Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, făcători de minuni, au suferit martiriul în timpul împăratului Dioclețian (secolul al IV-lea). Sunt numiți doctori fără de arginți, deoarece îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată.

SFÂNTUL CHIR s-a născut la Alexandria (Egipt) în secolul al III-lea, într-o familie de creștini. Încă din copilărie părinții săi i-au dat o educație creștină. A studiat și a ajuns un medic foarte bun și cunoscut. El avea un atelier care a fost apoi transformat într-o biserică închinată Sfințiilor Trei Tineri din cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego. Sfântul Chir săvârșea vindecări în numele lui Iisus Hristos, rostind rugăciuni și recitând pasaje din Sfânta Scriptură. După ce pacienții săi se vindecau, el îi sfătuia ca, pentru a rămâne sănătoși, trebuie să asculte de poruncile lui Dumnezeu și să nu mai păcătuiască. Era vestit atât pentru că faptul că nu cerea nimic în schimbul vindecării celor bolnavi, cât și pentru că lucra cu toată ardoarea unui apostol. El i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne. În legătură cu boala, el spunea că: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. În timpul persecuțiilor anticreștine, săvârșite de Diocletian (284-305), el a fost denunțat prefectului orașului pentru faptul că era creștin, dar nu a fost prins, reușind să fugă în Arabia, unde s-a refugiat în orașul Tzoten, din apropierea mării. Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață ascetică. Sfântul Chir a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni; astfel, „nu cu doctorii, ci cu rugăciuni și prin cuvânt tămăduia el toate bolile”.

SFÂNTUL IOAN era creștin fiind originar din Edessa (Asia Mică). A fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul adaugă faptul că el era unul dintre apropiații împăratului. Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim. S-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Chir. Ulterior cei doi s-au împrietenit, iar Sfântul Ioan a devenit ucenicul sfântului Chir atât în credință și evlavie, cât și în arta medicinei. A devenit și el un „doctor fără de arginți”, și însoțitorul Sfântului Chir în viața ascetică. Cei doi au străbătut satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian, o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (în vârstă de 15 ani), Theodota (în vârstă de 13 ani), și Theodossia (în vârstă de 11 ani). Sfinții Chir și Ioan, temându-se de faptul că exista posibilitatea ca aceste fete „să cadă din credință”, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului. Au fost însă prinși și ei, și după multe chinuri li s-au tăiat capetele, odată cu Atanasia și fiicele ei.

Credincioșii au luat trupurile sfinților Chir și Ioan și le-au îngropat cu toată cinstea și evlavia.