Connect with us

Actualitate

Când încep să fie virați banii pe card, pentru luna martie

Publicat

Publicitate

Pensionarii au început să-și primească pensiile pe luna martie cu o oarecare întârzire, din cauza zilelor nelucrătoare. Pentru acei pensionari care încasează pensia în bani cash, prin Poșta Română, plățile au pe 4 martie și se vor finaliza pe data de 15 martie. În această lună a fost o întârziere pentru că 2 și 3 martie au fost zile de weekend.

În cazul în care aceștia nu sunt găsiți acasă, pensia, împreună cu talonul de pensie, se pot ridica de la ghișeele poștale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Pentru pensionari care încasează pensia pe card, casele de pensii au semnat ordinele de plată, iar banii vor începe să fie virați la termen, de marți, 12 martie.

 

Noua indexare a pensiilor a intrat în vigoare de la începutul acestui an, astfel că, în baza acesteia și conform promisiunilor guvernului, toți pensionarii primesc sumele majorate cu 13,8%, inclusiv în luna martie. Cea de a doua majorare va avea loc în septembrie 2024, și tot în baza noilor norme prevăzute de lege și a noii formule de calcul deja puse în aplicare.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

„Tradiții și credință pentru viitor”: Proiect al Liceului „Demostene Botez” Trușești și Parohiei Drislea pentru păstrarea identității naționale

Publicat

Publicitate

Liceul „Demostene Botez” Trușești în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Drislea implementează proiectul interinstituțional „Păstrarea identității naționale prin tradiții și credință!”.

Proiectul urmărește menținerea și transmiterea valorilor, obiceiurilor și credințelor românești de-a lungul generațiilor. Acest lucru implică conștientizarea și aprecierea moștenirii culturale, precum și practicarea tradițiilor și a credințelor care definesc identitatea națională. Păstrarea identității naționale prin tradiții și credință este esențială pentru consolidarea coeziunii sociale, promovarea valorilor, rezistența la globalizare, precum și educația generațiilor viitoare.

Ideea acestui proiect aparține unor oameni care știu să ofere dragoste, valoare și respect copiilor și anume: director Grădinaru Vranciu Cristina, preot paroh Burdulea Toma și profesorii Gania Cătălina și Ionescu Ana Claudia. Păstrarea identității naționale prin tradiții și credință este o responsabilitate comună pentru ȘCOALĂ și BISERICĂ care ne ajută să ne cunoaștem, să ne afirmăm și să construim un viitor în care valorile noastre să fie respectate și apreciate. Tradițiile și credințele comune pot uni oamenii și pot crea un sentiment de apartenență.

Identitatea națională românească trebuie păstrată în sufletul fiecărui român, oriunde s-ar afla, de aceea mecanismele și instrumentele pentru păstrarea identității naționale trebuie să pună accent pe generația tânără care poate duce mai departe credința noastră ortodoxă și tradițiile specifice poporului român. Biserica a fost dintotdeauna un stâlp al culturii și spiritualității românești. Liturghia, săvârșită neîntrerupt în limba română a consolidat dintotdeauna legăturile dintre credință, cultură și neam.

Preotul paroh Toma Burdulea a precizat că trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să ne binecuvânteze viitorul prin unitate, să ne dea putere să rămânem statornici în credință și în dragostea de neam. Deși trăim în epoca globalizării, o epocă în care culturile se amestecă, apărarea identității este o datorie sacră a fiecăruia, iar derularea proiectului încearcă să facă tocmai acest lucru.

Comunicat de presă

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Măsurile de austeritate din primul pachet fiscal intră în vigoare. Legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan

Publicat

Publicitate

Legea cu pachetul de măsuri de austeritate intră în vigoare. Aceasta a fost promulgată, vineri, de președintele Nicușor Dan.

Este vorba despre primul pachet de măsuri fiscale, pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament. Acestea intră în vigoare de la 1 august.

„Tocmai ce am semnat primul pachet și, după cum știți, tehnic este consistent. (…) La început de august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament (pe al doilea pachet, n.red.). Bineînțeles că atunci când iei măsuri care reduc cheltuielile, e dificil contactul dintre politicieni și populație și de asta apar disensiuni în coaliție”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă la Salzburg, potrivit g4media.ro

Măsurile de austeritate ce intră în vigoare. Două cote de TVA

Cele mai importante măsuri prevăzute în acest pachet sunt impunerea a două cote de TVA de 11 și 21%, majorarea accizelor pentru alcool, carburanți și țigări.

Va fi majorat impozitul pentru bănci, impozitul pe dividende ajunge de la 10% la 16%.

Va rămâne cotă redusă de 11% pentru: medicamente, alimente, alimentare cu apă și canalizare, animale și păsări vii din specii domestice, cazare în sector hotelier, servicii de restaurant și catering.

Publicitate

Aceeași cotă (11% TVA) rămâne pentru:

  • livrare de manuale școlare, cărți, ziare, reviste, acces la muzee, case memoriale, monumente, grădini zoologice și botanice
  • livrare lemn de foc, energie termică în sezon rece, locuințe sociale
  • prestări servicii în producția agricolă, livrare îngrășăminte și pesticide

CASS pentru pensionarii cu venituri peste 3000 de lei

De asemenea, se introduce contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionarii cu pensii de peste 3.000 de lei.

De la 1 august 2025, se introduce a obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii, pentru partea care depășește suma de 3.000 lei lunar. Se va aplica temporar, până la 1 ianuarie 2028. Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată se stabilește prin deducerea din venitul brut a plafonului lunar de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie.

Pentru categoriile de persoane pentru care s-a eliminat excepția de la plata CASS, această contribuție se va reține la sursă de către serviciile deconcentrate ale Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, fără a fi nevoie de depunerea declarațiilor de venit.

În cazul coasiguraților (soț, soție, părinți fără venituri proprii), pentru dobândirea calității de asigurat se propune ca plata CASS să se facă prin depunerea unei declarații de venit prin care se exercită opțiunea, cu plata contribuției în două tranșe după cum urmează:

  • 25% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declarației prin care se exercită opțiunea
  • 75% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.

Alte prevederi din primul pachet de măsuri de austeritate

  • reducerea finanțării partidelor politice în anul 2026 cu 40% comparativ cu anul 2024
  • mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ vor beneficia în continuare de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei pe perioada desfășurării activităților didactice, cu condiția frecventării orelor de curs

Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control va putea fi degrevat de norma didactică de predare, după cum urmează:

  • personalul didactic de conducere al unităților de educație extrașcolară, casele corpului didactic, centrele județene de resurse și asistență educațională/ Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și centrele de excelență, cu până la 30% din norma didactică de predare-învățare-evaluare
  • personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu până la 50% din norma didactică de predare-învățare-evaluare
  • parțial, pentru persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ

Numărul de copii pentru formațiunile de studiu (grupe sau clase) în ceea ce privește învățământul cu predare în limbile minorităților naționale, precum și învățământul cu predare în limba română organizat în unități administrativ-teritoriale în care o minoritate națională constituie majoritatea populației se organizează astfel:

  • unități de învățământ cu personalitate juridică, cu un număr minim de antepreșcolari/preșcolari/elevi echivalent cu 60% din numărul standard
  • formațiunile de studiu, grupe sau clase cuprind un număr de antepreșcolari/preșcolari/elevi echivalent cu 80% din numărul standard.

Modificări în domeniul jocurilor de noroc

Majorarea cotelor de impunere asupra veniturilor obținute din jocuri de noroc cu procente cuprinse între 30% și 40%:

  • impozitarea pentru operatori va crește de la 21% – la 30%
  • impozitarea pentru jucători va crește de la 3% la 4% (taxa de retragere a banilor)
  • crește cu 30% taxa pe aparat

Se introduce obligativitatea producătorilor de a instala GPS-uri în toate aparatele.

Al doilea pachet fiscal va include reforma pensiilor speciale și reorganizarea consiliilor de administrație ale companiilor de stat.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițist de la Vama Siret, arestat pentru implicare într-o rețea de trafic de droguri la frontiera româno-ucraineană

Publicat

Publicitate

Un agent de poliție de la vama Siret a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de DIICOT că făcea partea dintr-o rețea de traficanți de droguri, care acționa la frontiera româno-ucraineană.

În același dosar este implicată și fosta soție a polițistului, care a fost plasată în arest la domiciliu.

Potrivit unor surse judiciare, deși erau divorțați, cei doi locuiau în continuare împreună cu copiii lor. Ambii erau și consumatori de droguri și se ocupau de vânzarea de substanțe interzise.

DIICOT a anunțat vineri că procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava au reținut o femeie și patru bărbați, dintre care unul este agent de poliție de frontieră în cadrul SPF Siret, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consumul propriu și punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri.

În dosar mai sunt cercetați alți opt suspecți (șase bărbați și două femei), în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, fără drept.

Anchetatorii susțin că, în anul 2022, polițistul și un cetățean ucrainean au constituit o grupare specializată în introducerea, în mod ilegal în România din Ucraina, prin PTF Siret, a unor importante cantități de amfetamină (drog de mare risc), destinate comercializării. Ulterior, la acest grup a aderat un alt traficant.

Publicitate

În cadrul acestei grupări, polițistul a avut un rol determinant în aprovizionarea cu droguri, el fiind cel care stabilea perioadele optime de achiziționare.

Astfel, în perioada 2022 – martie 2023, polițistul l-a transportat, cu autoturismul, pe unul dintre membrii grupării (cetățean român) în zona de frontieră, de unde acesta din urmă traversa pe jos frontiera de stat, achiziționa drogurile, iar ulterior revenea în țară pe aceeași rută, fiind din nou preluat de agentul de poliție cu același mijloc de transport.

Pentru fiecare tranzacție, suma plătită era de aproximativ 5.000 de lei, iar inculpații care aveau rolul de cărăuși disimulau substanțele interzise în lenjeria intimă.

Procurorii mai spun că, în intervalul 2022 – aprilie 2025, în mod repetat, polițistul a procurat 3-CMC (drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de ‘cristal’), droguri pe care le-a vândut cu suma de 200 lei pentru un gram, fiind ajutat în acest sens de fosta soție.

Cei doi mai sunt acuzați că au oferit cu titlu gratuit și vândut droguri de mare risc, cu ocazia unor evenimente private organizate acasă la ei, unde au participat și minori. De asemenea, polițistul și femeia au deținut, pentru consum propriu, diferite cantități de amfetamină (drog de mare risc), substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc) și canabis (drog de risc), într-un imobil (proprietate comună), unde locuiau împreună cu copiii lor.

Polițistul a fost arestat preventiv, iar fosta soție a fost plasată în arest la domiciliu. Alți trei membri ai grupării sunt cercetați în libertate sub control judiciar. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

APIA: Sprijin financiar de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale. Când se fac plățile

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat demararea plăților aferente ajutorului de stat acordat fermierilor din sectorul creșterii animalelor, pentru activități de ameliorare a raselor.

Suma plătită se ridică la peste 2,8 milioane de lei și se dă crescătorilor de animale care au cerut, pentru luna mai 2025, ajutorul de stat pentru ameliorarea raselor.

Pentru fermierii din toată țara, plățile se vor face prin intermediul centrelor județene APIA.

„Suma plătită este în valoare de 2.802.072,10 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit comunicatului publicat vineri de APIA, citat de Mediafax..

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending