Până la data de 16 ianuarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani a autorizat la plată suma totală de 205.115.655 lei, reprezentând avans și plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 25.280 fermieri, astfel:

–  204.575.011 lei din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

–      451.167 lei din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

– 89.477 lei cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

În Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

APIA asigură toți fermierii de sprijin, implicare și atașament!

A treia zi de luni din ianuarie este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului. În 2025, „Blue Monday” sau „Lunea cea tristă” corespunde datei de 20 ianuarie.

Deși conceptul a fost inițial creat în scopuri de marketing, ideea a captat atenția publicului și a generat interes în legătură cu influența unei varietăți de factori asupra stării de sănătate mintală. 

Originea conceptului de Blue Monday

Conceptul de „Blue Monday” a apărut prima dată în anul 2005 într-un comunicat de presă al companiei britanice de turism Sky Travel, în cadrul unei acţiuni de PR. Rețeta pentru a combate melancolia și pentru a depăși tristețea acestei zile era la fel de simplă ca efectuarea unei călătorii, încurajând oamenii să caute destinații.

Pentru campania de marketing menționată anterior, care a dus la stabilirea acestei zile, dr. Cliff Arnall, un profesor psiholog de la Universitatea Cardiff a conceput o „formulă” prin care a fost identificată cea mai tristă zi a anului.

Pentru determinarea zilei este luată în calcul o combinație de factori negativi, precum vremea rece și întunecată, datoriile acumulate după sărbători, venitul lunar, timpul scurs de la sărbătorile de iarnă, eșecul în respectarea rezoluțiilor de Anul Nou, nivelul de motivație scăzută și nevoia de a acționa.

Deși formula a fost criticată și considerată pseudo-științifică, aceasta a atras atenția datorită combinației de factori care contribuie la starea generală de tristețe din luna ianuarie.

Ştiinţa din spatele formulei a fost frecvent pusă la îndoială şi foarte atent analizată pentru că ar putea banaliza depresia.

Formula calculului pentru Blue Monday

Formula atribuită calculului pentru Blue Monday, concepută de Cliff Arnall, este următoarea:

[W+(D−d)]× TQ / M×N

Unde:

• W = condițiile meteo (weather)
• D = datoriile acumulate după sărbătorile de iarnă (debt)
• d = venitul lunar (monthly income)
• T = timpul trecut de la Crăciun (time since Christmas)
• Q = eșecul în a menține rezoluțiile de Anul Nou (failure to maintain New Year’s resolutions)
• M = nivel scăzut de motivație (low motivational levels)
• N = nevoia de a lua măsuri (need to take action)

Formula este adesea considerată mai degrabă un instrument de marketing decât o formulă matematică validă, deoarece variabilele folosite sunt vagi și imposibil de măsurat în mod obiectiv, ceea ce subliniază natura sa pur simbolică și publicitară.

Îndoieli și controverse despre Blue Monday

„Nu există depresie de 24 de ore. Există o afecţiune cunoscută sub numele de tulburare afectivă sezonieră (Seasonal Affective Disorder – SAD), care este o formă de depresie ce se poate manifesta în anumite anotimpuri”, a comentat unul dintre colegii universitari ai lui Arnall, dr. Dean Burnett.

Cu toate acestea, potrivit lui Burnett, afecţiunea nu durează doar o zi. Simptomele SAD pot include iritabilitate, dispoziţie scăzută persistentă şi sentimente de inutilitate.

De atunci, Arnall şi-a cerut scuze dacă a indus în eroare pe cineva cu privire la a treia zi de luni a lunii ianuarie şi la capacitatea ei depresivă, reînnoind o campanie care pune accentul pe mesajul esenţial al menţinerii unei bune sănătăţi mintale şi al luării măsurilor necesare pentru a asigura acest lucru.

În ciuda dezbaterii, nu a fost nevoie de mult timp pentru ca ideea de Blue Monday să fie îmbrăţişată de companii care o folosesc pentru a vinde produse care pot îmbunătăţi o perspectivă sumbră, perpetuând în cele din urmă utilizarea termenului Blue Monday. Pseudoştiinţă sau nu, acest concept a fost preluat şi în restul lumii, inclusiv în România.

La circa 12 ore după ce s-a închis inițial, utilizatorii din SUA au început să aibă acces la TikTok pe browser și în aplicație, deși pagina încă afișa avertismente despre închidere, scrie CNN, scrie alba24.ro.

Reamintim faptul că aplicația TikTok a devenit inaccesibilă în Statele Unite sâmbătă seara, cu mai puțin de două ore înainte ca interdicția să intre în vigoare. Deși legea prevedea doar scoaterea ei din magazinele virtuale, compania a ales oprirea imediată pentru a pune presiune pe decidenți.

Utilizatorii aplicației au fost întâmpinați cu mesajul: „Ne pare rău, TikTok nu este disponibilă momentan. O lege care interzice TikTok a fost adoptată în SUA. Din păcate, asta înseamnă că nu poți folosi TikTok pentru moment. Suntem norocoși că președintele Trump a indicat că va lucra cu noi la o soluție de restabilire a TikTok, odată ce își va prelua funcția”.

Vineri, Curtea Supremă a SUA a confirmat legea privind interzicerea TikTok începând de duminică, 19 ianuarie, dacă ByteDance, compania care deține aplicația, nu o vinde către o firmă americană.

Potrivit CNN, Trump a declarat duminică într-o postare pe Truth Social că intenționează să emită o ordonanță executivă după inaugurarea sa de luni pentru „a prelungi perioada înainte ca interdicțiile legii să intre în vigoare, astfel încât să putem încheia o înțelegere pentru a proteja securitatea națională”.

România este una dintre țările sărace ale continentului european. În comparație cu statele vest-occidentale, evident. Între noi și Occident există încă un decalaj, la nivel de dezvoltare economică, este adevărat mult mai redus decât la începutul anilor 90. În plus, istoria României a fost marcată de câteva perioade cumplite pentru populație atât din punct de vedere economic, dar și social. Sunt cele mai negre din istoria modernă a țării noastre, scrie ADEVĂRUL.

Cel mai mare dezastru economic din istoria României a avut loc în perioada interbelică. La începutul anilor 30, România se cufundase într-o criză profundă, cu o populație de rând ajunsă la limita supraviețuirii. Dezastrul s-a propagat din Statele Unite ale Americii. După Primul Război Mondial au urmat, în America, „the roaring 20’s”, o prosperitate fără precedent în care s-au cuibărit însă germenii dezastrului. Bancherii și industriașii au devenit modele de urmat, industria înflorise, oamenii se îmbogățeau iar producția crescuse peste măsură, însă, fără acoperire pe piața reală. Oferta devenise cu mult mai mare decât cererea. Visul american era alimentat și de jocul la bursă. Oamenii se împrumutau la bănci pentru a putea intra în joc cu gândul de a se îmbogăți. Au apărut  așa numitele „bulele speculative”, ilegalitățile, iar valoarea împrumuturilor a depășit cu mult valoarea câștigurilor. Și a venit „joia neagră”.

Adică data de 24 octombrie 1929. La New York, pe Wall Street, centrul speculațiilor bursiere, totul s-a prăbușit. Cu o zi înainte au fost vândute haotic peste 2.6 milioane de acțiuni. Brokerii din bula speculativă au dat peste 120 de milioane de dolari unor investitori străini care au părăsit țara. Toată lumea vindea. Nimeni nu cumpăra. Echilibrul bursei s-a prăbușit. Prăbușirea a durat constant timp de două săptămâni. Implicațiile au fost devastatoare. Sute de mii de oameni au sărăcit instant. Au ajuns efectiv în stradă și la cantina săracilor. Unda de șoc a lovit prima dată Europa și mai apoi întreaga lume. Începuse Marea Criză Economică. România, aflată la capătul Europei Centrale a fost lovită de criză în 1930. Devenită „România Mare„ după Primul Război Mondial, cu un teritoriu și o populație mult crescută, țara noastră era un stat fragil. Mai bine de 78% din populație era formată din țărani. Industria ca și urbanizarea erau încă în dezvoltare. Marea împroprietărire din anii 20 nu a făcut decât să complice lucrurile.

A fost fărâmițată marea proprietate funciară a moșierilor, mult productivă și deja dotată cu tehnologie de ultimă oră, pentru acele vremuri, în multe zone ale țării. Țăranii s-au trezit cu loturi mici pe care nu le puteau lucra eficient și nici nu puteau scoate producții performante. Pentru a prospera s-au împrumutat masiv la bănci.

„Agricultura nu se mai face azi numai cu oasele. Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. Credit, organizare şi educaţie sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh al agriculturii române“, preciza Ion Mihalache, ministrul Agriculturii la acea vreme, în manifestul „O Scrisoare către plugari”. Țăranii, însă, în mare parte fără școală, s-au împrumutat dar nu știau să facă agricultură modernă, pentru standardele vremii. În aceste condiții o parte s-au trezit falimentari. Doar la orașe exista o putere reală de cumpărare și posibilitate de afaceri, fie prin lucrul cu statul, de multe cu dedicație și fraudulos, fie prin industrializare, deschidere de bănci sau diferite profesii bănoase. În 1929 dar și în 1930, pentru agricultorii români a fost un an foarte bun. Părea că țăranilor le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Din cauza prăbușirii bursei din New York, prețurile au scăzut însă dramatic. În plus, grâul american, procesat mai rapid prin metode mai moderne era mai ieftin, și implicit preferat pe piețele europene. Prețul chintalului de grâu nu mai acoperea nici măcar cheltuielile iar prețurile la produsele agricole au scăzut cu 70%.

A fost un dezastru total. În România, moșierii au ajuns faliți, iar țăranii nici nu mai aveau ce mânca. Cei din urmă au rămas și cu datorii în bancă și fără bani. În curând aveau să rămână și fără pământ. Impactul social al crizei a fost cumplit în România. În anul 1932 peste 2.5 milioane de agricultori aveau datorii neachitate, la bănci, în valoare de 52 de miliarde de lei. La grâu și petrol, exporturile românești au scăzut cu mai mult de jumătate. Au venit prăbușiri în lanț.

Între 1930 și 1933 peste 500 de fabrici s-au închis iar peste 300.000 de români au fost concediați. Producția industrială a scăzut cu peste 28.4 miliarde lei. Patronii falimentați dar și angajații rămași fără loc de muncă se sinucideau pe capete. „România numără foarte mulţi şomeri, dar nu s-a gândit nimeni până acum să încerce o statistică. Ne putem face totuşi o idee destul de documentată trecând prin faţa Azilului de noapte, prin piaţa Halelor Centrale sau prin grădinile publice.Sunt colţuri din Cişmigiu, care par animate de cadavre automate; sediul şomerilor, locul lor de întâlnire şi consolare reciprocă, în aşteptarea timpurilor mai bune. Se găsesc printre ei oameni care au fost până mai ieri funcţionari cu oarecare vază, lucrători care îşi cunosc bine meseria, absolvenţi ai diverselor şcoli de specialitate, în sfârşit, oameni capabili să muncească şi să producă, dar cărora nu li se oferă posibilitatea.”, se arată în revista „Realitatea ilustrată” din 1930, scire ADEVĂRUL.

Înfometarea sistematică a populației în anii 80

Deși comunismul reprezintă pentru o parte a românilor o perioadă prosperă din istoria României, în realitate a fost marcată de o criză profundă, mai ales din punct de vedere social, în anii 80. Au fost cei mai grei ani ai comunismului românesc și una dintre cele mai întunecate perioade, din punct de vedere economic și social, din istoria recentă a României. Evident, pentru populația de rând, nu și pentru liderii partidului sau a celor care aveau contacte la nivelul partidului.

În anii 80, principala preocupare a românului era să facă rost de mâncare. Fie stătea la cozi interminabile să mănânce pe cartelă, ce primea de la partid, fie „trafica” porci și alte orătănii de curte aduse de pe la țară. În magazine galantarele erau goale iar populația de la țară obligată să împartă cu statul ce mai aveau prin ogradă. Evident, românul descurcăreț reușea să dosească de ochii partidului, porci, vaci, găini, pe care mai apoi le împărțea cu rudele sau le vindea. Era însă o luptă continuă pentru supraviețuire. Și totul din cauza modului absolut ineficient al Partidului Comunist, în speță a lui Ceaușescu, de a gestiona economia României.

Nici nu avea cunoștințele necesare și nici nu asculta de adevărații specialiști, fiind mai degrabă influențat de lingăii de partid. Industria megalomanică a lui Ceaușescu era dependentă de resurse externe, adică din import, și era în mare parte ineficientă. Ceaușescu a fost nevoit să împrumute de la FMI și BIRD pentru a acoperi pierderile uzinelor dar și nevoia acestora de energie continuă, energie pe care România era incapabilă să o producă.

„În ansamblu, România devenea tot mai dependentă de materiile prime sovietice și tot mai expusă criticilor URSS pentru apelul la credite. În 1982, Ceaușescu a cerut și curent electric suplimentar. Partea sovietică a răspuns că nu poate livra nici cantitățile convenite anterior decât pe timpul nopții, sâmbăta și duminica.(….)Pentru cele 5 milioane de tone de țiței sovietic, Ceaușescu s-a angajat să plătească jumătate în dolari, jumătate în produse. Era criticat acum și pentru soluția construcției primei centrale atomoelectrice în parteneriat cu Canada, cu mari cheltuieli de valută. ”Câtă anume? Numai dvs știți! i-a reproșat Gromîko. ”Nu am cheltuit aproape nimic!”, a mințit Ceaușescu”, preciza Lavinia Betea în „Ceaușescu și epoca sa”. În 1982, România avea o datorie externă de 11 miliarde de dolari.

Ceaușescu a luat o decizie halucinantă: a plătit, odată, toată datoria externă a României. Totul pe spinarea populației. În schimbul energiei necesare și a materiilor prime de la ruși, Ceaușescu dădea mâncarea de care avea nevoie poporul român. Ba chiar, a stabilit și un plan de alimentație „sănătoasă” cu mai puține calorii. Pentru achitarea datoriei externe, dar și pentru a face rost de noi exporturi, Ceaușescu a dat ordin de raționalizare a produselor alimentare.

„Reieșea că în condițiile bioclimatice ale României, un adult are nevoie de un consum zilnic de 2800 de calorii. Statisticile alcătuite după raportări fictive ale realizărilor de plan arătau că românul mânca prea mult, depășind 3300 de calorii zilnic.(…) ”Bomboana pe colivă a pus-o, în vara lui 1984, intrarea în vigoare a ”Programului de alimentare științifică a populației”, adoptat de MAN. În funcție de numărul de calorii calculate pentru grupele de vârstă și muncă, s-au alcătuit meniurile în cantinele muncitorești, școlare și studențești. Tratați ca animalele furajate după plan, românii s-au simțit mai umiliți ca oricând ”, preciza Lavinia Betea, în lucrarea menționată.

A început penuria de produse alimentare din magazine. Oamenii mâncau pe cartelă și stăteau la cozi interminabile. Alimente, astăzi banale, precum ciocolata, bananele sau cafeaua, se dădeau pe sub mână, prin pile și relații. Totul era o luptă pentru supraviețuire și o bișniță generalizată. „Un fost înalt oficial al partidului deplângea dispariţia ouălor din magazinele bucureştene. George Macovescu, fost ministru al Afacerilor Externe, marginalizat în anii ’80 ca urmare a căderii în dizgraţia secretarului general, era dezamăgit de spectacolul trist pe care îl oferea peisajul bucureştean: «De la o vreme, de mai bine de un an, cozile formate din cetăţeni de diferite vârste sunt permanente. Uneori, încep să se formeze de la două noaptea. Cozi la carne, la făină, la ouă, la lapte, la mezeluri, la unt, la cartofi, la fructe, la săpun, la detergenţi»“, arăta Mioara Anton în „Cultura penuriei în anii 80 : Programul de alimentație științifică a populației”.

Situația era atât de disperată încât erau efectiv atacate mașinile cu pâine, în unele localități. Criza era profundă de la alimente, la curent și încălzire. În plus, populația era ruptă de progresele tehnologice din Occident. Doar prin bișniță se mai făceau rost de aparate radio mai performante, televizoare sau alte lucruri care ajungeau să se strecoare din Occident.

„Existenţa omului obişnuit în socialism se redusese la o goană permanentă pentru procurarea alimentelor, în vreme ce în paginile „Scânteii” continuau să se reverse nestingherit informaţii referitoarela bunăstarea socialistă. Era imposibil să vezi sau să găseşti în magazine ceea ce se prezenta în discursurile oficiale. Într-o scrisoare particulară, Karolina Kovács din Mărculeni, jud. Mureş, îşi informa o rudă din Bucureşti că, la Sovata, oamenii atacaseră camionul care transporta pâinea, iar în urma busculadei o femeie îşi pierduse viaţa: «Este mare vânzoleală pentru pâine. Nu am apucat niciodată vremuri ca şi pâinea să fie în cantităţi aşa de puţine. Mai avem probleme cu detergenţii, săpunul şi multe altele»“, adăuga Mioara Anton.

Deceniul pierdut

După Revoluția din decembrie 1989, România intra într-o nouă etapă extrem de dificilă. Era dificilă mai ales prin prisma faptului că venea după restricțiile din anii 80 dar și pe fondul unei speranțe într-o viață mai bună, care din punct de vedere economic nu s-a îndeplinit, cel puțin pentru o bună parte a populației. Anii 90 au fost categorisiți în literatura de specialitate drept „deceniul pierdut”. Termenul a fost inventat inițial pentru a desemna criza economică din anii 90, din Japonia. Dar a fost rapid translatată și în cazul României. Anii 90 au reprezentat o perioadă neagră marcată de convulsii politice, mineriade, dar mai ales de prăbușirea completă a industriei din perioada comunistă și o nouă etapă de sărăcie lucie pentru românul de rând. România a ieșit din comunist cu o economie nefuncțională, fără capital autohton, aruncată direct în economia de piață, o zonă în care românii nu aveau experiența necesară.

Vechile fabrici comuniste au fost privatizate defectuos, alții spun că au fost de-a dreptul devalizate. Milioanele de muncitori s-au trezit fără loc de muncă.   În anul 1999 se atinge vârful șomajului în România, după cum arată datele statistice, adică peste 1130,3 de șomeri.

Economia, în acest deceniu 1990-2000 a pierdut un sfert din valorea sa, cu un PIB per capita de 39% procent din mediu UE. Practic până în 1992, România s-a întors, din punct de vedere economic cu două decenii în urmă. Bișnița, micile afaceri post-decembriste și mersul la muncă prin Israel și Turcia au reprezentat sursele cele mai importante de câștig ale populației de rând.  În perioada 1997-1999 problemele economice erau atât de mari, încât statul român a fost la un pas de incapacitate de plată. La toate acestea se adăugau puternice frământări politice, mineriadele și schemele de tip Caritas care au sărăcit și mai mulți români. În cartierele muncitorești din orașele cu zone industriale pe chituci, viața era gri, la limita supraviețuirii.

„Ne îmbrăcam de la second hand. Aia era salvarea. Tata lucrase la Electocontact, s-a închis, mama era la Textila, care a mai trăit și după. O vreme am trăit dintr-un salariu. Eram patru în casă. În cartier era sărăcie cruntă. Tata a plecat la muncă în Israel și a fost bine. Ne-am tras cablu la tv. ”, spune Mihai, un botoșănean care astăzi are 43 de ani și a petrecut mare parte din copilărie în anii 90.

„Făceam schimb de papuci cu fratele mai mare. Era un an diferență între noi și na, nu eram mare chestie un număr mai mare. A fost cred că prin 1996 când ambii părinți au rămas fără serviciu. Tata făcea bișniță cu lucruri aduse din Polonia, mama a rămas cu noi. Noi nu simțeam foarte tare că eram copii, ne jucam în cartier. Dar mă uitam la părinți. Stăteau seara și le vedeam disperarea pe față”, spune Marius, un alt botoșănean de 42 de ani.

În Botoșani cartierele erau pline de tineri fără loc de muncă. Se rupsese acel lanț comunist: școală, fabrică sau repartiție. Salvarea a venit odată cu intrarea în UE și plecarea la muncă în străinătate. „Atunci s-au golit cartierele. Și de oameni de treabă și de golani. La fel și satele. Pentru părinții noștrii a fost o perioadă traumatizantă, sunt sigur”, precizează Marius.

Sursa: ADEVĂRUL