O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
(DICȚIONAR SPECIAL)
PARADOXUL INTERNETULUI; A fost enunţat de Robert Kraut, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University şi l-am găsit explicat de Stela Giurgeanu în eseul „Balanţa plictiselii” din „Dilema veche” nr. 1028 din decembrie 2023: „Potrivit acestuia, deşi Internetul creşte semnificativ nivelul de conexiune, scade capacitatea de a avea conversaţii reale, profunde şi semnificative. Consecinţele: oamenii au ajuns din ce în ce mai izolaţi şi mai neadaptaţi unei vieţi sociale reale, deşi au impresia că sunt extrem de activi social”.
EINSTEIN ŞI DUMNEZEU: Este vorba despre un banc faimos care circula în Statele Unite în anul 1990, pe care l-am găsit reluat de Codrin Liviu Cuţitaru în rubrica sa din „Dilema veche” nr. 1029 – 1030 din 2023: „Ajuns în faţa lui Dumnezeu, Einstein şi-ar fi manifestat curiozitatea pentru formula matematică a Facerii. Creatorul îşi zice: „Hm, e Einstein mintea cea mai bună a umanităţii din toate timpurile. Hai să-i fac hatârul!”. Ca atare, îi dă marelui fizician un teanc imens de hârtii. Petrece savantul câteva săptămâni, încercând să desluşească ecuaţiile complexe şi, la un moment dat, se loveşte speriat cu palma peste frunte. Aleargă într-un suflet la Demiurg, strigând melodramatic: „Doamne, Doamne, formula aceasta este greşită!”. La care Dumnezeu răspunde imperturbabil: „Mie îmi spui!”.
DUALITATEA INTERIOARĂ A SCRIITORULUI: Concept care aparţine scriitorului Nicolae Balotă şi l-am întâlnit explicat într-un interviu acordat lui Ion Zubaşcu şi publicat în „România liberă” din 6 februarie 1999: „Eu socot că această dualitate interioară, chemarea de ordin spiritual, către cele religioase, şi chemarea creaţiei, poate da naştere la unele conflicte lăuntrice. Nu se întâmplă lucrul acesta atunci când reuşeşti cu adevărat să subsumezi valorile literare, artistice, ştiinţifice, filosofice, unui anumit plan, care este în acelaşi timp un temei ferm şi o finalitate, un scop de dincolo de cultură. Desigur, rodul cultural se manifestă în opere artistice, în poezie, în muzică, în arte, în filosofie. Consider însă că rădăcina lor, ca şi semnificaţia finală a acestor roade depăşesc culturalul. Unde este temelia? Unde este finalitatea? Ele se află undeva, într-o transcendenţă, într-un plan al Divinului, ce depăşeste imanentul, planul acesta lumesc, imediat.”
METAFORA SCĂRII: Metafora scării aparţine lui Marian Moiceanu, profesor, decan şi rector al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Am întâlnit-o definită în „Dilema veche” nr. 1031 din 11-17 ianuarie 2024 în articolul „Devenirea prin arhitectură” semnat de Lorin Niculae, cronică la volumul „Din spatele cinematografului spre sala frescelor”, autor Marian Moiceanu. Explică universitarul amintit: „Cred că atunci când ne naştem, primim fiecare în dar o scară generică, neîncepută, fără trepte, dimensiuni şi direcţie. O scară pe care, fiecare în parte, suntem liberi să decidem cum să o edificăm, devenind fără voia noastră arhitectul constructor”.
ŢOAPA DE TIP NOU: Am găsit-o descrisă de Andrei Pleşu în „Dilema veche” nr. 1032 din 18-24 ianuarie 2024: „Ţoapa e eternă şi ubicuă. La noi ea are însă o consistenţă aparte, ceva între exasperant şi pitoresc, un amestec de candoare zoologică şi obrăznicie veselă, de agresivitate fudulă şi nesimţire colocvială. Ţoapa de tip vechi nu avea încă mijloacele de care dispune ţoapa de tip nou. Nu se simţea neapărat bine în localurile „fine”, nu conducea jeep-uri năprasnice, nu avea smartphone ultimul răcnet. Acum, noile ţoape au intrat în expansiune. Pe stradă, la restaurant, la televiziune, ele sunt de neocolit. Ne populează viaţa de fiecare zi, ne invadează intimitatea, ne impun codul lor de comportament. Suntem prizonieri. Şi dacă protestăm, facem figură de boşorogi „elitişti”, incapabili să se „branşeze” la exigenţele vremurilor noi. Să ne înţelegem. „Ţoapa” la care mă refer nu este o categorie socială sau simptomul unei denivelări culturale. O poţi identifica în toate straturile societăţii, dar, mai ales în noua nomenclatură, între proaspeţii îmbogăţiţi, în „noua burghezie” cu venituri şi cariere confortabile”.
CIOCANUL LUI MASLOW: Concept definit de psihologul american Abraham Maslow (1908 – 1970): „CÂND TOT CE AI ESTE UN CIOCAN, TOATE OBIECTELE DIN JUR ÎŢI PAR CUIE”. Explică Adrian Manea în eseul său „Fericirea între matematică şi ficţiune” din „Dilema veche” nr. 1033 din 25 – 31 ianuarie 2024: „Ciocanul lui Maslow, cum a ajuns să fie denumită o astfel de situaţie, nu se referă la oamenii descurcăreţi, ci la aceia a căror concentrare şi dedicare pentru un subiect îi fac să-l regăsească îmbrăcând diverse alte haine sau infiltrându-se în alte domenii. Acest principiu al instrumentului este cunoscut astăzi drept o prejudecată (cognitive bias, în termeni de specialitate), întrucât înseamnă o dependenţă de familiar, obişnuinţa devenită mai mult decât a doua natură”.
CENTRUL DE AUTORITATE: Concept introdus de conservatorul american Richard Weaver, care consideră că în miezul fiecărei culturi se află un „centru de autoritate”, o cheie de boltă semantică. Mircea Platon, în eseul său „Prin fereastra temniţei” din „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 1 (862) din 2024, explică: „Centrul de autoritate al vechii culturi europene e HRISTOS. Centrul de autoritate al noii culturi europene e CULTURA. Refuzând împărtăşania, cultura europeană se autocanibalizează în speranţa nemuririi. Pe care o obţine nu cu viaţa veşnică, ci cu gloria postumă. Refuzând să moară pentru vreun adevăr, oamenii de cultură nici nu pot să învie cu adevărat.”
LIMBA TALAŞ: Dan Stanca, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 1 din 2019, introduce un interesant concept, o sintagmă nouă: LIMBA TALAŞ. Această „limbă” o înlocuieşte, spune Dan Stanca, pe cea DE LEMN prin rindeluirea permanentă a acesteia. O descrie astfel: „Este o limbă distrusă, sfărâmată, din care valorile expresive au fost îndepărtate. Este o limbă în care aproape că nici nu mai contează dezacordurile gramaticale sau utilizarea improprie a unor termeni. Această limbă se revarsă zilnic asupra auzului nostru şi ne sileşte şi pe noi s-o folosim”.