Peste 30 de adolescente cu vârste între 15 şi 17 ani, din judeţul Botoşani, au devenit mare, de la începutul acestui an, potrivit unor date prezentate, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) “Mavromati”, Ioan Asaftei.

Potrivit oficialului SJU, din cele 33 de mame minore, şapte au vârsta de 15 ani, opt au vârsta de 16 ani, iar 18 au împlinit 17 ani.

Cele mai multe dintre mămicile minore, 26 sunt din mediul rural, iar şapte din mediul urban.

În cazul a patru bebeluşi născuţi de mame minore, a fost instituită măsura plasamentului la asistenţi maternali profesionişti, în timp ce patru cupluri mamă- copil au fost transferate din Maternitate la Centrul Maternal ” Micul Prinţ” Botoşani.

Cele 33 de mame minore au dat naştere la 20 de băieţei şi 13 fetiţe. AGERPRES

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ÎN DIALOG  CU PROFESORUL OCTOGENAR  NICOLAE  BRĂDĂŢENU, FOST INSPECTOR ŞCOLAR (PARTEA a II-a)

Georgică Manole: Pe când o carte intitulată “Amintiri despre viaţa de inspector”?

Nicolae Brădăţeanu: N-a sosit momentul, cu toate că mai am un teanc de caiete ordonate pe ani. Consider că nu sunt omul potrivit pentru aşa ceva, dar, ca simplă amintire, am una care s-ar putea intitula “Cum am ţinut în braţe un ministru”.  Se întâmpla în aprilie 1987 când, împreună cu inspectorul general Mihai Matei, l-am întâmpinat la gară pe cel mai înalt delegat din partea Ministerului la faza finală a Concursului Naţional de Limba şi Literatura Română, ministrul Ioan Teoreanu. Cum vagonul de dormit se afla  lângă locomotivă care a tras hăt departe de peron, distanţa dintre scara vagonului şi pământul gol era de peste un metro. După un “Să trăiţi şi bine aţi venit!”, domnul general i-a preluat geanta de voiaj, iar eu l-am luat pur şi simplu în braţe pentru o aterizare uşoară pe care numai un profesor de educaţie fizică ştie s-o facă. Norocul meu a fost că ministrul nu avea decât 70 de kilograme şi  nu s-a întâmplat să fie Suzana Gâdea. Cu ce m-am ales? Pentru cei care nu m-au crezut că am intrat în birou la ministrul Şora pentru a obţine aprobarea înfiinţării Liceului Sportiv, le spun că de la această întâmplare mi-a venit curajul, sau mai bine zis tupeul. Sau, când a venit  Aneta Spornic şi a dorit să cunoască aparatul I. S. J., a dat mâna cu inspectorii şi, de când i-am sărutat mâna am scăpat de herpesurile care se repetau.  Când mergeam la minister  pentru diferite aprobări (posturi, clase, grupe etc.), în faţa inspectorilor care mă cunoşteau bine îi întrebam: “PEŞTE KENT timp mai VIN”. Sau, în urma brigăzii de la Flămânzi, toşi inspectorii scriau pe ordinul de deplasare  “Sosit Flămânzi” şi “Plecat Flămânzi”. Eu am scris “Sosit FLĂMÂNZI”, “Plecat SĂTUI”. De la partid ne întrebau ce putem face ca elevii să nu mai meargă de sărbători cu Steaua, atunci eu am zis că “Să meargă cu Dinamo!”. O altă situaţie hazlie a fost când am fost chemat la partid la ora 9, la camera 10, iar eu m-am dus la ora 10, la camera 9. Am acasă o adeverinţă din care rezultă că sunt “OM”, şi asta fiindcă secretara nu a mai adăugat şi “AL MUNCII”. Am avut şi o adeverinţă că  sunt inspector  “COMPETENT”, fiindcă  CFR cerea printr-o adresă “un cadru competent” pentru a se discuta  noul mers al trenurilor  în interesul tuturor categoriilor. Bineînţeles, aceste aspecte colorează, dar nu poate cuprinde întreaga activitate ca inspector, mai ales că la începutul anilor 80 postul de inspector s-a redus la jumătate de normă, completând cu munca educativă, una fără margini (colaborare cu UTC, cu Pionierii, tabere, excursii, PTAP, Gărzi Patriotice etc.), toate spărgându-se în capul meu.

1. M.: Începând cu 10 ianuarie 1991 aţi revenit la catedră la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, un colegiu de prestigiu.
2. B.: Mai întâi o precizare. În mod normal trebuia să mă întorc la catedra de la Liceul Pedagogic., însă un ordin al ministrului care a interzis rezervările de catedre la acest profil, m-a lăsat în aer, urmând un transfer din oficiu la Liceul “Mihai Eminescu” începând cu anul 1985. Dacă prima m-a dezavantajat, a doua situaţie m-a avantajat întrucât o hotărîre data de Guvern preciza că inspectorii şcolari cu mai mult de 6 ani în această funcţie să revină la catedră, iar eu care făcusem de trei ori şi încă ceva am nimerit bine. Începând cu 10 ianuarie 1991, la Liceul “Mihai Eminescu” am întâlnit un colectiv minunat ca ţinută şi prestigiu şi elevi dornici de performanţă. Pe plan sportiv am implementat pasiunea şi specializarea mea din facultate, voleiul. Am început cu un campionat intern de volei, atât la băieţi cât şi la fete, dublat de o riguroasă selecţie şi antrenamente pe baze ştiinţifice. Rezultatele nu au întârziat să apară. Cu echipele pregătite de mine, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, trecând peste etapele judeţene şi zonale, am reprezentat judeţul Botoşani la nouă finale pe ţară: două la băieţi şi şapte la fete. Rezultate? Niciodată ultimul loc, doar cele mai mari. Cu echipele de fete: campioană naţională în 2005, trei locuri III, două locuri IV, an în care Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”  a câştigat toate titlurile (volei gimnaziu fete şi băieţi, volei licee fete şi băieţi). Au fost şi premii individuale: Iulia Oniciuc (cea mai tehnică jucătoare), Iulia Parpalea (cea mai bună ridicătoare), Cristina Roman (cea mai bună trăgătoare) ş. a.
3. G.: Un sfat pentru tinerii profesori de educaţie fizică?
4. B.: Să fie ce am fost noi şi… mai mult decât atât! Să nu se descurajeze, să continue cu selecţia şi pregătirile, fiindcă judeţul nostru dispune de un potential enorm în rândul tinerilor.
5. G.: Aţi cochetat şi cu tenisul. Cum a fost?
6. B.: Corect definit tenis de câmp,  fiindcă uneori se mai consideră a fi şi tenis de masă, care este un sport puţin asemănător ca tehnică, dar total diferit.  Lucrurile au stat cam aşa: revenit la catedră la vârsta de 50 de ani, mi-a trebuit o perioadă de acomodare, încărcată cu exerciţii fizice specifice pentru a avea o condiţie bună să pot demonstra în faţa elevilor cât mai bine elementele din programa şcolară printre care am inclus şi tenisul de camp şi, cu o carte privind tehnica de lovire în faţă, cu racheta în dreapta şi cu mingea în stânga, dar şi cu un perete neprimitor, cu un fileu desenat, am început iniţierea pe cont propriu, folosindu-mă de cunoştinţele, priceperile şi deprinderile anterioare. Continuând  cu  nişte amici ce practicau de ceva ani  tenisul de camp şi cu ceva progrese, am mers direct la concursuri de veterani unde, la început, am suportat înfrângeri ruşinoase. Păstrând distanţa de cei mai buni, au venit, totuşi, şi rezultatele, urcând în clasamentul national (datele există pe siteul F. R. A.). Am câştigat şi câteva turnee la categoria mea, cum ar fi cele de la Piatra Neamţ, Iaşi şi Baia Mare, sau cel de la dublu de la Alba Iulia, toate după 2000,  amintind anii şi locul al III-lea la Cupa Aviaţiei de la Bucureşti. Toate aceste trofee le păstrez cu sfinţenie împreună cu diplomele oficiale, spre aducere aminte. Poate ar trebui să amintesc faptul că iarna ieşeam împreună cu copiii mei la schi pe acolo pe unde acum este complexul Cornişa.  În timp ce copiii mei schiază, eu am abandonat acest sport al sănătăţii rămânând doar cu nostalgia vremurilor pe care le-am inclus în următorul catren: “Când cade lin întâia nea / Privind la schiuri şi la  beţe, /  Uit că “iarna” vieţii-i grea / Şi-alunec spre… tinereţe”. (VA URMA)

Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte al AUR Botoșani și candidat pentru Senat, a lansat critici dure la adresa autorităților din România, acuzând lipsa de acțiune și incapacitatea acestora de a preveni și gestiona dezastrele naturale. El atrage atenția asupra unor probleme grave de infrastructură care afectează județul Botoșani și întreaga țară, punând în pericol viețile și bunurile cetățenilor.

„România se află într-un punct critic, iar dezastrele naturale, precum inundațiile devastatoare din Galați și Vaslui, scot la lumină eșecul tragic al sistemului de protecție împotriva inundațiilor. În fiecare colț al țării, vedem cum infrastructura menită să ne protejeze comunitățile se prăbușește sub greutatea birocrației, a neglijenței și a lipsei de responsabilitate”, a declarat Cătălin Silegeanu.

Silegeanu a evidențiat situația gravă a oamenilor afectați de inundațiile recente, subliniind că lipsa de acțiune din partea autorităților a lăsat sute de persoane fără case și mijloace de trai.

„Sute de oameni și-au pierdut casele și și-au văzut familiile amenințate, în timp ce autoritățile continuă să întârzie soluții și să ofere promisiuni goale. Jumătate din barajele și digurile din România funcționează fie fără autorizație, fie cu autorizații expirate. Cât de multe vieți trebuie pierdute înainte ca acești lideri să-și asume răspunderea?”, a întrebat Silegeanu, criticând dur lipsa de responsabilitate a liderilor politici.

Proiecte abandonate în Botoșani

Publicitate

Silegeanu a adus în discuție un exemplu elocvent din județul Botoșani – barajul de la Vârful Câmpului. Acest proiect, menit să protejeze localnicii de inundații și să asigure apă potabilă, a fost abandonat de mai bine de trei decenii.

„Barajul de la Vârful Câmpului, care trebuia să ofere protecție împotriva inundațiilor și să asigure apă potabilă, zace nefinalizat de mai bine de trei decenii. În 1987 s-a promis că lucrările vor fi gata în cinci ani, dar proiectul a fost abandonat, la fel ca multe alte promisiuni electorale făcute localnicilor după Revoluție”, a precizat Silegeanu.

Cătălin Silegeanu a atras atenția asupra risipirii fondurilor publice în documentații și echipamente depășite, subliniind că, în ciuda milioanelor de euro cheltuite, infrastructura critică rămâne neterminată.

„În tot acest timp, milioane de euro s-au scurs pe documentații inutile și echipamente depășite. Cum putem accepta ca astfel de proiecte ‘fantomă’ să ne condamne la o viață de nesiguranță și frică? Podul <<prieteniei>>, care trebuia să conecteze județele Botoșani și Suceava, a rămas doar un simbol al neputinței. Câțiva piloni de beton stau mărturie unui proiect eșuat, început acum peste două decenii și niciodată finalizat”, a subliniat Silegeanu.

Cătălin Silegeanu a subliniat că problema nu este doar una tehnică sau financiară, ci și o criză morală. „Este vorba despre lipsa totală de empatie a celor care ar trebui să ne protejeze. În timp ce în alte țări, guvernele construiesc baraje și diguri în doar câțiva ani, în România, incompetența autorităților îngroapă vieți”, a spus el.

Oamenii din comunitățile afectate, lăsați să se descurce singuri

Silegeanu a subliniat faptul că, în fiecare an, oamenii din localități precum Baranca, aflate pe malul Prutului, își pierd terenurile agricole din cauza eroziunilor, iar autoritățile nu fac nimic pentru a-i ajuta.

„În fiecare an pierdem teren agricol din cauza eroziunilor Prutului în localitățile precum Baranca, iar localnicii privesc neputincioși cum moștenirea lor dispare. Au rămas fără apă, fără hrană, fără speranță, în timp ce oficialii se ascund în spatele cifrelor și rapoartelor”, a declarat candidatul pentru Senat.

În încheiere, Cătălin Silegeanu a făcut un apel la responsabilitate din partea clasei politice și a cerut schimbări urgente în sistemul de protecție împotriva inundațiilor din România.

„Nu putem permite ca tragediile să devină normă. România are nevoie de un sistem funcțional de protecție împotriva inundațiilor, de investiții finalizate și de o administrație care își face treaba. Nu mai putem accepta scuze. Este timpul pentru schimbare, pentru responsabilitate și pentru un viitor în care nimeni nu mai este lăsat în urmă!”, a concluzionat Silegeanu.

Partidul Național Liberal-Filiala Botoșani a demarat, astăzi, campania de strângere de semnături pentru alegerile parlamentare.

La cortul amplasat pe Pietonalul Unirii, președintele PNL Valeriu Iftime, alături de candidații pentru Parlamentul României, Ionela Aiftincă și Luciana Buliga, au fost primii care au semnat pe listele de susținători.
Botoșănenii pot semna pentru susținerea candidaților PNL la oricare dintre celelalte corturi amplasate in municipiu, respectiv zona Grivița, Piața Mare (Casa Cărții), Capăt Linia 1 (Primăverii intersecție cu Bulevardul George Enescu) și Calea Națională (vis-a-vis de Stadion).

Botoșănenii au șansa de a continua schimbarea și de a trimite în Parlament oameni profesioniști, educați și onești care și-au construit cariera cu propriile puteri.