Mama Sfântului Mucenic Codrat, Rufina, era o femeie binecredincioasă din zona Corintului (Grecia) care a fugit în munți de teama persecutorilor. Fiind însărcinată cu greu se putea ține de grupul creștinilor fugari. După ce a parcurs o bună parte din drumul spre refugiul ales, rămânând fără puteri s-a oprit și ascunzându-se, după câteva zile, a născut acolo un băiat căruia i-a pus numele Codrat. Peste alte câteva zile Rufina a murit, și Sfântul Codrat a rămas orfan. Dumnezeu a avut grijă micuț, astfel încât el a fost găsit de oameni credincioși care l-au crescut și i-au purtat de grijă. În adolescență el a cunoscut niște creștini de la care a învățat despre adevărata credință. Mai apoi, Codrat a studiat gramatica și arta medicinii, având mare succes. A devenit doctor, vindecând mulți oameni folosind cuvântul Lui Dumnezeu și cunoștințele medicale. Sfântul Codrat va prefera să petreacă majoritatea timpului în pustie, la fel ca Sfântul Ioan Botezătorul, dedicându-se rugăciunii și nevoințelor ascetice. Deoarece lumina nu poate fi ținută sub obroc, el a adunat în jurul său numeroși ucenici care erau atrași de sfințenia lui și care căutau cuvânt de învățătură. Printre ucenicii săi se numărau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent și mulți alții. Personalitatea proeminentă a Sfântului, plină de lumină și bunătate, a devenit foarte cunoscută, deranjând mult pe cei care îl urau pe Hristos. Din porunca păgânului împărat Deciu (249-251), prefectul militar Iason a venit la Corint să tortureze și să ucidă pe creștini. Fiind cel mai în vârstă dintre cei prinși, Sfântul Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credința în Domnul Iisus Hristos. La judecată Sfântul a fost întrebat: „Pentru ce nu te supui mai bine legilor celor împărătești, închinându-te zeilor și nu-ți alegi a fi fericit împreună cu noi și a te desfăta într-această viață?”. Sfântul Mucenic Codrat a răspuns: „nu este de nici o trebuință să iubim atât de mult această viață scurtă, încât, temându-ne de lipsirea ei, să dăm idolilor cinstea cea cuvenită lui Dumnezeu”, „trebuie să iubim mai mult pe Dumnezeu dătătorul vieții”. Prefectul Iason încearcă să clatine convingerile Mucenicului atacând învățătura de credință, Sfântul Mucenic Codrat, asemeni Sfântul Mucenic Ștefan, ține un discurs apologetic și teologic magistral care face referire la istoria mântuirii, mărturisindu-și plin de curaj credința în fața persecutorului. Iason, văzând că orice încercare de a îl convinge să renunțe la credință este sortită eșecului, a poruncit ca Sfântul să fie bătut cu toiege și încearcă să îi convingă pe ucenicii săi să se lepede de creștinism. Pe parcursul muceniciei lor principala preocupare a Sfântul Codrat a fost să îi întărească în credință pe ucenicii săi îndemnându-i să rămână statornici în credință spunându-le: „O, prietenii și împreună nevoitorii mei, socotiți cu gândul cât de multe bunătăți sunt gătite vouă de la Domnul … acum se cuvine să vă arătați credința voastră cea nemișcată, întru Hristos Dumnezeu; acum vremea nevoinței este de față … să vă arătați pildă tuturor”. Prefectul, văzând că nu reușește în niciun fel să îi convingă pe Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei să se închine la idoli, îi aruncă pe toți la fiarele sălbatice pentru a fi sfâșiați de vii. Totuși, minunea se întâmplă deoarece fiarele nu s-au atins de ei. Înfuriindu-se, Iason dădu ordin ca toți aceștia sa fie legați de picioare și trași cu trăsura pe străzile orașului, unde păgânii aruncau în mucenici cu pietre. Într-un final, toți aceștia sunt condamnați la decapitare cu sabia. La locul unde urmau să fie executați, Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei cer răgaz pentru rugăciune, după care fiecare pe rând își va pleca capul sub sabie, intrând în viața veșnică, primind, astfel, cununa muceniciei. În timpul persecuțiilor care au urmat, în timpul împăratului Valerian (253-259), alți ucenici ai Sfântului Mucenic Codrat au urmat exemplul acestuia, fiind martirizați de către persecutori: Dionisie este înjunghiat pe timpul nopții, Victorin, Nichifor și Victor sunt zdrobiți într-o presă imensă de piatră, lui Claudiu îi sunt tăiate mâinile și picioarele, Diodor este aruncat în foc, Serapion este decapitat în timp ce Papiu și Leonid sunt înecați în mare. Luându-i drept exemplu, foarte multe femei creștine, au suferit de bună voie pentru Hristos. Numele lor era Hariesa, Nunehia, Vasilisa, Nica, Gali, Galina, Teodora.