justiție și de aceea este nevoie de o lege care să desființeze contractele de management aberante semnate în ultimii ani de către pseudo-managerii companiilor de stat și să elimine în mare parte din privilegiile, mai ales a celor care sunt în consiliile de administrație ale companiilor publice’, a mai spus Adrian Negrescu.

Nu în ultimul rând, consultantul economic a transmis că există riscul unui ‘taifun de măsuri economice’ care ar putea fi puse în practică din octombrie, nu de către Guvernul de la București, ci de către FMI.

‘E momentul să trecem printr-o furtună financiară, sper eu, de vară, în așa fel încât să nu ajungem la un taifun de măsuri economice care ar putea fi puse în practică în cel mai rău caz din octombrie, și nu de către guvernul de la București, ci de către FMI, în cadrul unui acord de tip stand-by în care, împreună cu experții de la Banca Mondială și Comisia Europeană, să ne decidă ei ce măsuri trebuie să luăm, în așa fel încât să repunem practic bugetul de stat pe linia de plătire’, a afirmat Adrian Negrescu.

Totodată, acesta estimează că impactul austerității va afecta semnificativ consumul, principalul motor al economiei, ceea ce ar putea duce la scăderea încasărilor bugetare și la necesitatea unor noi măsuri în toamnă, inclusiv ‘o creștere a TVA până la 24%’.

‘Din păcate, încasările reale ale statului tind să scadă pe măsură ce efectul acestor măsuri de austeritate se vor vedea în economie. Consumul, principal motor al economiei, va avea de suferit. Oamenii vor avea mai puțini bani la dispoziție în condițiile creșterilor semnificative de prețuri din perioada următoare, astfel că, din păcate, s-ar putea ca statul să înregistreze un recul de încasări, iar măsurile propuse astăzi să nu fie de ajuns pentru a acoperi deficitul bugetar spre finalul anului. Nu este exclus ca, în luna octombrie, să vedem încă o creștere de TVA spre 24%, dacă, într-adevăr, efectele acestor măsuri propuse de pachetul de austeritate anunțate de către premierul Bolojan nu se vor dovedi viabile în sensul creșterii încasărilor la bugetul de stat’, a atras atenția consultantul economic.

În viziunea acestuia, atât cetățenii, cât și companiile românești vor fi grav afectate de toate aceste măsuri de austeritate.

‘Din păcate, noi suntem în zona mahmurelii bugetare în momentul de față, după o petrecere ce s-a întins pe aproape doi ani în care politicienii au petrecut pe bani publici ca niciodată în istoria recentă a României, iar acum nota de plată la această mare petrecere o plătim noi, cetățenii, și companiile românești care vor fi grav afectate de toate aceste măsuri de austeritate. Aceste măsuri sunt ca un fel de duș rece pentru economie și pentru bugetul de stat, dar sperăm să nu ne înecăm din cauza acestui duș rece pe care îl vom face din punct de vedere fiscal’, a subliniat Negrescu. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: O tânără a fost prinsă la volan fără să aibă permis de conducere

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din Secția Rurală 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 70 din comuna George Enescu, o mașină condusă de o fată de 26 de ani din localitate.

Verificările au arătat că tânăra nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule, iar mașina i-a fost dată să o conducă de un bărbat de 30 de ani, care era pasager pe scaunul din dreapta.

Poliția continuă ancheta pentru conducere fără permis și pentru că i s-a încredințat mașina unei persoane fără permis.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending