Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.

Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui. Ioan Botezătorul a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Deci, venea la dânsul toată latura Iudeei şi a Ierusalimului, şi se botezau toţi de la dânsul, în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.

El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicând: Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui.  Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt. După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfânta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dânsul, îl afunda până la cap şi-l ţinea astfel până ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă. Ieşind Domnul din râu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătându-se în chip de porumbel. Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfânt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă. Pogorându-se Duhul Sfânt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia se cuvine slava în veci. Amin.

SFINŢIREA CEA MARE A APEI

Reînnoirea Botezului şi sfinţire a vieţii creştinului în lume

În ziua sărbătorii Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii, se săvârşeşte Sfinţirea cea Mare a apei. Această apă pe care Duhul Sfânt o sfinţeşte este apă de binecuvântare, apă de sfinţire a sufletului şi a trupului şi a naturii înconjurătoare, dar şi izvor de bucurie pentru oamenii care o primesc cu credinţă, evlavie şi dragoste. Sfinţirea cea Mare a apei sau Aghiasma Mare, care se săvârşeşte numai cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, este una dintre ceple mai frumoase slujbe ale Ortodoxiei. Sfinţirea cea Mare a apei are mai multe părţi, iar prin conţinutul ei scoate în evidenţă mai întâi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iubire arătată în Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în Botezul Său în Iordan.

De aceea, rugăciunile şi cântările acestei zile fac legătura între Naşterea Domnului şi Botezul Domnului, dar şi între Botezul Mântuitorului şi mântuirea oamenilor, a celor care cu credinţă şi bucurie au primit Botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La sărbătoarea Botezului Domnului se sfinţeşte firea apelor, aşa cum ne spune o cântare din această slujbă: „Astăzi se sfinţeşte firea apelor”. Astfel, Biserica ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este preamărit astăzi în mod deosebit de către întreg Universul, de creaţia întreagă. De ce? Pentru că El a venit să mântuiască pe oameni, dar şi să pregătească un cer nou şi un pământ nou.

Astăzi se sfinţeşte creaţia întreagă ca pregătire a ei pentru înnoire şi transfigurare în cerul nou şi pământul nou din Împărăţia cerurilor. Frumuseţea şi bogăţia rugăciunilor din slujba numită Sfinţirea cea Mare a apei ne îndeamnă să fim cu luare aminte. Numai atunci primim binecuvântare cu adevărat şi ne foloseşte gustarea apei sfinţite, când ascultăm slujba sfinţirii ei cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste. Dacă o primim cu credinţă şi cu evlavie, în primul rând, Aghiasma Mare ne sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, casele noastre şi tot spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea. Prin această sfinţire a naturii cu apă sfinţită, Biserica Ortodoxă arată că Dumnezeu trebuie mărturisit şi lăudat nu numai în biserică, ci şi în afara ei. Iar noi trebuie să fim creştini nu doar în zi de duminică, ci creştini în toate zilele, în orice loc ne-am afla.

Apa sfinţită ne aduce aminte că suntem botezaţi cu apă şi cu Duh Sfânt şi suntem creştini, fii ai lui Dumnezeu-Tatăl după har în iubirea Lui nesfârşită faţă de Fiul Său Iisus Hristos Care S-a făcut Om, din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Aghiasma Mare se gustă pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi (cifra 8 fiind simbolul veşniciei şi al infinitului). În al doilea rând, Aghiasma Mare ne aduce vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti.

Trăim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. În acest sens, apa sfinţită ne vindecă, întrucât ne înmulţeşte credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. În al treilea rând, Aghiasma Mare ne aduce eliberare de patimi şi alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deşi doreşte să facă binele, totuşi nu are putere suficientă pentru a săvârşi binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă pe om să săvârşească răul.

Însă apa sfinţită îi dă omului putere să biruiască ispitele şi să ducă lupta cea nevăzută împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, spovedanie şi Împărtaşanie. De aceea, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântaţi cu apa sfinţită, noi şi casele noastre, cei dragi ai noştri şi toate activităţile noastre, pentru ca viaţa noastră să fie lumină din lumina lui Hristos şi bucurie din bucuria sfinţilor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.