Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor

Publicat

Publicitate

Sfântul a trăit în secolul al IV-lea, pe vremea împăraților Constantin cel Mare (306-337), Constantius II (337 – 361) și Iulian Apostatul (361-363). Sfântul Constantin cel Mare, a oprit prigoanele împotriva creștinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313. Sfântul Sfințit Mucenic Marcu încuviințat fiind cu o credință creștină de neclintit a reușit să dărâme mai multe temple păgâne, zidind pe locul lor nenumărate biserici, fapt pentru care păgânii îl urau de moarte.

Astfel a adus mulțime de popor pe calea mântuirii, atât prin predicile sale pline de har, cât și prin pilda propriei sale vieți curate. Pentru aceasta, a fost sfințit Episcop în cetatea Aretuselor, din Siria. După pe tronul împărătesc a ajuns împăratul păgân Iulian Apostatul, a urmat o perioadă grea pentru creștini, deoarece au urmat multe persecuții împotriva acestora. Între cei care au suferit atunci a fost și Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, care a fost torturat cu cruzime pentru faptul că nu a renunțat la credința în Hristos. Într-o prima fază, Sfântul Marcu s-a ascuns de cei care îl căutau și voiau sa îi facă rău.

Însă, aflând că foarte mulți semeni de-ai săi sunt torturați și trași la răspundere pentru faptele sale, decide să se predea păgânilor. Aceștia, ne având nici o teamă față de Dumnezeu, îl iau și îl dezbracă după care încep sa îl tortureze, aruncându-l în locuri pline de murdărie. niște ace lungi și groase care se foloseau la tricotatul manual. Ulterior îl acoperă din cap în picioare cu saramura, și îl ung cu miere. Îl ridică la cer folosind niște frânghii, lăsându-l pe Sfântul Sfințit Mucenic Marcu să fie ars de soarele verii.

Mierea de pe trupul sfanțului era menita să atragă toate insectele și albinele pământului. Supus la torturi inimaginabile, Sfântul Sfințit Mucenic Marcu a reușit să le biruie pe toate cu tărie, datorită evlaviei sale, refuzând totodată să ofere bani păgânilor să își rezidească templele idolești pe care acesta, împreună cu creștinii le dărâmaseră și pe locul lor construiseră biserici. Pentru răbdarea lui a reușit să biruie prin gând și prin faptă deoarece, păgânii, văzând că Marcu suferă toate chinurile la care este supus cu putere și credință, se convertesc la creștinism.

Murind împăratul Iulian într-o campanie militară, persecuțiile au încetat, iar Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor, a fost eliberat. Însă, din cauza multor suferințe îndurate, Sfântul Sfințit Mucenic Marcu și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu la scurt timp după eliberare în data de 29 martie.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Lângă noi: Bărbat încarcerat după coliziunea dintre un autotren și un autoturism, la Suceava

Publicat

Publicitate

Un bărbat a rămas încarcerat după un accident produs, vineri seară, pe raza localității Dărmănești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

Potrivit sursei citate, la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ cu medic.

‘Este vorba despre un accident rutier între un autotren și un autoturism, conducătorul autoturismului fiind încarcerat. Cu eforturi susținute, pompierii militari au extras victima dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, este vorba despre un bărbat, conștient, cu multiple traumatisme’, precizează informarea transmisă de ISU Suceava.

După ce a fost descarcerat, bărbatul a fost predat unui echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), pentru a fi stabilizat și transportat la UPU a Spitalului Județean Suceava. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Suceveanca Alessia Pop a câștigat trofeul „Vocea României” 2025 și marele premiu de 100.000 de euro

Publicat

Publicitate

Marea Finală a sezonului 13 „Vocea României”, desfășurată vineri, 19 decembrie 2025, a fost câștigată de Alessia Pop, reprezentanta echipei Tudor Chirilă. Tânăra suceveancă a obținut trofeul și marele premiu de 100.000 de euro, cucerind publicul și juriul prin interpretări emoționante și tehnice impecabile.

În finală au concurat patru talente: Alessia Pop (echipa Tudor Chirilă), Anita Petruescu (echipa Smiley), Raisa Radu (echipa Irina Rimes) și Eva Nicolescu (echipa Theo Rose & Horia Brenciu).

Alessia Pop a strălucit cu momente memorabile: o interpretare uimitoare a piesei „Purple Rain” de Prince, un duet răscolitor cu naistul Cristian Ciaușu pe „Ederlezi” și un moment plin de emoție alături de Tudor Chirilă pe „De vei pleca”. Aceste performanțe au ridicat publicul în picioare și au consolidat victoria sa.

Parcursul Alessiei Pop

Alessia, originară din Suceava, a descoperit muzica la doar cinci ani, fredonând în mașina mamei. A urmat cursuri de canto din copilărie, studii la liceul de muzică (pian și canto clasic) și a urcat pe scenele concursurilor, festivalurilor și balurilor. Deși nu provine dintr-o familie de muzicieni, talentul pare moștenit de la bunica sa, cunoscută pentru voce frumoasă. Mama, care administrează pensiunea familiei, și fratele au fost sprijinul ei constant.

Au existat și momente de îndoială, cu descurajări din partea prietenilor și profesorilor, dar credința și o conversație sinceră cu Dumnezeu i-au redat încrederea. Cântă în corul bisericii, unde se simte „ca un nou-născut”. Visează să urmeze Conservatorul din București și să-și construiască o carieră muzicală.

Publicitate

La „Vocea României” a venit pentru experiență și noi întâlniri, dar și-a îndeplinit visul din copilărie: să întoarcă toate scaunele și să ridice publicul în picioare.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul

Publicat

Publicitate

Sfântul Ignatie se numeşte „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. El a fost copilul pe care Mântuitorul l-a luat în braţe când a spus: „Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”.

Sfântul Ignatie a fost pus Episcop în Antiohia de Sfinţii Apostoli, după moartea lui Evod. Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că în timpul celor 40 de ani cât a păstorit acolo s-a dovedit un adevărat părinte al antiohienilor. În timpul persecuţiei lui Domiţian (81-96) Sfântul Ignatie i-a încurajat cu sfaturi şi rugăciuni. Împăratul Traian se afla în culmea gloriei sale, căci în anul 106 cucerise Dacia Traiană, una din cele mai bogate ţări din Europa. Serbările şi bucuria cuceririi ţinuseră 123 de zile.

În amfiteatrul din Roma muriseră 10 000 de gladiatori şi 11 000 de animale sălbatice, iar populaţia fusese scutită de dări. În anul 107, Traian a pornit la luptă împotriva Parţilor. Împăratul Traian voia să instaleze liniştea la hotarul cel mai îndepărtat al răsăritului. În drumul său s-a oprit în Antiohia, fosta capitală a regilor Seleucizi, locul de petrecere al romanilor bogaţi, oraş care timp de 600 de ani purta numele „Regina Orientului”, dat de Pliniu. Păgânii i-au spus împăratului Traian că Ignatie este creştin şi că cinsteşte pe Hristos cel osândit de Pilat.

Împăratul l-a îndemnat să jertfească zeilor, însă Episcopul Ignatie a refuzat, fapt pentru care a fost trimis la Roma pentru a fi dat la fiare în circ. Sfântul Ignatie a plecat din Antiohia sub paza a zece soldaţi, însoţit de diaconul Filon şi de Agatopod. În drumul său până la Roma, Sfântul Ignatie a îndemnat pretutindeni mulţimea credincioşilor să asculte episcopii şi preoţii lor şi să nu creadă învăţăturile eretice. În cele din urmă, Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie a primit cununa muceniciei fiind aruncat în mijlocul animalelor sălbatice din circul roman.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Ceața a acoperit Municipalul, CFR Cluj a dat lovitura: FC Botoșani, prima înfrângere a sezonului

Publicat

Publicitate

Pe o ceață deasă, care a pus serioase probleme de vizibilitate, FC Botoșani a suferit prima înfrângere din actualul sezon de Superligă. Formația pregătită de Leo Grozavu a cedat vineri seară, pe Stadionul Municipal, scor 0-1, în fața vicecampioanei CFR Cluj, într-un meci care a deschis ultima rundă a anului competițional.

Unica reușită a partidei a venit foarte devreme. În minutul 5, Păun a trimis un șut precis, aproape de vinclu, profitând de o clipă de neatenție în defensiva gazdelor. A fost un gol care avea să cântărească decisiv într-o confruntare în care condițiile meteo au influențat clar jocul.

Din cauza ceții extrem de dense, organizatorii au fost nevoiți să schimbe mingea cu una de culoare roșie încă din minutul 8, pentru ca jocul să se poată desfășura în condiții acceptabile. Chiar și așa, vizibilitatea a rămas redusă pe toată durata întâlnirii.

FC Botoșani a încercat să revină în joc, iar cea mai mare ocazie a venit imediat după pauză. În minutul 48, după un corner executat de pe dreapta, Lopes a trimis incredibil peste transversală din 2-3 metri, ratând egalarea.

Prima repriză s-a încheiat la avantaj minim pentru clujeni, iar partea secundă a fost reluată de arbitrul Sebastian Colțescu în aceleași condiții dificile, cu ceața dominând atmosfera de pe Municipal.

Meciul a fost urmărit din tribune de 3.812 spectatori, iar confruntarea a pus față în față două echipe cu parcursuri complet diferite în acest sezon. FC Botoșani venea după un tur excelent, fiind una dintre surprizele plăcute ale campionatului. Moldovenii ocupă locul 3, cu 38 de puncte, la egalitate cu Dinamo, lider fiind Rapid, cu 39 de puncte.

Publicitate

De cealaltă parte, CFR Cluj traversează cel mai slab sezon din ultimul deceniu. Vicecampioana și deținătoarea Cupei României se află pe locul 11, cu 23 de puncte, la distanță atât de zona play-off-ului, cât și de cea de baraj. Victoria de la Botoșani era una necesară pentru echipa antrenată de Daniel Pancu, în condițiile în care diferența față de următoarea clasată, Farul, rămâne de patru puncte.

Partida a fost arbitrată la centru de Sebastian Colțescu, ajutat la cele două tușe de Sebastian Gheorghe și Mircea Grigoriu, în timp ce în camera VAR au fost delegați Ionuț Coza și Radu Ghinguleac.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending