unt structuri sufletești care nu vor fi șterse toată viața  din existența noastră. Și nu vă temeți, dacă un copil începe să se poarte oarecum distant. Mi-a zis mie o doamnă psiholog foarte serioasă și apropiată de biserică: „Părinte, când copilul te refuză, te respinge, când copilul plânge, se ceartă cu tine, când îți închide ușa în nas și intră în camera lui și zice că nu mai vrea să vorbească cu tine, nu-l lăsați în pace! De ce? Pentru că în spatele tuturor acestor purtări radicale ale copilului, e de fapt un strigăt care spune: Tati, mami am nevoie de voi!”. E felul lui de a spune atunci, în tensiunea aia psihică foarte puternică și poate și fizică – adolescența vine cu de toate – și-atunci, în tensiunea aceea, el spune de fapt: „Mami, tati am nevoie de voi!” Ei, dacă atunci când îți închide ușa în nas tu îi spui „Ei, fie voia ta, lasă-mă în pace”, gata, pleci, îl lași, nu mai vorbești cu el trei săptămâni și nu te mai interesează de el, de fapt el va suferi profund atunci, pentru că își dă seama că mami și tati nu sunt constante în viața lui. Și-atunci este foarte important să trecem peste mofturoșenia copilului cum trece și Dumnezeu peste a noastră. De câte ori nu-I zicem noi lui Dumnezeu: „Ia mai lasă-mă în pace, eu m-am săturat, gata!”. Credeți că se uită Dumnezeu la nervii noștri? Cum să ne lase? Păi dacă ne-ar lăsa, spune psalmistul David, „De vei întoarce Fața Ta, Doamne, totul se va transforma în cenusă”. Cum să ne lase Domnul? Și mofturoși, ne dăm și cu fundul de pământ și El tot acolo e, tot ne ține!

E o poveste frumoasă când omul mergea pe plajă pe nisip și vedea lângă el urme însoțindu-l și și-a dat seama că Dumnezeu îl însoțește și la un moment dat îi este foarte greu și nu-I mai vede urmele și zice: „Unde ești Doamne?” Și la un moment dat trece greul și vede din nou urmele și aude și răspunsul, zice: dar te-ai uitat la urmele tale, ai văzut că erau mai adânci? Știi de ce? Pentru că te purtam în brațe atunci!”. Deci gândiți-vă că dacă Domnul face asta… Din punctul meu de vedere, cea mai adâncă pedagogie o găsesc în relația lui Dumnezeu cu noi. Și cea mai adâncă pedagogie pentru a înțelege relația cu Dumnezeu eu o găsesc în relația dintre părinte și copil.

Așa ar trebui să facem, ca Dumnezeu, nu să ne părăsim copiii când dau de greu sau când se poartă urât și să le spunem: „Fă cum vrei, nu mă interesează!”. Ăștia mari sunt alintați, dar ce să le cerem mogâldețelor? Cu răbdare, cu blândețe, cu drag, fără nervi, fără bătaie, fără pedepse, depașim momentul acela de emoție psihică.

(Fragment din interviul cu pr. Visarion Alexa – Despre educația copiilor, cu părintele Visarion Alexa: „Bătaia nu e ruptă din Rai!”. Puteți viziona interviul complet aici)

doxologia.ro

sursa foto: copilul.ro

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News