Connect with us

Eveniment

Cămin de bătrâni ÎNCHIS la Botoșani de polițiști. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii de la Botoșani au anunțat astăzi deschiderea unui dosar penal pentru trei infracțiuni, sancțiuni de 45.000 de lei și un obiectiv închis în urma unor controale la locații în care erau îngrijite persoane vârstnice din municipiul Botoșani.

Polițiștii au anunțat concluziile în urma controalelor efectuate în zilele de 13 și 14 iulie 2023 de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătatea Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă, cu privire la respectarea prevederilor legale, la două locații, din muncipiul Botoșani, ambele administrate de aceeași persoană, în care sunt îngrijite persoane vârstnice.

Într-un comunicat, IJP Botoșani a explicat că în urma neregulilor constatate la căminul de pe strada Viilor din municipiul Botoșani, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, fals în declarații și exercitarea fără drept a unei profesii, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

“De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind sănătatea publică și pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor și bunurilor, iar ca măsură complementară a fost dispusă anularea autorizației de funcționare în cazul unuia dintre obiective”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

UE anunță că a transferat Ucrainei 4,05 miliarde de euro

Publicat

Publicitate

Uniunea Europeană a transferat un ajutor financiar suplimentar de 4,05 miliarde de euro către Ucraina, cu puțin timp înaintea Zilei Independenței acestui stat (24 august), transmite dpa.

”Solidaritatea UE cu Ucraina este de neclintit”, a scris vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe rețeaua socială X.

 

 


Acest transfer de peste 4 miliarde de euro demonstrează angajamentul puternic al UE în favoarea redresării și a viitorului țării.

Potrivit Comisiei, 3,05 miliarde de euro provin din Facilitatea pentru Ucraina, un program de ajutor de până la 50 miliarde de euro pentru perioada 2024-2027. Restul de 1 miliard de euro provine dintr-un împrumut de asistență macrofinanciară, care se înscrie în cadrul unei inițiative a G7 care însumează circa 45 miliarde de euro.

Publicitate

Comisia a mai precizat că eliberarea fondurilor a fost făcută posibilă de retragerea unei legi care ar fi restrâns independența autorităților centrale ucrainene de luptă împotriva corupției. Ea a salutat acest demers și a subliniat că reformele în materie de stat de drept și combatere a corupției rămân cruciale pentru continuarea drumului Ucrainei către aderarea la Uniunea Europeană.

De la declanșarea invaziei ruse în 2022, UE și statele membre au promis Ucrainei ajutoare de aproape 169 miliarde de euro, mergând de la sprijin militar și financiar până la ajutoare pentru refugiați. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul care nu a știut ce e jobul part-time, dar îi trimite pe studenți la muncă. Cum a trăit Daniel David în facultate

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a stârnit controverse după ce a recunoscut că în timpul facultății nu a lucrat niciodată, fiind susținut financiar de părinți, dar îi trimite pe studenții rămași fără burse la muncă, scrie cluj24.ro.

Declarația a fost făcută în podcast-ul lui Gojira, unde ministrul a povestit despre experiența sa personală ca student și a răspuns întrebărilor legate de joburile part-time pentru studenți.

„Nu am avut nevoie atunci de slujbă part-time fiindcă am fost susținut de părinți. Eu am spus iarăși întrebare a fost așa dacă te afli în situația respectivă și nu te pot susține, ce pot face? Și am spus că pe lângă cele trei or fi și altele, care nu vin acum minte. Deci n-a fost o soluție de sistem, n-a fost soluția la redimensionare a burselor. A fost un punct personal din trei”, a explicat David, subliniind că experiența sa este diferită de cea a multor studenți din România, care îmbină studiile cu munca pentru a-și acoperi cheltuielile.

Ministrul nu a știut ce e jobul part-time, dar îi trimite pe studenți la muncă

Această mărturisire vine la scurt timp după ce ministrul a sugerat unui student afectat de tăierile de burse să își caute un loc de muncă part-time. Mulți dintre cei care au auzit declarația au reacționat, subliniind contrastul între realitatea economică a studenților și sfaturile venite din partea unui oficial care nu a trecut prin această experiență.

David a precizat ulterior că, în cazul în care ar fi fost nevoit să își câștige singur banii în facultate, ar fi căutat sprijin prin mecanismele existente la universitate sau prin participarea la proiecte de cercetare. El a mai adăugat că, în alte țări, munca part-time pentru studenți este o practică obișnuită, dar în România aceasta nu este răspândită.

Reacțiile studenților nu au întârziat să apară. Mulți au subliniat că, în timp ce în vestul Europei joburile part-time sunt frecvente și bine integrate în parcursul universitar, în România combinarea studiilor cu munca este adesea dificilă din cauza cerințelor ridicate de prezență la cursuri și a resurselor limitate ale universităților.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Lup

Publicat

Publicitate

Sfântul Mucenic Lup a viețuit la sfârșitul secolului al III lea și începutul celui de-al IV lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, că sclav. Localitatea Novae era așezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi orașul Svistov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Zimnicea. Din acest motiv, sunt persoane care susțîn că Sfântul Lup ar fi din același neam cu noi.

Sfântul Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. După uciderea Sfântului Dimitrie, Lup a înmuiat marginea vesmântului în sângele lui și i-a luat inelul. Cu acest strai și inel, Sfântul Lup a săvârșit multe minuni, aducând vindecare pentru multe boli și neputințe.

Pentru că nu primise botezul, s-a rugat lui Dumnezeu să-l învrednicească de botez, înainte de a-și da duhul. După această rugăciune, a început să plouă peste acest mucenic. Astfel, în chip minunat a primit botezul.

Din relatarea vieții sale aflăm că într-o zi a zdrobit idolii păgânilor, motiv pentru care închinătorii la idoli căutau să-l omoare. Este păzit în chip minunat de furia acestora, iar după ce primește botezul în chip miraculos, s-a predat de bunăvoie în mâinile păgânilor. După nenumărate chinuri, a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, pe 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la cele veșnice.

Troparul Sfântului Mucenic Lup

Mucenicul Tău Doamne, Lup, întru nevoință să, cununa nestricăciunii a dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugăciunile lui mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Pisică salvată de pompieri, în municipiul Botoșani, dintr-un copac înalt de peste nouă metri

Publicat

Publicitate

În această seară, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit pentru salvarea unei pisici dintr-un copac, aflată la o înălțime de aproximativ nouă metri. Acțiunea a avut loc pe aleea Constantin Gane din municipiul Botoșani.

Chiar proprietarul a fost cel care a apelat la ajutorul pompierilor. Folosind o scară, unul dintre pompieri a urcat până aproape de vârful copacului și a reușit să coboare pisica în siguranță. Aceasta a fost predată înapoi stăpânului ei.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending