Connect with us

Eveniment

Campania ISU Botoșani „Un cămin sigur pentru copilul tău”, salvează vieți

Publicat

Publicitate

Campania de informare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și derulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a determinat conștientizarea de către părinți a pericolelor la care sunt expuși copiii în mediul casnic.

Datele statistice furnizate de specialiștii Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, relevă faptul că în 2024, numărul copiilor care au ajuns la spital în urma unor accidente casnice a scăzut față de anul precedent.

Astfel, anul trecut, 915 copii au fost victime ale unor accidente casnice (arsuri/opăriri, intoxicații/ otrăviri, înghițire corpi străini sau traumatisme), cu 196 mai puțini față de 2023.

321 de copii au ajuns la spital după ce au înghițit diferite obiecte de mici dimensiuni, iar alți 378 au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate după ce au suferit diferite traumatisme. Imprudența de a lăsa la îndemâna celor mici substanțe toxice a trimis pe patul de spital 84 de copii.

Flacăra, lichidul fierbinte sau substanțele chimice au lăsat urme pe corpurile a 132 de copii.

Pompierii botoșăneni speră ca 2025 să nu fie marcat de astfel de evenimente, motiv pentru care vor continua acțiunile de informare și educare preventivă. Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, vor fi prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii în mediul casnic, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Publicitate

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „ cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Campania este susținută de Consiliul Județean Botoșani și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

 

Informare preventivă

 

Copiii mici trebuie supravegheați în permenență. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca aceștia să facă un lucru periculos. Nu îi scăpați din ochi mai ales atunci când se află în bucătărie, pe balcon, aproape de ferestre sau pe scara blocului.

Iată 10 sfaturi de care ar trebui să țineți cont:

1. Atunci când gătiți, nu lăsați copilul aproape de aragaz sau de locul în care ați pus recipiente cu lichid fierbinte.

2. Chibriturile, brichetele, cuțitele și alte obiecte asemănătoare nu trebuie lăsate la îndemâna acestora.

3. Aparatele electrocasnice trebuie depozitate în locuri inaccesibile celor mici.

4. Strângeți de pe mobilă obiectele care pot cădea peste copil sau se pot sparge!

5. Asigurați ferestrele, ușile, pentru a nu permite accesul copilului, nesupravegheat, la scări sau balcon.

6. Îndepărtați orice obiect de mobilier din apropierea ferestrelor! Acesta poate fi folosit de micuți pentru a ajunge la fereastră, să vadă ce este afară.

7. Nu îi lăsați singuri atunci când aveți geamul deschis!

8. Mascați colțurile ascuțite ale mobilei, astfel încât cei mici să nu se lovească.

9. Ascundeți firele electrice sau cablurile în spatele mobilei deoarece copilul poate să tragă de ele și să răstoarne obiectele.

10.Nu îi lăsați să umble la prize pentru a nu se curenta sau pentru a nu produce un incendiu! Folosiți accesorii de protecție a prizelor!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea face un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane, odată cu semnarea contractului pentru extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public. Anunțul a fost făcut de Angel Gheorghiu, primarul orașului, care a subliniat că investițiile locale continuă fără a afecta bugetul comunității.

Contractul a fost semnat astăzi, în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Banică.

Proiectul, intitulat „Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Bucecea”, este finanțat în proporție de 100% prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.894.269,07 lei, sumă integral eligibilă, fără contribuție din bugetul local.

Prin acest proiect vor fi înlocuite o parte din corpurile de iluminat existente și vor fi montate 252 de corpuri noi, moderne și ecologice, cu tehnologie LED. Dintre acestea, 113 aparate vor avea o putere instalată de 49 W, iar alte 139 de corpuri vor avea o putere de 85 W. Totodată, sistemul de iluminat public va fi extins în mai multe zone ale orașului, rămase neacoperite în etapele anterioare.

Un element important al investiției îl reprezintă implementarea unui sistem de telegestiune. Acesta va permite controlul și monitorizarea iluminatului public în timp real, contribuind la optimizarea consumului de energie electrică și la reducerea costurilor de funcționare.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului. Acolo unde situația o impune, vor fi realizate și lucrări de reparații, necesare pentru buna funcționare a sistemului.

Publicitate

Zonele vizate de această etapă a proiectului sunt: Calea Națională – de la Releu la Călinești până la ieșirea din Bohoghina, strada Leordei, drumul spre Hîntești – Lt. Muraru, precum și strada Sucevei spre Huțani. Aceste segmente nu au fost eligibile în prima etapă de finanțare, întrucât sunt încadrate ca drumuri naționale sau județene.

Autoritățile locale estimează că proiectul va contribui semnificativ la creșterea siguranței cetățenilor, la reducerea consumului de energie electrică și la îmbunătățirea calității iluminatului public. „Continuăm să investim în infrastructură și proiecte care aduc beneficii reale comunității locale”, a transmis primarul Angel Gheorghiu.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Publicat

Publicitate

CFR Călători a introdus o nouă funcționalitate în aplicația „CFR Călători bilete online”, care le permite călătorilor cu abonamente să își rezerve locul direct de pe telefon. Compania anunță că această opțiune este menită să îmbunătățească experiența pasagerilor și să faciliteze planificarea călătoriilor cu trenul, relatează alba24.ro.

Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să își poată rezerva locul în tren, simplu și rapid, direct din aplicația mobilă descărcată pe telefon.

Funcționalitatea este activă și poate fi utilizată deja, atât pentru abonamentele digitale afișate pe telefon sub formă de cod QR, cât și pentru abonamentele încărcate pe cardul de transport.

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă

CFR Călători continuă astfel demersurile de digitalizare și modernizare a serviciilor, având ca obiectiv creșterea calității și accesibilității transportului feroviar pentru toți călătorii.Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern)
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – cfrcalatori.ro
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern
  • de la personalul nostru din staţii

Citeste mai mult

Eveniment

Accident grav la Pădureni, în Șendriceni: Șapte persoane au ajuns la spital după ce o mașină a lovit violent un copac

Publicat

Publicitate

Un grav accident rutier s-a produs, în această seară, în localitatea Pădureni, comuna Șendriceni, soldat cu rănirea a șapte persoane.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care, din cauze ce urmează să fie stabilite, a părăsit partea carosabilă.
Mașina a ieșit în afara drumului și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea șoselei.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare.
De asemenea, a fost trimisă o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani.

Echipajele de intervenție au constatat că în urma impactului au rezultat șapte victime.
Una dintre persoane a fost găsită încarcerată în autoturism, însă era conștientă la momentul sosirii salvatorilor.
Pompierii au acționat cu echipamentele specifice pentru extragerea victimei, intervenția desfășurându-se în condiții de siguranță.

Toate cele șapte persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Ulterior, acestea au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Starea exactă a victimelor urmează să fie evaluată de cadrele medicale.

Pe lângă acordarea primului ajutor, pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor.
Traficul în zonă a fost afectat pe durata intervenției echipajelor de salvare.
Cazul a rămas în atenția Poliției, care a demarat cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Se poate: Fără taxe mărite în 2026 la Lunca. Consiliul Local și Primăria au refuzat majorările lui Bolojan. Doar ajustare cu inflația

Publicat

Publicitate

Vești bune pentru locuitorii comunei Lunca. Consiliul Local Lunca și Primăria Lunca a anunțat oficial că, pentru anul 2026, nu vor fi introduse taxe noi și nu există majorări ale taxelor locale, dincolo de actualizarea obligatorie cu indicele de inflație.

Reprezentanții administrației locale precizează pe pagina de socializare a instituției că toate taxele locale – inclusiv cele pentru salubrizare, pășune, eliberare documente sau alte servicii – rămân la nivelul anului 2025, fiind aplicată exclusiv ajustarea prevăzută de lege, conform ratei inflației.

Un exemplu relevant este taxa de salubrizare, care în comuna Lunca este de 79 de lei/persoană/an, pentru maximum două persoane dintr-o gospodărie. Potrivit autorităților, aceasta se numără printre cele mai mici taxe de salubrizare din județul Botoșani, fiind stabilită la un nivel considerat suportabil pentru populație.

Și impozitele pe clădiri rămân reduse. Pentru o locuință din chirpici, cu o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, impozitul anual este de circa 50 de lei, în funcție de zona de impozitare și criteriile stabilite prin lege. Administrația locală susține că acest exemplu reflectă politica de menținere a unui nivel echilibrat al taxelor.

Autoritățile subliniază că anumite valori impozabile – pentru clădiri, terenuri intravilane și extravilane sau autoturisme – nu sunt stabilite la nivel local, ci prin legislație națională, fiind obligatorii pentru toate unitățile administrativ-teritoriale. Consiliul Local Lunca a aprobat doar valorile minime prevăzute de lege, fără posibilitatea legală de a le reduce.

În ceea ce privește impozitul pe autoturisme, acesta este calculat conform noii formule legale, în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare, iar în multe cazuri sumele sunt chiar mai mici decât în anul precedent.

Publicitate

Concluzia transmisă de administrația locală este clară: nu se introduc taxe noi, se aplică doar obligațiile impuse prin legislația națională, iar taxele locale din comuna Lunca rămân la un nivel scăzut, responsabil și suportabil pentru cetățeni.

Citeste mai mult
Publicitate
Administratie18 minute ago

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Eveniment36 de minute ago

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Evenimento oră ago

Accident grav la Pădureni, în Șendriceni: Șapte persoane au ajuns la spital după ce o mașină a lovit violent un copac

Administratieo oră ago

Se poate: Fără taxe mărite în 2026 la Lunca. Consiliul Local și Primăria au refuzat majorările lui Bolojan. Doar ajustare cu inflația

Eveniment2 ore ago

România ar putea avea un sistem de avertizare seismică ca în Japonia. Cercetătorii vor putea estima rapid riscul de replici după cutremure

Eveniment2 ore ago

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani până la ora 21:00. Vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri

Economie3 ore ago

Garda de Mediu lovește dur fermele avicole din Botoșani: Amenzi de peste un milion de lei și activități suspendate

Eveniment5 ore ago

Titularizare 2026: Modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă, publicate de Ministerul Educației. Calendarul concursului

Administratie7 ore ago

Peste 6,4 milioane lei investiți în modernizarea iluminatului public – AFM etapa V, în municipiul Botoșani

Eveniment7 ore ago

Cântăreața Andreea Bălan și compozitorul Andrei Tudor – în juriul care va decide reprezentantul României la Eurovision

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending