Connect with us

Eveniment

Calendarul pensiilor în august: Când se plătesc și cum se aplică noua taxă CASS

Publicat

Publicitate

Când se plătesc pensiile în august, luna în care intră în vigoare taxarea. Cum se va aplica CASS, scrie alba24.ro.

Pensiile se plătesc fără întârzieri în luna august, iar cele mai mari de 3.000 de lei vor fi diminuate cu 1-% din valoarea care depășește acest prag.

Reamintim că începând cu 1 august 2025, se va aplica o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea din pensie care depășește pragul de 3.000 de lei.

Plata efectivă a acestei contribuții va fi resimțită de toți pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei, odată cu virarea pensiei aferente lunii august. Contribuția va fi reținută la sursă.

Când se plătesc pensiile în august

Astfel, plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează:

  • în intervalul 01-15 ale lunii pentru beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA;
  • în data de 11 ale lunii în cont curent/card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții.

11 august este într-o zi de luni, lucrătoare, astfel încât nu vor fi probleme sau amânări ale datei la care se virează.

Publicitate

Casa Națională de Pensii dă asigurări că nu vor exista întârzieri la plata pensiilor.

Cum se taxează pensiile din august 2025

Pentru determinarea contribuției CASS, baza lunară de calcul o reprezintă partea care depășește suma lunară de 3.000 de lei, pentru fiecare drept de pensie, potrivit Digi24.ro.

Exemplu de calcul pentru o pensie de 5.000 de lei:

  • Contribuție CASS = (5.000 – 3.000) × 10% = 2.000 × 10% = 200 lei
  • Contribuabilul va plăti 200 lei CASS lunar

Pentru comparație, un salariat cu venit brut de 5.000 lei plătește CASS de 500 lei (5.000 × 10%).

Noua reglementare se aplică tuturor categoriilor de pensionari, indiferent de sursa pensiei:

  • Pensiile de stat din sistemul public reglementat de Legea nr. 360/2023
  • Pensiile de serviciu (prevăzute de legi speciale)
  • Pensiile din sistemul privat administrat
  • Pensiile din sistemele facultative

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incendiu izbucnit într-o gospodărie din Sadoveni. O anexă a fost cuprinsă de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sadoveni. O anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul anexei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. A ars acoperișul casei pe o suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați. S-a salvat și protejat bunurile din interiorul anexei, dar și casa.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

Publicitate

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Activități de educație pentru promovarea integrității desfășurate la Spitalului Județean de Urgență MAVROMATI Botoșani

Publicat

Publicitate

În săptămâna 14-18 iulie 2025, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoșani au desfășurat, în cadrul protocolului de colaborare încheiat cu Spitalului Județean de Urgență MAVROMATI Botoșani, activități de educație pentru promovarea integrității cu personalul din cadrul secției psihiatrie, precum și cu persoane care s-au adresat acestei unități medicale pentru a beneficia  de  servicii de sănătate.

În cadrul întâlnirilor cu cadrele medicale și personalul auxiliar, în cadrul tematicii ,,CUM FACEM FAȚĂ CORUPȚIEI?”, au fost prezentate aspecte referitoare la structura organizatorică și competențele Direcției Generale Anticorupție, ca unică structură  de prevenire în arsenalul instituțiilor prevăzute în Strategia Națională Anticorupție implicate în lupta împotriva corupției, subliniind importanța și rolul  prevenției, atât în domeniul sănătății publice, cât și al corupției.

Astfel, pornind de la  misiunea și obiectivele instituției beneficiare, comparativ cu cele ale  Ministerului Afacerilor Interne, ca instituții care au în centru cetățeanul/pacientul, respectiv viața și sănătatea acestuia, au fost prezentate noțiuni juridice referitoare la termenul de funcționar public și răspunderea în planul implicării în acte de corupție a personalului medical, infracțiunile de corupție, tangente domeniului abordat, modalități de sesizare a faptelor de corupție, obligația  atitudinea/reacția  față de corupție, consecințele implicării în fapte de corupție.

Au fost prezentate și dezbătute spețe instrumentate la nivelul DGA, în care au fost implicate cadre medicale, iar în susținerea acestora și au fost difuzate materiale audio-video. Activitățile au fost interactive și au avut un feedback pozitiv, fiind oferite clarificări cu privire la dilemele și întrebările formulate de participanți.

Atât în cadrul activităților susținute împreună cu cadrele medicale, cât și cu cetățenii,  au fost popularizate sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800806806, modul de funcționare al acestuia și campania națională ,,E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, obiectivele și sloganurile acesteia, auditoriul fiind încurajat să adopte atitudinile necesare menținerii unui comportament integru.

În vederea realizării unei comunicări eficiente cu instituția noastră, reamintim faptul că la nivelul județului Botoșani, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, jud. Botoșani, telefon: 0231507128, fax: 0231507120, e-mail: botosani.dga@mai.gov.ro, date de contact la care cetățenii pot sesiza faptele de corupție săvârșite de personalul MAI.

Publicitate

 

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE BOTOȘANI

Citeste mai mult

Educație

Rezultatele finale înregistrate la proba scrisă din cadrul Examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025, după soluționarea contestațiilor

Publicat

Publicitate

La nivelul județului Botoșani, rata mediilor peste 8 (opt), obținute de candidații care au susținut proba scrisă a crescut la 73,6%, față de 69,6%, înainte de contestații.

La nivel național, procentul candidaților care au obținut medii peste 8,00 este de 69,2%.

Anul acesta, la nivelul județului Botoșani, au fost depuse 36 de contestații la proba scrisă. Toate notele contestate au fost modificate, după cum urmează: pentru 18 lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, pentru 18 lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

„Cu un procent de promovare superior celui național, ne bucurăm să vedem că eforturile constante de formare și susținere a profesorilor debutanți dau roade. Acest rezultat demonstrează calitatea resursei umane din învățământul botoșănean. Îi felicit pe toți cei care au promovat și le urez succes în parcursul lor profesional!” a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Legea Mirosului: Au fost inițiate discuții cu Ministerul Sănătății pentru stabilirea normelor de aplicare

Publicat

Publicitate

Ministerul Mediului este în discuții cu Ministerul Sănătății pentru a putea scrie normele de punere în aplicare pentru Legea Mirosului, în condițiile în care sunt mii de plângeri de la comunități de oameni care nu își pot deschide geamurile, a anunțat, luni, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.

În plus, Ministerul Mediului ‘se uită’ și la modificarea legislației cu privire la produsele second hand care ajung astăzi în România.

‘Suntem astăzi în discuții cu Ministerul Sănătății, cu domnul Alexandru Rogobete (ministrul Sănătății, n.r.), pentru a putea să scriem în sfârșit normele de punere în aplicare pentru Legea Mirosului. Știm deja că sunt întregi comunități care trăiesc un coșmar, comunități care nu își pot deschide geamul la propria lor casă, mii și mii de plângeri în fiecare an de la diverse gropi de gunoi. Este momentul extraordinar de bun pentru a adopta normele de punere în aplicare și pentru a începe să aplicăm o lege care astăzi există pe hârtie, dar nu poate să fie pusă în aplicare, și eu mă bucur că există disponibilitatea inclusiv de la Ministerul Sănătății. Împreună, vom lucra să găsim o soluție mult așteptată de români ani de zile. De asemenea, ne uităm și la modificarea legislației cu privire la produsele second hand, care astăzi intră în România și care, din păcate, o mare parte dintre ele, ajung apoi fie în gropile de gunoi care deja au o capacitate atinsă dar de asemenea și pe câmpurile noastre. Aceste produse second hand ajung după aia să ne otrăvească pe noi toți. Trebuie să găsim soluțiile de trasabilitate care să poată să ne asigure pe noi că trăim într-o țară sănătoasă și că avem niște condiții de mediu prielnice pentru noi toți’, a afirmat Diana Buzoianu, într-o conferință de presă.

Totodată, ea a precizat că, pe circuitul de avizare, se află o Hotărâre de Guvern care să dea Gărzii Naționale de Mediu posibilitatea legală să folosească echipamentele pe care le-a achiziționat din fonduri europene, respectiv bodycam-uri, drone – pentru care astăzi nu există reglementare juridică pentru a putea să fie utilizate. Ministra Mediului a transmis că trebuie întărită capacitatea de a acționa a Gărzii de Mediu.

‘Vorbim de bodycam-uri (camere video corporale – n. r.), vorbim de drone, echipamente care au fost achiziționate din fonduri europene, dar care astăzi nu au încă reglementarea juridică pentru a putea să fie folosite. Eu sper că ministerele vor aviza într-un timp rapid și că vom putea inclusiv să avem această HG adoptată, dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare, dar eu sper inclusiv săptămâna aceasta să ajungem să adoptăm această hotărâre’, a spus aceasta.

În plus, șefa de la Mediu a precizat că se dorește accesarea în continuare a fondurilor norvegiene pentru a închide gropi de gunoi neconforme din țară.

Publicitate

‘Nu în ultimul rând, din perspectiva Ministerului Mediului, există fonduri norvegiene care au fost accesate recent, cu care am ajutat comunitatea din Suceava, Botoșani, Deva, Gura Humorului și Fălticeni să închidă 5 gropi de gunoi neconforme. Dorim să extindem și să accesăm și pe viitor fonduri norvegiene. Suntem în discuții cu domnul Dragoș Pâslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru a vedea cum putem folosi aceste fonduri pe viitor. Ministerul Mediului să fie de asemenea operator pe aceste fonduri și să reușim să ducem deja un exemplu de bună practică și pentru alte gropi neconforme din țară, care, lăsate așa cum sunt astăzi, ne otrăvesc pe noi toți. Iată că avem și fonduri europene sau fonduri de la nivel internațional care ar putea să fie folosite pentru a trata o parte din probleme’, a arătat ea.

Potrivit ministrului, acestea sunt, pe scurt, soluțiile propuse în perioada următoare, după un control care a vizat gropile de gunoi, în urma căruia s-au aplicat amenzi de 1,8 milioane de lei.

‘Nu sunt soluții ușoare, sunt soluții și norme care au fost ani de zile blocate, nu neapărat dintr-o dorință de a bloca, ci pentru că sunt foarte tehnice și vor necesita grupuri de lucru care să se asigure că nu facem mai mult rău aplicând aceste norme de punere în aplicare decât ceea ce se întâmplă astăzi. Dar noi vom avea grupurile tehnice pregătite să putem să lansăm în perioada imediat următoare și aceste legi de care România are nevoie, românii au nevoie’, a susținut oficialul.

Prezent la conferința de presă, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a precizat că totalul fondurilor PNRR alocate Gărzii Naționale de Mediu a fost de aproximativ 13 milioane de euro.

‘Cele mai importante componente sunt: o dată, programul informatic de digitalizare a activității Gărzii Naționale de Mediu. De la 1 septembrie, așa cum am spus, vom fi operaționali digital sută la sută, toate actele și tot ceea ce lucrează Garda de Mediu va fi făcut în acest sistem, care este interoperabil cu mai multe instituții. Avem protocol deja cu ANCOM, ANCPI, suntem în curs de încheiere de protocol cu Evidența populației, cu DRPCIV, cu ANAF, astfel încât acel comisar, atunci când se află în teren, să poată avea în timp real toate informațiile, elaborează atât actul de control, cât și procesul verbal de sancțiune în mod digital. Avem 16 drone din PNRR, plus, cu sprijinul ministerului, încă 46 de drone achiziționate prin POIM, care vor fi interconectate la această platformă, astfel încât, în timp real, datele să ne parvină’, a explicat acesta.

Andrei Corlan a adăugat, ca noutate, că acum Garda de Mediu face analiza de risc pentru a se lua cele mai bune măsuri la situațiile care apar.

‘Dacă vorbim despre o noutate pe care a adus-o Garda de Mediu, aceasta este analiza de risc, ceea ce nu se făcea până acum, astfel încât volumul de informații acumulat să fie valorificat în propuneri concrete puse la dispoziția doamnei ministru și, împreună, să luăm cele mai bune măsuri. Avem 8 scanere de deșeuri, 7 scanere mobile, un scanner autocamion, care poate scana o autoutilitară și oferi informații despre tipul de deșeu transportat, avem bodycam-uri, avem camere de bord, avem stații de emisie-recepție. Putem spune că, în afară de actul normativ pe care îl așteptăm de un an și doamna ministru l-a emis după o discuție de o zi, avem tot ce ne trebuie, astfel încât să punem în aplicare și să ducem Garda de Mediu la nivelul următor’, a mai spus șeful GNM.

AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending