Connect with us

Eveniment

Când se va recupera ziua de 23 ianuarie. Elevii vor avea zi liberă, dar orele trebuie recuperate

Publicat

Publicitate

Zilele de 23 și 24 ianuarie sunt libere de la stat. Pe 24 ianurie se sărbătorește Unirea Principatelor Române și este zi liberă prin lege. La finele anului trecut, executivul a aprobat prin hotărâre de guvern ca inclusiv ziua de 23 ianuarie, care pică luni, să fie liberă, astfel încât să se formeze așa-numita „punte” cu weekendul. Această zi va fi însă recuperată de elevi și profesori, scrie ego.ro.

Când se va recupera ziua de 23 ianurie

Toți angajații din sectorul public, inclusiv cadrele didactice și personalul din școli, vor avea un weekend prelungit, beneficiind de 4 zile libere. Anul acesta, Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire), care se sărbătorește la data de 24 ianurie, pică într-o zi de marți.

Astfel, guvernanții au decis printr-o hotărâre adoptată pe 28 decembrie 2022 că și ziua de 23 ianurie, adică lunea viitoare, să fie liberă. Pe lângă ziua de 23 ianurie, în actul normativ mai sunt prevăzute alte două zile libere legale în afara celor declarate deja sărbătoare legală. Este vorba de 2 iunie, care pică tot în timpul anului școlar, și 14 august.

„Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituțiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”, se arată în motivația Hotărârii Guvernului.

Astfel, după doar două săptămâni de când a început cel de-al treilea modul școlar (pe 9 ianurie), elevii vor avea parte de o nouă mini-vacanță.

Publicitate

Cum se va face recuperarea materiei
Ministerul Educației a trimis la început de an, în data de 3 ianuarie 2023, o circulară către toate școlile în care precizează că, pentru zilele libere nou introduse de Guvern, profesorii și elevii vor recupera orele pierdute înainte sau după datele respective, arată edupedu.ro.

Cu toate acestea, în document nu este prevăzută modalitatea cum vor trebui recuperate orele de curs.

Totuși, pentru a înțelege cum mai exact se poate face recuperarea materiei, este indicat să privim în Ragulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, ROFUIP 2022. Aici există două articole care fac referire la suspendarea cursurilor și recuperarea materiei.

Art. 9 alin (6) – Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Art 11. alin (8) – În situaţii speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamităţi, alte situaţii excepţionale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea inspectoratului şcolar.

Așadar, elevii și profesorii vor putea recupera materia din zilele de 23 ianurie și 2 iunie modificând orarul zilnic, la propunerea Consiliului de Administrație al unității de învățământ.

Zile libere legale 2023
În acest an, românii se bucură de 15 zile libere de la stat. Iată care sunt acestea:

1 ianuarie, 2 ianuarie – Anul Nou
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
14 aprilie – Vinerea Mare
16 -17 aprilie – Paștele
1 mai – Ziua Muncii
1 iunie – Ziua Copilului
4 iunie – Rusalii, 5 iunie – A doua zi de Rusalii
15 august – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – Sfântul Andrei
1 decembrie – Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul

Sursa: ego.ro

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Patronii Dedeman vor prelua Carrefour România. Negocieri exclusive cu peste 800 de milioane de euro pe masă

Publicat

Publicitate

Patronii Dedeman vor prelua controlul Carrefour România. Frații Pavăl, fondatorii Dedeman și cei mai puternici antreprenori români din retailul de bricolaj, fac pasul decisiv către comerțul alimentar: Paval Holding a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Carrefour România, într-o tranzacție estimată la 823 de milioane de euro, care ar putea redesena harta marilor jucători din retailul românesc, scrie alba24.ro.

Carrefour a anunţat oficial că vrea îşi vândă operaţiunile din România către Paval Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, proprietarii Dedeman.

Valoarea Carrefour România este estimată la 823 milioane de euro

Grupul Carrefour a anunţat joi, la Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding pentru vânzarea tuturor activităţilor sale din România, evaluate la un total de 823 milioane de euro, anunță Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025.

Pavăl Holding este vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez.

Publicitate

Carrefour România operează o reţea multi-format de 478 de magazine (inclusiv 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate şi 30 de magazine discount) şi a generat vânzări brute (inclusiv TVA) de 3,2 miliarde de euro în 2024 şi 2025 estimat, reprezentând aproximativ 3,5% din vânzările Grupului.

Finalizarea acestei operaţiuni rămâne condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de reglementare obişnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Botoșani le mulțumesc pensionarilor pentru înțelegere și îi asigură de întreaga lor considerație și respect.

Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldul conturilor începând cu după-amiaza zilei de joi, în funcție de procedurile fiecărei unități bancare.

Citeste mai mult

Eveniment

Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate

Publicat

Publicitate

Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei „taxe de înregistrare” sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), relatează alba24.ro. Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o „taxă de înregistrare/menținere a mărcii”, sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.

Cum poți identifica mesajele frauduloase

  • Mesajele folosesc limbaj alarmist („termen limită”, „drepturi pierdute”).
  • Sunt invocate documente sau referințe false pentru a părea legitime.
  • Plata este solicitată într-un cont IBAN aparținând unor bănci din Polonia, fără legătură cu procedurile oficiale OSIM.
  • Datele de contact și expeditorul nu corespund canalelor oficiale.

De asemenea, este important de reținiut că OSIM nu solicită plata taxelor prin emailuri nesolicitate și nu indică conturi bancare externe pentru astfel de plăți.

Recomandări de securitate cibernetică

  • Nu efectuați plăți pe baza unor emailuri alarmiste.
  • Verificați informațiile exclusiv pe site-ul oficial OSIM sau prin canalele instituționale.
  • Nu accesați linkuri și nu deschideți atașamente din mesaje suspecte.
  • Verificați cu atenție expeditorul (domeniu, adrese de contact, formulări).
  • Raportați tentativa de fraudă apelând 1911 sau completând formularul pnrisc.dnsc.ro.
  • Păstrați dovezile (email, antete, IBAN) pentru eventuale investigații.

Atenție: presiunea timpului și amenințările sunt semne clasice de phishing. Verificați și plătiți doar prin proceduri oficiale.

Pentru mai multe informații: https://www.osim.ro/…/avertizare-privind-informatii

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „Cromatica – liant pictural”, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Reunește lucrări de pictură, grafică

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale botoșănene se remarcă nu doar prin complexitate și varietate, ci și printr-un număr semnificativ de lucrări de mare valoare. Operele expuse pe simeze sunt semnate de reprezentanți de seamă ai artei românești, care și-au desfășurat activitatea artistică la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX: Petre Achițenie, Octav Băncilă, Dumitru Bâșcu, Traian Brădean, Alexandru Călinescu, Maria Cocea, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dumitrescu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz, Nicolae Grigorescu, Marcel Guguianu, Oscar Han, Nicolae G. Iorga, Doina Lie, Ștefan Luchian, Nicolae Maniu, Viorel Mărginean, Ion Murariu, Iulia Oniță, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Mișu Popp, Constantin Radinschi, Camil Ressu, Ion Sălișteanu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Eustațiu Stoenescu, Mircea Ștefănescu, Napoleon Tiron, Petru Remus Troteanu, Paul Vasilescu, Artur Verona și Paul Verona.

Cele 35 de exponate au o tematică diversă, pornind de la portrete clasice, peisaje rurale și urbane și naturi statice și ajungând până la pictură abstractă. Artiștii au folosit o varietate de materiale care să-i conducă spre rezolvarea cât mai apropiată și mai facilă a necesităților de exprimare plastică, ținând cont și de perioadele istorice atât de diferite în care au lucrat. Astfel, sunt lucrări realizate în tehnica picturii în ulei pe pânză sau pe carton, a pastelului și acuarelei, dar și sculpturi în bronz și piatră.

Vă invităm astfel la o călătorie virtuală în timp și în spațiu, unde cromatica reprezintă un liant al suprapunerilor ideatice, iar formele trimit la căutarea sensurilor cele mai profunde al adevărului artelor vizuale.

Vernisajul expoziției: sâmbătă, 14 februarie 2026, ora 11.30.

Curator: Liviu Șoptelea, conservator. Prezentare: Ana Coșereanu, muzeograf.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending