Connect with us

Eveniment

CAMPION! Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câștigat cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge

Publicat

Publicitate

Botoșăneanul Iulian Rotariu continuă să uimească o lume întreagă prin faptul că reușește, tot timpul, să-și depășescă limitele. Ieri seară, organizatorii ultramaratonului Ultra Norway au anunțat că Iulian a trecut primul linia de finish.

Botoșăneanul Iulian Rotariu a devenit pentru a șasea oară campion mondial!

Având în vedere faptul că durata cursei era de 44 de ore, dar Iulian Rotariu a terminat cei 120 de kilometri în 22 de ore, se pare că acesta se află în fața unui nou record, chiar dacă a fost penalizat cu două ore pentru că nu a avut partener și a alergat singur.

De această dată, Iulian a alergat în inima Alpilor Lyngen, la 350 km nord de Cercul Arctic. A traversat cinci râuri, a trecut prin zăpadă, a alergat pe stânci alunecoase și abrupte. Că a fost extrem de dificil o dovedește și faptul că doar cinci concurenți au finalizat acest ultramaraton, ceilalți abandonând.

Odată cu finalizarea cursei din Norvegia, Iulian Rotariu a devenit primul alergător din lume care a câștigat cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge.

Clubul Continental Challenge reunește participanți care au finalizat cu succes cele cinci ultramaratoane ale Continental Challenge. La începutul anului 2022, acest club este compus din doar cinci concurenți.

Publicitate

“Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie voința de care ai dat dovadă, Iulian! FELICITĂRI! SUNTEM MÂNDRI DE TINE!”, au transmis colegi săi de la ISU Botoșani.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu la Dorohoi! Case salvate de pompierii care au limitat focul ce a pârjolit vegetația uscată de pe circa 1,5 hectare

Publicat

Publicitate

În cursul zilei de ieri, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în următoarele localități:

 

✔ Ripiceni: a ars aproximativ un hectar de vegetație uscată. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la mai multe utilaje agricole;

 

✔ Dorohoi: a ars vegetația uscată de pe circa 1,5 hectare. Incendiul a fost stins de pompierii de la Detașamentul Dorohoi, fiind protejate casele din apropiere;

 

Publicitate

✔ Suharău: au ars aproximativ 30 de metri pătrați de vegetație uscată. Pentru stingerea incendiului a acționat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău.

 

Cel mai probabil incendiile au fost provocate de focul deschis în spații deschise.

 

Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

 

Atragem atenția asupra faptului că, folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

 

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Recomandăm părinților să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte mijloace de aprindere.

 

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la păduri sau chiar gospodării.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Agapie și cei împreună cu dânsul

Publicat

Publicitate

Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie şi Timolau au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Agapie era născut în cetatea Gaza. El era un bărbat cinstit şi încercat între creştini şi admirat pentru nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri, pentru că de multe ori arătase mare îndrăzneală în mărturisirea lui Hristos printre păgâni.

El a făcut legământ cu alţi şapte tineri să nu înceteze a propovădui Evanghelia Domnului Hristos, gata fiind să îndure orice primejdie. Iar aceşti tineri erau Timolau, Plisie, doi bărbaţi ce se chemau Alexandru, Romil şi doi cu numele Dionisie, unul fiind din Tripolisul Feniciei, iar celălalt din Egipt şi slujitor al lui Agapie.

În acea vreme, împăratul a poruncit ca toţi creştinii să fie siliţi să aducă jertfe idolilor. Astfel, în Cezareea Palestinei, unde era dregător Urban, s-a făcut mare praznic păgânesc, în cadrul căruia creştinii erau supuşi la groaznice chinuri. Văzând că se săvârşea o privelişte sângeroasă ca aceasta, cei opt tineri, aprinzându-se de râvna cea după Hristos, au alergat şi, în mijlocul mulţimii stând, au mărturisit cu glas mare că şi ei sunt creştini. Deci, auzind această neînfricată mărturisire, Urban nu voia ca să-i piardă, pentru că îi văzuse că erau tineri şi frumoşi cu trupul.

Astfel, prin multe promisiuni şi amăgiri cu daruri scumpe, dregătorul a încercat să-i ademenească şi să-i facă să se lepede de Hristos. Pentru că nu a reuşit, la porunca lui Urban, sfinţii au fost întemniţaţi şi după o vreme au fost omorâţi prin decapitare, primind astfel cununa muceniciei.

Citeste mai mult

Eveniment

Fotbal: FC Botoșani a debutat cu o victorie în play-out, 2-0 cu Petrolul, la Ploiești

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a debutat cu o victorie în faza play-out a Superligii de fotbal, 2-0 (1-0) cu Petrolul Ploiești, vineri, în deplasare.

Oaspeții au deschis scorul rapid, prin Zoran Mitrov (3), după o pasă greșită de Tommi Jyry.

Angolezul Aldair, intrat pe teren în min. 66, a închis tabela (73), cu un șut la vinclu, după un contraatac supranumeric purtat de Zoran Mitrov.

Oaspeții au mai avut două ocazii uriașe de gol, dar Mitrov a trimis în bară (11), iar Adrian Chică-Roșă (60) a ratat din doi metri la centrarea lui Adams Friday.

Cea mai bună ocazie a echipei antrenate de Adrian Mutu a fost un șut de la 24 de metri trimis de Ricardinho, respins în corner de portarul Giannis Anestis (70).

La meci au asistat 3.014 spectatori, potrivit site-ului competiției.

Publicitate

FC Botoșani e neînvinsă de patru etape și a câștigat ultimele trei meciuri fără a primi gol.

Petrolul a câștigat ambele confruntări din sezonul regulat, 2-0 în deplasare și 3-1 acasă.

FC Petrolul Ploiești – AFC Botoșani 0-2 (0-1), Stadion ”Ilie Oană” – Ploiești
Au marcat: Zoran Mitrov (3), Aldair Caputa Ferreira (73).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galați); arbitri asistenți: Florian Alexandru Vișan (Galați), Romică Bîrdeș (Pitești); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (București)
Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (București); arbitru asistent video: Cristina Mariana Trandafir (București)
Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) – CCA, Marian Bucurescu (București) – LPF
AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Abonamentele de tren se scumpesc din 28 martie. Cresc și tarifele pentru vagoanele cușetă sau transport biciclete

Publicat

Publicitate

Abonamentele de tren se scumpesc din 28 martie. Pasagerii care călătoresc cu trenul vor plăti mai mult abonamente și suplimente începând cu 28 martie, potrivit unui ordin emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Aceste scumpiri vor afecta în special pasagerii care călătoresc pe distanțe scurte sau care utilizează frecvent transportul feroviar pentru navetă, scrie alba24.ro.

Ordinul ministrului Transporturilor pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligației de serviciu public a fost publicat pe 13 martie în Monitorul Oficial.

Noile tarife vor intra în vigoare pe 28 martie, la 15 zile de la data publicării.

Abonamentele de tren se scumpesc din 28 martie

Potrivit acestuia, pentru călătoriile efectuate pe teritoriul zonelor metropolitane, achitarea tarifului tichetului de rezervare este opțională pentru trenurile unde există regim de rezervare a locului.

Tarifele abonamentelor pentru trenurile categoriile Intercity, Interregio și Regio, atât pentru clasa 1 cât și pentru clasa a 2-a, au fost actualizate și majorate.

Spre exemplu, la trenuri din categoria Intercity (IC), pentru distanțe între 1-10 km, abonamentul lunar ajunge la 385 lei (clasa 1) și 275 lei (clasa a 2-a).

Publicitate

La trenurile Interregio (IC), pentru distanțe de 1-10 km, tariful pentru un abonament lunar ajunge la 322 lei (clasa 1) și 241,50 lei (clasa a 2-a).

De asemenea, tariful pentru rezervarea locurilor la Intercity (IC) și Interregio (IR) este acum de 4 lei, indiferent de distanța parcursă.

Și tarifele suplimente pentru vagoane de dormit au fost actualizate. Cabina single va costa 235,50 de lei iar cabina cu 2 locuri – 125,50 de lei, indiferent de distanță. Prețurile se aplică la tariful aferent călătoriei la clasa 1. Cabina cu 3 locuri va costa 104,50 lei. Prețul se aplică la tariful aferent călătoriei la clasa a 2-a.

Tarifele suplimente pentru vagoane cușetă sunt:

  • supliment pat cabină cu 4 locuri – 81,50 lei
  • supliment pat cabină cu 6 locuri – 60,50 lei

Vor crește și tarifele suplimente pentru transport biciclete și transport bagaje neînsoțite (maximum 5 kg).

Tarife transport biciclete nepliabile (zona km – lei):

  • 1-60 km – 7,50 lei
  • 61-120 km – 10,50 lei
  • 121-250 km – 15,50 lei
  • 251-500 km – 21,00 lei
  • peste 500 km – km 26,00 lei

Transport pachete/bagaje neînsoțite (zona km – lei):

  • 1-60 km – 7,50 lei
  • 61-120 km – 10,50 lei
  • 121-250 km – 15,50 lei
  • peste 250 km – 21,00 lei

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending